Suleyman Magnificul, Sultanul care a speriat Europa și a dus Imperiul Otoman la apogeul puterii sale
Suleyman Magnificul (cunoscut și sub numele de ,,Suleyman Kanuni”, adică Suleyman Legiuitorul) a fost cel de al-10-lea sultan al Imperiului Otoman, domnind între 1520-1566. În timpul domniei sale, Imperiul Otoman a reușit să cucerească numeroase teritorii din Europa de Sud-Est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, acesta întinzându-se din Irak și până în Ungaria, s-au construit numeroase moschei,medrese[1],fortărețe și palate, perioada lui de domnie constituind ,,Epoca de Aur” a Imperiului Otoman.
I. Copilăria și ascensiunea la tron a lui Suleyman
Suleyman Magnificul se naște la 6 noiembrie 1494, în orașul Trabzon( de pe coasta Mării Negre, din partea de nord a Turciei).[2] Acesta a fost fiul sultanului Selim( care a domnit între 1512-1520, supranumit și ,,Selim Yavuz”, adică Selim Necruțătorul) și al sultanei Hafsa, o femeie de origine necunoscută, care s-a convertit la Islam și a murit în 1534. La vârsta de 7 ani, Suleyman este dus la școlile imperiale din Palatul Topkapi din Constantinopol( oraș pe care străbunicul său,sultanul Mehmed Cuceritorul îl capturase la 29 mai,1453), unde va studia Știința,Istoria,Literatura,Teologia și Tactica Militară.[3]
Tot în copilărie, Suleyman se împrietenește cu Ibrahim Pargalezul, un sclav grec din suita imperială a lui Selim(poreclit astfel fiindcă se născuse în orașul Parga, din nordul Greciei, de unde a fost capturat de soldații otomani în timpul Războiului Turco-Venețian dintre 1499-1503), care va deveni,în timp, unul dintre cei mai de încredere sfătuitori și prieteni ai lui Suleyman, dar care va sfârși, la rândul lui rău(fiind omorât, alături de 2 dintre cei 4 fii ai săi ce vor trăi până la sfârșitul domniei lui Suleyman,după cum vom vedea mai târziu..,). La vârsta de 17 ani, acesta este numit guvernator, mai întâi al eyaletului[4] Cafa(Teodosia) din Crimeea, apoi al Manisei, cu un scurt mandat la Edirne.[5]
La data de 30 septembrie,1520, sultanul Selim I moare, astfel Prințul Suleyman devine Sultanul Suleyman. O epocă de aur pentru Imperiul Otoman avea să înceapă…
Campaniile lui Suleyman(1520-1566)
La momentul venirii pe tron al lui Suleyman, Imperiul Otoman se întindea déjà din Siria și Hejaz până în Albania. Străbunicul lui Suleyman, Mehmed Fatih(care a domnit prima oară, între anii 1446-1451 și a doua oară, între 1451-1481) reușise să-și proclame dominația, în timpul domniei sale asupra următoarelor provincii: Grecia(1458), Serbia(1459), Bosnia(1463), Albania(1479) și Herțegovina(1483)[6], iar tatăl său, Sultanul Selim I va continua politica de expansiune teritorială a acestuia. Mai întâi, trupele acestuia (conduse de sultan în persoană și vizirul Biykli Mehmed Pașa), echipate cu muschete și o artilerie mult mai fiabilă și precisă(în comparație