Importurile de fier din Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Anul 1940 a adus României un aliat nedorit din punct de vedere ideologic, dar trebuia să fie încheiată o colaborare din moment ce presiunea de pe Prut a Uniunii Sovietice era sufocantă. Această înțelegere a fost prezentată în istoriografie drept un dezastru și statul urma să fie o simplă colonie a Reichului, cea în care nu trebuia să se dezvolte economia decât în măsura în care puteau fi asigurate materii prime pentru imperiul industrializat.

Realitatea a fost surprinsă prin opera istoricului Andreas Hillgruber, cel care a publicat lucrarea Hitler, Regele Carol și Mareșalul Antonescu. Chiar dacă Germania suferea din cauza insuficienței de fier, au fost găsite resurse pentru ajutorarea aliatului din Carpați. În anul 1942, au sosit 58.000 t de țevi de oțel și acestea erau utile pentru exploatarea și transportul petrolului. Alte 53.000 t au sosit în anul următor. Era o vizibilă o creștere a livrărilor către România din moment ce în 1941 au fost cumpărate numai 19.400 t de țevi, Uzinele Malaxa nereușind să acopere consumul intern. Trebuie să se mai observe un aspect interesant în aceste schimburi comerciale: au fost aduse mai multe țevi metalice decât înainte de război, atunci când Berlinul nu putea să dicteze asupra comerțului românesc.

Aceste livrări par reduse din punct de vedere cantitativ, dar Germania a fost obligată să renunțe la dezvoltarea de nave de suprafață din lipsă de oțel și nici cu munițiile nu stătea prea bine. Au fost utilizate proiectile de captură ce erau lansate din guri de foc strânse de pe câmpul de luptă, tehnica sovietică fiind cea mai apreciată.

Trimiterea de țevi demonstrează că se dorea dezvoltarea statului aliat, cel ce avea prea puțini fabrici în raport cu amploarea războiului. Nu sunt văzute intenții de transformare în simplu grânar al Reichului. Regimul politic din Germania în perioada 1933 – 1945 a fost unul odios, dar a trimis multe mărfuri industriale spre București în schimbul materiilor prime livrate către nord.

Istoricii români preferă să repete teze elaborate în comunista eră și nu vor să înțeleagă faptul că atunci erau oferite lozinci și nu adevăruri istorice.

Foto sus: Ion Antonescu și Joachim von Ribbentrop (© Bundesarchiv, Bild 183-B23201 / CC-BY-SA 3.0)