Femeile celui de-al Treilea Reich
Ca orice regim totalitar, nazismul a polarizat societatea germană, împărţind-o în partizani, numiţi mişei de cei ce se opuneau regimului, şi în rezistenţă, trădători în ochii susţinătorilor lui Hitler. Evenimentele au fost modelate nu numai de bărbaţii de la vârful puterii, personaje multe vehiculate în istorie, dar şi de câteva femei.
Tabloul este incomplet fără să fie menţionate şi aceste dame ce au ales să joace un rol în noua ordine ce fusese instituită în Germania. Fie că au optat pentru a sta alături de iubitul Führer, suportând, adesea, consecinţele – din partea contemporaneităţii, a viitorului lor apropiat sau, pur şi simplu, a istoriei – fie că au mers împotriva curentului, sacrificându-şi viaţa sau siguranţa personală în numele unui obiectiv ce transcendea realităţile mercantile imediate.
Eva Braun
La 25 de minute după ora două, în dimineaţa zilei de 7 februarie 1912, se năştea, în Munich, Eva Anna Paula Braun. Câţiva ani mai târziu ea devenea femeia misterioasă din viaţa privată a Führerului celui de-al Treilea Reich. Soţie pentru o zi, dar amantă a lui Hitler pentru 12 ani, ea şi-a întâlnit jumătatea pentru prima dată în 1929, în timp ce lucra ca asistentă a iubitorului de bere Heinrich Hoffman, fotograful oficial al celui de-al Treilea Reich, care-şi avea magazinul pe Schellingstrasse, nr. 50, Munich. La acea vreme, acesta deja se alăturase noului partid nazist, pe buletinul său de membru stând scris cu cifre groase numărul 427.
După ce au dezbătut ideea suicidului, Eva Braun a murit, alături de Hitler, la 30 aprilie 1945, în buncărul său subteran din grădinile Cancelariei din Berlin. Se afla la cea de-a treia încercare. Prima fusese în noiembrie 1932, când a fost găsită cu un glonţ în gât. Pe 28 mai 1935, Eva, care se plângea adesea de neglijările lui Adolf, a fost cuprinsă de disperare şi a luat, pe nerăsuflate, 25 de somnifere „ca să fie sigură”. Mai târziu în aceeaşi noapte, a fost găsită inconştientă în patul surorii sale, Ilse, care a chemat un doctor. Acesta a venit chiar la timp pentru a-i salva viaţa. După ce s-a recuperat, Hitler i-a cumpărat o vilă cu şase camere în Weidermeyerstrasse, în Munich, şi i-a oferit şi o maşină cu şofer. Deşi Eva era la curent cu persecutarea evreilor, nu există nicio mărturie că ştia ceea ce se petrecea şi în lagărele de concentrare.
Mama Evei, Franziska Braun, a trăit până la venerabila vârstă de 96 de ani şi a murit în Ruhpolding, Bavaria, în ianuarie 1976. Tatăl ei, Fritz Braun, a murit pe 22 ianuarie 1964.
Interesant este că Eva nu a devenit niciodată o membră a Partidului Nazist şi niciodată nu şi-a afişat în public relaţia cu Adolf Hitler. În afara cercului restrâns de prieteni ai lui Hitler, era complet necunoscută publicului larg până după cel de-al Doilea Război Mondial.
Gretl Braun
Cea mai mică dintre cele trei fete ale lui Fritz şi Franziska Braun, numele ei real a fost Margarete şi a fost născută trei ani mai târziu după Eva. Trăiau într-un apartament, la etajul doi, pe Hohenzollernstrasse, nr. 93, în Munich (casa încă există). Fată zvăpăiată şi fără griji, Eva a poreclit-o „Mogerl”, căci adesea era îmbufnată. Şi-a petrecut mult timp cu sora sa în Berghof, pe care Eva adora să îl numească Grand Hotel. S-a căsătorit cu Hans Georg Otto Herman Fegelein, un locotenent general în Waffen SS, pe 3 iunie 1944, în primăria din Salzburg. Recepţia a avut loc la Berghof şi apoi la refugiul montan al lui Hitler din Kehlstein (Cuibul Vulturului), fiind singura petrecere adevărată care a fost vreodată organizată acolo.
