
Juan Garrido, povestea ,,conchistadorului negru” care i-a ajutat pe spanioli să cucerească Imperiul Aztec
Juan Garrido a fost un conchistador afro-spaniol de origine Kongo, unul dintre conchistadorii africani de la începutul secolului al-XVI-lea, care nu doar că reușește să scape din sclavia spaniolilor, ci mai mult decât atât, îi și ajută pe aceștia să cucerească Imperiul Aztec.[1] Totodată, în urma înfrângerii aztecilor de câtre conchistadorii spanioli, acesta avea să devină primul colonist african ce se stabilește în Lumea Nouă.[2]

(Sursa: https://aaregistry.org/story/juan-garrido-early-black-explorer-born/)
I. Începutul vieții lui Juan Garrido
Juan Garrido se naște în anul 1480, în Regatul Kongo(regat situat în Africa de Vest de astăzi) și ajunge în Portugalia încă din copilărie.[3] Acolo, el se convertește la catolicism și își alege numele Juan Garrido(,,Juan Cel Chipeș” în lb.spaniolă). Apoi, acesta traversează Oceanul Atlantic și ajunge în orașul Santo Domingo(din Insula Hispanola, pe teritoriul căreia se află azi statele Republica Dominicană și Haiti) în 1502 sau 1503, fiind printre puținii africani care ajunge în America la începutul secolului al-XVI-lea(dintre cei mulți ce plecau cu navele spaniole din Sevilla acolo,dar doar unii reușeau să ajungă).[4]
Cu toate acestea, încă de la începutul prezenței spaniolilor în Americi(în 1492,cu ocazia Primei Călătorii a lui Cristofor Columb), africanii participă la explorarea acestora în calitate de călători voluntari,conchistadori sau personal auxiliar. El ajunge să câștige o oarecare experiență militară prin expedițiile în jurul Mării Caraibilor în cadrul cărora îi însoțește pe diverși conchistadori spanioli, printre acestea numărându-se, expediția de cucerirea a Cubei din 1508, condusă de conchistadorul Diego Velazquez, precum și expedițiile conchistadorului Juan Ponce de Leon în Florida(în căutarea cantităților uriașe de aur și a presupusei ,,Fântâni a tinereții” despre care auzise că ar exista în zonă,dar nu a dat de niciuna dintre ele) din 1513.[5]
Aceste expediții vor fi însă doar primele din lunga sa carieră de conchistador și îl vor pregăti pentru un moment mult mai important, unul care avea să-l transforme într-un personaj legendar,un erou, atât în Istoria Universală, cât și în cea a Spaniei... Cucerirea Imperiului Aztec de către conchistadorii spanioli conduși de Hernan Cortes.
II. Juan Garrido și întâlnirea cu Lumea Nouă
La începutul lui 1519, Juan Garrido se alătură corpului expediționar al conchistadorului Hernan Cortes (cel care avea misiunea de a ajunge pe coasta de vest a Imperiului Aztec și de a o explora).[6]
Acesta s-ar putea să fi fost asociat conchistadorului Pedro Garrido, întrucât era un obicei comun pentru spanioli să le dea prenumele lor și ajutoarelor lor africane, fie că aceștia erau oameni liberi sau sclavi. Pe de altă parte, el s-ar putea să fi facut parte din anturajul conchistadorului Juan Nunez Sedano, care potrivit cronicarului Bernal Diaz Del Castilo, și-a permis să-și aducă un negru în anturajul său datorită averii considerabile pe care o avea. În același timp, tot Bernal Diaz Del Castillo afirmă că sclavii negri sau servitorii nu erau prea numeroși (întrucât conchistadorii spanioli încă obișnuiau la acel moment să se folosească de populația indigenă, pentru a-și întreține plantațiile de zahăr,cafea și bumbac pe care le aveau în insulele din Caraibe), ceea ce îi conduce pe unii istorici la ideea că servitorul lui Sedano nu ar putea fi altul decât Juan Garrido, cu toate că în propriile lor scrieri, atât Diego Duran, cât și Hernan Cortes vorbesc de mai mulți negri care iau parte la acea expediție.
