Femeile care au influenţat domnia lui Petru cel Mare
Petru cel Mare, a fost cel care a transformat Rusia dintr-un stat încremenit în evul mediu într-un imperiu continental. Este monarhul care a modernizat societatea rusă, deschizând-o către Occident. În timpul domniei sale, au existat două femei care au exercitat o influenţă majoră asupra sa: Natalia Narâşkina, mama sa, şi Ecaterina, soţia sa, care va deveni împărăteasa Ecaterina I (1725-1727).
Înlăturarea Sofiei Alexeevna
În vara lui 1689, Petru cel Mare îşi revendică puterile depline de Ţar al Rusiei prin înlăturarea de la putere a regentei Sofia Alexeevna, sora sa vitregă(regentă în perioada 1682-1689 pentru cei doi ţari, Petru I şi fratele său, Ivan al V lea). Planul de înlăturare a Sofiei Alexeevna a fost pus la punct după deteriorarea poziţiei sale politice în urma campaniilor nereuşite din Crimeea. După ce scapă de o conspiraţie a streliţilor, plănuită de Sofia Alexeevna, Petru cel Mare reuşeşte să o înlăture de la putere pe regentă şi să-şi continue domnia alături de fratele său, Ivan al V lea. Petru cel Mare devine singurul ţar a Rusiei în 1696, o dată cu moartea ţarului Ivan al V lea.
La ceremonia sa de încoronare ca ţar cu prerogative depline, se relatează faptul că ţarul Petru I s-a interesat de soarta fostei sale regente Sofia, retrasă la o mânăstire. Unul din sfetnicii ţarului, i-a dat de ştire că sora sa vitregă Sofia vrea să-şi primească prenumele de călugăriţă chiar din partea Majestăţii Sale. Tânărul ţar se uită încruntat la sfetnicul său şi răspunse cu răceală:Spune-i să înveţe să danseze şi să ia numele de Salomeea, căci îi voi oferi pe tavă capul şefului streliţilor.
Influenţa Nataliei Narâşkina
După ce a scăpat de regenta Sofia, ţarina Natalia Narâşkina, mama ţarului Petru cel Mare, a guvernat sprijinită de clanul Narâşkin. Ţănărul ţar va deveni un suveran independent după moartea mamei sale în 1696. Având în vedere că ţarul îşi adora mama, el a respectat cu exactitate poruncile date de ea.
În acea perioada, ţarul Petru cel Mare era însoţit peste tot de către doi oameni care vor juca un rol esenţial în viaţa sa:viitorul “prinţ al ţinutului Ijora”, Aleksandr Menşikov şi baronul Piotr Şafirov.
Aleksandr Menşikov era fiul lui Daniel, scutierul boierului Samsonov şi, după cum se recomanda şi el, un onorabil negustor. Ţarul l-a cunoscut pe Menşikov la o prăvălie, certându-se cu Şafirov pentru un cupon de mătase de 5 ruble pe care nu vrea să-l înapoieze.
Piotr Safirov, pe numele său real de Pinkus Isaievici Şapiro, era un negustor evreu născut în Olanda . Ţarul a apreciat faptul că Şapirov era poliglot(cunoştea foarte bine limbile germană, olandeză, latină şi idiş). Şafirov va deveni vicecancelarul Imperiului Rus, fiind supranumit “Evreul lui Petru cel Mare”.
După cearta cu Şafirov de la prăvălie, Menşikov a fost numit ordonanţa personală a ţarului. După moartea lui Lefort, survenită în 1699, Menşikov a devenit confidentul ţarului, care a manifestat o profundă afecţiune faţă de el.
În ianuarie 1694, ţarina Natalia moare. Pentru ţarul Petru I, începe o nouă etapă a domniei sale. În 1697, ţarul şi apropiaţii săi pleacă într-o lungă vizită în străinătate pentru a învăţa „lucruri utile” care să fie folosite în modernizarea Rusiei. După vizitele în Olanda şi Anglia, în care a învăţat cum să construiască nave pentru viitoarea flotă a Rusiei, Petru a fost nevoit să se întoarcă în ţară deoarece începuse revolta streliţilor plănuită de aceiaşi Sofia Alexeevna. Executarea streliţilor la 10 octombrie 1698, a fost primul act al luptei înverşunate purtate de ţar împotriva tradiţiilor ruseşti care stagnau modernizarea societăţii din Rusia. O parte importantă a reformelor sale a vizat şi emanciparea femeilor, aşa cum a fost cazul eliminării unei ţinute vestimentare obligatorii(în vechea Rusie, femeile trebuiau să-şi acopere obligatoriu părul cu o bonetă). Deasemea, în cazul bărbaţilor s-a impus tăierea bărbilor şi purtarea de haine poloneze.
