Istoria primului sistem de exploatare petrolieră marină din Marea Neagră
La începutul anului 1947, în Golful Mexic, compania americană Kerr-McGee a săpat prima sondă în largul mării, la o distanță de unde se vedea țărmul, de unde și termenul acum deja consacrat de off-shore. Din acest moment, activitatea petrolieră marină a luat un avânt considerabil, descoperindu-se rezerve uriașe de hidrocarburi, care au început să fie exploatate. În România, care era una dintre cele mai vechi țări producătoare de petrol din lume, problema cercetării pentru descoperirea unor potențiale acumulări de hidrocarburi în platoul continental al Mării Negre aferent țării noastre s-a pus prima oară în anii 1967-1969.
Au fost elaborate în acea perioadă mai multe programe prioritare pentru mărirea producției de petrol și gaze, între care și un program prioritar având ca obiectiv prospectarea geofizică (în principal seismică) a platoului continental românesc, dar și un program prioritar privind forajul marin.
Au fost constituite grupuri de specialiști din domeniul cercetării geologice și geofizice, al tehnologiei forajului, al construcției de utilaj petrolier, al construcțiilor navale, al cercetării în exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze și au fost implicate instituții precum Ministerul Petrolului, Comitetul Geologic, Ministerul Construcțiilor de Mașini, Ministerul Transporturilor, Ministerul Comerțului Exterior, ICPPG (Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Petrol și Gaze) Câmpina, Institutul Geologic, ICEPRONAV (Institutul de Cercetare și Proiectare pentru Construcții Navale) Galați, IPTANA (Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene) București, ICPE (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică) București, IFLGS (Întreprinderea de Foraj și Lucrări Geologice Speciale) București.
La vremea respectivă, în România nu exista niciun fel de experiență în domeniul tehnologiei forajului marin și în domeniul construcției de echipamente și utilaje specifice acestei activități. Însă grupurile de lucru constituite pentru acest program au considerat – luând în calcul istoricul de țară producătoare de petrol și existența unei industrii de utilaj petrolier – că se putea trece la această nouă etapă de însușire a noilor tehnologii specifice lucrărilor din domeniul marin.
Decizia finală a fost aceea că România va construi, pe bază de licență, cu asistența tehnică de specialitate a unor firme străine de prestigiu, platforme de foraj marin proprii, cu care să execute forajele de explorare în Marea Neagră.
Întâlnirile-cheie
În anii ’70, Nicolae Ceaușescu a avut patru întâlniri cu trei președinți ai Statelor Unite ale Americii – două cu Richard Nixon (una în august 1969 la București, alta în octombrie 1970, în SUA); o întâlnire cu Gerald Ford, în SUA, în 1975; o întâlnire în 1979, în SUA, cu Jimmy Carter.
La întâlnirea din octombrie 1970, Nixon îi arătase lui Ceaușescu mai multe tehnologii de top la acea vreme, printre care și una care presupunea cercetarea scoarței terestre în vederea depistării de zăcăminte minerale. Președintele american precizase atunci că Marea Neagră dispune de rezerve considerabile de hidrocarburi.
În cursul anului 1969 venise în România și George Thomas, vicepreședinte al companiei The Offshore Company, însoțit de Emil Onaca (cetățean american de origine română, stabilit în California, unde avea un birou de consultanță), în calitate de consilier economic.
Scopul vizitei lui Thomas era să se documenteze dacă în România existau capacități tehnice pentru a se construi platforme de foraj marin după un proiect al companiei Offshore Co., în module transportabile pe nave maritime și fluviale, care să fie duse din Marea Neagră prin canalul Volga-Don în Marea Caspică pentru a fi asamblate pentru Iran.
Această idee a picat însă după vizita lui Thomas la Șantierul Naval Galați și la UPETROM Ploiești: americanul a evaluat capacitățile tehnice ale unităților vizitate și a afirmat că în România existau condiții pentru a se construi platforme de foraj marin.
Contractul cu compania americană Offshore Co., semnat în 1972
Documentarea și tratativele cu compania americană au fost duse de o comisie de specialiști din cadrul Ministerului Petrolului, Comitetului Geologic, Ministerului Construcțiilor de Mașini și IMPEXMIN și au durat până în 1972. În tratativele purtate cu partea americană, delegația română s-a bucurat de sprijinul constant al autorităților americane, inclusiv al președintelui Richard Nixon.