cu cea folosită la Asediul Constantinopolului) le vor înfrânge pe cele Imperiului Safavid(o putere nou-apărută la începutul secolului al-XVI-lea, pe harta Orientului Mijlociu, ce voia să devină noul hegemon al regiunii), conduse de Șahul Ismail în Bătălia de la Chaldiran din 23 august 1514, producând mari pierderi acestora (6.000 de soldați persani morți față de doar 3.000 ai Armatei Otomane) în urma acestei victorii, otomanii nu doar că vor pune stăpânire pe toată Anatolia și nordul Siriei, ci și pe rutele comerciale dintre orașele Tabriz-Alep și Tabriz-Bursa(necesare pentru a controla comerțul cu mătase, dar și alte produse ce veneau din Asia).[7]
Apoi, acesta va învinge Sultanatul Mamelucilor, ce stăpânise Egiptul,Hejazul și Siria timp de 2 secole și jumătate(1250-1517), în scurtul Război Otomano-Mameluc din 1516-1517.[8] Astfel, în urma acestei victorii, Hejazul, teritoriu suzeran Sultanatului Mameluc și care se baza pe acesta pentru importurile de grâne și care era, în același timp, sub amenințarea puterii maritime a Regatului Portugaliei(ce începuseră în acea perioadă să-și construiască un imperiu în Asia, în urma călătoriei lui Vasco Da Gama în India, din mai 1498), trece sub stăpânirea otomanilor.[9]
Tot în cadrul acestui război, în urma unei alte victorii a trupelor otomane(conduse de această dată,de sultanul Selim și vizirii săi,Biykli Mehmed Pașa și Hadim Sinan Pașa) împotriva celor mameluce, în Bătălia de la Marj Dabiq(un orășel aflat în apropiere de Alep) din 24 august 1516, otomanii reușind în urma acestei victorii, să cucerească și regiunile Siria și Palestina, iar în anul următor, reușesc să preia și Egiptul de la sultanul Qansuh Al Ghawuri.[10]
Așadar, principalul obiectiv din politică externă al sultanului Suleyman Magnificul era acela...de a extinde dimensiunile imperiului creat de strămoșii săi, cucerind noi teritorii pe toate cele 3 continente unde otomanii își făceau deja simțită prezența:Europa,Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Astfel, pe frontul europen, încă din primul an de domnie,1521, Suleyman lansează o campanie militară pentru a cuceri Belgradul, oraș aflat în mâinile Regatului Ungariei(condus la acea vreme de Regele Ludovic al-II-lea al Ungariei și Boemiei, ce domnește între 1506-1526, un personaj cât se poate arogant și egocentric, care credea că îl va învinge ușor pe noul sultan al Imperiului Otoman, dacă acesta îl va ataca cât mai rapid, însă se va înșela amarnic...Suleyman fiind cel care îi va pune capăt, atât vieții sale, cât și regatului pe care îl conducea), fapt pe care străbunicul său, sultanul Mehmed al-II-lea nu reușise să-l înfăptuiască și care era important, întrucât după înfrângerea grecilor,sârbilor,bosniacilor și albanezilor, Ungurii reprezentau singura forță militară capabilă să oprească avansul trupelor otomane spre Europa Centrală.
