Foametea Roşie și revoluția mondială

1. Introducere

FOÁMETE s. f. Lipsă mare, generală și prelungită de hrană.[1]

FOÁMETEs. f. fenomen în care o mare parte a populației unei regiuni sau unei țări este atât de prost hrănită, încât moartea prin inaniție devine un fenomen obișnuit. În ciuda resurselor economice și tehnologice ale lumii moderne, foametea mai lovește numeroase regiuni ale planetei, în special țările în curs de dezvoltare unde domneștesărăcia. Foametea este de asociată în mod natural cu recoltele proaste din perioadele de secetă, ploi abundente, epidemii, lipsă de provizii și în mod artificial cu războiul șigenocidul. În ultimele câteva decenii, a apărut o interpretare mult mai nuanțată care leagă foametea de condițiile economice și politice dintr-o anumită zonă.2

Când auzim cuvântul “foamete” în mintea noastră apar multe imagini standard, care cu siguranţă nu sunt tocmai plăcute. Dar, acestea poate au fost văzute doar într-un scurt ducomentar la şcoală, pe youtube sau pe facebook pentru că cineva a share-uit un videoclip cu copiii saraci din Africa. Dar câţi dintre noi sau dintre dumneavoastră au fost interesaţi să caute rădăcinile foametei?! Câţi dintre noi am fost curioşi dacă bunicii, străbunicii sau chiar strămoşii noştri au îndurat această foamete? Mulţi oameni pe care nu îi pot numi decât “ignoranţi” cred că foametea este ceva pe care cei de acum sau dinainte şi-l fac cu mâna lor, că nu au muncit suficient să aibă bani pentru mâncare. Ei nu ştiu adevăratele motive! Ei nu ştiu cu adevărat suferinţa, chinul şi teroarea pe care de-a lungul timpului atâţia oameni au îndurat-o. Una dintre cele mai bune “definiţii”, dacă o putem numi aşa (bineînţeles în opinia noastră) este cea dată de Larisa Turea în “Cartea Foametei”:

“Foametea … Peste o jumătate de secol acest cuvânt scurt, adunat din numai trei silabe, ne va cutremura coloana vertebrală, ne va tulbura inima şi sufletul ori de câte ori va fi ajuns la urechile noastre, pentru că ruinarea neamului care s-a produs atunci nu a fost recuperată nici până în ziua de azi, şi mâhna care ne-a cuprins atunci mai umbreşte și azi bucuriile noastre .“[2]

Acest fragment reprezintă o picătură într-un ocean. Există multe alte definiţii, detalii, mărturii care impresionează, opresc respiraţia şi care pot schimba modul de gândire a unei persoane pentru totdeauna. Dacă Larisa Turea dă o definiţie a foametei din punct de vedere subiectiv, emoţional şi gândindu-se doar la suferinţa fiinţelor, un articol scris de doamna Flori Bălănescu ne trimite cu gândul la o alta fațadă a foametei:

“Înfometarea este un mijloc de constrângere politică prin foame, exercitată asupra unui grup de indivizi sau comunităţi (popoare, populaţii etc.). În spaţiul românesc sunt cunoscute Marea Foamete din Moldova organizată de regimul comunist, gândită şi coordonată de regimul sovietic în anii 1946-1947şi politica de înfometare la care au fost supuşi detinuţii politici din România, cu precădere în perioada 1948-1964. În ambele cazuri, modelul a fost cel sovietic. Folosit întâi în Rusia (1919-1921), scenariul înfometării planificate a fost apoi aplicat popoarelor înglobate în URSS. Fenomenul a cunoscut punctul maxim în perioada 1932-1933 în Ucraina (Holodomor), unde numărul estimat al victimelor a atins cifra de 4 milioane (unele estimari sunt de 3-3, 5 milioane, altele indică peste 4 milioane). Teroarea înfometării, după expresia lui Robert Conquest, a fost folosită ca mijloc de intimidare şi supunere, de obţinere a controlului total. Aceeaşi politică a fost aplicată şi în Basarabia. “[3]

2. Surse. Izvoare şi istoriografie

În momentul în care mi-am propus să scriu despre această temă, am vrut să o facem aşa cum se cuvine. Ştiind că nu te poţi baza pe o singură sursă, dacă vrei ca oamenii ce te vor asculta să afle numai şi numai adevărul, am început să împrumut cărţi din stânga şi din dreapta şi în acelaşi timp să mă folosesc de marea putere a enciclopediilor electronice, articolelor, forumurilor găsite pe marele tărâm al internetului .

Printre sursele principale pe care le-am folosit se numără:„Cartea Foametei”de Larisa Turea, „Munci şi zile în Bărăgan”de Elena Spijavca, „Memoria-revista gândirii arestate”-fondator Banu Radulescu dar şi multiplele site-uri precum wikipedia, revistacultura.ro etc.

„Cuvânt lângă cuvânt, mormânt lângă mormânt, grăunte lângă grăunte. Adevărul, în toată cruzimea şi plinătatea sa, îl cunoaşte numai poporul. Să sperăm că această flacără a durerii ce mai persistă în inimile noastre nu va fi lăsată să se stingă şi spaţiul şi spaţiul acesta nu se va lărgi, ca să poatăameninţa viitorul copiilor noştri. Clipele de luminare vor reveni şi îngerul păzitor ni va întoarce, numai dacă vom fi demni de el.”[4]à

Acest fragment transpune în inima noastră sentimentele directe ale populaţiei. Dacă doar acest fragment ne cutremură, vă puteţi da seama câte lucruri se găsesc pe parcursul tuturor acestor surse şi izvoare istorice?!

