Judecarea ┼či condamnarea lui Iisus   reevaluare judiciar─â jpeg

Judecarea ┼či condamnarea lui Iisus - reevaluare judiciar─â

­čôü Antichitate
Autor: Mircea Duţu

Una dintre cele mai mari religii ale lumii, cu voca┼úie universal─â, Cre┼čtinismul, nu s-ar fi n─âscut dac─â nu ar fi avut loc procesul judiciar soldat cu condamnarea la moarte ┼či crucificarea fondatorului s─âu, Iisus din Nazaret (cca 6 ├«.e.n.-cel mai probabil 30 e.n.). Pentru a i se ├«n┼úelege pe deplin semnifica┼úiile ┼či a-i surprinde rolul biblic conferit, este nevoie de plasarea lui ├«n ansamblul evenimentelor legate de existen┼úa M├óntuitorului.

I. Preliminarii

Din aceast─â perspectiv─â, procesul, ├«n sens judiciar, cu cele dou─â faze ale sale:una religioas─â, iudaic─â, derulat─â ├«n fa┼úa ┼či de Sahhedrin, ┼či o alta laic─â, politic─â, realizat─â de procuratorul roman Pontiu Pilat (26-36 e.n.), desf─â┼čurat cu respectarea aproximativ─â a canoanelor ┼či regulilor juridice ale timpului, de la arestarea lui Iisus ├«n gr─âdina Ghetsimani ┼či p├ón─â la executarea pedepsei capitale pronun┼úate, pe Golgota, nu este dec├ót preludiul concret, uman, dar indispensabil, al simbolului teologic, de credin┼ú─â reprezentat de ├Änvierea ┼či ridicarea la ceruri a lui Christos.

Dup─â cum Patimile ne arat─â, pe de o parte, la suprafa┼úa vizibil─â, superficial─â, istoria destul de simpl─â a unui om nevinovat, tr─âdat de ai s─âi ┼či abandonat de mai to┼úi, condamnat la moarte ├«n urma unei judec─â┼úi care a avut loc, cum am spune ast─âzi, politically correct, ┼či astfel eliminat fizic printr-un supliciu infamant ┼či crud:crucificarea (dar, ├«n sens profetic, prin "sp├ónzurarea pe lemn").

Pe de alt─â parte, ca semnifica┼úie primordial─â, este vorba de ceva extrem de profund ┼či esen┼úial:modul ├«n care Dumnezeu, prin s├óngele acestui Om, care este Fiul s─âu, a reconciliat universul, ├«n centrul c─âruia este re├«mp─âcarea omului ├«nsu┼či, a noastr─â, a tuturor de pretutindeni ┼či pentru totdeauna. Aceste dou─â aspecte definitorii ale Patimilor, av├ónd ca instrument de realizare faptic─â procesul judiciar ┼či valorific├ónd consecin┼úele sale, sunt indispensabile unul altuia, interdependente, dar cu implica┼úii diferite. Dac─â Iisus nu ar fi fost condamnat la moarte ┼či ucis conform Legii, nu ar mai fi avut loc r─âscump─ârarea p─âcatelor, respectiv reconcilierea cu Dumnezeu.

Totodată, dacă nu ar exista Dumnezeu, nu am fi avut nevoie de răscumpărare, pentru că nu ar fi existat păcate, acestea nefiind altceva decât o ofensă adusă de om, Divinităţii. În afara unei atari ecuaţii, Patimile nu ar rămâne decât ca o pagină de literatură emoţionantă, ca atâtea altele, iar procesul lui Iisus o altă eroare judiciară, printre multe asemenea.

Situat─â astfel deasupra firii ┼či desf─â┼čurat─â a┼ča precum a fost dat s─â fie, Judecarea lui Iisusa contribuit, ├«n acela┼či timp, la crearea bazelor cre┼čtine ale procesului judiciar modern, formul├ónd idei, devenite ulterior reguli juridice sacrosante, precum:libertatea cuv├óntului, respectul drepturilor ap─âr─ârii, motivarea de c─âtre judec─âtor, oricare ar fi el, ┼či indiferent de condi┼úii a m─âsurilor luate, principiile:oralit─â┼úii, contradictorialit─â┼úii ori publicit─â┼úii oric─ârui proces ┼či, nu ├«n ultimul r├ónd, supunerea necondi┼úionat─â, ├«n sens socratic, fa┼ú─â de lege ┼či hot─âr├órile justi┼úiei, oricare ar fi ele, str├ómbe sau drepte.

Mereu în actualitate

┼×i dintr-o alt─â perspectiv─â, preponderent istorico-moral─â, Procesul lui Iisus├«┼či p─âstreaz─â mereu actualitatea, efectele sale fiind prezente ┼či ast─âzi, sub diferite forme ┼či cu o anumit─â intensitate. A┼ča cum remarca un autor, aceast─â "cea mai grav─â denaturare a drept─â┼úii"care a avut loc vreodat─â (deoarece Iisus a fost cel mai bun dintre oameni, "Cu adev─ârat, Omul Acesta drept a fost"(Luca, 23;47), iar legea s-a aplicat conjunctural a pervertit ulterior, prin impactul ┼či semnifica┼úiile sale, justi┼úia uman─â ├«n mai multe feluri:

-a reprezentat cel dint├ói precedent al ├«nc─âlc─ârii oric─ârei legi de c─âtre judec─âtor, at├ót de cunoscut, ├«nc├ót a deschis calea justific─ârii oric─âror abuzuri, torturi, v─ârs─âri de s├ónge ┼či opresiuni comise de-a lungul veacurilor ┼či chiar mileniilor, sub masca justi┼úiei ┼či ├«n numele legii;

-judecarea ┼či r─âstignirea lui Iisus au devenit un caz cu valoare de simbol de crim─â legal─â ancestral─â ┼či perpetu─â;spre deosebire de crima juridic─â obi┼čnuit─â, de eroarea judiciar─â, adesea datorate unei gre┼čeli omene┼čti ┼či chiar scuzabile a judec─âtorilor, cauza uciderii lui Iisus nu a fost o eroare, ci o for┼úare inten┼úionat─â a magistratului de c─âtre mul┼úimi rebele, manipulate interesat, de a denatura, cu bun─â ┼čtiin┼ú─â, dreptatea, ├«mpotriva voin┼úei celui chemat s─â o ├«mpart─â, o coerci┼úie la care s-a recurs pentru a ├«ndeplini un plan anterior stabilit;

-persecu┼úiile ├«mpotriva evreilor, de la cele judiciare la cele politico-rasiale au fost considerate, adeseori, ca o pedeaps─â pentru vina lor ├«n r─âstignirea lui Iisus;teoria purit─â┼úii s├óngelui (limpienza de sangre) ap─ârut─â ├«n Spania Inchizi┼úiei (sf├ór┼čitul veacului al XV-lea) s-a bazat pe ideea c─â orice evreu, chiar convertit, are s├ónge impur ├«n venele sale, pentru c─â a contribuit la crucificarea lui Iisus, iar rasismul religios astfel descoperit se va reg─âsi, mai t├órziu, ├«n fenomene socio-politice precum Protocolul ├Än┼úelep┼úilor Sionului ┼či antisemitismul rasial nazist;

-procesul a fost considerat, de c─âtre unii, din punct de vedere formal, ca unul pe deplin legal, ├«n cadrul c─âruia s-au respectat toate competen┼úele ┼či procedurile, nimeni neav├ónd nici un fel de vin─â, r─âm├ón├óndu-i astfel numai semnifica┼úiile profetice, biblice.