În cele din urmă, contractul a fost încheiat cu compania Offshore Co., care a oferit cele mai bune condiții, o parte din finanțare, livrarea sistemului hidraulic de ridicare a platformei (brevet propriu), proiectul tehnic, supravegherea tehnică în timpul construcției în șantier și instruirea pe platformele companiei a personalului român (ingineri, maiștri, sondori-șefi, mecanici, electricieni). Contractul a fost semnat pe data de 14 septembrie 1972 la ambasada română din Washington, iar evenimentul a fost relatat pe larg în presa americană.
România își construiește propriile platforme de foraj marin
În țară, după semnarea contractului, au fost demarate toate programele de lucru. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Utilaj Petrolier (IPCUP) a început proiectarea instalației de foraj marin și a turlei speciale dinamice pentru platforme marine. S-a stabilit locația bazei de operațiuni marine în portul Constanța.
ICEPRONAV Galați a început proiectarea a două nave de aprovizionare-remorcare pentru platforme marine. S-a pregătit colaborarea cu sectorul de proiectare al Șantierului Naval Galați pentru preluarea proiectului tehnic elaborat de Offshore Co. și întocmirea proiectului de execuție al platformei de foraj.
A început amenajarea danei 34 în portul Constanța, respectiv construirea cheiului și umplerea bazinului cu material rezultat din excavarea Canalului Dunăre-Marea Neagră în vederea construirii Bazei de operațiuni marine Constanța. MApN a început organizarea unității de helicoptere Tuzla, care urma să deservească operațiunile petroliere din Marea Neagră.
În cadrul Șantierului Naval Galați, construcția primei platforme de foraj marin se desfășura sub supravegherea tehnică a Registrului Naval American „American Bureau of Shipping”, care urma să-i acorde clasa, și a echipei de inspectori ai companiei Offshore Co. S-a decis, de asemenea, ca această platformă să se numească Gloria, nume pe care l-a primit la lansarea ei la apă. În anii următori, Șantierul Naval Galați va mai fabrica alte șase platforme, în următoarea ordine: Orizont, Prometeu, Fortuna, Atlas, Saturn și Jupiter.
Între timp, utilajele fabricate la UPETROM Ploiești, la UCM Reșița, la Electroputere Craiova, la Aversa București erau instalate în interiorul platformei, amenajarea danei 34 în portul Constanța se apropia de finalizare, prospecțiunile seismice pe mare începeau să fie interpretate și geologii aveau deja în vedere câteva structuri cu perspective, pe care să înceapă primele foraje.
Gloria pleacă pe Dunăre spre Constanța
Dat fiind că toate operațiile de foraj ce urmau să fie efectuate pe mare aveau un caracter de explorare, se luase decizia ca întreaga activitate desfășurată pe mare să fie încredințată Întreprinderii de Foraje și Lucrări Geologice (IFLG) din cadrul Departamentului Geologiei.
Aceasta a înființat Grupul de Foraj Marin (GFM) la Constanța și, în afară de amenajarea unor birouri și magazii în dana 34, întreprinderea a încheiat cu primăria din Constanța un contract pentru construirea a 60 de apartamente pentru personalul ce urma să lucreze în cadrul Grupului de Foraj Marin. Apartamentele au fost date în folosință în primăvara anului 1976, în momentul în care Gloria sosea în portul Constanța.
În luna mai 1976, lucrările în Șantierul Naval Galați s-au încheiat, s-au contractat remorchere și Gloria a plecat pe Dunăre spre Constanța. După ce bara de la Sulina a fost trecută cu unele emoții, din pricina vântului și a curentului transversal, la ieșirea în Marea Neagră, convoiul și-a continuat marșul spre portul Constanța. Pe 26 mai 1976, platforma Gloria a intrat în portul Constanta și a acostat la chei, în dana 34.
Stagii de pregătire în Golful Persic, Nigeria, Marea Nordului, Marea Roșie
Echipele de sudori de la Șantierul Naval Galați, autorizate de compania Offshore Co. și de Registrul Naval American „American Bureau of Shipping” pentru sudarea picioarelor platformei, s-au prezentat la Grupul de Foraj Marin Constanța pentru sudarea restului de tronsoane ale celor patru picioare ale platformei, de câte 110 m fiecare, operație care nu putea fi efectuată decât după ieșirea platformei din Dunăre.