Cercetarea trecutului pentru aflarea adevărului şi pentru lecţii utile de viaţă a evoluat de la perioada romantică (accentul fiind pus pe eroi aflaţi în situaţii excepţionale) la perioada criticismului şi a studiului interdisciplinar. Analiza epocii comuniste se loveşte încă de secretomania unor guverne şi de miturile propagandei oficiale, masele fiind uşor de manipulat prin idei simple.

Prăbuşirea sistemului sovietic în 1991 a permis deschiderea arhivelor şi au fost editate volume de documente, dar s-a pus în continuare accent pe viaţa politică şi pe Al Doilea Război Mondial. Piaţa de carte a fost invadată cu monografii dedicate liderilor roşii de parcă se continuă cultul personalităţii. Au apărut şi culegeri de date statistice privind agricultura, dar acestea se opresc la anul 1947[5]. Rămân în continuare valabile anuarele publicate începând cu 1957 dar datele sunt incomplete şi există suspiciuni privind manipularea informaţiilor[6].

Foametea, fenomen specific societăţilor în care există exploatarea omului de către om, a fost o temă ocolită de către cercetători sau se preferă menţionarea la capitolul cauzelor a secetei şi a războiului mondial, elementele burgheze (duşmanii poporului) amplificând nenorocirile. Deschiderea survenită după 1989 a dus la publicarea unor studii despre Holodomor[7]sau despre foametea din 1946[8], dar genocidul din China lui Mao este analizat mai mult pe date occidentale[9]. Foametea din România a fost studiată de puţini istorici, perioada 1944-1948 find atractivă doar prin luptele politice şi procesul de sovietizare.[10]

3. Foametea şi comunismul

a) Holodomor

După căderea Imperiului Ţarist şi luarea puterii de către bolşevici, ucrainenii s-au bucurat de o nouă retrezire naţională, datorată în special politicii relaxate a Moscovei faţă de aceştia, din pricina rolului pe care l-au jucat în revoluţia comunistă.

Există în continuare o imagine relativ pozitivă a lui Lenin, dar acesta a ordonat declanșarea unui război fără milă împotriva țărănimii. Numai Armata Roșie a pierdut în 1921 171.185 de militari în confruntările cu răsculații, dar, împreună cu forțele CEKA, a nimicit satele[11]. A rezultat foametea cumplită din 1921 -1922 și doar ajutorul american a salvat viețile a 25 milioane de locuitori. Se discută de 10 milioane de victime[12], dar regimul de la Moscova exporta cereale pentru arme.

În 1924, Lenin moare, iar puterea îi revine lui Stalin. Acesta a început însă să îşi arate ingrijorarea faţă de mişcarea naţionalistă ucraineană şi compromisurile făcute de Uniunea Sovietică comuniştilor din Ucraina.

Primele măsuri

Anul 1928 semnalează sfârşitul decadei de autonomie a Ucrainei. Are loc distrugerea elitelor, în jur de 80% dintre intelectuali fiind ucişi. Concomitent cu aceste evenimente, Stalin începe şi politica de colectivizare, ca următoarea etapă în dezvoltarea URSS. Aceasta fusese îndelung amânată, în special datorită opoziţiei acerbe a ţăranilor pe timpul lui Lenin, care nu voiau să se înstrăineze de pământul deţinut de ei.

Stalin ordona așadar strămutarea a peste un milion de ucraineni şi deportarea în Siberia a 800.000, între 1930 şi 1931, în încercarea de a impiedica coagularea unei rezistenţe împotriva colectivizării. În ciuda măsurilor sovieticilor, populaţia însă refuză să cedeze șeptelurile şi pamântul deţinut şi să intre în fermele de stat.

În 1932 Stalin i se confesează lui Kaganovici, membru al Politburo, că exista riscul să piardă Ucraina. Au loc mai multe întâlniri între liderii sovietici şi se pun la cale măsurile ce vor duce în final la exterminarea a milioane de oameni.

Începutul genocidului

Mai întâi are loc creşterea cotei de colectare a recoltei de la țăranii ucraineni, lăsându-i fără o mare parte a alimentelor. Concomitent, teritoriul Ucrainei a fost apoi izolat de URSS, pentru a impiedica răspândirea veştilor despre ceea ce se petrecea şi pentru a limita libertatea de mişcare a oamenilor. NKVD îi împușca pe loc pe cei ce voiau să treacă graniţa în România sau Polonia. Se emit documente speciale care restricţionează călătoria cu trenul.

După aceea, brigăzi speciale percheziţionau fiecare casă în parte, luând până şi cea mai mică fărâmă de mâncare. Până şi seminţele pentru noua recoltă erau luate.

Sunt emise ordonante secrete care permiteau soldaţilor şi trupelor NKVD să îi execute pe ţăranii care furau din avutul statului un cartof sau chiar şi un spic de grâu. Satele erau păzite de militari pentru a împiedica oamenii să plece sau să caute mâncare.

Din cauza lipsei de alimente, oamenii începeau să mănânce iarbă sau scoarţă de copac. Deseori s-a recurs şi la acte de canibalism. Membrii NKVD curăţau casele şi străzile de cadavrele oamenilor morţi, primind în schimb câte 200 de grame de pâine pentru fiecare. Au fost cazuri în care au îngropat oameni încă în viaţă, dar slăbiţi de foame. Supravieţuitorii povestesc cum pământul gropilor comune se mişca.