├Än orice caz, indiferent de convingeri ┼či credin┼úe, Procesul lui Iisus nu poate fi privit la fel ca oricare alt eveniment judiciar de acest gen, indiferent de problemele pe care le-ar ridica ┼či spectacolul pe care l-ar oferi;cine vrea, poate desigur s─â o fac─â, asum├óndu-┼či ├«ns─â riscurile aferente.


Iuda jpg jpeg

S─ârutul lui Iuda

Imposibila revizuire

Dup─â proclamarea statului Israel, ├«n mai 1948, s-a lansat ideea rejudec─ârii, ├«n sensul revizuirii Procesului lui Iisus, pe motivul c─â os├óndirea ┼či crucificarea "Fiului lui Dumnezeu" avuseser─â loc ├«n Iudeea ocupat─â de romani, de o justi┼úie care nu era suveran─â, iar atunci, la peste 1918 ani, sosise timpul s─â se fac─â ├«n deplin─â libertate ┼či din perspectiva experien┼úelor istorice. Scopul urm─ârit era evident acela de a ├«ncerca astfel s─â se pun─â cap─ât disputelor milenare pe tema vinov─â┼úiilor ┼či blestemului biblic ori, cel pu┼úin, s─â se realizeze un compromis rezonabil pentru cele dou─â p─âr┼úi (comunit─â┼úi) etern implicate:cre┼čtinii ┼či evreii. Ini┼úiatorii unui asemenea demers au fost un grup de preo┼úi cre┼čtini din Olanda, Germania ┼či Anglia, precum ┼či inginerul olandez R.Groskamp ┼či se pare c─â s-a bucurat chiar de sprijinul ┼čefului guvernului ┼či comandantul armatei Israelului de atunci, David Ben Gurion.

Totu┼či, toate cererile de acest gen au fost respinse de Tribunalul Suprem din Ierusalim prin invocarea ┼či admiterea excep┼úiei lipsei de competen┼ú─â a instan┼úei, pe motivul ├«ntemeiat c─â blasfemia, pretinsa mesianitate ┼či p├óng─ârirea Templului nu puteau fi judecate de o instan┼ú─â civil─â ci, eventual, de una religioas─â, cu limitele respective.

├Äncerc├ónd s─â dep─â┼čeasc─â acest inconvenient procedural insurmontabil ┼či insist├ónd asupra subiectului, Schalom Ben Chorin scria ├«n 1967:"Cred c─â azi ar fi necesar ca un sanhedrin nou din Ierusalim s─â revizuiasc─â procesul lui Iisus. Problema nu este dac─â marele preot Caiafa ┼či Sanhedrinul au judecat sau nu ├«ntr-adev─âr ├«n modul descris ├«n Evanghelii, ci dac─â a trebuit s─â procedeze ├«n felul acesta. Prin clarificarea acestei probleme ┼či printr-un r─âspuns autoritar s-ar putea contribui mai mult la purificarea atmosferei, care azi este ├«nsp─âim├ónt─âtor de ├«nc─ârcat─â de divergen┼úe, de p─âreri ┼či de resentimente". (Bruder Jesus, der Nazarener in judischer sicht, M├╝nchen, 1967).


in gradina Ghetsimani jpg jpeg

În grădina Ghetsimani, cu puţin timp înainte de arestare

├Än 1967, avocatul francez Jacques Isorni publica lucrarea Le vrai proc├ęs de J├ęsus├«n care considera c─â adev─âratul vinovat pentru moartea lui Iisus ar fi procuratorul Pilat ┼či, deci, poporul evreu nu poate fi acuzat de popor deicid. Abatele de Troyes, Georges de Nantes, reac┼úioneaz─â ┼či ├«l eticheteaz─â pe autor drept "cre┼čtin renegat"┼či "ap─âr─âtor pe nedrept al evreilor".

├Än cadrul procesului care a urmat ┼či s-a soldat cu declararea ca vinovat a abatelui ┼či condamnarea lui simbolic─â la plata a 1 franc francez cu titlu de daune morale, pentru prima dat─â prin sentin┼úa dat─â, un tribunal modern rejudeca, ├«ntr-un fel "prin rico┼čeu", procesul de acum aproape 2000 de ani, sus┼úin├ónd c─â, atunci autorit─â┼úile evreie┼čti din Ierusalim au exercitat presiuni pentru ca Iisus s─â fie condamnat de Pilat, ceea ce nu ├«nseamn─â ├«ns─â c─â to┼úi evreii sunt responsabili de moartea acestuia.

Rejudecarea (revizuirea) Procesului lui Iisus este per se un proiect imposibil. Nimeni nu mai poate s─â rescrie istoria ┼či s─â ├«ntoarc─â vremurile din cursul lor derulat implacabil. Nimic nu ne ├«mpiedic─â ├«ns─â a medita ├«n permanen┼ú─â asupra semnifica┼úiilor a ceea ce s-a ├«nt├ómplat ├«n urm─â cu aproape 2000 de ani, ├«n c─âutarea eternit─â┼úii destinului uman. Printre acestea se num─âr─â, indiscutabil, ┼či perspectiva juridic─â a Procesului lui Iisus. Dar dac─â rejudecarea sa este imposibil─â, reevaluarea ┼či reconstituirea juridico-istorice ale procesului lui Iisus sunt nu numai posibile, dar ┼či perpetuu necesare.

