Falsificarea alegerilor din 1946 în județul Vâlcea

Alegerile din 1946 au reprezentat unul dintre momentele de turnură ale societății românești în epoca contemporană. Atunci, puterea instituită prin șantaj și forță la 6 martie 1945 a obținut, în urma unor alegeri falsificate, o legitimitate politică în interior, în baza căreia s-a trecut mai apoi la transformarea regimului politic după grila stalinistă. Așa a început instaurarea “democrației populare”.

Acest moment a pus capăt problemei puterii politice în România postbelică. P.C.R a desfășurat o campanie electorală în adevărat stil „american” (propaganda virulentă contra lui Maniu și a P.N.Ț, anularea presei de opoziție, distribuirea titlurilor de proprietate în teritoriu, acapararea aparatului de stat, înființarea de școli de „îndrumători culturali” - de fapt agitatori comuniști, etc.) pentru a avea un alibi întemeiat în fundamentarea celui mai mare fals comis în istoria României până la acea dată.

Rezultatele oficiale la Vâlcea

La Vâlcea, datele oficiale oferite de autorități au fost: număr de alegători -113.403, voturi exprimate -116.665, voturi anulate -1.494, număr total de voturi pe liste - 115.171, număr de deputați ce urmau să fie aleși - 7, total secții de vot = 57, coeficient electoral= 13.318, liste propuse = 11. Au fost acreditate următoarele rezultate : B.P.D = 93.228 voturi, P.N.Ț.= 12.287, P.A.D. (Lupu) = 1.419, P.N.L. = 4.602, Acțiunea Național – Agrară = 487. Oficial, maniștii („Reacțiunea”, cum se spunea atunci) au obținut victoria într-o singură secție de votare, la Greblești.

Realitatea a fost însă cu totul alta, după cum vom demonstra în continuare. Într-un material informativ ultrasecret, alcătuit chiar în acel moment, pentru uzul strict al conducerii comuniste, intitulat „Analiza rezultatelor alegerilor în datele sale reale” pentru județul Vâlcea, procentajul considerat real, era următorul: B.P.D. = 35-40 %, Reacțiunea= 60-65 %.

În final, câștigătorii au fost cei de pe lista B.P.D. Iată-i, cu evoluțiile lor politice ulterioare:

Anton Alexandrescu a fost deputat de Vâlcea între 19 nov. 1946-30 nov. 1952, fiind deci ales și în 1948 deputat de Vâlcea (în Marea Adunare Națională). Pentru câteva zile, mai precis până la 29 nov. 1946 a fost ministru secretar de stat. Devine apoi rector al Academiei de Studii Economice (1950).

Gala Galaction a fost deputat de Vâlcea, dar în 1948 devine deputat de Teleorman. Era scriitor; devenit ulterior academician.

Stelian Nițulescu, deputat de Vâlcea și Pitești (1946-1952), ministru al justiției (1949), președinte al Tribunalului Suprem (24 ian. 1953 - 1 iul. 1954), ministru plenipotențiar în Belgia, Olanda și Luxemburg (rechemat din toate trei țările la 24 mart. 1954), în Finlanda (1956-1960) și Norvegia (1956-1961), președinte al Asociației Juriștilor (1955), membru al Curții Permanente de Arbitraj de la Haga (1958-1964).

Nicolae Mărăcinescu, deputat P.N.L. - Gheorghe Tătărescu de Vâlcea (1946-1952). Era avocat. Nu știm exact care a fost traiectoria lui politică după încetarea existenței P.N.L. – Tătărescu.

Anton Diaconescu, deputat P.S.D. de Vâlcea (1946-1952), era cel mai respectat social-democrat vâlcean, cu stagii în mișcarea socialistă din 1918. De meserie era cizmar.

Gheorghe Matei, deputat de Vâlcea între 1946-1948. Absolvent al Facultății de Litere din București, era originar din Nisipi – Vâlcea. Prim redactor la revista Frontul Plugarilor și director la Revista satelor. Din 1948, prefect al județului Baia (eliberat la 28 iunie 1948).