În tot acest timp, excedentul de cereale rezultat, aproape două milioane de tone, a fost vândut în Occident. Aceeaşi cantitate putea să hranească întreaga Ucraină timp de doi ani de zile. Tulburător este şi faptul ca restul alimentelor colectate erau depozitate în hale uriaşe chiar în Ucraina, fiind sub pază armată. Numărul exact al victimelor nu se cunoaşte, însă conform calculelor pe baza datelor recensămintelor între 7 şi 10 milioane de oameni au murit între 1932 şi 1933 din cauza foametei. Asta înseamnă că aproape 1.000 de oameni mureau în fiecare oră. În jur de 25% din ucrainieni au căzut victime înfometării ordonate de Stalin[13]. Foametea a fost permanentă în epoca Stalin[14], dar oficial totul era perfect. Eventual, dușmanii poporului sabotau aprovizionarea cu alimente a populației.

b) Mărturii şi citate extrase de pe vremea foametei de la sfârşitul anilor ’20-începutul anilor ’30

Unul dintre instrumentele politice care a facilitat consolidarea sistemului sovietic a fost foametea de la sfârşitul anilor ’20-începutul anilor ’30;foamete pricinuită şi întreţinută de autorităţile sovietice pentru nimicirea oricărei forme de rezistenţă a ţăranului. Deşi relaţiile diplomatice româno-sovietice nu fuseseră încă stabilite (acest lucru se va întâmpla abia în 1934), dimensiunea acestei catastrofe umanitare, soldată cu dispariţia violentă şi subită a milioane de ţărani înfometaţi, inclusiv a celor români, a fost cunoscută la Bucureşti. Astfel, comunicările misiunilor şi ale oficiilor consulare româneşti din diverse capitale, prea puţin valorificate până în prezent, completează volumul imens de materiale tematice de arhivă publicate în alte state.

Dintre actele care au marcat lupta pentru existenţă a satului sovietic la nivelul anului 1930, trei au fost mai importante:

1) directiva ŢK VKP(b) privind ritmul colectivizării şi acordarea ajutorului construirii colhozurilor, din 5 ianuarie, care fixează ca termen de finalizare a procesului de colectivizare primăvara anului 1931, organizaţiile de partid şi cele sovietice locale fiind orientate spre colectivizarea forţată şi exproprierea abuzivă a ţăranilor;

2) propunerea lui G. G. Iagoda de elaborare a măsurilor de aplicare a politicii de lichidare a „clasei kulacilor” prin extinderea „la limită” a reţelei lagărelor de concentrare şi crearea unor lagăre noi în URSS;

3) directiva Politburo ŢK VKP(b) privind măsurile de lichidare a gospodăriilor kulacilor în raioanele cu colectivizare în masă, din 30 ianuarie.

Preocupat de soarta grecilor din URSS, terorizaţi de regim, reprezentantul diplomatic elen la Moscova, la 20 februarie 1931, precizează:

„Impozitele se încasează de la ţărani într-un chip ce-i despoaie cu desăvârşire. Li se impune de a preda la depozitele statului atâta cantitate de cereale, încât, deseori, li se ia întreaga recoltă, nelăsându-se niciun grăunte de grâu pentru întreţinerea lor. Impozitul asupra cărnii se aplică în aşa chip, încât li se ia cea mai mare parte din vitele sau oile lor. În folosul statului se expropriază, în chip forţat, averile lor şi, de multe ori, se întâmplă ca o vacă să fie preţuită cu 20 de ruble. Dar ceea ce e mai rău decât toate e confiscarea averii lor, a uneltelor agricole, până şi a obiectelor de gospodărie, ori de câte ori ţăranii nu plătesc aceste impozite, care înadins sunt fixate la sume ce depăşesc puterile lor. [...] Din toate satele greceşti, se primesc la legaţiune numeroase cereri şi telegrame, în care se arată cum supuşii eleni sunt despuiaţi de averile lor de către autorităţile locale şi cum sunt siliţi prin foame a preda pământurile lor la kolhozuri”.

La 2 mai 1931, Legaţia României la Atena reţine dintr-o comunicare a Legaţiei Greciei la Moscova din 15 aprilie 1931:

„Poporul se împarte în două grupuri:cei sătui, care sunt foarte puţini şi cei flămânzi, care sunt foarte mulţi. Mâncărurile în restaurante sunt numai pentru clasa de sus. O mâncare costă 70 kopeici. Pe străzi se văd oameni în haine cenuşii, zdrenţoase, palizi la faţă, mergând lihniţi de foame şi suferinţă. Când văd străini îmbrăcaţi bine, se adună în jurul lor şi îi întreabă de unde au aceste haine frumoase şi câte grame de pâine şi carne primesc pe zi. Sistemul sovietic de muncă colectivă este numai o fata morgana. Nimeni nu mai poate să ascundă situaţia mizerabilă în care se găseşte poporul rus”.

Răscoalele înregistrate în anul 1931 au continuat şi în anul 1932. La 16 aprilie, ministrul României la Atena raportează:

„Întreg Caucazul e în răzvrătire, iar foametea domneşte peste tot. Asupriţi şi muritori de foame, cete întregi de ţărani încearcă a trece în Turcia, dar soldaţii roşii îi seceră cu puşti şi mitraliere, întocmai ca şi pe malul Nistrului. Colegul meu îmi spunea că se petrec scene de sălbăticie ce nu se pot descrie”.