O disput─â istoric─â

Din punct de vedere istoric, principalele semnifica┼úii ┼či consecin┼úe ale Procesului lui Iisus au rezultat din concluzia c─â "Fiul lui Dumnezeu" a fost condamnat la moarte ┼či crucificat pe nedrept, iar ca responsabili de acestea, evreii au devenit un popor deicid. Autoculpabilizarea iudeilor ├«n fa┼úa lui Pilat, consemnat─â ├«n Evanghelia dup─â Matei: "┼×i tot poporul a r─âspuns ┼či a zis: S├óngele lui asupra noastr─â ┼či asupra copiilor no┼čtri"(Matei 27, 25) asumat─â ca o povar─â, a fost extins─â asupra tuturor genera┼úiilor acestui popor, de pretutindeni, considerate vinovate, ├«mpreun─â cu str─âmo┼čii lor de la anul 30 al e.n., de uciderea fondatorului religiei cre┼čtine.

Pe fond, evreii nu puteau s─â accepte divinitatea lui Iisus ca om creat de Dumnezeu f─âr─â s─â abandoneze dogma central─â a credin┼úei lor, iar cre┼čtinii nu puteau s─â accepte c─â Iisus era mai prejos de Dumnezeu, f─âr─â s─â repudieze esen┼úa ┼či scopul credin┼úei lor;dac─â Hristos nu era Dumnezeu, cre┼čtinismul nu exista, dup─â cum dac─â Hristos era Dumnezeu, atunci iudaismul era fals. Din aceast─â incompatibilitate exclusivist─â au ap─ârut divergen┼úele, disputele ┼či acuzele dintre cele dou─â comunit─â┼úi, cre┼čtin─â ┼či evree.

Pretextul mai mult sau mai pu┼úin construit-procesul lui Iisus ├«n sens larg-a generat polemici religioase interminabile, care scoase din contextul lor istoric au devenit fundament pentru o condamnare general─â din partea cre┼čtinilor a poporului evreu. S-a afirmat de multe ori c─â aceast─â acuza┼úie ar fi generat ┼či sus┼úinut antisemitismul ├«n lume, care ar fi atins forme paroxistice ├«n evul mediu al Inchizi┼úiei sau ├«n secolul al XX-lea, prin Soah-ul nazismului.

S-a replicat ├«ns─â c─â antisemitismul a ap─ârut cu mult ├«nainte de Hristos ┼či a fost cauzat, printre altele, de intransigen┼úa religioas─â a fiilor lui Israel ├«n scopul protej─ârii ┼či conserv─ârii monoteismului propriu ┼či a speran┼úei lor mesianice, consider├óndu-se poporul ales, exclusivismul lor, manifestat prin interzicerea c─âs─âtoriilor mixte cu nemozaicii, refuzul de a participa la via┼úa social─â a celorlalte popoare cu care veneau ├«n contact sau convie┼úuiau (de la frecventarea b─âilor publice, a spectacolelor, a circului ┼či p├ón─â la a sta la mas─â cu str─âinii), dispre┼úul afi┼čat pentru divinit─â┼úile altor popoare.

Toate acestea au generat, mai ales la greci ┼či romani o reac┼úie de adversitate, aferent─â evalu─ârii lor ca du┼čmani ┼či pericol pentru oameni ┼či zei. Desigur, acest "antisemitism timpuriu" nu a avut, din perspectiv─â istoric─â nici o leg─âtur─â direct─â ┼či expres─â cu procesul lui Iisus, dar a putut fi continuat ┼či amplificat sub acest pretext. O atare percep┼úie ┼či rol apar pentru prima dat─â cu ocazia unui alt proces, cel al apostolilor.

Dup─â condamnarea lui Iisus, discipolii s─âi au ├«nceput s─â-i r─âsp├óndeasc─â ├«nv─â┼ú─âturile cu tot mai mult succes, astfel c─â repede au n─âscut ├«ngrijor─âri printre c─âpeteniile iudaice care, drept consecin┼ú─â, au interzis activitatea de prozelitism. ├Änc─âlc├ónd interdic┼úia absolut─â, apostolii au fost adu┼či spre judecat─â Sanhedrinului, ├«n fa┼úa c─âruia arhiereul a ├«ntrebat, zic├ónd:"Oare nu cu porunc─â v-am poruncit noi vou─â s─â nu mai ├«nv─â┼úa┼úi ├«n numele acesta? ┼×i iat─â, a┼úi umplut Ierusalimul cu ├«nv─â┼ú─âtura voastr─â ┼či vre┼úi s─â aduce┼úi asupra noastr─â s├óngele acestui om!"(Faptele Apostolilor, 5, 27-28). La care Petru ┼či apostolii, r─âspunz├ónd au spus: "Noi trebuie s─â-L ascult─âm pe Dumnezeu mai mult dec├ót pe oameni. Dumnezeul p─ârin┼úilor no┼čtri L-a ├«nviat pe Iisus pe Care voi L-a┼úi omor├ót sp├ónzur├óndu-l pe lemn"(Faptele Apostolilor, 5, 30-31).


Antonio Ciseri Ecce Homo jpg jpeg

Ecce Homo! - Iat─â Omul! (pictur─â de Antonio Ciseri)

┼×i pu┼úin mai departe "Iar ei, auzind, mai tare se m├óniau ┼či se sf─âtuiau s─â-i omoare"(idem, 5;33). Interven┼úia (Sfatul) ├«n┼úeleptului rabin Gamaliel a dus, pentru moment, la salvarea lor dar persecu┼úiile au continuat. Prigoana autorit─â┼úii evreie┼čti ├«mpotriva cre┼čtinilor cunoa┼čte astfel episoade dramatice, precum cel al arhidiaconului ┼×tefan, ucis cu pietre ori judecarea ┼či condamnarea la moarte, specul├ónd absen┼úa, pentru un scurt timp, a unui procurator pentru Iudeea, a lui Iacob cel Drept, conduc─âtorul comunit─â┼úii cre┼čtine din Ierusalim.

Un moment important al conflictului ├«l constituie r─âscoala evreilor din 66 e.n.;cre┼čtinii refuz─â s─â se implice, iar ├«n anul 70 e.n. romanii ├«n─âbu┼česc revolta, Templul din Ierusalim este distrus ┼či autorit─â┼úile evreie┼čti desfiin┼úate. Parc─â se ├«mplinea profe┼úia lui Iisus fa┼ú─â de soarta acestor "ziduri m─âre┼úe":"Piatr─â pe piatr─â nu va r─âm├óne din ele, care s─â nu se risipeasc─â"(Marcu 13;2). O pedeaps─â divin─â pentru faptele de a fi determinat judecarea ┼či r─âstignirea M├óntuitorului ┼či, desigur, Dumnezeu nu poate pedepsi pe cel drept! O dovad─â cert─â a vinov─â┼úiei iudeilor.

