Primul Război Balcanic: Înfrângerea totală a turcilor, un șoc pentru Europa
Primul Război Balcanic a fost început de cel mai mic stat din Balcani – Muntenegru – , care a atacat Imperiul Otoman la 9 octombrie 1912. La 12 octombrie, Bulgaria, Grecia și Serbia au refuzat medierea propusă de Austro-Ungaria și Rusia. Cei 800.000 de oameni mobilizați în secret de aliați s-au aruncat asupra celor circa 315.000 soldați otomani care nu erau atât de bine instruiți și dotați. Bulgaria a atacat spre Macedonia și mai ales înspre Edirne și Constantinopol, unde otomanii vor opune o rezistență cumplită, Serbia va ataca în sud spre Novi Pazar și spre Macedonia, iar Grecia spre Nord și spre Salonic.
În primele săptămâni ale conflictului, luptând cu ferocitate, pentru a răzbuna secole de ocupație și teroare, armatele creștine au obținut victorii după victorii, în bătălii sângeroase care au spulberat practic aproape întreaga apărare otomană din Balcani.
La sfârșitul lui octombrie, bulgarii i-au forțat pe otomani, mai ales cu ajutorul artileriei, să se retragă de pe linia fortificată Çatalca – întărită după sfaturile ofițerilor germani și dotată cu artilerie din belșug – , din fața Constantinopolului, după sângeroasele bătălii de la Kırklareli și Lüleburgaz‑Pınarhisar, începând și asediul celei mai importante fortificații otomane din zonă, Edirne/Adrianopol.
Condițiile meteo au fost cumplite – ploaia s-a transformat treptat în ninsoare, iar temperaturile au coborât sub zero grade. Bulgarii atacau și noaptea, adesea la baionetă, punându-i pe fugă pe soldații otomani. Panica era adesea însoțită de salve de artilerie și focuri de arme individuale din partea otomanilor, care trăgeau aiurea și în aer, irosind astfel prețioasa muniție, care nu putea fi adusă pe front în cantități suficiente. Soldații otomani erau prost pregătiți și echipați, lipsindu-le mai ales echipamentul de iarnă. Retragerile intempestive lăsau de asemenea mult echipament, inclusiv tunuri Krupp și muniția aferentă, în mâinile bulgarilor.
Nu existau ambulanțe pentru răniți, iar țăranii creștini din zonă trăgeau asupra ofițerilor din case sau din poziții acoperite. Peste toate acestea s-a instalat și holera, iar lipsa apei potabile în cantități suficiente doar a agravat molima. Drumurile erau blocate de căruțe, echipament și de populația civilă musulmană, care se retrăgea spre Constantinopol. Haosul era total.
Bulgarii în schimb făceau pauze de refacere după fiecare atac și își duceau răniții în orașele apropiate în primele faze ale războiului. Moralul era la cer și victoria se întrevedea spre Bosfor. În același timp, alte trupe bulgare au cucerit orașele Smolyan și Nevrokop din Munții Rodopi și au pătruns în Macedonia.
Temându-se de represalii otomane contra populațiilor creștine, dar și la cererea Marelui Vizir Kamil Pașa, Marile Puteri, alături de Spania și Olanda au postat o flotă militară în fața capitalei otomane și au debarcat trupe în zona acesteia la 18 noiembrie, protejând astfel însă și Constantinopolul de un eventual asalt care să-l facă să cadă în mâinile bulgarilor și al aliaților lor, care vedeau acest lucru posibil. Asalturile bulgare asupra liniei Çatalca au eșuat însă în noiembrie, din cauza epidemiei de holeră din armată și a rezistenței acerbe a otomanilor. Peste 10.000 de soldați bulgari și ofițeri experimentați au murit în asalturile frontale asupra acestei linii, comandamentul bulgar crezând că victoriile anterioare puteau fi replicate și în fața capitalei otomane.
Asediul Adrianopolului
Asediul bulgar asupra Adrianopolului a fost sprijinit și de trupe sârbești, fiind întrerupt ocazional de scurte încetări ale focului pentru negocieri cu sârbii (în decembrie) și cu bulgarii (în ianuarie). Situația în oraș a devenit în curând cumplită. O parte a a populației civile se retrăsese, dar avansul aliat blocase drumurile. Armata trebuia acum să hrănească nu doar soldații, ci și populația civilă. Lipsurile au apărut imediat, iar specula a înflorit peste noapte. Soldații ajunseseră la o rație zilnică de doar 450 de grame de pâine de proastă calitate și își pierdeau puterile și speranța.