Ioniță N. Bărbulescu, învățător, originar din Racovița, deputat de Vâlcea, ales la 19 noiembrie 1947. Fusese una din „călăuzele” lui Gheorghiu-Dej după evadarea acestuia din lagărul de la Târgu-Jiu, în august 1944. Alegerea lui în parlament era doar o parte a recunoștinței lui Dej.

Din cei 7 deputați desemnați pentru parlament, 4 erau impuși de la centru (Alexandrescu, Galaction, Nițulescu și Matei) iar 3 erau vâlceni (Mărăcinescu, Diaconescu, Bărbulescu). Cei de la centru trecuseră însă toți prin „mașina ideologică” comunistă. Toți candidații din celelalte liste erau cu toții localnici vâlceni. Doar lista Blocului a avut nevoie de „alogeni”, și asta pentru simplul motiv că nu s-au găsit candidați în județ care să corespundă criteriilor ideologiei comuniste, adică obediența necesară față de regim și față de ocupantul sovietic.

Sigur, ilegalitățile comise au atras atenția partidelor istorice chiar în noiembrie 1946. Dar protestul lor nu a avut mare efect în rândul opiniei publice din două motive: protestul nu a fost lăsat să fie cunoscut de către opinia publică și din cauza faptului că aceasta era oricum obișnuită cu astfel de proteste din perioada interbelică, atunci când partidele înfrânte în alegeri afirmau că s-au comis ilegalități.

În România interbelică, se știa că partidul aflat la guvernare câștiga alegerile, singura excepție fiind în 1937. Așadar, conform tradiției, rezultatele alegerilor din 1946, trucate, au dat câștig de cauză guvernului. Și, tot conform tradiției, au fost proteste ale partidelor de opoziție, care au afirmat că ele au câștigat alegerile. Era, într-un fel, reeditarea poveștii cu „Petrică și lupul”.

Falsificarea alegerilor va putea fi cu greu dovedită. Comuniștii au distrus imediat dovezile care i-ar fi incriminat. Totuși unele documente, scăpate ca prin minune de distrugere, aduc noi argumente în favoarea celor care susțin ideea falsificării alegerilor. Iată și de la Vâlcea câteva documente scăpate de distrugere, uluitoare pentru cinismul lor, niște rapoarte ale comisiilor electorale către Biroul Electoral Județean semnate de responsabilii de urnă numiți de comuniști.

Distribuirea selectivă a certificatelor de alegători

La secția de votare Benești (cuprinzând satele Benești, Ghioroiu și Poenari) unde au fost înregistrați 2.428 alegători, alegerile au fost falsificate de către președintele secției de votare, comunistul Ion Curelaru și de responsabilul de urnă, maiorul Gheorghe Berciu. Iată chiar mărturia acestuia din urmă:

„Tov. Primar din Ghioroiu mi-a adus la cunoștință că din 927 certificate de alegători distribuise la oamenii simpatizanți al Blocului un număr de 600 certificate, restul fiind reacționari nu le-a distribuit. Am făcut împreună o triere a certificatelor rămase, din care a mai reținut circa 14 certificate, restul de aproape 300 le-am pus pe foc, lăsând nedistribuite un număr de 27 certificate de alegători ce s-au vărsat…

Numărătoarea s-a făcut în deplină ordine, fără nici o contestație și pe măsură ce buletinele erau desfăcute de președinte și notate de cei doi secretari, erau imediat distruse în soba școlii. Curentul din timpul votării a fost numai pentru lista a 6-a, ochiul, iar rezultatul ar fi fost de 97 % pentru lista manistă și numai 3 % pentru bloc. De acord cu Președintele tov. Curelaru Ion am inversat acest rezultat, dând un procent de 95,5 % pentru Bloc, iar restul de 4,5 % pentru întreaga opoziție.