Acum adversit─â┼úile ├«ntre cele dou─â comunit─â┼úi se transform─â ├«n ur─â general─â, de ne├«mp─âcat, merg├óndu-se p├ón─â ├«ntr-acolo ├«nc├ót p├ón─â ┼či ├«n rug─âciunea "Shemone Esre" pe care fiecare evreu o spunea de trei ori pe zi, se introduce un blestem contra ereticilor cre┼čtini! Mai precis, ├«n timpul domniei lui Raban Gamaliel II (cca 80-cca 115 e.n.) a Dou─âsprezecea binecuv├óntare, sau Birkat ha-Minim (Binecuv├óntarea cu privire la eretici) a fost reformulat─â pentru a fi aplicat─â ┼či cre┼čtinilor, acesta fiind momentul ├«n care adep┼úii evrei ai lui Hristos au fost alunga┼úi definitiv din sinagog─â.

La r├óndul lor cre┼čtinii cultiv─â cu ardoare ├«nvinuirea de deicid, astfel c─â ├«n scrierile lor din secolele II-IV e.n. se generalizeaz─â culpabilizarea pentru uciderea "Fiului lui Dumnezeu", care se refer─â la to┼úi evreii ┼či nu numai la "mul┼úimea ┼či mai-marilor" care au cerut ├«n fa┼úa lui Pilat crucificarea lui Iisus. Epitete precum "┼úara" sau "casa lui Iuda", "fii ai diavolului", "cei ce se opun ├«nv─â┼ú─âturii lui Iisus", "uciga┼čii M├óntuitorului" devin utilizate frecvent. Pe de o parte, se accentueaz─â rolul iudeilor ├«n proces, iar pe de alta se diminueaz─â contribu┼úia procuratorului roman ├«n condamnarea la moarte a M├óntuitorului. Cre┼čtinii din Orient au repro┼čat mai ales evreilor de a fi singurii vinova┼úi de uciderea lui Iisus, iar cei din Occident au preferat s─â insiste mai mult pe nevinov─â┼úia lui Pilat.

Un exemplu ├«l reprezint─â, ├«n acest sens, a┼ča-numita Evanghelie dup─â Petru(apocrif─â de pe la ├«nceputul veacului II e.n.) ├«n care se sus┼úine c─â Iisus a fost condamnat la moarte de o instan┼ú─â format─â numai din evrei, prezidat─â de tetrarhul Galileei ┼či Perei, Irod Antipa ┼či tot iudeii au pus-o ├«n executare "├«mbr├óncindu-l ├«n fug─â ┼či t├ór├óndu-l"p├ón─â la locul crucific─ârii, zic├ónd "S─â-l schingiuim pe Fiul lui Dumnezeu, c─âci toat─â puterea lui este ├«n m├óinile noastre!"Dup─â accea l-au ├«mbr─âcat ├«n purpur─â ┼či l-au a┼čezat pe scaunul judec─âtorului, zic├óndu-i "S─â judeci cu dreptate rege al Israelului!"(Petru III, 6, 7). Triunghiul personajelor pozitive cuprinde pe Iisus, Iosif ┼či Pilat, acesta din urm─â fiind procuratorul inocent ┼či bl├ónd, ocupantul/ p─âg├ónul de treab─â. Dimpotriv─â, ├«ntreaga vin─â a condamn─ârii ┼či uciderii lui Iisus apar┼úine lui Irod ┼či evreilor.

Tot a┼ča, ├«n ciclul de scrieri cre┼čtine din primele secole cunoscute, ├«n mod semnificativ sub numele de Actele (Faptele) lui Pilat, (Acta sau Gesta Pilati reia) procuratorul Iudeei este prezentat ├«ntr-o lumin─â favorabil─â, drept un judec─âtor riguros ┼či integru, indus ├«n eroare de evreii care doreau ┼či au impus condamnarea la moarte a lui Iisus. Evanghelia lui Nicodim, de exemplu, ├«l prezint─â pe Pilat ca pe un ins blajin, naiv uneori, manipulat ┼či chiar un fel de avocat al lui Iisus;el este contrapus, ca pozi┼úie intrigilor iudaice. Un p─âg├ón, un venetic, crescut ├«n afara Legii pare a intui mai bine dec├ót cei care se pretindeau ┼či erau oficial exper┼úi ├«n interpretarea ei, de partea cui era dreptatea lui Dumnezeu. Mai mult chiar, Tertulian ├«l consider─â pe Pilat "aproape cre┼čtin", iar ├«n secolul al VI-lea Biserica copt─â din Abisinia (etiopian─â) ├«l canonizeaz─â pe Pilat, al─âturi de so┼úia sa Claudia Procla (Procula), pe care ├«i s─ârb─âtore┼čte ├«n fiecare an, la 25 iunie.

├Än acela┼či context, se afirm─â o tradi┼úie care ├«l consider─â sf├ónt pe Longin suta┼čul, cel de la crucea Domnului, respectiv osta┼čul roman care a participat la crucificarea lui Iisus ┼či l-ar fi ├«mpuns cu suli┼úa spre a constata moartea. Principalul merit al s─âu ar fi fost acela c─â a prop─âv─âduit ├«nvierea lui Hristos, ca martor direct ┼či nu s-a l─âsat cump─ârat cu bani mul┼úi de c─âtre arhiereii ┼či b─âtr├ónii evreilor s─â t─âinuiasc─â acest adev─âr. Totu┼či, cum pentru dovedirea acelor fapte de sfin┼úenie nu s-a g─âsit nici un document, ├«n calendarul cre┼čtin revizuit, Sf├óntul Longin nu mai este amintit.

Replica evree nu a ├«nt├órziat s─â apar─â ┼či o g─âsim, de pild─â, ├«n vechea scriere Baraitha, unde Iisus este acuzat de vr─âjitorie, de instigare ┼či de ademenire, toate pedepsite cu moartea, ┼či chiar de apropiere de autorit─â┼úile romane. Mai precis, referirea era urm─âtoarea: "├Än ajunul Pa┼čtelui au vrut s─â-l omoare pe Iisus; ┼či un crainic a anun┼úat acest lucru cu 40 de zile ├«naintea s─ârb─âtorii: c─â trebuie lapidat cu pietre pentru c─â a f─âcut farmece ┼či i-a ademenit pe evrei, a instigat ┼či a indus ├«n eroare pe Israel - ┼či, dac─â cineva ┼čtie despre Iisus ceva care s─â fie ├«n favoarea lui, s─â vin─â ┼či s─â spun─â. ┼×i nimeni nu l-a ap─ârat, ┼či l-au sp├ónzurat ├«n ajunul Pa┼čtelui. ┼×i a ├«ntrebat Ulla: ar fi putut cineva s─â vin─â s─â-l apere ┼či s─â spun─â ceva de bine despre Iisus? N-a fost oare Iisus un ademenitor dintre acei pe care-i condamn─â legea divin─â? Dar ei au r─âspuns: "Cu Iisus lucrurile erau deosebite, pentru c─â el era protejat de st─âp├ónirea roman─â"".