Despărţirea de prima şoţie, Evdochia Lopuhina
Decizia de a se despărţi de ţarina Evdochia Lopuhina, a fost luată de ţar în timpul lungii sale călătorii prin Europa.
Chiar dacă iniţial Evdochia avea o atitudine lipsită de interes faţă de ţar, în ultima parte a relaţiei celor doi, ea a încercat să-i câştige dragostea ţarului prin nenumăratele scrisori pe care le-a trimis în timpul în care Petru se afla departe de Rusia.
La reîntoarcerea sa în Rusia, ţarul a stat 3 săptămâni fără să o întâlnească. Ultima întâlnire al lui Petru cu ţarina Evdochia a avut loc la şeful Poştelor, Vinnius. După o discuţie de patru ore în care a încercat, să o convingă să-se călugărească, ţarul Petru I se înfurie şi o loveşte pe ţarină fără să ţină cont de prezenţa slujitorului său, Vinnius.
Totul se termină, atunci când ţarina Evdochia este condusă de o suită modestă la Mânăstirea din Suzdal.
Ţăranca devenită împărăteasă
După ce în 1703 pune piatra de temelie a oraşului Sankt-Petersburg, în 1706 ţarul Petru o va cunoaşte pe cea care îi va deveni soţia sa iubită, ţarina Ecaterina I.
Marta Skavronskaia(viitoarea împărăteasă Ecaterina I) născută în 1684 din părinţi polonezi calvinişti stabiliţi în Lituania, era o servitoare la o fermă. După ce a fost violată în timpul Războiului ruso-suedez, ca şi alte compatrioate ale sale, ea a evitat în ultima clipă intrarea într-un bordel. S-a căsătorit apoi cu un ofiţer suedez Johann Rabe. Profitând de frumuseţea sa, Rabe o vinde mai departe unui soldat livonian care a forţat-o să se prostitueze. După ce este eliberată, Marta s-a refugiat în Marienburg, unde a devenit econoamă la un pastor. După ce ruşii cuceresc Marienburg, Marta ajunge în serviciul bătrânului mareşal Şeremetiev. Într-un final Marta ajunge să fie cumpărată de Menşikov şi dusă la Moscova, unde îşi va schimba numele în Ecaterina.
Ajuns în vizită la Menşikov, Petru cel Mare este atras încă de la prima vedere de frumuseţea Ecaterinei.
Chiar dacă pentru ruşii tradiţionalişti, căsătoria ţarului cu o ţărancă străină analfabetă ar fi constituit o problemă serioasă, Petru cel Mare nu a ţinut cont de nimic. Căsătoria cu Ecaterina a avut loc în secret la Sankt-Petersburg, în noiembrie 1707. Ecaterina este prezentată oficial ca ţarină abia în 1711, atunci când ţarul se pregătea să plece într-o campanie militară împotriva otomanilor. Căsătoria a fost celebrată public în februarie 1712, ocazie cu care şoţia ţarului a devenit în mod oficial ţarina Ecaterina Alekseievna. În viaţa ţarului au existat două femei care au exercitat o influenţă covârşitoare asupra sa:mama sa şi Ecaterina. Dragostea necondiţionată pe care o manifesta Ecaterina faţă de ţar lua adesea un caracter matern. Ea putea să-i potolească accesele de furie ale ţarului, aşa cum o putea face şi ţarina Natalia.Având o vitalitate uimitoare asemănătoare cu cea al lui Menşikov, ţarina putea face faţă ritmului infernal impus de ţar atunci când se ocupa de problemele de stat. Ecaterina avea un bun-simţ “ţărănesc”şi nu îi plăcea să iasă în prim-plan la întâlnirile publice. Petru cel Mare era adesea însoţit de ţarină în călătoriile sale din străinătate. Aţaşamentul dintre ţar şi Ecaterina este demonstrat de nenumăratele scrisori ale lor păstrate la arhivele ruseşti.
Ecaterina nu ezita niciodată să dea sfaturi politice sau personale şoţului său. De altfel ţarina va juca un rol important în încheierea armistiţiului semnat după Războiul ruso-turc dintre anii 1710 şi 1711.Înaintea semnării armistiţiului, Ecaterina le dăduse toate bijuteriile sale şi o sumă de 200000 de ruble de aur marelui-vizir şi şefului ienicerilor. Abilitatea soţiei sale i-a permis ţarului să evite un eşec diplomatic major.
În urma acestui episod, Petru cel Mare a instituit Ordinul „Sfânta Ecaterina”, a cărui deviză era Pentru dragoste şi pentru patrie. În secolul al XIX lea, această decoraţie le recompensa pe doamne pentru operele lor de caritate.
