Eminescu: fragmente din publicistică: o definiție a spiritului național

„E uşor a scrie versuri/Când nimic nu ai a spune,/Inşirând cuvinte goale/Ce din coadă au să sune“ – Mihai Eminescu 

Eminescu – poetul cel ce vădește definiția poetului universal, a spiritului ce constituie conștiința onestă și sensibilă a neamului românesc, acest reprezentat desăvârșit al romantismului aulic, Mihai Eminescu, a cărei copilărie i-a fost marcată de însuși bunicul său Vasile Eminovici, care din țăran iobag știe că numai învățătura îi este sluta ce-l va așeza lângă cei pricepuți, devenind dascăl bisericesc ca să scape și ,,de dări şi de robotă.’’

Acest exponent al post-pașoptismului, lasă în urmă o operă publicistică complexă, realizând o radiografie socială ce este actuală și astăzi.

Mai jos se regăsesc trei fragmente inedite al celui ce cosmopolism nemțesc s-a împletit cu conștiința națională.

[„ÎN ŢARA NOASTRĂ …”]

,,În ţara noastră nu se cere nimic pentru a fi om mare decît patru clase primare şi, unde-a mers mai meargă şi suta, un curs de violoncel.

Dar dacă patriotul-flutur pluteşte în lumina Băncii Naţionale nu este tot astfel cu patriotul-crisalidă. Din asemenea patrioţi s-au format comisiile de recensimînt. D.I. Codrescu a spus de unde au fost recrutaţi membrii acestor comisii. S-a cerut de la primarii săteşti ca să dea ei funcţionari pentru facerea recensimîntului. Primarii se-nţelege că nu dispuneau decît de Costineştii-crisalide.

Costineştii-crisalide sînt ajutori de ajutori de scriitori comunali, [un] adevărat bici dumnezeiesc pe bietele comune rurale. Nu e minune deci dacă recensimîntul a ieşit cum a ieşit, dacă, după declaraţia d-lui Brătianu însuşi, în judeţul Argeş s- a evaluat venitul pogonului cu 50 lei anual, adecă cu atît cu cît îl poţi cumpăra.’’ (MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA, 17februarie – 31 decembrie 1880 TIMPUL)

[„NE-AM GĂSIT BELEAUA …”]

Ne-am găsit beleaua cu nemţii. Cine cunoaşte repertoriul lui Alecsandri îşi va fi aducînd aminte de farsa Iorgu de la Sadagura, în care e un prestidigitator şi panglicar neamţ care răspunde la numele hazliu de Cocus Mocus Imperator. Acesta mănîncă foc, bea smoală, scoate panglici din gură, se dă de-a tumba, dar politică, propriu vorbind, nu face încă. E neplăcut cînd diferitele meşteşuguri ale lui Cocus Mocus se traduc în ziaristică, cînd o gazetă mănîncă foc, bea smoală, scoate panglici şi umblă pe frînghie. Această impresie însă ne-o face „Bukarester Tagblatt”, ziar întemeiat de oameni pripăşiţi de ieri de-alaltăieri de peste graniţă cari au rară lipsă de modestie nu numai de-a judeca după propria d-lor înţelepciune o ţară pe care o cunosc aproape numai de nume şi a căror cunoştinţe asupra noastră şi le datoresc cel mult cafenelelor din Bucureşti, ci încă de-a ne povăţui cum trebuie să ne purtăm ca să plăcem stăpînilor ei. (Mihai Eminescu [25 octombrie 1880] )

[,,E clar că un stat...’’]

Fragment

E clar că un stat care cheltuieşte pentru pretinse necesităţi politice mai mult decât poate suporta producţia poporului va ajunge pas cu pas la o sărăcie, pospăită cu vorbe, dar din ce în ce mai simţitoare prin trebuinţele miilor de indivizi pe cari un sistem fals i-a ridicat deasupra, prefăcându-i în exploatatori ai averii publice.

Un sistem de guvernământ se schimbă pentru a se realiza îmbunătăţiri. Când însă disproporţia între capitalul cheltuit şi binele realizat e atât de mare ca la noi sistemul însuşi cată să fie vicios, nepotrivit cu ţara şi cu stadiul de dezvoltare economică şi intelectuală a poporului. Sute de milioane s-au cheltuit de la începutul reformelor pentru a face din oameni fără nici o specialitate, fără talent şi fără învăţătură bărbaţi de stat, pentru a-i face, prin haine doar, prezentabili înaintea lumii, pre când ar fi fost mai simplu de-a face cislă între vechile clase privilegiate spre a înţoli golănimea liberală. (Mihai Eminescu - „Timpul”] , nr. 253 din 12/24 noiembrie 1880.

 Eminescu a fost mai mult decât emblema spiritului național, mai mult decât poetul răstălmăcit din manualele școlare, opera lui publicistică rămâne apanajul vieții sociale ce domnește pe soclul timpului. Descrierea lui Slavici cu privirea la scrutarea politică a acestuia rămâne esența spiritului critic al lui Eminescu : „Când era vorba de asemenea păcate omenești, EL nu făcea deosebire între CONSERVATORI și LIBERALI, și urgisit li s-a făcut tuturor celor ce nu erau cumsecade”