Urbanizarea în România secolului XX: interbelic vs comunism
Regimul instaurat la 6 martie 1945 cu ajutorul tancurilor străine trebuia să fie unul deosebit de cele zise odioase prin aplicarea experienței Uniunii Sovietice în programul de făurire a unei noi societăți, care să aibă la bază cele mai avansate idei politice ale lumii contemporane. Aplicarea principiilor științifice ale ideologiei comuniste urma să genereze o adevărată revoluție în toate domeniile. A început un adevărat război împotriva societății românești prin declanșarea unei urbanizări masive, sătenii fiind alungați din casele lor în urma confiscării pământurilor până la poarta gospodăriilor.
Este interesant de observat că acest proces de creștere a populației urbane era unul normal și se desfășura în întreaga lume fără să fie nevoie de măsuri administrative brutale. Trebuie spus clar că și pe meleagurile românești se desfășura o masivă migrație spre centrele urbane încă din timpul regimului burghezo – moșieresc, oamenii fiind atrași de veniturile mai mari din industrie, transporturi, comerț și alte servicii. Orașul București era un adevărat magnet și populația a crescut de la 381.279 de suflete în 1916 până la 638.040 în 1930. Totalul locuitorilor urca în 1930 la 18.053.000 de cetățeni, deci capitala a ajuns să dețină 3,53%. Marele oraș era un fel de tornadă și a mai aspirat locuitori, datele recenzorilor cuprinzând în 1941 numele a 992.536 de persoane.
Revenind la informațiile din 1930, an de pace, se poate observa că polii industriali absorbeau țăranii în mare viteză, orașul nefiind capabil să crească demografic prin natalitatea locuitorilor, mereu interesați de traiul bun, fericit. Copiii nu reprezentau o prioritate pentru cei ce se defineau drept oameni superiori. Orașul Iași ajunsese la 102.595 de suflete și activitatea portuară a dus la apariția unui gigant dunărean numit Galați (101.148). Petrolul a dus la dezvoltarea orașului Ploiești până la 77.325 de locuitori. După datele recensământului, centrele urbane aveau o populație stabilă ce urca până la 20,11% din totalul locuitorilor României. Procesul de urbanizare firească a fost afectat în mod deosebit de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, multe fabrici și locuințe fiind spulberate de bombele anglo – americane sau de cele sovietice. S-a produs o scădere a populației urbane din Moldova și din nord-vestul României din cauza luptelor înverșunate, locuitorii fugind din calea trupelor sovietice, renumite prin brutalitate.
Totuși, societatea românească se schimba de la un an la altul în mod normal și nu era necesar un experiment politic cu lagăre de concentrare și execuții sumare. Ar fi fost nevoie de un sprijin paternalist din partea autorităților pentru ca țăranii să rămână în lumea lor, dar să dispună de mașini și unelte cu un randament sporit, ceea ce ar fi asigurat cantități mari de produse agro – alimentare pentru piața internă și pentru exportul necesar modernizării industriei și a întregii țări.
Autoritățile comuniste au preferat să declanșeze un proces de dezvoltare a industriei grele, ceea ce a generat o creștere a necesarului de forță de muncă și sătenii în putere au plecat acolo unde era un venit mai mare, sătui să fie sclavi pe plantațiile statului. Este interesant de spus că dezvoltarea orașelor are un impact deosebit pe termen lung, oamenii nefiind interesați să procreeze nici măcar în urma primirii unor sume importante de bani. Se preferă traiul plăcut și fără griji, copiii fiind văzuți ca o povară. A fost normal ca populația să scadă dramatic în momentul în care au fost eliminate măsurile punitive privind natalitatea, femeile moderne fiind puțin interesate să fie mame timp de decenii.
Procesul de urbanizare a fost unul absolut normal în spațiul românesc, dar orașele creșteau din punct de vedere demografic și economic într-un ritm normal, impus de condițiile din țară și din Europa, resursele fiind cele ce dirijau viețile orășenilor.
Foto sus: © „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 268/1975