Maniștii au făcut o intensă propagandă individuală, făcând cadouri, rochii, ciorapi, basmale de cap și bani, punând să jure pe cruce că vor vota ochiul. Am văzut la multe femei, desenat pe antebrațul stâng ochiul, după care se ghida pentru a nu face greșeli. În concluzie, colaborarea mea cu tov. Curelaru Ion a fost desăvârșită și grație acestei colaborări am putut duce la bun sfârșit sarcinele date de Județeană. Maior Berciu Gheorghe, R. Vâlcea, 22 noiembrie 1946”.

Rezultatul stabilit… cu două zile înainte de votare

Iată o altă mărturie, cea a lui Constantin Părăușanu, făcută la Livezi, județul Vâlcea, la 15 ianuarie 1997, despre falsificarea alegerilor la Sinești:

„Eram notar în comuna Sinești, județul Vâlcea, și am fost secretarul secției de votare al cărei președinte era învățătorul Teodor Diaconu din comuna Berbești, județul Vâlcea. Înainte de alegeri am fost la Prefectura Vâlcea, unde am primit 200.000 lei, iar președintele 300.000 lei, și am luat urna împreună cu voturile. În seara de 17 noiembrie 1946 a venit un tovarăș, pe nume Stelian Nițulescu din București, a completat procesul verbal de numărare a voturilor și a trecut „Soarele” cu 95%, iar opoziția 5%. Am semnat și a luat procesul verbal.

Comuna Sinești a votat împreună cu comuna Romanești. A doua zi, pe 19 noiembrie 1946, ne-am prezentat la școala din comuna în care era secția de votare. Când a început votarea, oamenii s-au prezentat la vot și toți au votat „Ochiul”. Tovarășul Stelian, pentru a verifica ce se votează, s-a făcut că scapă jos votul doctorului Popescu de la Spitalul Sinești, și i-a dat altul să voteze, iar doctorul Popescu, în fața lui, a pus ștampila pe „Ochi”, l-a aruncat și a ieșit afară; a doua zi a plecat de la spital și nu am mai știut nimic de el. S-a verificat de asemenea votul unui rudar pe nume Petru, și ăsta l-a înjurat pe tov. și i-a spus: ”am votat Ochiul, că ochiul vede; tu nu vezi cu ochii?”

Deci, situația s-a stabilit dinainte cu 95%. Oamenii au votat toți cu Maniu. Sunt multe de spus despre alegerile din 19 noiembrie 1946 și despre felul cum am plecat la Rm. Vâlcea cu autobuzul, cu toți delegații, iar pe drum oamenii ieșeau în calea mașinii pentru că se cunoștea că s-au falsificat alegerile; am întâmpinat multe greutăți până a ajunge la Vâlcea. Sunt multe de spus, dar mă rezum la atât.”

Metoda introducerii mai multor voturi

Un alt exemplu, de data aceasta de la secția de votare nr. 55 Rm. Vâlcea (Fabrica Simian), unde alegerile au fost falsificate de comuniștii Văcaru Dumitru și Rujinschi Mihail, aleși în biroul electoral al secției. Președintele secției Peștereanu Boris, impus tot de Bloc, a acceptat jocul acesta murdar. Iată însă mărturia lui Dumitru Văcaru:

„Deși secția de votare nr. 55 se afla la fabrica Simian și unde toți muncitorii erau chemați să voteze, nu s-a putut deoarece muncitorii fabricilor din R. Vâlcea sunt 70% țărani și ei au votat în comunele respective, așa că alegătorii la această secție au fost toți orășeni, care în majoritate au votat cu Maniu, rămânând muncitorii din oraș și ceferiștii care au votat Blocul…

Procentul votanților pentru Bloc a fost aproximativ de 50% muncitori, restul mai puțin. Spre seară am hotărât ca echipele noastre de ordine și delegații la urnă să introducă fiecare mai multe buletine votate deodată în urnă astfel că un număr de peste 200 buletine au fost introduse, plus o sută și ceva prin certificate de alegători în plus date la oameni de încredere.”