Însă acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât în august 1521, după un asediu de o lună a aparent inexpugnabilei și imensei cetăți de pe Dunăre, apărată de doar câteva sute de soldați, trupele otomane(conduse de însuși Suleyman în luptă, alături de vizirii săi,Piri Mehmed Pașa,Ahmed Pașa și Mustafa Pașa) reușesc să cucerească Belgradul, apărat de o garnizoană de doar 700 de soldați.[11]
Astfel, avansul forțelor otomane(oprit inițial, prin înfrângerea trupelor sultanului Mehmed Cuceritorul în fața celor sârbe,ungare și române, conduse de Iancu de Hunedoara,voievod al Transilvaniei între 1441-1456, în Bătălia de la Belgrad dintre 4-22 iulie,1456) nu mai putea fi oprit! În anul 1522, Suleyman inițiază un Al Doilea Asediu al Insulei Rodos(întrucât primul, realizat de străbunicul său, Mehmed Cuceritorul în anul 1480, eșuase), în speranța de a o cuceri, dar Cavalerii Ioaniți(conduși cu vitejie de Marele Maestru,Cavalerul Phillipe Viliers de L’Isle Adam), depășiți numeric rezistă în fața atacurilor cu mult
O miniatură de epocă din Sṻleymầnname (Cronica lui Suleyman) ce ilustrează lupta dintre Ienicerii lui Suleyman Magnificul și Cavalerii Ioaniți din cadrul Asediului Rodosului(Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Siege_of_Rhodes_(1522))
curaj,provocând pierderi grele în rândul otomanilor. În cele din urmă, soldații otomani detonează mine și folosesc praf de pușcă pentru a crea o perdea de fum în timpul atacurilor, destabilizând complet rezistența cavalerilor lui Phillipe Viliers de L’Isle Adam. Rămași fără praf de pușcă, aceștia capitulează în condiții rezonabile în fața trupelor otomane la 22 decembrie 1522.[12]
În urma acestui asediu, otomanii capturează Insula Rodos, un punct strategic de o mare importanță din estul Mediteranei, obținând astfel, monopolul comerțului cu mirodenii,mătăsuri și sticlă din Mediterana de Est și dreptul de a impune o taxă tuturor navelor europene(spaniole,portugheze,franceze sau venețiene, întrucât Regatele Spaniei,Portugaliei și Franței și Republica Venețiană erau principalele puteri care concurau cu Imperiul Otoman pentru supremație în Marea Mediterană) ce acostau pe insulele lor.[13] Întrucât relațiile diplomatice turco-ungare nu se îmbuntățesc, ci din contra devin din ce în ce mai tensionate(asta și după ce...
Regele Ludovic îl decapitează pe un sol otoman ce venise la Curtea Regală de la Buda cu o ofertă de pace între cele 2 mari puteri, Imperiul Otoman și Regatul Ungariei, iar acesta îi trimite capul solului lui Suleyman...într-un butoi cu miere). Așadar, acesta înaintează cu trupele sale(conduse de el în persoană, alături de vizirii Ibrahim Pargali Pașa,Bali Bey și Gazi Bey) în sudul Regatului Ungariei, în orașul Mohacs, unde în cadrul Bătăliei de la Mohacs din 29 august 1526, soldații otomani, având atât avantajul superiorității numerice(trupele otomane le depășeau pe cele maghiare într-un raport de 2,chiar 3 la 1), cât și pe cel al superiorității tehnologice(pentru această campanie din Ungaria, Soliman ordonă armurierilor săi să facă zeci de mii de muschete,sute de tunuri mici și mortiere imense) vor obține o victorie colosală în fața ungurilor, omorând aproape toate efectivele militare ale Regatului Ungariei ce participă la această bătălie, împreună cu Regele Ludovic al-II-lea(care va muri și el în această bătălie).[14]
Această victorie extraordinar de de mare și importantă a otomanilor împotriva ungurilor, înseamna în primul rând, sfârșitul Regatului Ungariei ca entitate politică independentă în Europa și în al doilea rând, divizarea acestuia după cum urmează:Regiunea Buda, ce va fi cucerită de abia în 1541, devine pașalâc turcesc, regiunea Transilvania(stăpânită de unguri din secolul al-XI-lea) devenind la rândul ei, vasală otomanilor, centrul Ungariei(o mică parte din regatul inițial) va deveni Ungaria Imperială, condusă de Ioan Zapolya(care era în același timp și voievod al Transilvaniei, acesta devenind un principe subordonat Sultanului Suleyman), iar Regatul Boemiei( al cărui rege era totodată Ludovic al-II-lea al Ungariei) va trece sub controlul Imperiului Habsburgic(condus la acea vreme de regele Ferdinand al Sfântului Imperiul Roman, care era și Arhiduce al Austriei).[15]
Această victorie îl face încrezător pe Suleyman că poate merge și mai departe, provocând Imperiul Habsburgic(condus la acea vreme de Arhiducele Maximilian) la luptă, însă înfrângerea din Asediul asupra Vienei, desfășurat de trupele lui Suleyman între septembrie-octombrie 1529 reprezintă limita puterii militare a soldaților otomanui, aparent inexorabile, precum și a expansiunii geografice la care putuseră ajunge în Europa.[16]
Tot în acea perioadă, Imperiul Otoman duce o luptă acerbă cu spaniolii pentru controlul Africii de Nord, cucerind Tunisul în 1534, pentru ca în 1535, spaniolii să-l cucerească(otomanii recucerind acest oraș de abia în 1574, când pe tronul Imperiului Otoman se afla sultanul Selim al-II-lea, fiul lui Suleyman Magnficul despre care vom vorbi mai târziu…).