Nici trupele asediatoare nu o duceau mai bine, toate proviziile trebuind să fie aduse din Bulgaria și Serbia – satele din jurul orașului fuseseră distruse complet de război și nu mai exista nimic acolo. Viscolul bătea cumplit, lipsa de apă potabilă era acută, iar holera și tifosul au făcut ravagii. Totuși, artileria aliată a lovit permanent orașul, iar dezertorii și refugiații creștini le-au dat informații despre situația otomanilor.
Aliații au folosit și avioanele pentru recunoaștere și scurte atacuri asupra orașului, bombele fiind aruncate manual de către piloți, fără a cauza însă daune importante – aceste raiduri au fost primele atacuri aeriene din istoria militară a Europei. După succesul revoluției Junilor Turci, aceștia au încercat să despresoare orașul, lansând un atac eșuat cu pierderi mari. La rândul lor, bulgarii au dat asaltul asupra orașului, cucerindu-l cu prețul a circa 10.000 de pierderi la 26 martie.
Trupele grecești au avansat rapid spre nord, spre Macedonia, întâmpinând o rezistență violentă în calea lor spre Salonic din partea trupelor otomane. La 26 octombrie, trupele grecești au intrat în Salonic, devansându-i pe bulgari cu doar câteva ore. Comandantul otoman, Tahsin Pașa, s-a predat alături de circa 25.000 de oameni prințului moștenitor al coroanei Greciei, Constantin. Se spune că bulgarii, apropiindu-se de Salonic și neștiind că grecii au ajuns deja, i-au cerut lui Tahsin Pașa să predea orașul, acesta replicând că nu avusese decât un singur Salonic sub comanda sa și că îl predase deja grecilor.
De aici, grecii au atacat în continuare spre nord-vest, ocupând Florina la 12 noiembrie și Korça (acum în Albania) în decembrie. Flota greacă a sprijinit asalturile asupra insulelor din Marea Egee, ocupând până în ianuarie 1913 Chios, Imbros, Lemnos, Lesbos, Samothrace, Tenedos și Thassos. Grecia nu semnase vreo înțelegere cu privire la împărțirea teritoriului otoman la finalul răzFOTO 8boiului, așa că armata sa trebuia să ocupe cât mai mult teren posibil și să mențină ocupația acolo. Acțiunea greacă a fost privită astfel drept cea mai bine pusă la punct și mai bine executată.
Sârbii au avansat pe văile râurilor Morava și Vardar spre Macedonia, învingându-i pe otomani la Kumanovo. După o zi de lupte indecise pe ploaie, sârbii au trecut la asalt înainte de răsăritul soarelui în ziua de 24 octombrie. Atacul i-a surprins pe turci și i-a aruncat în spate. De aici calea era deschisă spre Skopje, una dintre cele mai importante fortărețe otomane din Balcani, unde au intrat la sfârșitul lui octombrie. Trupele au continuat să avanseze spre sud, bulgarii fiind de acord cu acest avans, despre care se discutase în cadrul negocierilor bilaterale.
Bulgarii se temeau mai mult de greci în disputa pentru Macedonia și le-au permis astfel sârbilor să ocupe – temporar, după cum se negociase – Veles, Prilep și Bitola/Monastir, capitala Macedoniei otomane, ocupată de sârbi la 19 noiembrie. Alte trupe sârbe au coborât spre Albania și mai ales spre țărmul Adriaticii, dobândind mult căutatul acces la mare prin ocuparea orașelor Durrës și Lezha (acum în Albania) la 20 noiembrie.
Jumătatea estică a sangeacului Novi Pazar și cea mai mare parte din Kosovo au fost ocupate repede de sârbi, după lupte nesemnificative cu otomanii. În teritoriile proaspăt ocupate, sârbii au închis moscheile și i-au silit pe musulmani să se convertească la ortodoxie. Nu e deci de mirare că, pe lângă armata otomană, sârbii au fost siliți să lupte din ce în ce mai mult cu gherilele albaneze care se organizau.
Muntenegrenii au început asediul orașului Scutari, bine apărat, au ocupat jumătatea vestică a sangeacului Novi Pazar și o parte din Kosovo, ocupând Gjakova și Peja (ambele acum în Kosovo).
Finalul războiului. Urmări
Odată cu ocuparea a aproape întregului teritoriu locuit de albanezi, Viena și Roma au intervenit rapid. La Vlora, în 28 noiembrie 1912, albanezii proclamau statul albanez independent, evitând astfel ca națiunea lor să fie divizată între Serbia, Grecia și Muntenegru. În fața politicii sârbești sfidătoare, Austro-Ungaria și-a mobilizat armata, Marile Puteri trezindu-se în sfârșit din simpla observare a evenimentelor. Un atac asupra Serbiei însemna automat război contra Rusiei. Un astfel de eveniment ar fi pus în mișcare alianțele defensive existente, aceleași care vor intra în războiul mondial peste nici un an și jumătate.