Metoda comunistă preferată: falsificarea cu procesul-verbal

O altă mărturie vine de la secția de votare nr. 45, comuna Pîrîieni. Aici vinovat de falsificarea alegerilor a fost Constantin Hîndoreanu. Iată mărturia lui:

„În comuna Văleni am luat legătura cu primarul Ioan Caragea care mi-a spus că face parte din organizația Alexandrescu și că el garantează de comuna lui că va merge toată alături de Bloc. Adevărul a fost însă că comuna a mers toată alături de Maniu, cu excepția a 20-30 voturi date Blocului…Totul a mers în ordine, însă subsemnatul observă că toată comuna Văleni votează cu ochiul încât și femeile care nu știau carte aveau desenat ochiul pe diferite lucruri pentru a nu da greș, am cerut președintelui în mod discret, să fie atent când vom ajunge la numărătoare, să numere pentru Bloc, căci eu voi îndepărta pe toți de la urne.

Președintele mi-a spus că nu ar putea face așa ceva, deoarece riscă să fie descoperit… din cauza președintelui nu s-a putut face nimic la fața locului, deci rezultatul a fost pentru Bloc 189 iar pentru Maniu 864. Reacțiunea și-a notat, dar nu a primit nici un act la mână deși a cerut. Miercuri seară când am sosit la Rîmnic, am cerut acestui președinte să facem din nou calculul și să dăm maniștilor numai 7%, iar Blocului 93%. Președintele a spus că el nu poate să ia de la maniști, dar poate să ridice numărul cu circa 400 la Bloc. Subsemnatul nu l-am lăsat și am cerut să vină cu mine la tov. Nițulescu cu care am stat de vorbă arătându-i situația.

Președintele, întrebat cine l-a trimis și din ce organizație face parte, a spus că l-a trimis de la centru P.S.D. fiind membru în acest partid. I-am arătat că nu se poate altfel, după care l-am dus într-un birou, unde subsemnatul am făcut calculul și am trecut pe curat, am completat procesele verbale, fiindcă el tremura din tot corpul și nu putea lucra, apoi i-am dat să semneze și am fost cu dânsul la dl. prefect pentru ca să le predea. Dau mai jos numele maniștilor și brătienilor, care dețin funcțiuni la stat și care produc teroare asupra comunei Pîrîieni.

Am fost informat că în noaptea alegerilor o echipă a acestora a stat tot timpul lângă școală și așteptat ca subsemnatul să ies afară să tragă asupra mea. Aceștia sunt: Gh.R. Marinescu, agent agricol, Preotu Ștefan, învățător, Popescu Ioan, zis Epure, agent de percepție, foarte periculos, Nicolae Popescu, agent sanitar, Ștefan Văleanu, țăran, Ștefan Bușe, țăran, Ioan Cotocea, țăran, Nicolae Vlăduț, țăran”.

Manifeste electorale comuniste: „Maniu la arat“ și “Maniu cavalerist“

O altă mărturie vine și de la secția de votare mixtă nr. 1, Știrbei Vodă, R. Vâlcea, unde a acționat chiar șeful comuniștilor vâlceni Bădică Marinescu, prin intermediul responsabilului de secție Isvoranu, cel care ne-a lăsat și următoarea mărturie:

„Am întâmpinat lipsa de curaj a tov. Negru care în fața noastră a tuturor a refuzat să înfăptuiască ordinul primit de la tov. Bădică pentru motive de ordin familiar… Influențat de prezența tov. Bădică, președintele biroului a înțeles că trebuie să înfăptuiască hotărârea luată de tov. Bădică.

Din cele de mai sus conchid că tov. Negru, ca responsabil a dat dovadă de lipsă de curaj astfel s-a făcut incapabil, dându-și singur votul de blam prin incapacitatea lui de a aduce la îndeplinire o însărcinare primită în momente grele pentru partid nepermis unui vechi membru de partid”.