Mai mult decât atât, el avea probleme mari, nu doar pe frontul din Africa de Nord, ci și pe cel din Orientul Mijlociu, unde Imperiul Safavid, fondat în 1501, de către Șahul Ismail (despre care am vorbit și mai sus,care domnește între 1501-1534) și care se proclamase în acel an stăpânul orașului Tabriz (din nordul Iranului de azi) reușise să cucerească rând pe rând, timp de 9 ani(până în anul 1510), următoarele teritorii:provinciile Azerbaidjan,Gilan și Mazanderan, de-a lungul Mării Caspice, orașele Hamadan, Esfahan,Yazd,Kirman,Fars(din Iranul de astăzi), o mare parte din Irak, ajungând până în orașul Diyarbarkir (din estul Turciei de astăzi), reprezentând un inamic la adresa hegemoniei otomane din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, otomanii vor riposta, trupele lui Suleyman reușind să captureze, în cele din urmă, orașul Bagdad din mâinile Safavizilor, în 1534 (după ce tatăl său, Ismail cucerise în 1515,Mosulul) dând, astfel o lovitură crucială pentru augmentarea expansiunii otomane în Orientul Mijlociu. Prin cucerirea Siriei,Egiptului și nu,în ultimul rând, a Irakului, la începutul secolului al-XVI-lea, otomanii reușesc să aducă toate orașele sfinte, cu o semnificație religioasă deosebită pentru musulmani (Mecca, Medina, Najaf și Karbala) devenind,pe drept cuvânt, conducătorii absoluți ai lumii musulmane.
Mai mult decât atât, având în vedere rivalitatea acerbă existentă între Regatul Spaniei și Imperiul Otoman în Marea Mediterană și expansiunea otomană din această zonă, aceasta formează, împreună cu Republica Genova, Republica Venețiană și Statele Papale(conduse de Papa Paul al-III-lea la acea vreme) o alianță politică și militară cunoscută ca Liga Sfântă și împreună cu acestea inițiază un atac pe coasta de vest a Greciei, materializat prin Bătălia de la Preveza din 28 septembrie 1538, ce va fi respins, flota creștină (condusă de amiralul genovez Andrea Doria), suferind o grea înfrângere în fața celei otomane (condusă de fostul mare corsar Hayreddin Barbarossa, ajuns acum kapudan pasha al Imperiului Otoman[17]) în această bătălie.[18]
În urma acestei victorii, turcii reușesc să cucerească de la venețieni insulele Karpathos și Sporade de Nord din Marea Egee(și mai tâziu, în anul morții lui Suleyman,1566 și insula Naxos, iar de la genovezi,insula Samos în 1550 și insula Chios în 1566).[19] Marea Mediterană devine astfel, din nefericire pentru puterile creștine, un lac turcesc!