Alți autori consideră, că Juan Garrido, de fapt, ar fi sosit mai târziu, cu un contingent de soldați al conchistadorului Panfilo de Narvaez, alăturându-i-se lui Cortes doar după ce trupele lui Narvaez îl abandonează în Bătălia de la Cempoala(din 27 mai 1520, câștigată în cele din urmă, de soldații lui Hernan Cortes și războinicii chinanteci,aliații lui Cortes în fața lui Panfilo de Narvaez).[7] Prezența africanilor în această a doua expediție(1520-1521) pare să fi fost chiar mai mare, cel puțin 2 conchistadori africani în plus venind alături de Panfilo Narvaez:portughezul Sebastian de Evora, cel care avea să descopere râul Evora(cunoscut azi ca Mocorito) din regiunea Sinaloa și spanioloaica Beatriz de Palacios, soția soldatului alb Pedro de Escobar. Totodată, această expediție include și un bufon african,Guidela și pe sclavul Francisco de Eguia, care introduce vărsatul de vânt în Lumea Nouă, după ce se îmbolnăvește la Cempoala.[8]

Fragment din Codexul Azcatitlan ce înfățișează un conchistador negru(posibil să fie chiar Garrido însuși) (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Juan_Garrido)
După 2 ani de îndelungate și sângeroase lupte, în august 1521, Tenochtitlan-ul cade în mâinile oamenilor lui Hernan Cortes și astfel, spaniolii reușesc să cucerească Imperiul Aztec. Cu această ocazie și în urma serviciilor oferite de Garrido lui Hernan Cortes în cadrul Expediției de cucerire a Imperiului Aztec, acesta decide să înainteze o petiție Coroanei Spaniole. În această petiție, Garrido afirmă că el a fost cel care i-a îngropat pe soldații spanioli căzuți pe câmpul de luptă când luptele cu aztecii s-au încheiat.[9]
Tot el este cel care a construit o capelă în 1521, pentru a-i comemora pe soldații spaniolii morți în Campania de cucerire a Imperiului Aztec și prima persoană care a plantat grâu în Mexic.[10]
Pentru aceste servicii, lui Garrido îi este acordată o casă cu teren în interiorul orașului Mexico City și este făcut, în mod formal, cetățean al acestuia. De asemenea, el este numit în funcții guvernamentale ca ușier al Consiliului Mexico City, gardian al Apeductului Chapultepec și strigător al orașului.
La sfârșitul anilor 1520, Garrido se căsătorește cu Francisca Ramirez, o spanioloaică (statutul soției sale,faptul că era o femeie albă și colonistă ne arată că încercările lui Garrido de-a și dezvolta statutul social și poziția financiară au,în cele din urmă succes), iar cei doi vor avea 3 copii.[11]
III.Sfârșitul vieții lui Juan Garrido
Sfârșitul anilor 1520-începutul anilor 1530 îl prinde pe Juan Garrido în ipostaza de antreprenor,încercând să exploateze resursele aurifere din provincia Zacatula(din Mexicul de astăzi) și i se alătură lui Cortes într-o expediție spre Baja California, însă se întoarce în 1536 în Mexico City fără prea mult succes.[12]
Greutățile financiare care apar în viața acestuia îl vor face pe Garrido să-și redacteze propria lui petiție regală în 1538, cerând o remunerare pentru toate serviciile oferite în trecut lui Hernan Cortes și va ajunge chiar să călătorească la Madrid pentru a o prezenta regelui Carol Quintul. În anii 1540, el este implicat în câteva cazuri legale pentru a-și recupera salariile neplătite din zilele pe care le-a lucrat ca ușier.
Juan Garrido moare undeva între 1547 și 1550, povestea sa arătându-ne faptul că, contrar chiar opiniei generale a europenilor de astăzi, africanii nu au jucat doar rolul de sclavi ai coloniștilor spanioli, folosiți pentru a întreține plantațiile de zahăr,cafea,tutun și porumb ale acestora, ci au existat și un număr apreciabil de ,,conchistadori negri” precum conchistadorul Estevan (care îl însoțește pe exploratorul Panfilo de Narvaez în expediția sa din Florida, din 1528), Juan Valiente(care îl însoțește pe conchistadorul Pedro Alvarado în expediția sa în Guatemala) sau chiar acest Juan Garrido, aceștia ajutându-i pe pe spanioli în procesul lor de cucerire și pacificare a Americii de Sud și Centrale prin serviciile aduse Coroanei Spaniole.[13]
Bibliografie
I.Surse secundare(cărți și articole)
1. John Hope Franklin&Evelyn Higginbotham,From slavery to freedom.A history of Afro-americans,McGrow Hill Companies Inc.,New York,2011,
II.Surse web
1. https://en.wikipedia.org/wiki/Juan_Garrido
2. https://enslaved.org/fullStory/16-23-101310/
[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Juan_Garrido
[2] Ibidem
[3] Ibidem
[4] Ibidem
[5] Ibidem
[6] Ibidem
[7] Ibidem
[8] Ibidem
[9] https://enslaved.org/fullStory/16-23-101310/
[10] Ibidem
[11] Ibidem
[12] https://enslaved.org/fullStory/16-23-101310/
[13] John Hope Franklin&Evelyn Higginbotham,From slavery to freedom.A history of Afro-americans,McGrow Hill Companies Inc.,New York,2011, Chapter 2(“Africans in the Atlantic World”), p.24