Elveția și furnizoarea de capital pentru România anului 1936

Statul din Munții Alpi era prea puțin studiat pentru a fi transformat în piață de desfacere pentru produsele românești și afacerile au fost organizate astfel încât România era un furnizor de bani în schimbul produselor manufacturate. Situația s-a inversat din 1935 și Elveția a fost pur și simplu inundată de produsele sosite dinspre estul Europei și patronii români au simțit beneficiile uriașe pe care le pot avea acolo unde este capital din belșug și banii circulă repede.

Au fost cumpărate în 1936 mărfuri care valorau numai 206.808.000 lei și au fost exportate bunuri ce erau prețuite la 686.926.000 lei. Patronii și statul român încasau sume frumoase din afacerile cu firmele din țara bogată în urma tranzacțiilor financiare. Au fost achiziționate numai 1.879 t de mărfuri industriale și au fost oferite la schimb 251.890 t de produse puțin prelucrate, cele mai multe fiind oferite de agricultură și de rafinării. Au fost obținute prețuri mai bune la grâne în raport cu anul precedent și se putea demonstra că ogoarele pot oferi o sursă inepuizabilă de avere dacă erau duse negocieri dure cu clienții bogați. Din păcate, prea mulți bani mergeau pentru lux tot în Occident.

Au fost furnizate 124.243 t de cereale și derivate pentru o sumă care a urcat la 399.187.000 lei, cantitatea fiind mai mică în raport cu cea din anul precedent și mai bine prețuită. Se putea obține o avere pe grâne dacă erau duse negocieri și piața internațională permitea realizarea de presiuni asupra clienților. A fost obținut un preț mai bun și pe cele 1.371 t de produse de origine animală, cantitatea fiind puțin mai mică. Aceeași situație a fost și în cazul celor 121.382 t de petrol și derivate. Piața elvețiană putea să devină un fel de El Dorado pentru producătorii români de orice mărfuri și încă nu erau strânse suficient relațiile dintre cele două piețe. Erau necesare vizite pentru a se afla necesarul de bunuri pentru fiecare mare client.

Elitele din România puteau să fie utile atunci când erau interesate să se implice și să atragă banii în țară în vederea ridicării nivelului de trai și al dezvoltării tehnologiilor locale. Din păcate, prea multă energie era risipită în sterile lupte politice pentru o iluzorie glorie socială.

Economia României era orientată spre piața occidentală de unde veneau valuta forte și produsele industriale de înaltă calitate, dar s-a realizat prăbușirea din 1944, an în care s-a ajuns la închiderea granițelor și la rămânerea în lagărul comunist, cel în care și pâinea era pe cartelă. Chiar unii lideri comuniști au fost obligați să recunoască situația că populația putea să primească pâine la liber în regimul burghez, ceea ce nu făceau zișii reprezentanți ai partidului maselor.

_{Foto
sus: Vedere aeriană a rafinăriei Vega, în perioada interbelică (©
iMAGO
Romaniae)}