În timpul ultimelor zile ale celui de-al Treilea Reich, Fegelein, îngrijorat cu privire la propria-i siguranţă, a încercat să evadeze din Berlin, dar a fost descoperit şi arestat la puţin timp după ce a părăsit apartamentul său din Bleibtreu Strasse, Charlottenburg, cu o valiză imensă în mână, conţinând paşapoarte, bijuterii şi bani. În ziua următoare, Hitler a ordonat să fie împuşcat. A fost adus în grădina Cancelariei şi executat. Eva Braun a încercat să îl salveze, dar totul a fost în zadar. Corpul său nu a fost niciodată găsit. Gretl Fegelein a supravieţuit războiului şi a dat naştere unei fetiţe, Eva Barbara Fegelein, în 5 mai 1945. Eva Fegelein s-a sinucis în 1975, copleşită de o dragoste neîmpărtăşită. Mama sa, Gretl, s-a recăsătorit, cu omul de afaceri Kurt Berlinghoff, pe 6 februarie 1954 şi a trăit la Agnes-Bernauer-Strasse, Munich-Laim. Numele Fegelein nu a mai fost vreodată menţionat în casa Braun. Gretl Berlinghoff a murit pe 10 octombrie 1987, în Steingaden, la vârsta de 73 de ani.
Winifred Wagner
Născută Winifred Williams, în 1894, în Hastings, Anglia, dintr-un tată englez şi o mamă nemţoaică, Winifred a fost crescută de câteva rude îndepărtate din Germania, după ce părinţii săi au murit. În 1915, s-a măritat cu Siegfried Wagner, fiul compozitorului Richard Wagner. Winifred a fost prinsă de mrejele lui Hitler şi ale mişcării naziste la puţin timp după ce împlinise 20 de ani. Când, în 1930, Siegfried a murit, a devenit o prietenă apropiată şi o susţinătoare devotată a lui Adolf Hitler, pe care l-a întâlnit pentru prima dată în 1923. Se zvonea că se pregătea o căsătorie între Adolf şi Winifred, însă nimic nu s-a materializat în acest sens. Un astfel de eveniment ar fi necesitat un sprijin mare din partea naţiunii germane. Însuşi Führerul a alimentat şoaptele, considerând că o uniune a numelor Hitler şi Wagner ar asigura adulaţia din partea maselor pentru totdeauna. De fapt, a cerut-o în căsătorie o dată, dar după ce a devenit Cancelar, în ianuarie 1933, a simţit că nu mai era nevoie să se căsătorească. Se simţea deja căsătorit cu ţara sa adoptivă, Deutschland.
Un musafir frecvent al vilei sale „Wahnfried”, unde copiii săi îl cunoşteau sub porecla „Wolf”, Hitler era adesea văzut cu ea la varii ceremonii şi spectacole în timpul Festivalului Bayreuth. Ultima dată a fost la sfârşitul verii lui 1940, când au participat la spectacolul „Götterdämmerung”. Winifred Wagner a murit în Uberlingen, pe 5 martie 1980, fără să regrete relaţia sa cu Adolf Hitler.
Paula Hitler
Născută în 1896, în Hafeld, Austria, Paula a fost sora mai mică a lui Hitler şi cel de-al cincilea şi ultimul copil al lui Alios şi Klara Hitler. Pentru o vreme, a lucrat ca secretară pentru un grup de doctori dintr-un spital militar, însă ei i-au menţinut identitatea secretă. Când vedea o capelă mică în călătoriile prin munţi, mergea înauntru şi spunea o rugăciune pentru fratele său. În fiecare an, Hitler îi trimitea un bilet la marele Raliu de la Nuremberg, iar în fiecare lună îi trimitea o mie de mărci.
În martie 1941, Hitler stătea la Hotelul Imperial din Viena, iar aici Paula l-a întâlnit pentru ultima oară. Ea întotdeauna a crezut că a fost mare păcat că fratele ei nu a devenit arhitect aşa cum şi-a dorit dintotdeauna. Paula era cu şapte ani mai tânără decât fratele ei, dar el n-a menţionat-o niciodată în scrierile lui, ruşinat de starea ei psihică slabă.