Totu┼či, este de remarcat c─â asemenea texte, de┼či se bucurau de o anumit─â credibilitate ├«n primele secole ale mileniului I al e.n., din cauza exager─ârilor ┼či denatur─ârilor pe care le cuprindeau, nu au fost incluse ├«n textele oficiale (cea mai controversat─â scriere evreiasc─â Baraitha, citat─â mai sus, nu a fost preluat─â ├«n Talmud), fiind chiar dezavuate [cum s-a ├«nt├ómplat cu Evanghelia lui Petru, ├«n secolul V e.n., din partea Papei Gelasius I (492-496).

Disputele ┼či controversele cunosc un nou moment de escaladare, odat─â cu ridicarea cre┼čtinismului la statutul de religie de stat, ├«n urma Edictului de la Milan, din 313 e.n. al ├«mp─âratului Constantin cel Mare, acord├óndu-se libertate deplin─â cre┼čtinilor ┼či pun├óndu-se cap─ât persecu┼úiilor ├«mpotriva lor, astfel c─â din anul 340, cre┼čtinismul a dob├óndit caracteristicile unei biserici de stat. Mai mult dec├ót at├ót, mama ├«mp─âratului, Elena ini┼úiaz─â ├«n Palestina opera┼úiunile de identificare a urmelor materiale ale existen┼úei lui Iisus, prin descoperirea lemnului Sfintei Cruci, a morm├óntului M├óntuitorului, identificarea locului na┼čterii lui Iisus la Bethleem ┼či locului crucific─ârii ┼či ridic─ârii la Cer de pe muntele m─âslinilor sunt ├«ndep─ârtate construc┼úiile p─âg├óne, ridicate ├«n cinstea idolilor ┼či ├«n─âl┼úate biserici r─âmase celebre, care au devenit locuri de pelerinaj, iar semnifica┼úiile lor, ale "locurilor sfinte" au stat la baza unor evenimente importante precum cruciadele de mai t├órziu. Tot din aceast─â perioad─â dateaz─â primele edicte ├«mpotriva cultelor p─âg├óne. Treptat, cre┼čtinismul devine o religie de mas─â, iar la sf├ór┼čitul veacului al IV-lea, o norm─â a ├«ntregului imperiu roman.

Dimpotriv─â, ├«ncep├ónd cu anul 70 e.n. ┼či mai ales dup─â 135 e.n., iudaismul a ├«ncetat s─â mai fie o religie na┼úional─â, iar treptat evreii s-au risipit ├«n diaspora. La finele secolului IV ┼či ├«n veacul al V-lea, evreilor care tr─âiau ├«n societ─â┼úile cre┼čtine li s-au retras majoritatea drepturilor comunitare ┼či toate privilegiile. Prozelitismul ┼či c─âs─âtoriile mixte cu cre┼čtinii erau pedepsite cu moartea.

Desigur, atitudinile nu erau la unison. A┼ča de pild─â, marele teolog latin Sf├óntul Augustin (354-430) sus┼úinea c─â evreii, prin simpla lor existen┼ú─â, f─âceau parte din planul lui Dumnezeu, at├óta vreme c├ót erau martori ai adev─ârului cre┼čtinismului, e┼čecul ├«n umilirea lor simboliz├ónd triumful bisericii asupra sinagogii;prin urmare era nimerit a se ├«ng─âdui supravie┼úuirea unor comunit─â┼úi evreie┼čti mici ├«n condi┼úii de degradare ┼či neputin┼ú─â. Se pare c─â teologii greci nu erau la fel de ├«ng─âduitori; la ├«nceputul secolului V, Ioan Chrisostomul (Gur─â de Aur) (354-407) a ┼úinut opt "Predici ├«mpotriva evreilor", ├«n Antiohia, care sunt considerate un model de triade antievreie┼čti.

Astfel, peste multe calomnii p─âg├óne ┼či zvonuri aberante, s-a grefat un antiiudaism specific cre┼čtin, care ├«i pezenta pe evrei drept uciga┼či ai lui Hristos, inaugur├óndu-se un ├«ndelungat ciclu de persecu┼úii ┼či discrimin─âri, culmin├ónd cu binecunoscutele expulz─âri ├«n mas─â ale evreilor, ├«n numele fanatismului religios, din unele ┼ú─âri vest-europene precum: Fran┼úa (1182), Anglia (1290), Spania (1492). Treptat ├«ns─â, tezele ┼či practicile absurde ale vinei colective, ereditare ┼či perpetue se atenueaz─â, mai ales sub impactul apari┼úiei doctrinei drepturilor omului, prigoana contra evreilor se opre┼čte (mai ├«nt├ói ├«n Olanda, apoi ├«n Anglia, Fran┼úa ┼č.a.) ┼či se adopt─â legi ├«mpotriva discrimin─ârilor. 

Experien┼úa tragic─â a legisla┼úiei ┼či practicilor antirasiale ┼či antisemite, cu milioane de victime ┼či experien┼úe precum lag─ârele fasciste de exterminare din deceniile 3-4 ale secolului trecut au zdruncinat profund con┼čtiin┼úele ┼či au generat o reac┼úie puternic─â de respingere ┼či de reevaluare, inclusiv a concep┼úiilor ┼či ideilor religioase aferente. Bisericile cre┼čtine au condamnat antisemitismul, ├«n lucr─ârile scriitorilor cre┼čtini ├«nvinuirea evreilor de deicid este ar─âtat─â ca o reminiscen┼ú─â, dar ┼či ca un exces regretabil, iar ceea ce este al istoriei ┼či al religiei este dat definitiv domeniilor respective.

Dac─â afirma┼úiile ┼či practicile antirasiale, antisemite ┼či orice fel de discrimin─âri pot face ast─âzi chiar obiectul aplic─ârii unor sanc┼úiuni de ordin penal, disputele teoretic-istorice, juridice ori teologice continu─â, ad─âug├ónd noi aspecte ┼či dimensiuni problematicii Procesului lui Iisus. Dintre diversele viziuni astfel continuu promovate, trei ni se par mai interesante:cea a Bisericii cre┼čtine (catolice), perspectiva evreiasc─â ┼či, respectiv, a teologilor contemporani.