„Nu are importanță cine votează, important este cine numără voturile“

Iată mărturia lui Radu Livezeanu, un important membru al P.N.Ț. – Maniu din Vâlcea (va fi decanul de vârstă al Parlamentului țării în legislatura 1992-1996!) despre falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 la secțiile de votare din Lădești și Dejoi:

„În preajma alegerilor am primit vizita unui grup de ziariști americani, care ne-au pus câteva întrebări, la care am răspuns în calitatea mea de secretar general al Organizației național- țărăniste . Întrebare: Câți membri înscriși are organizația dumneavoastră? Răspuns: În jur de 10.000. Întrebare: Ce procent credeți că veți obține în alegeri ? Răspuns: 60% . Întâmplarea a făcut ca la o săptămână de la alegeri, să mă întâlnesc, în hall-ul Hotelului Athénée Palace, cu aceeași delegație americană, ocazie cu care translatorul mi-a spus: Domnul președinte al delegației este supărat pe dumneavoastră.

Am întrebat imediat de ce. Prin interpret, ziaristul mi-a răspuns, bineînțeles în glumă: Fiindcă ne-ați indus în eroare, prognozând un rezultat de 60%, când în realitate, ați obținut 80%. Ziua alegerilor. Mă voi referi în principal la cele petrecute la secția de votare la care am asistat, aceste relatări fiind absolut sigure, constatate de mine. Prima șmecherie comunistă: birourile electorale au dat ceasurile cu o oră înainte, așa încât, la 6 dimineața, când m-am prezentat cu ceilalți delegați, ceasurile membrilor biroului arătau ora 7.

Urnele erau sigilate și după cum ne-am asigurat, nu aveau introduse buletine. La alte secții, însă acest lucru s-a întâmplat. La secția de votare Orlești, de exemplu, oamenii au refuzat să voteze, cerând să fie desfăcute urnele, pentru a se constata că fuseseră umplute înaintea începerii votării. Votarea a decurs fără incidente, într-un calm suspect, fapt ce avea să confirme afirmația lui Vîșinski: Nu are importanță cine votează, are importanță cine numără voturile.

După ce procesul de votare s-a încheiat, comandantul gărzii a constatat că mai sînt cetățeni care au votat, dar care nu pleacă decât dacă le cere acest lucru dl. Radu Livezeanu. Președintele secției de votare, învățătorul Gh. Moșteanu, mi-a cerut să ies și să le spun oamenilor să plece. Am refuzat, arătând că, în afară de faptul că socotesc că prezența lor este absolut necesară în această fază, nu am nici garanția că, odată plecat din secția de vot, voi mai fi lăsat să revin.

La răspunsul meu negativ, președintele a sunat la telefon - nu am putut să-mi dau seama cu cine a vorbit - și a anunțat că secția este înconjurată de alegători țărăniști care nu vor să plece decât după numărarea voturilor. Nu știu ce răspuns a primit dar președintele a refuzat să înceapă numărarea voturilor, așteptând - așa bănuiam - dispoziții de la Rîmnicu Vâlcea. Se făcuse 12 noaptea și numărătoarea nu începuse. A trecut prin Lădești, îndreptându-se spre Rîmnicu Vâlcea, și președintele secției de votare Dejoi, judecătorul Iancu Georgescu, care fusese coleg de clasă cu mine în liceu, care mi-a comunicat rezultatul de la secția lui : 800 voturi P.N.Ț., 25 voturi B.N.D. Era primul rezultat pe care îl aflam.

Bănuiam că președintele secției și comandantul gărzii așteaptă întăriri de la Rîmnicu Vâlcea. Cetățenii, care nelinișteau autoritățile, s-au organizat și ei mai temeinic, având în dotare și o pușcă mitralieră. Erau comandați de tânărul țărănist Pandele Cornoiu, din Lăpușata, care ne-a fost de mare folos atât în campania electorală, cât și în ziua alegerilor. Președintele secției de votare a fost sfătuit să înceapă numărarea voturilor, operație ce s-a terminat în zorii zilei de 20 noiembrie. Rezultatul: P.N.Ț.- 1763 de voturi, P.N.L.- 210 și Guvernul - 140.

