Foamea de fier a economiei românești în timpul Marii Crize Economice

S-a scris mult pe tema existenței unei Mari Crize Economice, adică despre epoca 1929 – 1939 în care industria n-a funcționat și astfel s-a ajuns la șomaj, scăderea nivelului de trai, extremism politic și, în final, la război mondial devastator. Fiecare autor a pus câte ceva negru în descrierea acestei perioade interbelice și foarte căutate pentru descrieri șocante sunt pozele ce fac mai mult decât o mie de cuvinte.

Datele statistice ale statului român spun o cu totul altă poveste, dar anuarele statistice sunt prea plictisitoare prin mulțimea de informații și se merge pe ceva clasic. România avea nevoie din ce în ce mai fier și lucrări din acest metal pentru dezvoltare durabilă și fabricile cereau materie primă cât mai rezistentă. Anul 1932 a fost cel în care s-a adus numai 82.894 t de fier, dar tensiunile internaționale au generat un interes sporit pentru materia primă din industria de armament. Cum nu era timp pentru dezvoltarea unor noi combinate metalurgice, se prefera soluția importării și au venit în 1933 111.822 t. Era prea puțin și s-a ajuns în 1938 la cumpărarea a 383.917 t, insuficiente chiar și dacă se adaugă producția internă.

România Mare începea să se transforme prea repede și tocmai în era de recesiune statul și patronii au reușit să schimbe fața țării începând din mediul urban al principalelor orașe spre lumea satului, mai conservatoare în ceea ce privește materialele scumpe.

Fierul era folosit în industrie, transporturi și construcții, autoritățile dorind să ridice clădiri care să impresioneze peste decenii. Palatul Telefoanelor a adus în București moda zgârie – norilor de peste ocean și avea nevoie de o structură de rezistență deosebită pentru a ajunge cea mai înaltă construcție a orașului. Betonul armat consuma din ce în ce mai mult metal pentru a suporta construcțiile administrative și pe cele de locuit de dimensiuni impresionante în centrul capitalei.

Patronii cereau din ce în ce mai mult fier și pentru a realiza o prelucrare superioară în noile uzine ale patriei pe fondul zvonurilor privind un nou conflict de amploare în Europa. Au fost achiziționate 219.390 t în anul 1935 și s-a constatat că a fost prea puțin în raport cu cererea de pe piața internă. S-a ajuns la 302.486 t în 1936 și vârful importurilor a fost atins în 1938 prin cele 383.917 t. Cererea de fier și oțel în creștere demonstra că existau în economia românească uzine ce puteau să prelucreze cantități importante de semifabricate.

Marea Criză Economică a fost acea epocă de prosperitate în lumea afacerilor și de accelerare a ritmului vieții în urma răspândirii mașinilor în fabrici și în transporturi. Istoricii încă nu vor să recunoască faptul că în perioada 1929 – 1939 s-a consumat mult metal pentru a realiza construcții impresionante și producția de mijloace motorizate de transport a crescut la valori incredibile. Modelele asamblate după 1929 conțineau din ce în ce mai mult fier pentru o rezistență superioară și motoarele puternice permiteau o creștere a masei proprii și a încărcăturii. Omenirea devenea cu fiecare zi care trecea sclava mijloacelor mecanizate și trebuia să le satisfacă pofta de combustibil, uleiuri și piese de schimb. Nici nu mai contau prea mult necesitățile vitale ale oamenilor.

_{Foto sus: Hunedoara. Uzinele de fier în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)}