Perspectiva catolic─â (mesianic─â)

De┼či procesul propriu-zis ocup─â un rol relativ secundar ├«n exegeza ├«nal┼úilor prela┼úi asupra lui Iisus, el prezint─â o semnifica┼úie aparte ┼či este ├«nscris ├«n explica┼úia general─â a dogmei cre┼čtine. Am optat ┼či preluat ├«n demersul nostru abordarea formulat─â ├«n acest sens ├«n lucrarea actualului Pap─â Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger) Iisus din Nazareth1, ca fiind nu numai cea mai recent─â dar ┼či pentru c─â provine de la un reputat teolog.

Potrivit viziunii generale a acestuia, exist─â ┼či o ipostaz─â istoric─â, biografic─â a lui Iisus, inaugurat─â de relatarea botezului ├«n Evanghelia dup─â Luca, prin care se marcheaz─â ┼či debutul activit─â┼úii publice a lui Hristos. "Iar ├«n al cincisprezecelea an de domnie a ├«mp─âratului Tiberius, pe c├ónd Pontiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, ┼či Filip, fratele s─âu, tetrarh al Itureii ┼či al ┼úinutului Trahomitidiei ┼či Lisanias, tetrarh al Abilenei, ├«n vremea arhiereilor Anna ┼či Caiafa..."(3, 1-2).

Aceast─â referin┼ú─â la ├«mp─âratul roman ├«l situeaz─â pe Iisus ├«n cadrul temporal al istoriei universale;activitatea lui nu trebuia s─â apar┼úin─â unui timp mitic oarecare, ce putea semnifica deopotriv─â ├«ntotdeauna ┼či niciodat─â. Desigur, nu este vorba de o simpl─â datare istoric─â;├Ämp─âratul ┼či Iisus personific─â dou─â ordini de realitate diferite, care nu se exclud ├«n mod obligatoriu ┼či care, puse fa┼ú─â ├«n fa┼ú─â, ascund un poten┼úial conflict privind probleme fundamentale ale umanit─â┼úii ┼či existen┼úei omului.

Cele două ordini (lumi) nu se exclud reciproc ci, dimpotrivă, coexistă:"Daţi-i Cezarului pe cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu pe cele ale lui Dumnezeu", spune Iisus (Marcu, 12, 17).

Dar atunci c├ónd ├«mp─âratul se define┼čte pe sine ├«nsu┼či ca divin, ceea ce presupune actul lui Augustus de a se prezenta pe sine precum cel care aduce pacea lumii ┼či salvarea umanit─â┼úii, iar cre┼čtinul trebuie s─â "se supun─â lui Dumnezeu mai degrab─â dec├ót oamenilor" (Ac. 5, 29), atunci cre┼čtinii devin martiri, m─ârturisitori ai lui Hristos, el ├«nsu┼či mort pe cruce ├«n timpul lui Pontiu Pilat, ca "martor fidel". Cu citarea numelui procuratorului roman, umbra crucii se profileaz─â de la ├«nceputul activit─â┼úii publice a lui Iisus ┼či se anun┼ú─â, de asemenea, ├«n numele lui Irod, Ana ┼či Caiafa.

Prioritatea mesianismului divin

Din perspectiv─â mesianic─â, potrivit lui J. Ratzinger, ceea ce a scandalizat ┼či a justificat solu┼úia ├«n procesul lui Iisus din fa┼úa Sanhedrinului, nu a fost ordinea mesianismului politic-care exista la Baraba ┼či mai t├órziu la Bar Kochba, am├óndoi g─âsind partizani care i-au urmat, iar mi┼čc─ârile lor fiind reprimate de c─âtre puterea roman─â-, ci, f─âr─â ├«ndoial─â, cea care ┼úinea de divin:faptul c─â el p─ârea a se plasa pe un picior de egalitate cu Dumnezeu.

Ceea ce credin┼úa strict monoteist─â a evreilor nu putea admite, iar f─âr─â a rupe unitatea credin┼úei ├«ntr-un Dumnezeu unic, acesta impregna mesajul s─âu ├«ntreg ┼či constituia noutatea, particularitatea ┼či unicitatea noii ├«nv─â┼ú─âturi. Numai pragmatismul saducheilor, care au exploatat ├«mprejur─ârile juridico-politice ale timpului ┼či locului, a f─âcut astfel din procesul roman unul ├«mpotriva mesianismului politic.

A┼ča se face c─â, dac─â ├«nsu┼či Pilat sim┼úea c─â, ├«n realitate, era ├«n joc un cu totul alt lucru ┼či c─â, dac─â era vorba de un adev─ârat rege purt─âtor de promisiuni ├«n plan politic, lui ├«i fusese adus numai spre a fi condamnat ┼či executat, nu spre a fi judecat cu adev─ârat.

Iisus versus Barabas, mesianism divin contra mesianism politic

├Än derularea Procesului, alegerea ├«ntre Iisus ┼či Barabas ar putea fi considerat─â drept punctul culminant (Ratzinger, p. 60).

├Äntr-adev─âr, unul dintre ei urma s─â fie eliberat ┼či, prin aceasta, cursul evenimentelor era ├«nr├óurit ├«n mod hot─âr├ótor. Dar cine era Barabas? Aprecierile evangheliilor sunt aparent diferite, ├«ns─â dispunem de date suficiente spre a surprinde adev─ârata sa fa┼ú─â. Astfel, potrivit lui Ioan, "Acest Barabas era un t├ólhar (bandit)"(18, 40). ├Än ├«mprejur─ârile politice ale Palestinei timpului, cuv├óntul grec folosit pentru bandit avea o conota┼úie particular─â, diferit─â de accep┼úiunea comun─â a t├ólharului, ├«nsemn├ónd mai degrab─â "lupt─âtor al rezisten┼úei". Evanghelia dup─â Marcu (15, 7) ne arat─â un Barabas "├«nchis ├«mpreun─â cu ni┼čte r─âscula┼úi, care ├«n r─âscoal─â s─âv├ór┼čiser─â omor"┼či, ├«n acest context, era "aruncat ├«n temni┼ú─â pentru r─âzmeri┼úa f─âcut─â ├«n cetate ┼či pentru omor"(23, 19-25). C├ónd Matei scrie c─â Baraba era un "├«ntemni┼úat vestit" (27, 16), aceasta ├«nseamn─â c─â faptele lui erau binecunoscute de to┼úi ┼či, ├«n acela┼či timp, el fusese unul dintre capii r─âscoalei, dac─â nu adev─âratul s─âu conduc─âtor.

Altfel spus, Barabas era o figur─â mesianic─â. Pornind de la aceste date, J. Ratzinger ├«┼či construie┼čte propria tez─â, consider├ónd c─â alegerea ├«ntre Iisus ┼či Barabas nu era una ├«nt├ómpl─âtoare, ci semnifica o op┼úiune ├«ntre figuri mesianice, ├«ntre dou─â forme de mesianism opuse.