Acesta, însă, nu a fost cel mai bun sau printre cele mai bune rezultate. În majoritatea secțiilor, comuniștii nu au ajuns la 100, ba nici chiar la 50 de voturi de secție. Explicația e că la Lădești era reședința de plasă și Judecătoria, instituție cu mulți funcționari, care au fost obligați să voteze Guvernul. În cele trei comune care au votat la Lădești, fiecare în urnă separată, rezultatul a fost: Lăpușata: P.N.Ț. - 708, B.P.D. - 70; Roești: P.N.Ț. - 660; B.P.D. - 30; Lădești: P.N.Ț. - 395; B.P.D. - 40.

Președinții secțiilor de votare trebuiau să prezinte rezultatele la Prefectură. Aici li s-au pus în față alte rezultate, cerându-li-se să le semneze. Cei mai mulți s-au supus; din nefericire, și judecători printre ei. Singurii magistrați care au refuzat să schimbe rezultatele au fost Mitrican, Stoica și Pietraru, precum și învățătorul Șoșoacă de la secția Pietrari, care, imediat după terminarea votului (înainte, deci, de a ajunge la Prefectură), îi eliberase unui candidat de-al nostru, Ion David, un certificat cu rezultatul alegerilor. La Pietrari, B.P.D.-ul a avut 22 de voturi. După calculele noastre, conform rezultatelor reale, toate mandatele de la Vâlcea ar fi revenit P.N.Ț.- ului. După calculele oficiale, nu am obținut nici un loc”.

Rezultate inversate de… Biroul electoral județean

Iată o altă mărturie a lui Nicolae Stroescu-Stînișoară, fost vicepreședinte al Tineretului Național Țărănesc din județul Vâlcea, care a făcut parte din Biroul de propagandă al organizației și a participat la alegerile din 1946 în satul său natal, Alunu:

„Am participat intens la diferitele etape ale luptei electorale și am avut posibilitatea să observ îndeaproape instrumentarul și manevrele succesive ale marei falsificări. Această percepție directă mi-a fost ușurată de prezența în comuna Alunu, care a fost Centru de votare pentru mai multe comune : Alunu, Coltești, Slăvești, Berbești, Turcești. Urmărirea exactă a stratagemelor și abuzurilor electorale comuniste mi-a fost favorizată și de prezența în fruntea comisiei electorale de la Alunu a unui om, învățătorul C.G.. care dispunea de o inteligență remarcabilă și de o legătură specială cu un membru al C.C. al P.C.R., originar din regiune și de la care a primit întreg planul secret de măsuri de împiedicare a unui succes a opoziției democratice.

Învățătorul C.G., directorul școlii primare din satul Igoiu, în localul căreia s-au ținut alegerile, nu era un oportunist, ci nutrise încă înainte de venirea rușilor convingeri comuniste. În ciuda vioiciunii intelectuale și a experienței țărănești, C. G. vroia instaurarea comunismului și s-a lansat cu trup și suflet în acea operațiune de siluire a alegerilor văzută, probabil, ca o cale necesară luptei de clasă și a asigurării victoriei „revoluției”…

Am putut trăi, la vremea aceea, zi de zi, lanțul înșelătoriilor, intimidărilor și abuzurilor electorale comuniste. De pildă, atât în comuna Alunu cât și în celelalte, cei la putere au început prin a nu-i înscrie în listele electorale pe cei pe care îi știau nesupuși sau refractari față de comunism. Numai în comuna Alunu, în pofida tuturor protestelor, sute de oameni au rămas, până la urmă, sub diferite pretexte, fără carte de alegători. Mie însumi, cu toate că fusesem delegat ca observator la urne de către Partidul Național Țărănesc, mi s-a refuzat accesul. Au profitat de faptul că împlinisem 21 de ani abia la 1 noiembrie 1946 și au împiedicat trecerea, în termen, în listele electorale. Ceea ce nu m-a împiedicat să continui cu aceeași ardoare organizarea și susținerea campaniei electorale..

