Procesul de urbanizare al Vechiului Regat în perioada interbelică

Cărțile de istorie din perioada comunistă au fost scrise astfel încât să rezulte că regimul burghezo – moșieresc a fost unul de teroare și dominat numai de interese meschine, ceea ce împiedica progresul și creșterea nivelului de trai al clasei muncitoare. Nu s-au făcut eforturi în direcția dezvoltării localităților urbane, ceea ce era evident un semn de înapoiere. Au fost găsite formulări potrivite pentru ilustrarea acestor teze și nu erau plătiți specialiștii timpului degeaba.

Datele din Anuarul statistic al României 1935 și 1936 demonstrează că orice stat totalitar trebuie să se sprijine pe minciună cu orice preț și autoritățile de la București făceau totul pentru ștergerea trecutului național. Realitatea a fost că perioada interbelică a fost una de dezvoltare urbanistică și statul acorda o atenție deosebită investițiilor în mediul urban. Existau în anul 1930 în Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia 91 de localități urbane în care existau concentrări de fabrici, ateliere, școli superioare, instituții de stat și unități militare.

Cea mai mare localitate era capitala țării cu o populație de 631.288 de cetățeni și era un adevărat magnet din punct de vedere demografic. Tinerii cu potențial intelectual erau aspirați an de an și rămâneau în mediul urban în care traiul era mai ușor. Forța de muncă tânără era aspirată spre noile fabrici și așa au apărut în epocă tineri precum Nicolae Ceaușescu și Elena Petrescu.

Toate orașele progresau din punct de vedere numeric în funcție de atractivitatea economică și în plin avânt era renumitul Ploiești cu cele 77.325 de suflete. Rafinăriile de petrol, capacitățile de producție de echipament petrolier și nodul de comunicații favorizau apariția unei aglomerări urbane în plin avânt și care era supravegheată cu atenție și invidie de către strategii de pe continent. Coșurile cu fum deveneau o prezență obișnuită prin spațiul românesc extracarpatic.

Orașe cu peste 100.000 de locuitori erau Iași și Galați, portul de Dunăre având o intensă activitate comercială și industrială. Alături se dezvolta Brăila prin munca fizică și intelectuală a 68.310 locuitori de toate vârstele.

Oltenia părea să fie o zonă agrară, dar înflorea comuna urbană Craiova prin cei 63,063 orășeni. Dobrogea începea să fie dominată de portul Constanța, cel ce profita de dezvoltarea comerțului maritim și de mărirea numărului de trenuri de marfă. Au fost identificați de către recenzori 58.258 de locuitori.

Centre de progres erau și comunele urbane ce erau capitale de județe sau de plăși. Giurgiu, port al capitalei, urca la 30.348 de oameni și era la numai 60 de kilometri de București. Tulcea, situată pe cursul maritim al Dunării și încă fără legătură feroviară cu restul țării, atingea o concentrare umană de 20.104 localnici. Herța, acolo unde nu erau oameni de origine slavă, ajungea la 8.368 de orășeni. Cele mai mici erau localitățile cu statut turistic precum Govora Băi, acolo unde trăiau numai 911 persoane.

Distanțele dintre centrele urbane începeau să fie comprimate prin dezvoltarea transportului feroviar, calitatea șoselelor începea să fie din ce în ce mai bună și apăreau avioane de transport pasageri. Creșterea populației din centrele industriale și administrative provoca adevărate tornade ce atrăgeau noi și noi săteni. Se schimba zilnic raportul de populație în favoarea mediului artificial.

Vechiul Regat se schimba la față în fiecare zi și farmecul arhaic al localităților urbane și rurale începea să dispară în fața elementelor modernității. Clădirile vechi erau dărâmate pentru deschiderea de artere rutiere largi pentru valurile de autovehicule și altele erau demolate pentru a fi înlocuite cu blocuri din beton precum cele din centrul Bucureștiului, oraș în care oamenii se plângeau mereu de zgomot și poluare de la veșnicele șantiere. Se putea realiza o dezvoltare urbanistică în continuare, statul și particularii investind în noi și noi construcții și capacități de producție. Marea Criză Economică nu exista și permanent se făceau progrese economice și urbanistice, inclusiv în mediul rural. România tindea să devină un stat mecanizat începând, cum era și normal, dinspre București și Ploiești.

Procesul de dezvoltare firească a fost brutal întrerupt prin sosirea trupelor sovietice în și, mai ales, a bombardierelor americane, cele care au dat lovituri grave infrastructurii urbane. Era ceva pozitiv însă pentru mișcarea comunistă, cea care putea să demonstreze că regimul burghez n-a construit prea mult și se putea argumenta că imperialiștii americani au nenorocit patria pe care numai cei aduși de tancurile sovietice puteau s-o modernizeze. O altă lume sta să înceapă fără localitatea Herța și fără așezările din Cadrilater.

_{Foto sus: Bulevardul Magheru în perioada interbelică (© Wikimedia Commons)}