În concluzie, constatăm că documentele diplomatice de la începutul anilor ’30 relevă suficient de clar evoluţiile interne, „modernizarea” imperiului sovietic prin mijloace generalizate de represiune, procesul de configurare a cultului liderului unic, starea de spirit a populaţiei, esenţa ideologică a foametei artificiale[15].

Foametea care a devastat Ucraina sovietică a fost ţinută ascunsă din motive de imagine până în Epoca Gorbaciov (1987). Unele informaţii au scăpat în presa occidentală, dar subiectul n-a reuşit să se impună. Abia din 1985 a apărut lucrarea semnată de către Miron Dolot.[16]Autorul a publicat detalii şocante despre faptele autorităţilor sovietice, suficiente pentru a demonstra că dezastrul a fost provocat de un amestec de utopie cu incompetenţă. S-a ajuns ca un grânar să fie bântuit de fantome în căutarea unui colţ de pâine şi un întreg popor să fie adus în pragul dispariţiei. Interesant este un alt aspect ce demonstrează ineficienţa unui regim comunist, chiar dacă au fost ridicate imense hidrocentrale. Autorităţile roşii profitau de situaţia disperatăa ucrainenilor pentru a colecta obiecte din metal preţios la preţuri derizorii[17].

Comunismul nu putea să însemne decât sărăcie, dar sistemul avea nevoie de aur ţi valută pentru supravieţuire. Lipsa de viabilitate a utopiei era evidentă. Nici istoriografia din Romania n-a acordat o atenţie deosebită genocidului prin înfometare numit Holodomor şi abia în 2011 a fost publicată cartea tipărită în 1985. Ultimii ani au fost marcaţi de traduceri mai numeroase despre fostul spaţiu sovietic şi noi aspecte ale foametei au ieşit la lumină[18]. Specialiştii occidentali s-au exprimat ferm asupra cauzelor genocidului din 1932-1933 şi au subliniat strânsa legătura între comunism şi foamete[19]. Exista în epocă un excedent de produse alimentare pa piață, dar Stalin a preferat să vândă cereale ieftine capitaliștilor pentru a obține valută. Valuta a fost necesară ridicării uriașelor fabrici de tancuri. Nu erau mașini necesare pentru apărare, ci nu numai pentru atac. Au apărut modele precum BT-2[20]sau T-37[21]. BT-2 era un tanc ușor, urmând să joace același rol precum cavaleria popoarelor stepei. Mongolii obțineau rezultate deosebite prin manevre rapide și nu prin forța de izbire. Mașina nu avea performanțe pe drumurile proaste din Uniunea Sovietică și nici în cazul folosirii tranșeelor. Era un perfect instrument strategic, de acțiune la nivel continental.T-37 era un blindat foarte ușor, dar capacitatea de a forța râurile și lacurile îl făcea de neprețuit pentru cercetare și învăluirea liniilor inamice de rezistență de pe un curs de apă. Chiar dacă era o mare criză economică la nivel planetar, Iosif Stalin a ordonat producerea în anii 1931 – 1933 a 7.775 de tancuri, adică a sacrificat popoarele sovietice de dragul revoluției mondiale[22]. Mecanismele de agresiune erau constituite și Uniunea Sovietică era singurul organism statal capabil de o ofensivă după toate regulile artei militare. Dispunea de toate tipurile de tancuri (de infanterie, de ruptură, amfibii și de cavalerie). Nu se aștepta decât momentul prielnic și ordinal de atac. Suferințele popoarelor nu contau, foametea fiind un fenomen permanent în patria muncitorilor și a țăranilor[23]. Uriașele fabrici ridicate de regim nu produceau ceva vandabil, erau doar o imagine economic a uriașului complex militaro – industrial. Doar renunțarea la câteva sute de blindate ar fi însemnat salvarea a milioane de suflete. Să nu utăm că după introducerea în dotare orice mașină începe să consume carburant, uleiuri, muniție, piese de schimb. Bugetul statului este grav afectat și nu se mai poate reface decât prin atacarea vecinilor pentru a obține noi sclavi.

4. Foametea în România

“A existat un genocid prin înfometare în România?”[24]

“Romania a fost angrenată în a doua conflagraţie mondială din interesele strategice ale Marilor Puteri. Petrolul, cerealele şi patrunderea în Balcani pentru ieşirea la Marea Mediterană au fost doar motive secundare în raport cu dorinţa de a exporta la nivel mondial ideile comuniste dominante într-o singură ţară . Cum nu poate să existe regim comunist în apropierea unui stat normal fără să se autodistrugă, războiul era inevitabil. Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, abil intitulat “de neagresiune” de către propagandă, a fost un adevărat buton roşu ce a incendiat Europa Sistemului Versaillesşi a distrus fericirea oamenilor nevinovaţi, în special a clasei muncitoare. Anul 1940 a adus campania împotriva armatei române din Basarabia şi Bucovina, dar planul dictatorului Iosif Stalin a fost dat peste cap de retragerea acesteia în ordine şi fără provocări. Unităţile sovietice au folosit prilejul pentru un exerciţiu de amploare privind invadarea României. Tancurile folosite erau de mare viteză şi cu autonomie incredibilă chiar şi pentru tehnica actuală, iar drumul urma să le fie deschis de către detaşamente de paraşutişti înarmaţi până-n dinţi cu armament automat. Trupele de ocupaţie au trecut imediat la spolierea hambarelor locuitorilor pentru a generaliza rapid sărăcia alimentară şi a facilita răspândirea colhozurilor şi sovhozurilor, coşmarul ţăranilor români .