În timp ce un mare număr de oameni erau, pur și simplu, excluși de la vot, altora li se servea cuvenitul amestec de amenințări și momeli pentru a-i transforma în susținători ai blocului electoral comunist. În paralel, se exercita terorism, nu numai psihologic, asupra celor care se pronunțau deschis în favoarea opoziției. Cum am spus, învățătorul C.G. devenise, treptat, amenințător și începuse să încurajeze elementele dure din mediul local sau venite din afară. Tot timpul știam că aplică, pas cu pas, metodologia pe care i-o prescrisese respectivul membru al C.C, având în prima etapă scopul de a reduce la minimum numărul de voturi date opoziției.

Sunt convins că C.G., a crezut că mijloacele indicate și susținute de conducere și folosite de el cu dârzenie pot asigura victoria blocului comunist… Numărătoarea voturilor și-au făcut-o sau simulat-o, după bunul plac, comuniștii între ei. C.G.- și aceasta s-a dovedit că făcea parte din planul pe etape primit de sus și aplicat de el – a trecut la un prim act de represiune colectivă. Au fost puși sub pază nu numai delegații opoziției, ci și fruntașii locali întârziați în secția de votare ( aproximativ 30 de persoane). Sub conducerea învățătorului comunist, cortegiul acesta a fost escortat pe jos, peste deal, către Mateești, unde urma ca cei arestați să fie încărcați în autobuze adunate acolo și transportați pentru a fi predați la Râmnicu Vâlcea.

Și această variantă era înscrisă în planul respectiv al loviturii electorale de stat. Spre surprinderea atât a executantului C.G cât și a prizonierilor lui, scenariul a fost brusc modificat. La un ordin venit de sus cei 30 au fost, fără nici o explicație, puși în libertate. Ajunși acasă au putut afla că operațiunea falsificării voinței naționale, ordonate de Moscova și îndeplinită de uneltele ei din România, reușise. Chiar și acolo unde ea nu izbutise la nivelul secției electorale cifrele rezultatelor au fost pur și simplu inversate la comisia centrală electorală din capitalele de județ. Dovezile și protestele nu au putut ajuta cu nimic. Ele însoțeau agonia României în această parte a Europei, unde marile puteri occidentale acceptaseră ca forța să primeze asupra dreptului”.

O tipologie a metodelor de falsificare a alegerilor

Alegerile organizate de guvernul comunizat al lui Groza fuseseră declarate „primele alegeri libere din istoria României”. Sigur, alegerile au fost în general libere, numai că rezultatele alegerilor au fost brutal falsificate. De la centrele de votare locale nici nu s-au trimis rezultatele la centru. Pur și simplu, guvernul a anunțat victoria Blocului cu 78,46% (adică 376 de mandate din totalul de 414, P.N.Ț.= 33 mandate, P.N.L. = 3 mandate, Partidul Țărănesc Democrat - Lupu = 2). Mărturiile prezentate mai înainte ne dau deja imaginea procedeelor folosite de comuniști pentru falsificarea rezultatelor acestor alegeri și anume:

1. metoda rezultatelor inversate – birourile secțiilor de votare, controlate de comuniști, au inversat pur și simplu rezultatele, rezultatul maniștilor fiind dat Blocului și invers. A fost cea mai simplă și mai eficace metodă.

2. metoda falsificării proceselor- verbale de numărare a voturilor – este o versiune a metodei rezultatelor inversate. Sub presiunea liderilor comuniștilor locali, președinții secțiilor de votare au adăugat de la ei voturi în plus pentru Bloc sau au completat procesul-verbal după dicteul acestora. Buletinele de vot erau arse pe loc și nu mai puteau folosi drept dovezi ale falsului electoral.

3. metoda introducerii mai multor buletine de vot în urnă, metodă „clasică” de măsluire a alegerilor

4. metoda umplerii urnelor de votare înaintea începerii votului, metodă grosolană, dar eficace, în condițiile în care reprezentanților opoziției nu li s-a permis aproape nici o formă de control asupra urnelor.

5. metoda distribuirii preferențiale a cartelelor de alegători, adică doar simpatizanților Blocului. Adversarii erau amenințați, arestați chiar, așa încât maniștii nu au avut practic nici o șansă.