Odată cu aceștia, s-a mutat la Constanța și echipa de specialiști care a supravegheat construcția platformei în șantier pentru efectuarea ultimelor verificări și probe tehnologice. De asemenea, s-a prezentat la Grupul de Foraj Marin și echipa de specialiști în forajul marin de la compania Offshore Co., cea care urma să asigure asistența tehnică pe durata primului an de exploatare a platformei.
În timp ce în cadrul Șantierului Naval Galați se desfășurau lucrările de construcție a platformei, o serie de ingineri de foraj, maiștri sondori, ingineri și maiștri mecanici, electricieni, ingineri de sisteme hidraulice fuseseră trimiși, pentru instruire și specializare, să lucreze pe platforme de foraj ale firmei Offshore Co. în diverse zone ale globului: Golful Persic, Nigeria, Marea Nordului, Marea Roșie etc. Toți aceștia își terminaseră stagiile de pregătire și s-au prezentat, de asemenea, la Constanța.
Debutul exploatării în Marea Neagră
După efectuarea prospecțiunilor seismice în platoul continental al Mării Negre și după interpretarea acestora, s-au identificat circa 16 structuri geologice potențiale cu acumulări de hidrocarburi și s-a hotărât ca structura numită Ovidiu să fie prima explorată. Astfel, pe data de 19 august 1976, platforma Gloria a fost transportată în larg, în direcția structurii Ovidiu, unde a fost amplasată pe 21 august.
Foraj la 5006 metri
Primul foraj de explorare executat în Marea Neagră a confirmat calitățile și performanțele tipului de platformă construit în România. Pe prima locație, sonda nr. 1 Ovidiu Est, marea avea adâncimea de 84 m (platforma era proiectată pentru adâncimea de apă de max. 90 m), în primul an de activitate, platforma a înfruntat furtuni cu valuri de 10-11 m (era proiectată pentru valuri de max. 12 m) și a făcut față în condiții foarte bune la vânturi de 40-45 m/sec, valori foarte apropiate de maxima prevăzută în proiect.
Forajul s-a desfășurat în condiții de lucru normale, a atins adâncimea de 5006 m (capacitatea maximă a instalației era proiectată pentru 6000 m). Sonda a furnizat un bogat material de informații geologice, dar, din punct de vedere economic, a fost o sondă sterilă, fiind abandonată.
A doua sondă de explorare a fost săpată pe structura Midia (sonda nr. 12 Midia), cu adâncime a apei de 60 m, și a fost dusă până la o adâncime de peste 4000 m, dar a întâmpinat dificultăți de foraj majore (pierderi de circulație masive, imposibil de stăvilit) și, în cele din urmă, a fost abandonată, fiind, de asemenea, o sondă sterilă.
Descoperirea: țiței și gaze
Așa s-a ajuns la a treia locație din Marea Neagră, platforma Gloria fiind amplasată pe structura Lebăda, respectiv locația 8 Lebăda, într-o zonă cu adâncimea mării de 52 m, situată în dreptul lacului Razelm, la 80 km nord-est de Constanța.
În deplasarea platformei de pe structura Midia către structura Lebăda, personalul de operare a fost nevoit, din cauza modificării stării vremii (furtună și valuri), să lase platforma în așteptare de două ori pe structurile Neptun și Tomis, fără să sape sonde pe aceste două structuri.
În acest punct, în toamna anului 1979, a început o eră nouă în istoria exploatării petrolului în România: în timp ce forajul avansa în formațiunile calcaroase din Cretacicul superior, la o adâncime în jur de 2500 m, geologul de serviciu ‒ care analiza în laboratorul platformei, Cabina Geoservices, în lumina ultravioletă, probele de sită (detritusul) colectat din metru în metru din circuitul fluidului de foraj ‒ a observat că fragmentele de rocă prezentau o puternică luminiscență, caracteristică țițeiului.
Totodată, aparatura de detectare a hidrocarburilor în fluidul de foraj a semnalat prezența acestora. S-a oprit forajul și s-a extras o carotă din talpă, care s-a dovedit a fi impregnată cu țiței. S-a decis imediat efectuarea unei probe de producție cu un tester fixat la sabotul coloanei de 9 5/8 in. S-a adus pe platformă tot echipamentul special pentru efectuarea probelor de producție pe mare și s-au montat pe platformă arzătoarele speciale pentru arderea țițeiului și a gazelor produse în timpul probelor.