În aprilie 1945, SS-ul a luat-o pe Paula din casa ei din Weiten, Austria (la 20 km la sud de Melk) şi a dus-o la Brechtesgaden şi într-o unitate cu două paturi, din Schonburgasee, nr. 52. Aici, ea a trăit, nemăritată, până după război, principalul ei interes fiind Biserica Catolică. Când războiul s-a isprăvit, a fost intervievată de ofiţeri de informaţii americani, în mai 1945. Reticentă în a vorbi, a spus, cu ochii în lacrimi:„Vă rog, amintiţi-vă, era fratele meu.” A trăit sub numele de Frau Wolf (porecla lui Hitler), un nume pe care el i-a cerut să îl ia după Anschluss-ul din 1938.
După război, s-a descoperit că fusese logodită cu un austriac, Dr. Erwin Jekelius, unul dintre doctorii celui de-al Treilea Reich, specializaţi în eutanasie, însă atunci când i-a cerut lui Hitler permisiunea să se căsătorească, el l-a arestat numaidecât pe doctor şi l-a trimis pe frontul din Rusia unde a fost ucis. Paula a murit pe 1 iunie 1960, fără să fie vreodată invitată la Berghof. Mormântul său este în Bergfriedhof în Berchtesgaden.
Hanna Reitsch
Hanna Reitsch s-a născut în Hirschberg, Silezia (astăzi Jelenia Góra, Polonia) şi a devenit cea mai bună pilot cascador femeie a Germaniei, iar ulterior, în 1937, şeful piloţilor de teste al Luftwaffe. L-a adorat pe Hitler şi ideologia nazistă, fiind singura femeie care a câştigat Crucea de Fier, clasa 1 şi 2 (cea mai înaltă decoraţie militară pentru curaj a Germaniei).
Şi-a petrecut trei zile în Buncăr înainte ca Hitler să comită suicidul din 28 aprilie, apoi a zburat alături nou numitul Şef al Luftwaffe, Generalul Robert Ritter von Greim, ale cărui ordine erau să orchestreze un atac cu bombe împotriva forţelor ruseşti care se apropiau de Cancelarie şi de Führerbunker. Hanna Reitsch a supravieţuit războiului şi s-a mutat în Ghana, unde a stat din 1962 până în 1966. Aici a fondat şi a condus o şcoală de aviaţie. A murit în Frankfurt, pe 24 august 1979, la vârsta de 67 de ani, din cauza unui infarct. Von Greim a fost arestat şi, în timp ce aştepta procesul, s-a sinucis într-un spital din Salzburg, pe 24 mai 1945. Mormintele lui Von Greim şi al Hannei Reitsch se află în Kommunal Friedhof, în Salzburg.
Leni Riefenstahl
Născută Leni Helene Bertha Amalie Riefenstahl, pe 22 august 1902, Leni a fost o balerină, actriţă, producătoare şi regizoare de film berlineză. În 1931, a înfiinţat propria companie de film pentru a produce „Lumina albastră”. A fost numită de Hitler să realizeze filme pentru Partidul Nazist, precum „Triumful voinţei” şi capodopera „Olympia”, faimosul documentar despre Jocurile Olimpice din 1936, organizate la Berlin.
A insistat mereu că nu a fost membră a partidului nazist, însă nu a fost nici o oponentă a lui Hitler. Înainte de război, filmele ei au primit toate premiile internaţionale, dar după război, Leni a fost criticată aspru din această cauză şi şi-a petrecut aproape patru ani în închisorile Aliaţilor. Izolată şi dispreţuită, nu a mai putut face niciodată un alt film artistic de lung metraj.
În 1952, a fost absolvită de învinuirile de crime de război de un tribunal german. În 1962, a plecat în Africa, unde a trăit opt luni alături de tribul Nuba. La vârsta de 70 de ani a luat cursuri de scuba diving(scufundări), iar pentru următorii 18 ani a filmat sute de documentare sub apă. La 90 de ani, Leni Riefenstahl a devenit o membră a organizaţiei Greenpeace. A recunoscut că regretă realizarea filmului „Triumful voinţei”. Leni a murit la vârsta de 101 ani, pe 8 septembrie 2003.
Gertraud (Traudl) Junge
Pentru doi ani şi patru luni, Traudl a fost cea mai tânără dintre cele trei secretare ale lui Hitler. La sfârşitul anului 1942, a aplicat pentru postul de secretară din Cancelaria Germaniei din Berlin. La puţin timp, a fost aleasă pentru poziţia de secretară personală a lui Hitler. La vârsta de 22 de ani lucra la sediul central al lui Hitler din Rastenburg, din Prusia de Est. În iunie 1943, s-a măritat cu Hans Junge, aghiotant al Führerului, care a fost ucis un an mai târziu pe frontul din Normandia. Pe 15 ianuarie 1945, Hitler şi întreg personalul său s-au mutat în buncărul subteran din Cancelaria Berlinului. Doamna Junge a supravieţuit haosului instaurat la Berlin în ultimele zile ale războiului. Ea a fost cea ca a scris Testamentul lui Hitler.