Acest fapt ar deveni ┼či mai evident dac─â avem ├«n vedere c─â "Bar-Abbas"├«nseamn─â fiul tat─âlui, o desemnare tipic mesianic─â, numele religios al unui lider eminent al mi┼čc─ârii mesianice ultimul mare r─âzboi mesianic al evreilor av├ónd loc ├«n 132 ┼či fiind condus de Bar-Korehba, fiul stelei. Numele este format ├«n acela┼či mod, iar aceea┼či inven┼úie este afi┼čat─â.

De asemenea, ar pleda ├«n acela┼či sens ┼či faptul c─â la origine g─âsim un alt am─ânunt interesant:├«n mai multe manuscrise ale Evangheliilor, p├ón─â ├«n secolul al III-lea, persoana respectiv─â era numit─â "Iisus Baraba", Iisus fiul tat─âlui, fiind prezentat astfel ca un alter ego al lui Iisus, care revendic─â aceea┼či preten┼úie, dar de o manier─â foarte diferit─â.

Din aceast─â perspectiv─â, alegerea, ca solu┼úie ultim─â a procesului, ├«nseamn─â, ├«n realitate, una ├«ntre un Mesia care este ├«n fruntea unei lupte, care promite libertatea ┼či propriul s─âu regat ┼či acest misterios Iisus, care propov─âduie┼čte ├«mp─âr─â┼úia cerurilor ┼či proclam─â a se da pe sine ├«nsu┼či pentru a g─âsi calea c─âtre via┼ú─â. Iar concluzia lui Benedict al XVI-lea e pe deplin explicativ─â:"S─â ne mai mir─âm atunci c─â nebunii l-au preferat pe Barabas?

A┼ča cum era de a┼čteptat, respect├ónd ├«ntru totul litera ┼či spiritul Evangheliilor, J. Ratzinger ├«mbr─â┼úi┼čeaz─â explica┼úia devenit─â clasic─â a cre┼čtinismului referitor la judecata lui Cristos, accept├ónd rolul determinant al evreilor ├«n provocarea condamn─ârii la moarte ┼či a crucific─ârii acestuia ┼či cel de cvasicomplezen┼ú─â al autorit─â┼úilor romane, ├«n frunte cu procuratorul Pilat din Pont, ├«n executarea sa. Prin mesianismul s─âu divin, Iisus se plasa pe picior de egalitate cu Dumnezeu ┼či amenin┼úa cu ruperea unit─â┼úii credin┼úei. Legea mozaic─â prevedea pedeapsa cu moartea pentru orice tentativ─â de schimbare a cultului stabilit; prin noile ├«nv─â┼ú─âturi, acesta era atacat ┼či amenin┼úat cu distrugerea.

Orice reformator, chiar dac─â ├«┼či sus┼úinea doctrina prin miracole, trebuia r─âstignit ┼či lapidat. Cum ar spune E. Renan, omul care s-a oferit de bun─âvoie s─â abroge legea veche cu o alta nou─â, a trebuit, ├«nainte de toate, s─â i se supun─â. Un alt accent pe care ├«l g─âsim ├«n lucrarea actualului Pap─â: rolul "pragmaticilor saduchei" ├«n exploatarea situa┼úiei create de a-l elimina pe Iisus care, prin faptele ┼či ├«nv─â┼ú─âturile sale devenise o preocupare pentru to┼úi ┼či o amenin┼úare pentru Lege.

Se cuvine amintit aici c─â ├«n cadrul marilor ┼či ├«ndelungatelor, interminabilelor dezbateri pe aceast─â tem─â s-a formulat ┼či teza c─â ├«n orchestrarea elimin─ârii lui Iisus ┼či a ini┼úierii ┼či desf─â┼čur─ârii Procesului, saducheii, mai pragmatici dec├ót fariseii, mai cruzi, lega┼úi de politica timpului ┼či de interesele momentului, au avut rolul determinant. Acolo unde este relatat─â judecata lui Hristos, fariseii nu sunt aminti┼úi ┼či s-a vorbit chiar de o lege a evreilor saduchei, ale c─ârei prevederi nu s-au p─âstrat ┼či care, ├«n acest spirit mai lax, pragmatic, ar fi permis o mai mare suple┼úe ├«n derularea procesului religios, explic├ónd astfel a┼ča-zisele abateri ale Evangheliilor de la reglement─ârile legale stricte ale procedurilor tradi┼úionale iudaice.

Poziţia Bisericii Catolice

Explica┼úiile Papei continu─â pozi┼úia formulat─â explicit ┼či afirmat─â constant de Biserica Catolic─â, ├«ncep├ónd de la mijlocul veacului trecut asupra interpret─ârilor abuzive care legau "vinov─â┼úiile" din procesul lui Iisus de rezonan┼úele antisemite de-a lungul secolelor, ┼či ├«n special, de mari tragedii istorice precum cea a Soah-ului.

Mai ├«nt├ói, ├«n capitolul despre ebraism al Declara┼úiei despre libertatea religioas─â ┼či despre rela┼úiile Bisericii cu cultele necre┼čtine (1963) s-a relevat faptul c─â nu se poate imputa poporului evreu ca atare nici responsabilitatea ┼či nici vina colectiv─â pentru moartea lui Cristos; totodat─â s-a ├«ncercat eliminarea oric─ârui semn de antisemitism, prezent ┼či printre cre┼čtini. Ura dezl─ân┼úuit─â ├«n timpurile recente ├«mpotriva poporului evreu a fost considerat─â absolut necre┼čtin─â ┼či c─â nu trebuie confundat─â cu manifest─ârile populare antisemite "cre┼čtine" de odinioar─â.

Problema Procesului lui Iisus ┼či a responsabilit─â┼úilor ├«n condamnarea la moarte ┼či r─âstignirea acestuia a fost preluat─â, din punct de vedere teologic, ┼či ├«n contextul abord─ârii raportului dintre Vechiul ┼či Noul Testament de documentul "Poporul evreu ┼či Sfintele sale Scripturi ├«n Biblia Cre┼čtin─â", elaborat de Comisia Biblic─â Pontific─â ┼či publicat ├«n 2001 .

R─âspunsul la ├«ntrebarea: prezen┼úa iudeilor ┼či a poporului evreu ├«n Noul Testament a contribuit la crearea unei anumite ostilit─â┼úi fa┼ú─â de acest popor, ostilitate care s─â fi favorizat ideologia celor care vroiau s─â-l suprime, a cunoscut ├«n acest context preciz─âri importante.