Armata Roşie a revenit şi mai puternică pe pământ românesc în primăvara anului 1944. Cum forţele Axei au reuşit să oprească tavalugul sovietic la nord de Iaşi, teritoriul a fost supus unui crunt regim de jaf pentru asigurarea aprovizionării pe loc. Ruperea frontului din Moldova în august 1944 a însemnat extinderea jafului la nivel naţional, un adevărat tsunami roşu măturând ţara în luna septembrie. Pagubele au fost imense, dar cel mai mult au contat alimentele însuşite cu armele. Dictatorul de la Kremlin cunoştea perfect situaţia, dar dorea frângerea mândriei poporului român şi, mai ales, generalizarea sărăciei ca un mare salt spre comunizarea ţării.

Judeţul Argeş a suferit cumplit în septembrie 1944.

Bunuri luate din plasa Piteştiului, după unele calcule ale autorităţilor locale

33.686 kg grâu

142.294 litri de băuturi alcoolice

117.113 kg porumb

178 de cai

13.690 kg orz

106 bovine

177.623 kg ovăz

455 ovine

32.455 kg faină de grâu

143 porcine

10.185 kg mălai

3039 de păsări

3.400 kg legume

951.190 kg fân

925 kg untură

22.200 kg paie

Această primă lovitură a fost urmată de cascada de cereri pentru aprovizionarea frontului sovietic şi de îndeplinirea obligaţiilor privind prevederile Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944. Viaţa ţăranilor români nu conta în ochii autorităţilor de la Bucureşti. Toate animalele predate urmau să fie în perfectă stare de sănătate şi cu masa corporală mare. Un prăpăd artificial a fost provocat şi în teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru, caracteristicile Holodomorului(moarte prin înfometare) fiind evidente. Cazurile de canibalism erau cunoscute de autorităţile sovietice, dar acestea au preferat să-i trateze pe cei vinovati cu gloanţe decât să aducă alimente .

Declanşarea fenomenului de secetă s-a produs în anul 1945, dar n-a fost prea mult luată în seamă de guvernul Groza. Mai importante erau măsurile politice de sovietizare şi pregătirea alegerilor din 1946. Chiar dacă uscăciunea a devenit devastatoare, autorităţile n-au luat măsuri eficiente. Foametea s-a extins în toamna lui 1946 şi a făcut ravagii în anul urmator. Documentele autorităţilor, falsificate în bună masură, prezintă situaţia dramatică a românilor.

Moldova şi Bărăganul au fost afectate în mod deosebit de vipie, dar regimul de la Bucureşti a considerat că poate să facă faţă lipsurilor doar cu resursele reduse ale ţării, astfel încât colecte dure au fost ordonate în toate regiunile. Împărţirea lui zero nu este o operație matematică posibilă, dar în politică înseamnă catastrofă. Județele Argeș şi Muscel au fost afectate de secetă, dar la Bucureşti realitatea se vedea altfel. Ordinele erau ordine şi colectele au continuat. Nu s-a renunţat nici la colectele benevole pentru zonele calamitate. Producţia de cereale din 1946 nu asigura decât o rație zilnică de circa 0, 438 kg. Dacă se ţine cont de livrările către Uniunea Sovietică, partea pentru însămănţări şi pentru furajarea animalelor, raţia devine una de înfometare. Calculele au fost efectuate după datele statistice din lucrarea lui Victor Axenciuc, Evolutia economică a României. Cercetări statistico-istorice 1859-1947, vol II, Editura Academiei Romane, București, 1996, p. 21 si 517. Nu trebuie să se uite că există mari pierderi în cazul depozitării în condiții improprii. Devine evident faptul că autoritățile de la București s-au făcut vinovate de elaborarea unui plan eronat de rezolvare a crizei alimentare. S-a refuzat multă vreme ajutorul din străinătate din motive ideologice şi doar în ultimul ceas s-au acceptat alimente capitaliste. Era deja prea târziu pentru foarte mulți români .

Foametea s-a instalat în forță. Debilitatea fizică era trecută din ce în ce mai des în buletinele de deces. Mortalitatea infantilă a atins cote mari în județele Argeș şi Muscel, situația fiind salvatăparțial de natalitatea ridicată. Situația era valabilă la nivelul întregii țări .

Nici în închisori nu se putea spera la un blid de mancare proastă la fiecare masă. Guvernul a aplicat un regim de exterminare pe fondul crizei, situatie plăcută în ochii adepţilor lui Stalin pentru căvina cadea pe dezastrul natural. Nici situaţia deţinutilor minori din Penitenciarul Piteşti nu era mai bună. Cei care au trecut prin foametea din temnițele roșii, o imagine a iadului pe pământ, îşi amintesc de eficienţa diabolicei arme a regimului, o adevărata unealtăa distrugerii rațiunii şi a întoarcerii omului la o singură preocupare:mâncarea (Gheorghe Andreica, Reeducările de la închisorile Piteşti şi Gherla, izvor de inspiraţie şi preludiu pentru reeducarea de la Aiud, în Experimentul Piteşti –reeducare prin tortură, Piteşti, 2009, p . 140). Creierul are o mare nevoie de substanțe nutritive pentru a funcționa la capacitatea normală, dar nu are rezerve personale. Dacă organismul este epuizat, organul gândirii devine vulnerabil.