A fost arestată de ruşi şi interogată ore întregi de americani. Achitată, în final, fiind considerată de comisia de denazificare din Germania o „tânără tovarăşă de drum”. Singură, nemăritată şi fără urmaşi, Traudl Junge a murit de cancer, pe 11 februarie 2002, la vârsta de 82 de ani. A murit devastată de vina de a-şi exprimat admiraţia pentru „cel mai mare criminal care a existat vreodată”.
PUPILELE ANTINAZISMULUI
Martha Wertheimer
Jurnalistă la Offenbacher Zeitung, în Frankfurt. Din cauza credinţei sale iudaice a fost dată afară la mijlocul anilor 1930. A început munca socială şi a devenit director al Centrului de Copii Evrei Germani al Congregaţiei Evreice din Frankfurt. Din această nouă poziţie a ajutat mii de copii evrei să evadeze în Anglia şi în alte ţări europene în perioada cunoscută drept Kindertransport (1938-1939). În Frankfurt, a ajutat şi la funcţionarea unei cantine şi a opt case de bătrâni care aveau grijă de 570 de oameni. În 10-11 iunie 1942, 1.042 de evrei din Frankfurt şi 450 din Wiesbaden au fost adunaţi în Frankfurt Grossmarkthalle pentru a se îmbarca în trenurile care îi deportau în est. Martha Wertheimer a fost numită de Gestapo să aibă în grijă acest transport. La câteva săptămâni, o carte poştală trimisă unui prieten care se afla deja în ghetoul din Lodz a fost ultimul semn de viaţă de la această femeie voinică. Nici celelalte victime din tren nu au mai reuşit să intre în contact cu nimeni din afară.
Sophie Scholl
A fost o martiră a mişcării antinaziste din cadrul Universităţii din Munich unde studia biologia şi filosofia. Membră a BDM (Liga Fetelor Germane), a fost arestată, alături de fratele ei, Hans, un student la medicină şi membru al Hitlerjugend (Tineretul hitlerist) din 1934, după ce a răspândit pamflete antinaziste din balconul Universităţii Ludwig Maximilian, în 18 februarie 1943. Ambii au fost duşi în Închisoarea Stadelheim din Munich. Sophie Magdalene Scholl, în vârstă de 22 de ani şi fratele ei, Hans, de 25 de ani, au fost condamnaţi la moarte de Tribunalul Poporului. A doua zi după sentinţă, pe 23 februarie 1943, au fost decapitaţi prin ghilotinare. Ei au fost oameni cheie în organizarea grupului de rezistenţă cunoscut drept „Trandafirul Alb” (Weisse Rose) şi au fost susţinuţi de profesorul de filosofie de la universitate, dr. Kurt Huber, care a fost, de asemenea, arestat şi executat, în 13 iulie. În unul dintre pamfletele printate ilegal, Sophie a scris:„Fiecare cuvânt care iese din gura lui Hitler este o minciună”.
Hilde Monte (Meisel)
Poetă şi jurnalistă evreică, angajată la ziarul berlinez „Der Funke”, militant al Internaţionalei Socialiste. S-a născut la Viena, dar a crescut în Berlin şi trăia în Anglia atunci când Hitler a devenit Cancelar. Atunci s-a alăturat campaniei de rezistenţă împotriva naziştilor (ISK, Internationalen Sozialistischen Kampfbundes, condusă de Willi Eichler). Pentru a duce lupta împotriva lui Hitler, a decis să se întoarcă în patria sa şi, în 1944 a ajuns în Elveţia, via Lisabona. În Viena, a stabilit un lanţ de informaţii secrete alături de un grup de antinazişti. Încercând să treacă graniţa în Germania, s-a întâlnit cu o patrulă SS în apropiere de Feldkirch. Dintr-o singură împuşcătură i s-au retezat ambele picioare. Pe când ofiţerii SS se grăbeau să o aresteze, Hilde Monte, cu numele de cod „Crocus”, a înghiţit pastila fatală care o trimitea instant în lumea de dincolo.