Ultimele acțiuni politice și militare de succes din timpul domniei lui Suleyman, sunt cucerirea regiunii Buda în 1541, așa cum am spus și mai sus și...realizarea unei alianțe franco-otomane în anul 1536 cu Regele Francisc I al Franței(alianță ce va rezista până în anul 1798, când Generalului Napoleon Bonaparte va iniția Campania din Egipt), prin această strategie de bandwagoning[20], Regatul Franței reușind, să-și îndeplinească două obiective de politică externă foarte importante:1.să contracareze forța politică și militară a celor 2 mari puteri care o amenințau (la sud,Regatul Spaniei,iar la vest,Imperiul Habsburgic) și 2 . ținând cont de propria sa raison d’etat[21] să mențină echilibrul de putere al Europei, aceasta reprezentând o cooperare militară funcțională, prin intermediu căreia forțele navale turco-franceze vor realiza atacuri comune împotriva Spaniei și Peninsulei Italice.[22]
III.Suleyman și Hurrem.O poveste de iubire unică în lumea musulmană
Un portret al lui Hurrem din momentul în care ajunsese sultană a Imperiului Otoman,c.1533 (Sursa:https://www.dailysabah.com/feature/2015/01/09/hurrem-sultan-a-beloved-wife-or-master-manipulator?gallery_image=undefined#big )
Prima concubină a lui Suleyman a fost Mahidevran Sultan, cu aceasta, el având un fiu pe nume Șehzade[23] Mustafa, însă marea lui iubire a fost cea de a doua sa concubină, Roxelana. Aceasta se naște în anul 1505 în orașul Rohatîn(din Rutenia,o regiune din vestul Ucrainei), iar în timpul domniei Sultanului Selim I(undeva între anii 1515-1519, momentul nu este cunoscut exact de către istorici și nici înscris prin vreun document otoman de la acea vreme), soldații tătari din Hanatul Crimeei (stat vasal Imperiului Otoman), organizează un raid în vestul Ucrainei (parte a Regatului Polono-Lituanian la acel moment), în urma căruia, Roxelana este răpită de aceștia și predată negustorilor de sclavi turci, care o îmbarcă pe o galeră și o trimit, alături de alte fete ce aveau să ajungă în haremul sultanului(de origini diverse, fete din Grecia,Albania,Bulgaria,Bosnia-Herțegovina,Principatul Moldovei și cel al Țării Românești, practic din toate teritoritoriile cucerite de Imperiului Otoman) la Istanbul.[24]
Când ajunge acolo, Suleyman este cucerit pe loc de îndrăzneala și de veselia ei, numind-o ,,Hurrem”(nume ce vine din cuvântul persan Khorram, ce înseamnă ,,Cea Veselă”), devenind Haseki Sultan(sultana favorită) a lui Suleyman. Acest fapt duce la apariția unei mari rivalități în haremul lui Suleyman între Mahidevran, prima concubină și Hurrem, cea de a doua, ce a dus la rândul său, la o bătaie zdravănă pe care Hurrem a luat-o de la Mahidevran, dar care în același timp, l-a înfuriat atât de tare pe Suleyman, încât Mahidevran...și-a pierdut titlul de prințesă favorită(ea a putut locui în continuare în Palatul Topkapî, dar nu mai avea voie...să se atingă de Hurrem, dar nici să intre în dormitorul personal al lui Suleyman, nemaiavând nicio influență asupra acestuia), acesta fiindu-i atribuit lui Hurrem, cum am văzut și mai devreme.[25]