S-au efectuat testele de producție ale sondei, măsurându-se debitul potențial de țiței și gaze asociate extrase, după care platforma Gloria a fost dezafectată de pe poziția sondei L8, adusă la țărm și supusă verificării și controalelor impuse de normele specifice, apoi dusă înapoi în poziția sondei L8, unde a fost instalată și a continuat forajul altor șapte sonde de exploatare.
Prima structură metalică fixă suport sonde PFSS 1
Din acest punct, lucrările s-au accelerat și s-a înființat Întreprinderea „PETROMAR” Constanța, care a coordonat toate investițiile ulterioare (noi platforme de foraj, nave de aprovizionare și remorcare mai puternice, platforme fixe de producție, o bază modernă de operațiuni marine în portul Constanța, ateliere și bază tubulară etc.).
Mai departe, s-a trecut la realizarea, la IUC (Întreprinderea de Utilaj Chimic) Ploiești, a primei structuri metalice fixe suport sonde PFSS 1 (jacket nr. 1 pentru forarea a maximum nouă sonde, ce a fost montat în slotul platformei Gloria), după care s-au mai forat șapte sonde; un total de opt sonde (șase sonde de producție și două sonde de injecție apă).
Jacketul dispune de trei punți: puntea de +12.500 m destinată capetelor de etanșare sonde; puntea de +15.500 m destinată capetelor de erupție, liniilor de amestec și manifoldului de producție; puntea de +18.500 m destinată echipamentelor de protecție sonde și distribuitorului de injecție apă în sonde.
Moment istoric: toate instalațiile sunt pornite la 7 mai 1987
În paralel cu forarea celor șapte sonde s-a trecut la proiectarea și execuția unor instalații pentru punerea în exploatare a zăcământului de țiței și gaze asociate Lebăda-albian, astfel:
- Proiectarea bazei de execuție și lansare conducte submarine Midia (proiectant: ICPTG Ploiești);
- Proiectarea și execuția Terminalului Midia de primire hidrocarburi (proiectant: ICPTG Ploiești) ce include modul gara primire godevil, separatoare gaze-țiței, rezervoare depozitare țiței 4x2000 mc cu capac flotant, instalație de comprimare gaze, instalație de degazolinare gaze, instalație de depozitare gazolină, rampa CFR de încărcare gazolină, instalații de încălzire, instalații electrice, instalații de automatizare, instalații de incendiu etc;
- Proiectarea și execuția conductei submarine 12”x68 km PFSS 1 Vadu și a conductei terestre în prelungirea celei submarine 12”x14 km Vadu-Terminal Midia (proiectant: ICPTG Ploiești);
- Proiectarea și execuția conductei submarine 6”x2,5 km PFSS 1, geamandura de staționare a vasului de stocare de 33.000 de tone intitulat Buștenari, inclusiv furtun flexibil de legătură 6” între conductă și geamandură (proiectant: ICPTG Ploiești);
- Proiectarea și execuția amenajării temporare a platformei de foraj Gloria ca platformă de producție (proiectant: ICPTG Ploiești) ce include mai multe sisteme: sistem de colectare (linii amestec și manifold de producție), sistem de încălzire țiței, sistem de separare gaze-țiței, sistem de transfer țiței (vas tampon depozitare țiței și pompare către geamandură), sistem de depozitare și dozare anticoagulant Adirol P416, sistem de transfer gaze, sistem electric, sistem de automatizare, sistem de siguranță și control, sistem de tratare apă de mare pentru injecție în sonde, sistem de depozitare și dozare chimicale pentru tratare apă de mare, sistem de injecție apă în sonde de injecție la presiunea de 200 de bari. Toate sistemele enumerate mai sus au fost gata montate pe platformă până în decembrie 1986;
- Proiectarea și execuția tripodului de susținere faclă și a podețului de legătură de 60 m între PFSS 1 și tripod susținere faclă (proiectanți: IPCUP Ploiești și ICPTG Ploiești);
- Proiectarea, execuția și montajul geamandurii de staționare a vasului de stocare de 33.000 de tone Buștenari (proiectanți: ICEPRONAV Galați și ICPTG Ploiești);
- Proiectarea și execuția sistemului de faclă pentru instalațiile de producție de pe platforma Gloria (proiectanți: IPIP Ploiești și ICPTG Ploiești). Acesta a fost testat în decembrie 1986 prin pornirea temporară a unei sonde de producție.