Ecaterina şi-a demonstrat talentele arhitecturale, atunci când a comandat construcţia palatului de la ţară aflat la 20 de kilometri de Sankt-Petersburg. Totul a fost o surpriză pusă la punct de ţarină cu ocazia întoarcerii lui Petru dintr-o lungă vizită diplomatică în Franţa, efectuată în anul 1717. Proprietatea va purta numele de Ţarskoe Selo(Satul Ţarului). Ulterior, Elisabeta, fiica lor, îl va pune pe arhitectul Rastrelli să construiască în locul acestei proprietăţii, un palat măreţ cu zidurii aurii, care va purta numele de Ecaterina I.
Pacea în familia ţarului a fost însă scurtă. În timp ce Petru cel Mare era ocupat cu războaiele, opozanţii regimului său au început să se strângă în jurul ţareviciului Aleksei, fiul lui Petru din căsătoria cu Evdochia Lopuhina. Fiul lui Petru intenţiona să stea liniştit la Moscova şi să renunţe la armata şi flota construită de tatăl său. În mare parte visurile lui Aleksei erau contrare planurilor de modernizare a Rusie puse la punct de Petru cel Mare. Tareviciul Aleksei a fost condamnat la moarte prin biciure. Sentinţa a fost executată pe 2 iunie 1718. Cu toate acestea nu s-a găsit nici cea mai mică dovadă care să-l incrimineze pe Aleksei de complot împotriva ţarului. Petru cel Mare şi-a condamnat la moarte propriul fiu pentru a proteja interesele Rusiei.
După moartea ţareviciului Aleksei, Petru cel Mare plănuia venirea la tron al fiului său, Petru. Planul ţarului a fost zădărnicit de moartea timpurie a micului Petru. După această tragedie, Petru cel Mare a devenit din ce în ce mai închis în el. În 1721, războiul din Nord, care durase 21 de ani, i-a sfârşit. Situaţia Rusiei era însă departe de a fi prosperă. Corupţia în aparatul de stat era omniprezentă. În anul 1723, Menşikov cade în dizgraţie, iar Şafirov este condamnat la moarte pentru corupţie. Pedeapsa lui Şafirov este ulterior comutată la exil pe viaţă. La moartea lui Petru, Ecaterina l-a adus pe Şafirov înapoi şi i-a înapoiat titlurile.
Cel mai semnificativ moment din viaţa ţarinei Ecaterina, a fost încoronarea sa prin ucazul din noiembrie 1723:„Dat fiind că scumpa noastră soţie, împărăteasa Ecaterina, ne-a fost de mare ajutor însoţindu-ne peste tot, asistând la toate operaţiunile războinice din propria voinţă, fără să manifeste slăbiciunea obişnuită a sexului său, am luat hotărârea în virtutea puterii suverane pe care o exercităm, să ne încoronăm soţia, drept recunoştinţă pentru toate acestea, ceea ce se va face, cu voia lui Dumnezeu în această iarnă la Moscova”. Ecaterina va avea parte de o fastuoasă ceremonie de încoronare la Kremlin. Rochia violet tivită cu fir de aur, purtată de Ecaterina în ziua încoronării sale, este astăzi un exponat de valoare în cadrul Muzeului Kremlinului. Deasemenea, mantia imperială brodată cu sute de vulturi bicefali din fir de aur era o altă piesă vestimentară valoroasă purtată de împărăteasă.
Ca urmare a dorinţei soţului ei, Ecaterina era de acum înainte recunoscută ca regentă şi suverană în cazul în care Petru cel Mare ar fi murit înaintea ei.
Domnia lui Petru cel Mare se apropia de sfârşit, iar în ultimii săi ani de viaţă, singura care îi mai alina suferinţele era împărăteasa Ecaterina.
În ziua de 25 ianuarie 1725, ţarul s-a simţit foarte slăbit. Totuşi cu un ultim efort a încercat să-şi scrie testamentul. N-a reuşit să măzgălească decât” Las totul...” Doar Dumnezeu va şti, în grija cui vrea să-şi lase imperiul, deoarece împăratul a intrat în comă şi a murit a doua zi.
Din cei 12 copii pe care i-a avut cuplul imperial, doar 2 au ajuns la vârsta adultă: Ana, viitoarea ducesă de Holstein şi împărăteasa Elisabeta (1741-1762).
Decretul pe care l-a promulgat Petru cel Mare în anul 1722, înainte de încoronarea Ecaterinei, conferea dreptul monarhilor ruşi să-şi numească moştenitorul indiferent de sex. Acest document important avea să le permită femeilor să domnească în Rusia, aproape tot secolul al XVIII lea. Pe tronul Rusiei vor urca succesiv, Ecaterina I, două împărătese Anna, Elisabeta şi Ecaterina cea Mare.
Bibliografie
Vladimir Feodorovski, Les Tsarines, les femmes qui ont fait la Russie, éditions du Rocher, 2000.