În anul 1533 sau 1534 (anul nu este cunoscut cu exactitate de istorici), Suleyman realizează ceva unic în ceea ce privește tradițiile sultanilor otomani(ce până la acel moment nu se căsătoriseră niciodată cu una dintre concubinele lor, Suleyman încălcând această tradiție), căsătorindu-se cu Hurrem în cadrul unei ceremonii fastuoase. Ulterior, Hurrem i-a dăruit 5 fii:Șehzade Mehmed(născut în 1521), Șehzade Selim al-II-lea(născut la 30 mai,1524, cel care va deveni sultan la moartea lui Suleyman), Șehzade Abdullah(născut în 1525), Șehzade Bayezid(născut în 1527) și Șehzade Cihangir(născut la 9 decembrie,1531) și 3 fiice:Miriam Sultan(născută în 1522),Ayse Humașah Sultan(născută în 1542) și Sultanzade Osman Bey(născută în 1545, și care a murit la doar 30 de ani, în 1575).[26]
Hurrem a jucat un rol cât se poate de important în viața lui Suleyman, aceasta fiind singura căreia i se acordase permisiunea de a participa cumva la ședințele lui Suleyman(printr-un mihrab, un grilaj, prin care ea îi putea zări chipul și auzi tot ceea ce discuta cu vizirii săi), această nișă fiind construită cu permisiunea lui, care a întreținut o corespondență diplomatică cu Regele Sigismund al-II-lea al Poloniei, Regatul Polono-Lituanian fiind singurul cu care Imperiul Otoman se afla în relații cât de cât bune din Europa, la acel moment ( în rest, de la venețieni,unguri și până la cazacii ruși din Hanatul Kazan, mai toate marile puteri europene au avut războaie cu turcii în perioada domniei lui Suleyman și chiar și polonezii vor începe să se lupte cu ei, după moartea acestuia) și mai presus de toate...a patronat construirea unor clădiri importante din Imperiul Otoman, precum Moscheea Haseki Sultan din districtul Fatih,din Istanbul, construită de arhitectul Mimar Sinan, hammam-ul Hurrem Sultan din Istanbul și a unui spital pentru femei din Istanbul.[27]
Hurrem a murit în 1558, la vârsta de 57-58 de ani, cu 8 ani înaintea morții preaiubitului ei soț, Suleyman Magnificul.
III.Ultimii ani ai domniei și moartea lui Suleyman Magnificul
Ultima parte a domniei lui Suleyman(între anii 1545-1565) nu a fost însă la fel de strălucită ca prima, fiind marcată de conflictul dintre cei 4 fii(din șase) care rămăseseră în viață, la 1550(Mustafa,Mehmed,Selim și Bayezid), de la cele 2 concubine pe care Suleyman le-a avut, Mahidevran și Hurrem. În cadrul acestui ,,război civil” între moștenitorii lui Suleyman, în 1552, în timpul celei de A treia campanii împotriva Imperiului Safavid (în cea de A doua campanie,dintre 1548-1549, Șahul Tahmasp aplicase tactica ,,pământului pârjolit” împotriva lui Suleyman, astfel că acesta nu reușișe să câștige decât controlul temporar al orașului Tabriz, al regiunii Van și a părții de vest a Azerbaidjanului), în cadrul căreia, acesta voia să ocupe în întregime Azerbaidjanul și Georgia, Rustem, unul dintre vizirii săi îl trimite pe unul din oamenii lui Suleyman să răspândească zvonurile că din moment ce acesta nu era la conducerea Armatei Otomane în acel moment, soldații ar trebui să pună pe tron un prinț mai tânăr și că lui Mustafa,unul dintre fii Sultanului Suleyman i-ar surâde ideea și ar vrea să-l înlocuiască pe tatăl său.
Ca atare, în timpul acelei campanii(care se va termina cu victoria otomanilor, aceștia reușind să cucerească atât Azerbaidjanul,cât și Georgia), Suleyman îl va chema pe acesta în cortul unde dormea, iar acolo, eunucii îl vor omorî prin strangulare. La fel va fi executat și marele vizir Ibrahim Pargalezul, Suleyman considerând că și acesta avea să comploteze împotriva sa (Suleyman înșelându-se în privința acestuia, el fiind singurul personaj ce nu avea astfel de intenții).
