⬆

Pompieri, în Albumul Armatei Române 1873 (© Arhivele Naționale ale României)

Înființarea Roatei de Pompieri București. Începuturile pompierilor militari în Țara Românească

Constituită prin lege în anul 1844 și intrată efectiv în funcțiune în 1845, Roata de Pompieri București a reprezentat prima formațiune militară permanentă specializată în prevenirea și stingerea incendiilor din Țara Românească, marcând începuturile organizate ale pompierilor militari români.

Apariția sa a fost determinată de necesitățile unei capitale aflate într-un proces accelerat de dezvoltare urbană, dar vulnerabilă în fața incendiilor devastatoare care afectaseră în repetate rânduri Bucureștiul în secolul al XVIII-lea și în primele decenii ale secolului al XIX-lea, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.

În contextul reformelor promovate de domnitorul Gheorghe Bibescu (1842–1848), problema apărării împotriva incendiilor a fost abordată la nivel legislativ. La începutul anului 1844, Sfatul Administrativ Extraordinar a înaintat Obșteștii Adunări un proiect privind organizarea unei unități de pompieri pentru capitală. Dezbaterile au condus la adoptarea unei legiuiri speciale, sancționată de domnitor la 18 august 1844, dată care marchează actul de naștere al Roatei de Pompieri București. Legea a fost inclusă ulterior în ediția a doua a Regulamentului Organic, sub titlul „Legiuire pentru întocmirea unei roate de pompieri pentru capitala București”.

La Arhivele Naționale ale României se păstrează proiectul elaborat de Sfatul Administrativ în anul 1844, ofisul domnesc emis de Gheorghe Bibescu la 18 august 1844, precum și ediția Regulamentului Organic din 1847, în care a fost tipărit textul integral al legii privind organizarea noii formațiuni. Documentele sunt redactate în limba română cu caractere chirilice.

Roate de pompieri era organizată după model militar și avea un efectiv de 7 ofițeri, 23 de subofițeri și 256 de soldați. Structura sa era împărțită în șase secții: una funcționa pe lângă Agia București, iar celelalte cinci erau repartizate în cele cinci unități administrative ale orașului. În dotarea ei se aflau pompe de incendiu, sacale pentru transportul apei și cai destinați tractării utilajelor.

Deși legea fusese promulgată în august 1844, organizarea efectivă și intrarea în serviciu a Roatei s-au realizat în cursul anului 1845, sub comanda căpitanului Emanoil Boteanu, unul dintre ofițerii care au contribuit decisiv la consolidarea și profesionalizarea noii instituții.

Prin activitatea desfășurată în timpul marilor incendii ale capitalei și, mai ales, prin eroismul demonstrat în lupta din Dealul Spirii din 13 septembrie 1848, Roata de Pompieri București a depășit rolul unei simple unități tehnice. Ea a devenit un simbol al disciplinei, curajului și spiritului de sacrificiu, ocupând un loc de cinste în istoria instituțiilor militare și civile ale României.

_{Foto sus:}_{Pompieri, în}_{Albumul Armatei Române 1873 (© Arhivele
Naționale ale României)}