Instalațiile fiind gata, începând cu data de 3 mai 1987 s-au constituit patru comandamente în patru locuri distincte (unul în baza Petromar Constanța, unul în Terminalul Midia, unul pe platforma Gloria și unul pe vasul de stocare țiței Buștenari) și, după ce s-au verificat toate echipamentele instalațiilor, s-a hotărât pornirea acestora pe 7 mai 1987.
Vasul Buștenari
Două vase de câte 33.000 de tone, Buștenari și Bucșani, au fost utilizate la stocarea și transportul țițeiului extras din Marea Neagră între 7 mai 1987 și 1997, când primul sistem de exploatare marină din Marea Neagră a fost înlocuit cu instalațiile și conductele care funcționează și în prezent.
Navele au fost construite la Șantierul Naval Galați într-un lot de 12 bucăți, în intervalul 1986-2002, astfel: 7 nave construite între 1986 și 1996 (Buștenari și Bucșani pentru Petromar Constanța și 5 vase pentru Navrom Constanța, ulterior Petromin Constanța), în vreme ce alte 5 vase rămase pe stoc la Șantierul Naval Galați au fost livrate între 1995 și 2002 la export pentru Grecia și Marea Britanie.
Vasul Buștenari, cu nr. de proiect 1440 și nr. de șantier 779, a fost livrat la Petromar Constanța în august 1986, iar vasul Bucșani, în anul 1987, acestea fiind identice, cu deosebirea că vasul Buștenari, față de celelalte, dispunea în plus de o macara la prova și de o platformă pentru aterizare elicoptere (heliport) la pupa.
Caracteristicile celor două vase:
- Lungime: 189 m
- Lățime: 28 m
- Pescaj: 12 m
- Motor: 11.400 CP (licență MAN, fabricat la UCM Reșița)
- Tonaj: 39.300 tdw
- Viteză maximă: 15 Nd (noduri)
Destinatia vasului Buștenari a fost, de la început, aceea de tanc pentru stocarea țițeiului extras din Marea Neagră până la definitivarea sistemului de două conducte submarine de legătură cu țărmul la Terminalul Midia (conducta de 12 inchix82 km de evacuare țiței pusă în funcțiune în 1987 și conducta de 16 inchix82 km de evacuare gaze pusă în funcțiune în 1996).
Vasul Buștenari a fost ancorat în larg printr-o geamandură adecvată, ce dispunea de un rulment cu un diametru mare de 3 m și un jug metalic de solidarizare vas-geamandură. Geamandura a fost fixată în larg cu șase lanțuri marine metalice, acestea fiind prinse la capătul inferior de șase piloți metalici bătuți în solul marin (pe fundul mării, la o adâncime de 52 m).
Legătura între PFSS 1 și geamandură era asigurată de o conductă submarină de 6 inchix2,5 km, prin care se pompa țițeiul de pe platforma Gloria. Conducta de 6 inchi se continua cu o legătură flexibilă din furtunuri Pirelli ce trecea prin interiorul unui rulment și era prinsă la suprafață de o conductă metalică de 6 inchi fixată pe jugul metalic de legătură între geamandură și vasul Buștenari.
Vasul Buștenari a avut rol de stocare (cele 19 tancuri de care dispunea totalizau 45.461 mc) a țițeiului extras cu instalațiile de pe platforma Gloria, după care, o dată la două săptămâni, transfera țițeiul la nava-soră Bucșani, care îl transporta către Oil Terminal Constanța.
În anul 2002, vasul Buștenari a fost retras la Agigea, fiindcă nu mai era funcțional, unde a rămas încă patru ani. După trei runde de licitații, a fost vândut turcilor cu 2,1 milioane de dolari. Vasul Bucșani a fost preluat de Histra Shipping în anul 2002, fiind redenumit Histria Topaz.
Ing. Ion Vlad a fost șef proiect Terminal Midia și Amenajare platformă Gloria din ICPPG (Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Petrol și Gaze) Ploiești.
Acest articol a fost publicat în numărul 259 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 august - 14 septembrie 2023, și în format digital pe platforma paydemic.
Foto sus: Inaugurarea platformei de foraj marin Gloria, 16 septembrie 1976, Constanţa (© Colecția autorului, Fototeca online a comunismului românesc, Getty Images)