ISK a fost dizolvată pe 10 decembrie 1945. O placă memorială în amintirea lui Hilde poate fi văzută pe Landhausstrasse, nr. 3, Berlin Charlottenburg, unde aceasta a trăit pentru o vreme.
Hannah Szenes
Născută în Budapesta, pe 7 noiembrie 1921, Hannah şi fratele ei au emigrat în Palestina în 1939. Acolo, în 1943, s-a alăturat Armatei Britanice şi s-a antrenat în paraşutism, fiind şi voluntar, împreună cu alţi 33 de stagiari, pentru a merge dincolo de linia inamică cu scopul de a salva evrei pe cale să fie deportaţi la Auschwitz. A coborât, cu paraşuta, în Yugoslavia, în 1944, petrecând trei luni alături de partizanii lui Tito. Pe 7 iunie, a trecut graniţa în Ungaria, dar a fost arestată de poliţia maghiară şi de agenţii germani ai Gestapo. În următoarele luni a fost torturată în repetate rânduri, însă a refuzat să dea orice informaţie privind misiunea ei. Adusă în faţa unui tribunal maghiar, a fost acuzată de trădare. Găsită vinovată, a fost executată de un pluton de execuţie, pe 7 noiembrie 1944, la vârsta de 23 de ani.
Anne Kappius
Antrenată în Marea Britanie, împreună cu Hilde Meisel, pentru a fi un agent secret al ISK, Anne a mers în Elveţia, fiind un mesajer pentru soţul ei, Jupp Kappius, un neamţ care lucra pentru OSS-ul american, fiind şi primul agent OSS care a fost lansat cu paraşuta în Germania. Anne a mers de două ori din Elveţia în inima Reich-ului, deghizată în asistentă a Crucii Roşii, furnizând, însă, informaţii valoroase transmise de soţul ei aflat în Bochum. La mijlocul lunii ianuarie, în 1945, a adus o mărturie de 13 pagini privind numărul crescând al celulelor de rezistenţă din zona Ruhrului. Tot Anne Kappius a popularizat o statistică conform căreia, într-un bombardament asupra gării din Gottingen, una din trei din cele 300 de bombe lansate nu au explodat.
Andree de Jongh
Născută în Schaerbeek, o suburbie a Bruxelle-ului, în 1916, unde tatăl său era director de şcoală. În 1940, Andree, la 24 de ani, a decis să dea o lovitură Germaniei naziste, după invadarea Belgiei. Împreună cu tatăl său, Frederic de Jongh, a format Linia Comète, o rută de 1.000 de mile prin care soldaţii Aliaţilor puteau evada, prin Franţa, la consulatul britanic din Madrid şi apoi prin Gibraltar. Ea însăşi a însoţit 118 soldaţi peste Pirinei, în Spania. Sute de soldaţi Aliaţi, în special aviatori doborâţi, au putut să se întoarcă acasă graţie acestei tinere fete. În Bruxelles, aviatorii erau ascunşi în poduri şi cămăruţe înainte să treacă printr-o reţea de sute de oameni care îi ghidau prin Franţa, în Spania şi Gibraltar de unde plecau spre Anglia.
În timpul războiului, peste 800 de aviatori şi soldaţi ai Aliaţilor au fost ajutat astfel. Peste 100 din aceste ajutoare au fost arestate şi executate. Printre ei s-a numărat şi tatăl Andreei, Frederick, care a fost arestat de Gestapo în Paris, în iunie 1943. În ianuarie 1944, Andree a fost şi ea arestată şi trimisă în închisoarea Fresnes, în apropiere de Paris. Până la sfârşitul războiului a rămas în Lagărul de concentrare Ravensbrück, aflat la nord-est de Berlin. A reuşit să supravieţuiască până la eliberarea de către Armata Roşie, din aprilie 1945. După război, Andree s-a mutat în Etiopia, unde a lucrat într-un spital de leproşi din Addis Abeba. I-a fost oferită Crucea lui George – decoraţie civilă a Regatului Unit – şi Medalia americană a Libertăţii. În 1985, a fost numită Contesă de Regele Baudouin al Belgiei. Contesa Andree de Jongh a murit, necăsătorită, în Bruxelles, pe 13 octombrie 2007, la vârsta de 94 de ani.