Foametea din anii 1945 – 1947 a demonstrat ce înseamnă utopia la putere şi a fost o crimă împotriva umanităţii. Comunismul a fost intim legat de lipsa alimentelor şi s-a folosit moartea prin înfometare drept o armă de represiune înainte de aplicarea reformelor dezastruoase. Care erau oare preocupările conducătorilor de la Moscova în timp ce populația Moldovei pierea pe capete? Iosif Stalin ordona trecerea industriei pe picior de război nuclear. Numai la reactorul de la Celeabinsk lucrau permanent peste 70.000 de oameni[25]. Uzine întregi lucrau numai pentru producția de uraniu și grafit[26]. Continua și producția vectorilor pentru lansarea bombelor și în 1947 apărea primul Tu-4[27], o copie a mai celebrului B-29. Un astfel de aparat costa cel puțin 639.188 de dolari. O avere ce ar fi putut să salveze zeci de sate. Nu erau uitate nici tancurile, forța de șoc a armatelor moderne. Numai din modelul T-44 au fost realizate 858 de exemplare[28]. Cum artileria reprezenta puterea de distrugere în câmp tactic, I. V. Stalin a ordonat înlocuirea echipamentului existent în timpul războiului mondial. Modelele vechi se produceau în număr mic în 1946, dar s-a trecut la arme performante și costisitoare[29]. Șantierele navale primeau indicații să termine crucișătoarele din clasa Ceapaev[30]. Un plin al unei astfel de nave cuprindea 3.200 t de combustibil.

Arma de control a partidului

Conducătorii partidelor comuniste au ştiut în mod permanent că sunt odioşi în ochii mulţimilor din cauza măsurilor restricitive şi, pentru menţinerea la putere, au preluat controlul total asupra comerţului intern şi extern. Cum organismul uman are nevoie de alimente consistente pentru a avea energie (carne, ouă, lapte, brânză, zahăr, grăsimi), distribuirea de alimente s-a făcut raţionalizat în mod permanent. Era arma perfectă prin care se putea frânge voinţa de rezistenţă a popoarelor, indivizii atomizaţi fiind preocupaţi în mod permanent de căutarea produselor alimentare. Celebrele cozi din epoca Nicolae Ceauşescu erau provocate în mod voit.

Statisticile oficiale recunosc situaţia dezastruoasă a aprovizionării populaţiei din România, o gravă eroare a propagandei oficiale. Astfel, în anul 1967 erau distribuite prin magazinele statului doar câte 9, 442 kg carne, 2, 320 kg de brânză, 0, 855 kg unt (margarină), 10, 755 kg de zahăr şi 86, 204 kg de pâine[31]. Aparent se stătea bine la consumul de pâine, dar numai până la efectuarea unui simplu calcul matematic (86.204g:365 zile=236, 17g). Supravieţuirea locuitorilor din centrele urbane a fost posibilă numai datorită existenţei unei ţărănimi cu terenuri pe lângă case şi din aceste gospodării se completau coşurile zilnice. Această categorie socială ar fi trebuit să piară în concepţia conducătorului „iubit” şi politica de sistematizare a satelor avea exact acest scop ascuns.

Totuşi, anuarele statistice amintesc de producţii agricole record, permanent în creştere. Unde se duceau alimentele? Simplu. Erau exportate pentru construirea uriaşelor combinate industriale, fala regimului roşu. Au plecat peste graniţă numai în 1967 următoarele cantităţi:2.339.400t de cereale, 122.100t legume proaspete, 40.500t legume conservate, 100.800t fructe conservate, 110.000t de ulei, 192.200t zahăr, 290 milioane de ouă etc.[32]Statistica precizează că sunt doar principalele produse exportate. De exemplu, lipseşte din document carnea şi conservele din carne, dar rezultă mari diferenţe între producţie[33]şi vânzările prin magazinele statului.Au fost aduse multe utilaje pentru industrie şi transporturi, agricultura primind totuşi prea puţine fonduri.

Nicolae Ceauşescu a continuat aceeaşi politică de controlare a populaţiei prin limitarea consumului intern şi forţarea exporturilor până la evenimentele din decembrie 1989. Anul 1970 a fost marcat de exportul a 372.800 t de cereale, calamitățile naturale limitând cantitățile disponibile pentru piața internațională. Chiar dacă regiuni întinse au fost afectate, regimul de la București a mai trimis peste granițe și 140.300 t de legume, 52.500 t fructe proaspete și 119.100 t ulei comestibil[34]. Și sunt doar două exemple despre modul în care produsele agricole obținute prin truda țăranilor erau risipite după voia conducătorilor de la București. Arma regimului n-a fost perfectă şi nemulţumirile din Valea Jiului (1977) şi Brașov (1987) au demonstrat că partidul muncitorilor provoca suferinţe tocmai muncitorilor. O organizaţie politică responsabilă de înfometarea unui popor nu poate să fie decât inclusă în categoria criminalilor împotriva umanităţii.

