De ce nu au intervenit sovieticii în forță în Germania de Est, în 1989?

În 1989 se aflau dislocate în Germania de Est în cadrul Grupului Forțelor Sovietice din Germania 19 divizii din forțele terestre (9 de tancuri și 10 motorizate), plus cinci divizii aeriene, grupate în cinci armate (plus una aeriană). Numărul trupelor sovietice atingea 380.000 de militari, iar tehnica de luptă număra peste 4.200 de tancuri, 8.200 transportoare pentru trupe și alte vehicule blindate, 3.600 piese de artilerie și peste 1.300 de avioane și elicoptere.

După cum se știe, Uniunea Sovietică nu a ezitat să-și întrebuințeze forțele armate pentru a înăbuși revoltele populare din Ungaria în octombrie-noiembrie 1956 și din Cehoslovacia în august 1968 și a fost aproape să invadeze Polonia în 1981 pentru distrugerea Solidarității.

De ce nu s-a întâmplat acest lucru și de această dată?

În martie 1985 a fost ales secretar general al PCUS Mihail Gorbaciov (1930-2022), care a imprimat un stil de conducere diferit de al predecesorilor săi și era un adept al reformării statului sovietic. Gorbaciov a setat noii parametri ai cursului politicii sovietice, iar glasnost („Deschiderea”) și perestroika („Restructurarea”) au devenit cu timpul cuvintele de ordine ale guvernului său. Reformele sale au declanșat un lanț de evenimente care au schimbat fața lumii.

În 1987, Mihail Gorbaciov a anunțat o nouă politică în relațiile cu Occidentul. La 12 iunie 1987, președintele american Ronald Reagan a sosit în Berlinul de Vest. Într-un discurs ținut în fața Porții Brandenburg, a rostit cuvintele care au intrat în istorie: „Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!”.

În timpul vizitei efectuate de Mihail Gorbaciov în Germania de Vest, în iunie 1989, când a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă, liderul sovietic a declarat: „Nimic nu este etern. Nu exclud nimic. Istoria va avea grijă de această problemă”.

Considerând că vremea intervenției armate pentru înăbușirea mișcărilor populare trecuse, Mihail Gorbaciov a decis ca unitățile sovietice să rămână în cazărmi și să nu se amestece în desfășurarea evenimentelor din Germania.

Pe 1 noiembrie, Gorbaciov a discutat cu Krenz asupra situației din Germania și i-a spus în termeni clari, ca și în cazul lui Honecker, că URSS nu-i va furniza sprijin economic sau militar pentru menținerea la guvernare, chiar dacă acest lucru însemna pierderea celui mai important aliat și partener economic.

În schimb, în iunie 1989, guvernul chinez nu a ezitat să intervină cu unitățile Armatei Populare de Eliberare pentru a înăbuși protestele din Piața Tiananmen, din Beijing, care cereau introducerea democrației în China.

Conform unui ofițer STASI, Mielke a considerat atunci că situația din RDG era similară cu cea din China și că trebuie acționat „cu toate mijloacele și metodele” și că, fără îndoială, „conducerea chineză a reușit să înăbușe protestele înainte ca situația să scape de sub control”.

Influența informațiilor

Cum a putut ca RDG – un pilon de bază al poziției URSS în Europa de Est – să cadă? Majoritatea lucrărilor care abordează domeniul serviciilor de informații menționează fără ezitare că niciun guvern din istoria contemporană nu a beneficiat de mai multe informații precise și oportune precum cele furnizate Kremlinului de către spionajul sovietic.

De multe ori, KGB și serviciile comuniste au reușit să obțină rapoarte și informări care proveneau de la surse cu acces la sferele politice de decizie de la cel mai înalt nivel. Pe de altă parte, Occidentul nu a dispus, în majoritatea anilor Războiului Rece, de informații despre planurile, intențiile și capabilitățile sovietice.

Cu toate acestea, informațiile prețioase furnizate de spionajul sovietic nu au influențat sau modelat decisiv politica Kremlinului în maniera în care ar fi putut să o facă. Multe dintre succesele spionajului sovietic au fost rar apreciate de o conducere orbită de propriile preconcepții și de ideologie.

În nicio țară din lume, discrepanța dintre informațiile strategice furnizate și influențarea politicii nu a fost așa de evidentă ca în Germania de Est. În timpul Războiului Rece, spionajul est-german a reușit recrutări spectaculoase în Germania Occidentală în cercurile politice, forțele armate, serviciile de informații sau firmele vest-germane. Informațiile obținute din aceste surse au făcut din HVA/STASI cel mai bun serviciu de informații comunist după KGB. În ciuda informațiilor extrem de sensibile și valoroase primite, deseori, ofițerii STASI, constrânși să accepte fără ezitare aberațiile liderilor politici, au scris și rescris rapoarte informative pentru a se conforma ideologiei comuniste.

În mod similar, liderii sovietici nu au fost în măsură (sau nu au dorit) să exploateze avantajul informațional de care dispuneau pentru a forța conducerea RDG să-și schimbe politica.

Când Gorbaciov a întreprins, în final, acest lucru, a venit sfârșitul pentru Germania de Est și zidul s-a prăbușit. Apoi a venit rândul colapsului URSS.

Odată cu căderea Zidului Berlinului s-a încheiat și colaborarea de aproape 40 de ani dintre KGB și HVA, cea mai de succes alianță dintre două servicii de informații din blocul sovietic. Unii ofițeri STASI au acuzat Uniunea Sovietică de „trădare”, după ce apelurile de sprijin, după colapsul RDG, au început să ajungă la Moscova și să fie ignorate. Apelurile lui Wolf adresate lui Gorbaciov pentru amnistierea ofițerilor HVA și STASI înainte de reunificarea Germaniei au fost refuzate.

După cum se plângea cu amărăciune Wolf: „Acest lucru a reprezentat din partea sovieticilor trădarea supremă a prietenilor lor est-germani, a căror activitate timp de peste patru decenii a consolidat influența sovietică în Europa”.

Acest text este un fragment din articolul „Până la urmă, orice zid cade”, publicat în numărul 274 al revistei „Historia” (revista:274), disponibil în format digital pe platforma paydemic.