Consecințele imediate

După alegerile din noiembrie 1946, P.C.R. va folosi Parlamentul pentru a-și consolida puterea obținută prin fraudă și teroare. Dispunând de Parlament, comuniștii vor elabora o serie de legi (etatizarea Băncii Naționale, crearea oficiilor industriale, stabilizarea monetară etc.) care au dus la extinderea controlului statului asupra vieții economice a țării și la îngrădirea activității „claselor exploatatoare”. Pe plan local, perioada următoare alegerilor a fost una foarte febrilă. Au fost înlocuiți o mulțime de primari la: Călina, Zlătărei, Bujoreni, Călimănești, Voineasa, Păușești-Măglași, Urși, Fumurei, Băile Govora, Ștefănești, Muereștile de Sus, Bogdănești, Fratila, Mitrofani, Poenari, Cîrstănești, Surpatele, Broșteni. Motivul?

„Mulți primari nu și-au făcut datoria în actualele alegeri”.

Au fost înlăturați și mulți notari. S-au întocmit și tabele cu membri ai partidelor din Bloc care în alegeri au trădat Blocul, aceștia urmând să fie excluși din partidele lor. De altfel, Consiliul Politic Județean (primul instrument real de comunizare al județului, constituit la 7 aprilie 1945 din reprezentanții partidelor din B.N.D., dar sub autoritatea evidentă a comuniștilor) a procedat în același mod precum făceau administrațiile interbelice numite și care trebuiau să organizeze și să câștige alegerile parlamentare. Adică a început să numească, în toate posturile administrative, clienții lui politici.

Ce se mai poate spune despre marea falsificare din 1946? Poate faptul că a etalat toată gama de mijloace folosite de comuniști pentru cucerirea puterii. Lucrurile nu au apărut șocante în momentul respectiv, ele par șocante astăzi, și iată de ce. Explicația a fost dată de o nuanță a profesorului Dinu C. Giurescu, într-o lucrare dedicată guvernării Nicolae Rădescu: ”alegerile din 19 noiembrie 1946 au fost – probabil - cele mai falsificate (s.n.) din toată istoria României”. Așadar, oamenii nu au fost revoltați de grosolănia falsificării alegerilor din 1946, pentru că anterior, adică în perioada interbelică, toate alegerile au fost falsificate. Cele din 1946 au fost doar „cele mai falsificate”.

În fond, corupta democrație capitalistă a fost învinsă cu propria ei metodă, doar că ea a fost aplicată la… „superlativ”. Desigur, a existat și o complicată condiționare externă. Dar problema este de ce poporul român nu a avut o reacție pe măsura grosolăniei falsului electoral? Răspunsul este poate acela că democrația nu este dată numai de libertatea alegerilor parlamentare sau de existența pluralismului politic, ci, în special, de existența sau nonexistența societății civile, ceea ce evident nu era cazul pentru perioada studiată și nici pentru gradul de cultură, în general, nu doar politică, a poporului român, în acea perioadă.

Sigur, se poate pune și problema legitimității partidului comunist, partid ca și inexistent în viața politică de până atunci. Dar legitimarea comuniștilor a fost un fenomen gradual realizat practic în mai multe momente: o dată prin reușita loviturii de stat de la 23 august 1944 (să nu uităm că Antonescu a fost predat unei echipe alcătuite doar din comuniști, iar mesajul regelui a fost realizat de către … Pătrășcanu); a fost apoi legitimarea guvernului Groza de către americani și britanici, odată cu sfârșitul grevei regale.

Dar dacă primele două legitimități erau inventate, cea din 1946 trebuia să fie „reală”, pentru că… aceea a fost și „realitatea” interbelică. În fapt a fost tot o legitimitate inventată, iar protestele oamenilor, au rămas, ca de fiecare dată, individuale și neluate în seamă. Odată cucerită puterea legislativă, nimic nu a mai putut sta în calea regimului comunist. Nici chiar regele.

Foto sus: Nicolae Ceaușescu la un miting electoral, în 1946 (foto: © „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 1/1946)