Iubitul conducător al României a trecut la alimentația pe cartelă că în vremuri de război, dar n-a uitat să importe cantități mari de tehnică militară din URSS. A fost adus inclusiv un submarin extrem de performant și de costisitor (circa 40 milioane de dolari la nivelul anului 1985)[35]. Au fost aduse și aparate MiG-23 și 29. Un zbor de doar 45 minute cu un MiG-23 costă astăzi 9.500 dolari[36]. N-au fost uitate rachetele tactice și antiaeriene, produse speciale foarte scumpe. A trecut la realizarea celei mai mari flote de război din istoria modernă a statului român. Era firesc ca populația să plătească tunurile sovietice inclusiv cu pâinea cea de toate zilele[37].

Foametea Roşie pe plan mondial

Foametea din 1921-1922

A fost o crimă împotriva popoarelor din fostul spaţiu rusesc doar pentru a ajunge comunismul la putere.

Vinovaţi:Lenin, Troţki, Stalin, Dzerjinski, CEKA

Morţi:>1, 5 milioane de oameni

Foametea din 1932-1933

Provocată de ambiţia lui Stalin de a construi colhozuri şi sovhozuri.

Vinovaţi:Stalin, Hruşciov

Morţi:~7 milioane de oameni

Foametea din 1945-1947

În România şi RSS Moldovenească

Vinovaţi:Stalin, Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker

Foametea din 1958-1961

În China

Vinovat:Mao Tze Dun

Morţi:36 milioane de oameni

Foametea din 1976-1979

În Cambodgia

Vinovat:Pol Pot

Morţi:1 locuitor din 7

Foametea din 1983-1985

În Etiopia

Vinovat:Mengistu Mariam

Morţi:>400.000 de oameni

Foametea din 1994-1998

În Coreea de Nord

Vinovat:Kim Jong-Il

Concluzii

Regimul comunist a însemnat o permanentă luptă împotriva țărănimii în numele unei ideologii utopice.

Distrugerea țărănimii prin arestări, execuții, război civil și prin urbanizare a dus la foamete.

Regimurile comuniste sunt vinovate de moartea a zeci de milioane de civili prin înfometare fiindcă au pus politica de înarmare mai presus de viață, fericire și prosperitate.

Nu există un regim comunist care să nu fi sărăcit și înfometat poporul prin orice mijloace, ceea ce se mai vede astăzi în Coreea de Nord și Cuba. Numai regimul de la Phenian mai folosește peste 4.200 de tancuri grele și 8.600 de tunuri de origine sovietică sau chinezească[38].

Iosif Stalin a jurat în 1924 la moartea lui Lenin că va face totul pentru înarmare și s-a ținut de cuvânt[39]. Nici urmașii săi nu s-au lăsat mai prejos.

Numai jefuirea bogatelor resurse naturale și munca forțată au permis supraviețuirea regimurilor comuniste. Uniunea Sovietică a vândut după 1957 cel puțin 9.000 t de aur pentru a importa produse alimentare și a evita foametea[40]. Mâncarea provenea de la capitaliștii americani și occidentali, adică de la dușmanii ideologici. Sistemul roșu își demonstra falimentul teoretic și practic.

Conducătorii comuniști ai României au dus aceeași politică și au aruncat banii pe armament. Numai rachete antiaeriene ar mai fi prin stocuri vreo 3000 de unități[41].Foametea a fost un spectru adus de guvernanți.

Au învățat conducătorii ceva din lecțiile oferite de istorie? Putem să afirmăm cu maximă siguranță că repetă greșelile trecutului sau, mai grav, au rămas ancorați acolo. Coreea de Nord are un serios deficit de produse alimentare, dar a trecut la experimentarea de arme nucleare și, în 2016, au afirmat că au testat un dispozitiv termonuclear[42]. Mai nou, a fost efectuat un nou test cu o rachetă capabilă să transporte sateliți, dar care, în realitate, a fost concepută să lanseze arme nucleare[43]. Armele înfometează un popor prin costurile ridicate și prin folosirea savanților numai pentru distrugere. Există posibilitatea ca regimul de la Phenian să se prăbușească tocmai sub povara cheltuielilor militare și doar protecția Beijingului îi mai asigură supraviețuirea. Și economia Chinei rămâne în continuare grav afectată de cheltuielile militare făcute doar în scopul obținerii supremației mondiale și a realizării revoluției mondiale. S-a recunoscut începerea cursei în domeniul naval prin lansarea unui portavion[44]. Rămâne un sistem fără viitor. Coreea de Nord trăiește permanent sub spectrul foametei și deficitul de alimente se ridica în 2013 la cel puțin 500.000 t, dar statul importa doar 300.000[45]. Se spera că restul va fi adus prin programe de ajutor umanitar. Rușinos! Floarea comunismului să fie hrănită cu cereale capitaliste.