Irena Sendler
Născută în Otwock, în apropiere de Varşovia, în 1910, fiica unui medic reputat printre ai cărui pacienţi se numărau şi mulţi evrei săraci. Irena a fost exmatriculată de la Universitatea din Varşovia în anii 1930 pentru a fi apărat prietenii săi evrei care erau forţaţi să stea separat de ceilalţi studenţi. Când Germania a invadat Polonia în 1939, Irena lucra la Departamentul de Asistenţă Socială din Varşovia, fiind responsabilă cu bunul mers al cantinelor care ofereau mese săracilor şi bătrânilor. Implicată în obţinerea de documente false, a înregistrat numeroşi evrei sub nume creştine, listându-i ca suferinzi de tifos sau tuberculoză, astfel că puteau obţine asistenţă financiară şi mese gratuite la cantinele Asistenţei Sociale. Fiind membru al „Consiliului de Ajutor pentru Evrei”, a ajutat la introducerea pe furiş a alimentelor şi hainelor pentru evreii încarceraţi în ghetoul din Varşovia. Intrând în ghetou purtând „Steaua lui David” galbenă prinsă de haine, ea şi ajutoarele ei a reuşit să scoată sute de copii şi să le găsească case în familiile polonezilor care trebuiseră să promită că acei copii vor fi returnaţi familiilor lor sau membrilor din familie care supravieţuiseră războiului.
Această operaţiune s-a desfăşurat cu succes timp de doi ani, pentru ca pe 20 octombrie Gestapo-ul să o prindă pe Irena. A fost arestată şi închisă în infama Închisoare Pawiak, unde a fost torturată. I-au fost distruse tălpile picioarelor, rupte picioarele, însă, cu stoicism, Irena a refuzat să divulge locul unde îi trimisese pe copii. Un gardian, mituit de prietenii ei, i-a pus numele pe o listă a acelora care au fost executaţi şi a ajutat-o să evadeze. A trăit pe tot parcursul războiului ascunzându-se, la fel ca acei copii evrei pe care îi salvase. Irena Sendler a continuat munca în asistenţa socială după război şi a fost recompensată cu cea mai înaltă distincţie a Poloniei, Ordinul Vulturului Alb, precum şi cu medalia Yad Vashem pentru cei „drepţi între popoare”.
Rosa Robota
O eroina a rezistenţei evreieşti, Rosa, în vârstă de numai 21 de ani, a fost trimisă la Auschwitz în noiembrie 1941, după ce familia i-a fost lichidată. Selectată pentru muncă silnică, a fost desemnată să muncească în Effektenslager (Depozitul de Bunuri Personale). Aici s-a împrietenit cu alte fete care lucrau în fabrica de armament, mai ales în Pulveraum(Camera Prafului de Puşcă). Rosa le-a încurajat să fure cantităţi foarte mici de praf de puşcă pe care l-a dat bărbaţilor ce lucrau în subteran. Astfel, bărbaţii din Lotul Sonderkommando 59B (aceia care se ocupau cu înlăturarea cadavrelor din camera de gazare şi le transferau în cuptoarele de incinerare) s-au înarmat cu praf de puşcă înainte de răscoală. Pe 7 octombrie 1944, Crematoriul IV din Auschwitz a sărit în aer, ceva ce forţele aeriene britanice şi americane nu au reuşit să facă. Trei zile mai târziu, Rosa şi alţi trei bărbaţi suspectaţi, au fost arestaţi şi interogaţi, bătuţi şi torturaţi pentru încă trei luni. Pe 6 ianuarie 1945, Rosa şi cei trei prieteni ai ei au fost spânzuraţi. Unsprezece zile mai târziu, germanii au evacuat Auschwitz, înainte de ocupaţia sovietică. Mii de evrei ce au supravieţuit iadului din lagăr datorează viaţa curajului de care Rosa a dat dovadă, precum şi complicilor ei, care au rezistat timp de trei luni unor tratamente ce depăşesc imaginaţia unei minţi lucide, fără să dezvăluie numele celorlalţi implicaţi în afacere. Salman Leventhal, prizonier evreu, a înregistrat aceste evenimente în carneţele foarte mici pe care le-a îngropat în apropiere de Crematoriul 111. Borcanul ce conţinea carneţelele a fost descoperit pe 17 octombrie 1962.
Foto sus: Adolf Hitler și Leni Riefenstahl (© Das Bundesarchiv Bild 183-R99035)
