Imagini din Egiptul anilor '60: Cairo era centru cultural, femeile purtau bikini, iar fundamentaliștii erau marginalizați
Egiptul, așa cum îl știm astăzi, este într-o plină criză de identitate. După zeci de ani de corupție și de proastă guvernare, Egiptul este, astăzi, un dezastru economic. Egipt nu a excelat la capitolul resurse naturale, precum vecinii săi Arabia Saudită, Qatar sau Emiratele Arabe Unite. Însă, Egipt avea un mare avantaj:capitalul intelectual.
Cairo nu mai este centrul cultural din Orientul Mijlociu. Egipt nu mai produce artă, muzică sau literatură. Audiențele televiziunilor dau toate cifrele peste cap atunci când este vorba despre telenovelele turcești. Universitățile egiptene, renumite odinioară, sunt, acum, o glumă proastă.
Egipt nu a fost, evident, dintotdeauna așa. În perioada anilor '50 - '70, Egipt a reînflorit sub conducerea președintelui Gamal Abdel Nasser. Acesta a fost cel de-al doilea președinte din istoria Egiptului, conducând țara între 1956 și 1970. Nasser a condus revolta care a alungat de la putere monarhia și, după ce a scăpat în 1954 dintr-un atentat comandat de Frăția Musulmană, Nasser a preluat puterea după ce președintele Muhammad Naguib a fost pus sub acuzare și plasat în arest la domiciliu.Modul în care Nasser a gestionat Criza Suez i-a ridicat cota de popularitate în toată lumea arabă. După ce Nasser a naționalizat Canalul Suez, Egipt a fost invadat de armatele Israelului, Marii Britanii și Franței. Vestul voia să pună mâna pe Canalul Suez și să îl alunge din țară pe Nasser. Numai că, după ce lupta a început, Uniunea Sovietică și SUA le-au cerut celor trei invadatori să se retragă urgent din Egipt. A fost un episod umilitor pentru Franța și Marea Britanie iar Nasser și-a consolidat poziția.
Industria cinematografică egipteană era pe locul 3 în lume iar Cairo era un oraș de vis unde bogații lumii își petreceau vacanțele. Aici, evreii, musulmanii și creștinii trăiau în pace iar femeile se bucurau de o serie de libertăți nemaivăzute în alte state arabe. Egiptul a traversat numeroase momente critice iar ambițiile sale pentru justiție socială au fost înfăptuite și cu metode mai puțin ortodoxe. Cel de-al doilea mandat l-a câștigat prin interzicerea oricărui potențial candidat de a mai aspira la funcția de președinte al Egiptului.
