Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu în vizită la hidrocentrala „16 Februarie” de pe Argeș, în octombrie 1963 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 21/1963)

Gheorghe Gheorghiu-Dej, politrucii, electricitatea și minciunile despre un Plan Valev

Istoricii care au scris despre perioada comunistă după 1989 au încercat să găsească fapte pozitive ale autorităților de la București, ideea fiind că liderii comuniști mai aveau ceva național și patriotic în creierul îmbâcsit de idei socialiste și staliniste. Au fost identificate unele acțiuni inițiate după 1960 și a apărut teza despre existența unui național – comunism pe meleagurile carpatine.

Mai mult, A fost descoperită lupta înverșunată din anul 1964 împotriva unei acțiuni a Moscovei, cea care a primit denumirea de Planul Valev. Este prezentat drept încercarea conducerii sovietice de transformare a României în regiune agricolă pentru aprovizionarea raioanelor industrializate din restul lagărului socialist, cel care pierea de foame din cauza distrugerii satelor în urma prețioaselor indicații luate pe linie de partid și de stat. Unii autori au mers și mai departe și au spus că Valev dorea distrugerea României populare.

Această vitejie a istoricilor români este uimitoare și vine pe linia eroismului inițiat de către Costin Murgescu la ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. A fost o adevărată furtună într-un pahar cu apă și crudul adevăr a fost că Emil Borisovici Valev n-a fost economist după cum cred specialiștii de astăzi, ci a rămas un profesor de geografie economică până la sfârșitul carierei universitare. Marele plan împotriva cărora au luptat politrucii lui Dej a fost un oarecare articol de geografie care era publicat într-o revistă științifică a unei universități din Moscova. Dacă ar fi fost o opunere reală la ideile conducerii de la Kremlin, ar fi trebuit dusă o campanie împotriva unor articole din Pravda și chiar la cuvintele lui Hrușciov. Și mai mare ar fi fost vitejia dacă s-ar fi făcut referire la documente oficiale ale statului sovietic, eventual la ceva acte secrete. Acesta ar fi fost un eroism revoluționar și patriotic.

Cadrul universitar Valev n-a scris ceva de rău despre industria României populare și nici n-avea cum să se gândească la o astfel de inițiativă din moment ce cunoscuse perioada stalinistă. Nu era de joacă atunci când aruncai un cuvânt în paginile unei publicații, mai ales că existau mulți binevoitori care să pârască acolo unde trebuie. Serviciile secrete aveau armate de informatori interesați să avanseze cu orice preț. Se spune și prin manualele contemporane că a fost plănuită distrugerea economiei comuniste după model Dej, ceea ce ar fi însemnat un mare regres pentru statul condus din București.

Realitatea a fost că Valev a scris negru pe alb că trebuie să fie dezvoltată o industrie modernă, care să fie electrificată plecând de la marile resurse oferite de Dunăre. Hidrocentrala de la Porțile de Fier era prezentată ca o minune a tehnicii socialiste prin faptul că era construită exact unde fluviul avea cea mai multă energie și, în plus, nu era necesară inundarea multor localități. Nu putea să spună chiar tot, dar Stalin făcuse prăpăd la formarea lacurilor de acumulare de pe teritoriul Uniunii Sovietice. Centrala era dată ca model de colaborare dintre două state socialiste și care depășeau astfel ideea de a avea numai sârmă ghimpată, mine și mitraliere pe granițe. Epoca stalinistă trebuia să dispară, dar autorul nu putea să spună totul în operele științifice.

Lupta împotriva Planului Valev trebuie să dispară din manualele de Istorie și din cărțile științifice. Nu mai trebuie să fie perpetuată o minciună a aparatului de propagandă de la București și astfel să se sugereze că regimul comunist a făcut ceva pentru neamul românesc, cel ce era sub ocupația tancurilor sovietice începând din anul 1944.

Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu în vizită la hidrocentrala „16 Februarie” de pe Argeș, în octombrie 1963 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 21/1963) 

Mai multe pentru tine...