Unul ├«l formuleaz─â ├«n prefa┼úa volumului Joseph Cardinal Ratzinger: "Documentul arat─â c─â repro┼čurile adresate ├«n Noul Testament evreilor nu sunt nici frecvente, nici mai aspre dec├ót acuzele ├«mpotriva lui Israel aflate ├«n Lege ┼či la Profe┼úi, a┼čadar ├«n interiorul Vechiului Testament. Ele apar┼úin limbajului profetic al Vechiului Testament ┼či trebuie, ca atare, interpretate ca fiind cuvintele unor profe┼úi. Ele pun ├«n gard─â ├«n leg─âtur─â cu devierile din prezent, dar prin natura lor sunt ├«ntotdeauna temporare ┼či presupun ├«n acela┼či timp noi posibilit─â┼úi de m├óntuire".

Analiza relatărilor aferente în cele patru evanghelii aduce, la rândul său, concluzii importante.

Evanghelia lui Matei, mai mult dec├ót celelalte lucr─âri sinoptice este considerat─â o evanghelie a ├«mplinirii - Iisus nu a venit s─â nimiceasc─â, ci s─â duc─â la plin─âtate - ┼či insist─â deci asupra continuit─â┼úii dintre cele dou─â Testamente; situa┼úia de tensiune dintre cele dou─â comunit─â┼úi - cre┼čtin─â ┼či evree - a apar┼úinut acelui moment istoric, iar schimbarea radical─â a acesteia, de-a lungul timpului impune ca polemica s─â nu mai existe ┼či s─â prevaleze aspectul de continuitate ┼či complementaritate, iar cre┼čtinii trebuie s─â evite cu des─âv├ór┼čire s─â extind─â aceast─â responsabilitate la genera┼úiile urm─âtoare ale poporului evreu ┼či s─â nu uite c─â dup─â o pedeaps─â divin─â Dumnezeu nu ├«nceteaz─â niciodat─â s─â deschid─â noi perspective pozitive.

A sus┼úine c─â, potrivit Evangheliei lui Marcu, responsabilitatea mor┼úii lui Iisus trebuie atribuit─â poporului evreu, este rodul unei interpret─âri eronate; acest tip de interpretare, care a avut consecin┼úe dezastruoase de-a lungul istoriei, nu corespunde autenticei perspective a evangheliei, care opune de mai multe ori, atitudinea poporului sau a mul┼úimii atitudinii autorit─â┼úilor ostile lui Iisus. Se ignor─â, totodat─â, faptul c─â ┼či ucenicii acestuia f─âceau parte din poporul lui Israel. Ar fi vorba, prin urmare de un transfer abuziv de responsabilitate, lucru de care istoria uman─â este, din p─âcate, plin─â de exemple.

Potrivit teologilor catolici, P─âtimirea lui Iisus face parte dintr-un plan tainic al lui Dumnezeu, plan de m├óntuire, deoarece acesta a venit "s─â slujeasc─â ┼či s─â-┼či dea via┼úa ca r─âscump─ârare pentru mul┼úi" (10, 45) ┼či a f─âcut din s├óngele s─âu v─ârsat un "s├ónge al Leg─âm├óntului" (14, 24).

Relatarea Patimilor de c─âtre Evaghelia lui Luca nu este foarte sever─â cu autorit─â┼úile evreie┼čti, tonurile polemice ├«nt├ólnite ├«n celelalte scrieri sinoptice fiind mai estompate; mesajul acesteia ar fi, mai degrab─â, acela de a-i chema pe cre┼čtini s─â-i binecuv├ónteze pe cei care-i blesteam─â, s─â fac─â bine celor care ├«i ur─âsc ┼či s─â se roage pentru cei care-i maltrateaz─â (6, 27-28).

Cea de-a patra Evanghelie, cea a lui Ioan, con┼úine afirma┼úia cea mai pozitiv─â ├«n absolut ┼či Iisus ├«nsu┼či este acela care o roste┼čte ├«n dialogul s─âu cu Samariteanca: "M├óntuirea vine de la iudei" (4, 22); activitatea lui Iisus trezise o opozi┼úie cresc├ónd─â din partea autorit─â┼úilor evreie┼čti care, ├«n final, au hot─âr├ót s─â-l dea pe acesta pe m├óna autorit─â┼úilor romane ca s─â fie omor├ót. Fundamental─â r─âm├óne ├«ns─â revelarea "darului lui Dumnezeu" (4, 10; 3, 16) oferit tuturor ├«n Iisus Hristos, ├«n special celor care "l-au str─âpuns" (19, 37).

Concluzia documentului asupra problemei r─âm├óne tran┼čant─â ┼či specific─â interpret─ârii actuale venit─â din partea Bisericii Catolice:

"Evangheliile arat─â c─â realizarea planului lui Dumnezeu implica ├«n mod necesar o confruntare cu r─âul, care trebuia s─â fie st├órpit din inima omului. Acest fapt l-a f─âcut pe Iisus s─â intre ├«n conflict cu clasa conduc─âtoare a poporului s─âu, a┼ča cum se ├«nt├ómplase deja cu profe┼úii din vechime. ├Änc─â din Vechiul Testament poporul evreu se prezenta sub dou─â aspecte antitetice:pe de o parte, ca un popor chemat s─â fie perfect unit cu Dumnezeu;pe de alta, ca un popor p─âc─âtos. Aceste dou─â aspecte nu puteau s─â nu se manifeste ├«n timpul activit─â┼úii lui Iisus. ├Än momentul p─âtimirii, aspectul negativ p─ârea c─â prevaleaz─â, chiar ┼či, ├«n atitudinea celor Doisprezece. Dar ├«nvierea arat─â c─â ├«n realitate iubirea divin─â biruise ┼či dob├óndise pentru to┼úi iertarea p─âcatelor ┼či o via┼ú─â nou─â".

Stabilind c─â sunt r─âspunz─âtori (├«ntr-o anumit─â m─âsur─â) de condamnarea ┼či moartea lui Iisus numai evreii contemporani evenimentului, cei care au participat direct ┼či nemijlocit la desf─â┼čurarea Procesului, Biserica cre┼čtin─â (catolic─â) a f─âcut, ├«n mod evident, maximum de compromis posibil din partea sa. R─âm├óne astfel ca ┼či al┼úii, ├«n frunte cu evreii de ast─âzi, s─â ├«n┼úeleag─â, a┼ča cum se cuvine, deopotriv─â istoria ┼či dogma ┼či s─â reac┼úioneze ca atare, la aceast─â miz─â esen┼úial─â pentru viitorul lumii contemporane. Mai mult ca oric├ónd, mondializarea ├«n curs ofer─â, prin reconciliere, posibilitatea victoriei depline, urbi et orbi, a spiritului divin atotbiruitor.