Aproape imediat au început negocieri de pace la Londra, în iarna 1912-1913. Bulgaria încheiase deja un armistițiu cu Imperiul Otoman, pentru a se putea concentra asupra chestiunii Macedoniei. O înțelegere de durată cu otomanii a căzut însă, fiindcă Bulgaria insista să îi fie cedat orașul Edirne/Adrianopol, ceea ce otomanii refuzau categoric. Grecia a continuat să atace Ioannina și a învins flota otomană la Dardanele exact când negocierile începeau la Londra (16-17 decembrie).
Între timp, Junii Turci preluau puterea la Constantinopol și erau pregătiți să continue războiul, pentru a evita un dezastru total. PreRomâniasiunile Marilor Puteri și amenințările au făcut Serbia să se retragă de la Adriatică. Granița albaneză a fost negociată de Austro-Ungaria și Rusia, aceasta din urmă sprijinită de Franța. Circa jumătate dintre albanezi rămâneau astfel în afara granițelor statului național, o chestiune care va avea repercusiuni grave în deceniile următoare.
De asemenea, România a apărut în cadrul negocierilor, cerând un teritoriu la sud de Dobrogea care să fie proporțional cu câștigurile teritoriale bulgare. Bucureștiul se temea, pe bună dreptate, că o Bulgarie atât de mărită va rupe echilibrul de putere din Balcani.
Între timp, otomanii au atacat Bulgaria în februarie 1913, cu pierderi grele de ambele părți. Celelalte state își vedeau de propriul război. Grecia cucerea Ioannina în martie, apoi zona numită de greci Epirul de Nord – cu orașele Gjirokastra și Tepelene - , în sudul Albaniei. Sârbii au continuat să avanseze spre centrul Albaniei, această țară rămânând acum centrată în jurul orașului Vlora.
La sfârșitul lunii martie, trupe sârbești și bulgare au luat cu asalt liniile defensive otomane din jurul orașului Edirne, otomanii cerând armistițiu în 15 aprilie. Muntenegrenii au reușit, la sfârșitul lui aprilie, după un îndelungat asediu, să ocupe Scutari, care s-a predat mai mult din cauza foametei care lovise crunt orașul. Marile Puteri avertizaseră micul regat cu o lună înainte să nu continue asediul și să nu ocupe orașul. Puși în fața faptului împlinit, europenii au concentrat o flotă de război în fața litoralului Muntenegrului, regatul retrăgându-și trupele din oraș după circa o lună.
Războiul se termina deci cu înfrângerea otomanilor și eliberarea aproape totală a Balcanilor de sub ocupația de o jumătate de mileniu. Aliații se aflau însă acum față în față, nemulțumiți de ce obținuseră, mai ales Bulgaria, care dusese greul împotriva armatelor imperiale și se vedea privată exact de obiectivul său principal – Macedonia.
Pentru a-și realiza obiectivele și a lua și Salonicul, Bulgaria s-a îndreptat diplomatic spre Austro-Ungaria și Germania, ceea ce a deranjat masiv Rusia. Serbia, frustrată de interdicția de a ocupa Albania, pretindea zona Vardarului drept compensație. Serbia și Grecia, care intraseră deja în discuții din ianuarie, au încheiat în mai o alianță defensivă în eventualitatea unui atac bulgar.
Pacea, impusă de Marile Puteri, a fost semnată la Londra la 30 mai 1913. Aceasta consfințea înfrângerea totală a turcilor în Primul Război Balcanic și pierderea posesiunilor lor europene, în afară de o fâșie de teritoriu în fața Constantinopolului, și lăsa loc de discuții, disensiuni și conflict între foștii aliați. Conflict care nu va întârzia să izbucnească aproape imediat. Al Doilea Război Balcanic va fi declanșat de Bulgaria contra tuturor statelor din vecinătatea sa vestică și sudică, în forță și cu hotărâre, până când România va tranșa, cel puțin pe moment, situația anului 1913.
Acest text este un fragment din articolul „Glorie, răzbunare și dezastru. Primul Război Balcanic, 1912-1913”, publicat în numărul 39 al revistei Historia Special, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 iunie - 25 septembrie 2022, și în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Soldații bulgari asediază Adrianopolul (foto: Ghetty Images)
Mai multe pentru tine...