Bibliografie minimală

1. Anuarul statistic al R.P.R. 1962, Bucureşti, 1962

2. Anuarul statistic al R.S.R 1968, Bucureşti, 1968.

3. Anuarul statistic al RSR 1982, București, 1982.

4. Axenciuc, Victor, Evoluţia economică a României, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1996

5. Besançon, Alain, Nenorocirea secolului, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007.

6. Boldur, Alexandru V., Imperialismul sovietic şi România, Editura Militară, Bucureşti, 2000.

7. Conquest, Robert, Marea TeroareO reevaluare, Humanitas, București, 1998.

8. Darman, Peter, Armoured fighting vehicles of the World, Grange Books, 2004.

9. Dolot, Miron, Executați prin înfometare, Holocaustul ascuns, Meteor Press, Bucureşti, 2011.

10. Kogon, Eugen, Reţeaua lagărelor de concentrare naziste, Editura politică, Bucureşti, 1987.

11. Lenin, V. I., Statul şi revoluţia, Editura pentru literatură politică, Bucureşti, 1954.

12. Marinescu, Aurel Sergiu, 1944-1958, Armata Roşie în România, vol. I şi II, Editura Vremea, Bucureşti, 2001.

13. Marx-Ergels, Manifestul Partidului comunist, Editura Politică, Bucureşti, 1962.

14. Negulescu, P.P., Partidele politice, Editura Garamond, Bucureşti, f.a.

15. Marples, David R., Rusia în secolul XX, Meteor Press, Bucureşti, 2014.

16. Ambrose, Tom, Despoţi şi dictatori, Editura Litera, Bucureşti, 2009.

17. Dutu, Alexandru, Florica Dobre, Drama generalilor români (1944-1964), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1989.

18. Mearsheimer, John. J., Adevărul despre minciunile din politica internaţională, Editura Antet xxPress, 2011.

19. Parish, Thoimas, Enciclopedia Razboiului Rece, Editura Univers Enciclopedia, Bucureşti, 2002.

20. Pedrero, Miguel, Corupţia marilor puteri. Strategii şi minciuni în politica mondială, Editura Litera, Bucureşti, 2002.

21. Stănescu, Gheorghe, Dumitru Vochin, Tancuri şi automobile, Editura Militară, Bucureşti, 1978.

22. Tipologia conflictelor militare contemporane, Editura Militara, Bucureşti, 1988.

23. Toffler, Alvin, Război şi antirăzboi. Supravieţuire în zorii secolului XXI, Antet, 1995.

24. Volkogonov, Dmitri, Lenin O altă biografie, Editura Orizonturi, Editura Lider, București, f.a.

25. Werth, Nicolas, Istoria Uniunii Sovietice de la Hrușciov la Gorbaciov, Editura Corint, București, 2004.

26. Wierzbicki, Piotr, Structura minciunii, Nemira, Bucureşti, 1996.

[1]http://ro.wikipedia.org/wiki/Foamete; http://en.wikipedia.org/wiki/Famine

[2]Larisa Turea – “Cartea Foametei”, Editura Curtea veche, Bucureşti, 2008, pag. 7.

[3]http://revistacultura.ro/nou/2011/07/repere-ale-infometarii-in-timpul-regimului-comunist-din-romania

[4]Larisa Turea – “Cartea Foametei”, Editura Curtea veche, Bucureşti, 2008~pag. 10

[5]Axenciuc, Victor, Evolutia economică a României, vol. II, Editura Academia Bucureşti, 1996

[6]Anuar statistic al RPR 1962, Bucureşti, 1962

[7]www.en.wikipedia.org/wiki/Holodomor

[8]Larisa Turea – “Cartea Foametei”, Editura Curtea veche, Bucureşti, 2008

[9]www.en.wikipedia.org/wiki/Mao

[10]Nicolae Ionescu-Vaslui, Foametea si starea de spirit din Moldova in anii 1945-1946, in Studii de istorie, Bucureşti, 2005, p. 257-275.

[11]D. Volkogonov, Lenin O altă biografie, Editura Lider, București, f. a., p. 377.

[12]https://en.wikipedia.org/wiki/Russian_famine_of_1921

[13]http://cultural.bzi.ro/holodomor-foametea-din-ucraina-1932-1933-1643

[14]Martin McCauley, Stalin și stalinismul, MeteorPress, București, 2012, p. 185.

[15]http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/exterminarea-foamete-metoda-convingere-preferata-stalin

[16]Miron Dolot, Executați prin înfometare, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2011

[17]Ibidem, p. 204

[18]David, R. Marples, Rusia in secolul XX, Meteor press, Bucureşti 2014, p. 148-152

[19]Alain Besancon, Nenorocirea secolului, Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 30-31

[20]https://en.wikipedia.org/wiki/BT_tank

[21]https://en.wikipedia.org/wiki/T-37A_tank

[22]http://www.armchairgeneral.com/rkkaww2/afv_production_20_41.htm Se poate ca un critic să considere că toate aceste blindate au fost concepute pentru apărarea vastei Uniuni Sovietice. Complet eronat acest mod de gândire. Masele de tancuri sunt utile doar în ofensivă și cele mai multe unități aveau caracteristici pur ofensive, cum ar fi viteza de deplasare și autonomia asigurată de rezervoarele generoase.

[23]Martin McCauley, Stalin și stalinismul, Editura MeteorPress, București, 2010, p. 185.

[24]Ionel-Claudiu Dumitrescu “A existat un genocid prin infometare in Romania?” în Memoria – revista gândirii arestate, pag. 90-92

[25]David Holoway, Stalin și bomba atomică, Editura mașina de scris, Institutul european, Iași, 1998, p. 177.

[26]Ibidem, p. 172.

[27]https://en.wikipedia.org/wiki/Tupolev_Tu-4

[28]https://en.wikipedia.org/wiki/T-44

[29]Neofit Boldici, Artileria de câmp modenă, Editura militară, București, 1992, p. 13.

[30]https://en.wikipedia.org/wiki/Chapayev-class_cruiser

[31]Anuarul statistic al RSR 1968, p. 508

[32]Ibidem, p.523

[33]Ibidem, p.210

[34]Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1971, București, 1971, p. 625.