Cihangir va muri la câteva luni de inimă rea după ce va afla de moartea fratelui său, Mustafa. În cele din urmă, ultimii 2 fii ai lui Suleyman rămași în viață se vor confrunta în Bătălia de Konya din 1559, unde Selim al-II-lea îl va înfrânge pe fratele său, Bayezid( acesta va muri 2 ani mai târziu,în captivitate la curtea Șahului Tahmasp de la Qazvin, capitala Imperiului Safavid), devenind astfel unicul moștenitor al tronului și încheind perioada de conflict cu privirea la succesiunea la tronul Imperiului Otoman.[28]
În 1565, Suleyman își conduce trupele într-o ultima mare ofensivă,Asediul Valletei, pe care îl va pierde din cauza rezistenței eroice a Cavalerilor Ioaniți (ce fuseseră înfrânți în Asediul Rodosului și își mutaseră cartierul general pe insula Malta), conduși în această luptă de Maestrul Cavaler Jean de la Valette. În cele din urmă, la 6 septembrie 1565, Suleyman, epuizat de toate luptele pe care le dusese împotriva ungurilor,spaniolilor,venețienilor și genovezilor și de intrigile la care asistase privind succesiunea la tron, moare, la vârsta de 71 de ani, în timpul Asediului Cetății Szigetvar, pe care turcii o vor captura, reușind astfel să cucerească și Ungaria Imperială.
Domnia lui Suleyman a fost o perioadă de aur pentru Imperiul Otoman deoarece, acesta a reușit să extindă considerabil suprafața Imperiului Otoman, acesta întinzându-se din Irak până în Ungaria, obținând numeroase victorii pe câmpul de luptă datorită unei forțe de luptă impresionante, formată din corpuri de Ieniceri (Infanteria Otomană) și Spahii (Cavaleria Otomană) extrem de bine organizate și disciplinate.
Totodată, sistemul administrativ riguros organizat,în cadrul cărui, guvernatorii fiecărei noi regiuni cucerite erau numiți dintre oamenii de încredere ai lui Suleyman și diplomația intransigentă, în cadrul căreia, ori plăteai tribut ori riscai să te confrunți cu trupele otomane(și să fii călcat în picioare de organizarea și forța impresionantă a acestora), transformă Imperiul Otoman într-o mare putere a Europei, iar Suleyman devine la rândul său, un lider ce inspira,deopotrivă,admirație și teamă în rândul marilor regi ai Europei de la acea vreme.
Nu în ultimul rând, apariția a 80 de moschei importante,60 de medrese,32 de palate,17 caravanseraiuri și 3 spitale, precum și a numeroase băi,apeducte și poduri, toate construite de Sinan Mimar(șeful arhitecților lui Suleyman[29]), dezvoltarea Învățământului,Artelor și Legislației Otomane ne pot îndreptăți să credem, în ultimă instanță că perioada Domniei lui Suleyman Magnificul chiar a fost una extraordinară pentru Imperiul Otoman.
Bibliografie
I.Surse secundare(cărți și articole)
1. Baer,Marc David,Otomanii.Hani,cezari și califi,Editura Humanitas,Colecția Istorie,București,2023
2. Black,Jeremy,O scurtă istorie a Mediteranei,Editura Litera,București,2022
3. Darwin,John, Visul Imperial. Ascensiunea și căderea puterilor puterilor globale,1400-2000,Editura Litera,București,2021
4. Frankopan,Peter, Drumurile Mătăsii.O nouă istorie a lumii,Editura Trei,Colecția Istorie,București,2019
5. Kissinger,Henry, Ordinea Mondială.Reflecții asupra națiunilor și a cursului istoriei,Editura Rao,București,2018
6. Lewis,Bernard, O istorie a Orientului Mijlociu. De la apariția creștinismului și până în prezent, Editura Polirom,Colecția Historia,Iași,2018
II.Surse web
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Medres%C4%83
2. https://en.wikipedia.org/wiki/Suleiman_the_Magnificent
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Eyalet
4. https://www.britannica.com/event/Battle-of-Chaldiran
5. https://www.britannica.com/biography/Suleyman-the-Magnificent
7. https://www.oxfordreference.com/display/10.1093/oi/authority.20110803100402296
8. https://www.britannica.com/biography/Roxelana
9. https://en.wikipedia.org/wiki/Kapudan_Pasha
10. https://www.litencyc.com/php/stopics.php?rec=true&UID=10105
[1] Medresă-Instituție de învățământ superior în care tinerilor musulmani li se preda Coranul,Oratoria,Matematica și Istoria(https://ro.wikipedia.org/wiki/Medres%C4%83 )
[2] https://en.wikipedia.org/wiki/Suleiman_the_Magnificent
[3] Ibidem
[4] Eyalet- Diviziune administrativă de prim rang a Imperiului Otoman, care desemnează practic o provincie a Imperiului Otoman(https://ro.wikipedia.org/wiki/Eyalet )
[5] Ibidem
[6] John Darwin, Visul Imperial. Ascensiunea și căderea puterilor puterilor globale,1400-2000,Editura Litera,București,2021,Capitolul ,,Contraponderea Islamică”, p.98
[7] https://www.britannica.com/event/Battle-of-Chaldiran
[8] Bernard Lewis, O istorie a Orientului Mijlociu. De la apariția creștinismului și până în prezent, Editura Polirom,Colecția Historia,Iași,2018,Cap.4,,Imperiile Prafului de pușcă”, pp.90-105
[9]Ibidem
[10]https://en.wikipedia.org/wiki/Ottoman_Syria
[11] https://en.wikipedia.org/wiki/Siege_of_Belgrade_(1521)
[12] Jeremy Black, O scurtă istorie a Mediteranei,Editura Litera,București,2022,Capitolul ,,Extinderea otomană”, pp.112-113
[13] Ibidem
[14] Marc David Baer,Otomanii.Hani,cezari și califi,Editura Humanitas,Colecția Istorie,București,2023, Cap.7(,,Magnficența.De la Selim I la primul calif otoman,Soliman I),Subcap.Soliman I și Carol Quintul:Conducători ai unor imperii mondiale sub auspicii favorabile,p.157
[15] https://www.britannica.com/biography/Suleyman-the-Magnificent
[16] John Darwin, Op.cit, p.112
[17] Kapudan Pasha-Marele Amiral al Flotei Imperiului Otoman între secolele XVI-XIX(https://en.wikipedia.org/wiki/Kapudan_Pasha )
[18] Jeremy Black,Op.cit, p.114
[19] Ibidem
[20] Bandwagoning-Tendința/Strategia unui stat mai slab de a se alia cu cea mai mare putere din regiunea geografică în care aceasta se află,indiferent de ideologia sau forma de guvernământ a acelei puteri, pentru a-și spori securitatea pe scena Relațiilor Internaționale(https://www.igi-global.com/dictionary/global-security-and-political-problems-of-the-21st-century/107090#google_vignette)
[21] Raison d’etat-Totalitea obiectivelor politice prin care se urmăresc propriile interese ale unei națiuni și alcătuiesc strategia prin care ea va acționa pe scena Relațiilor Internaționale,politica sa externă(https://www.oxfordreference.com/display/10.1093/oi/authority.20110803100402296
[22] Henry Kissinger,Ordinea Mondială.Reflecții asupra națiunilor și a cursului istoriei,Editura Rao,București,2018 Capitolul.3(,,Islamisul și Orientul Mijlociu: o lume dezorganizată),Subcapitolul ,,Ordinea mondială islamică”, p.94
[23] Șehzade-Prinț( în lb.turcă)
[24] https://www.britannica.com/biography/Roxelana
[25] Ibidem
[26] Ibidem
[27] Ibidem
[28] https://www.litencyc.com/php/stopics.php?rec=true&UID=10105
[29] Peter Frankopan, Drumurile Mătăsii.O nouă istorie a lumii,Editura Trei,Colecția Istorie,București,2019,Capitolul 12( ,,Drumul Argintului”), p.252
