Drapelele și decorațiile din Războiul de Independență
Însemnele vexilologice ale Armatei Române folosite în timpul Războiului de Independență erau tributare legii însemnelor naționale date în anul 1872. Distribuirea primelor asemenea drapele și stindarde s-a făcut în anul 1874, fiind realizate la Casa Collany&Co. din Berlin.
Drapelele aveau pânza tricoloră din mătase de formă pătrată, cu latura de 1.55 m, cu culorile dispuse vertical, așa cum se stipula din Constituția din anul 1866. Pe pânză, în centrul acesteia, trecând până la o treime din fâșiile roșii și albastre se afla un cerc pictat roșu purpură peste care era pictată stema națională. Acest cerc avea pe margini o ghirlandă de frunze de laur. În colțuri se regăsea cifra domnească tot în ghirlande de laur. Pânza era prinsă cu ajutorul unor ținte de alamă pe lemnul hampei. Aceasta avea lungimea de 3 m, din lemn de esență tare vopsit negru. În vârful hampei se afla o acvilă napoleoniană cu zbor jos și cruce în clonț ce stătea pe un postament dreptunghic cu două fețe. Pe avers era scris „HONORE ȘI PATRIE” iar pe revers numele unității care avea drapelul. Sub acest postament se afla un manșon pentru introducerea lemnului hampei. De acest manșon se lega cravata drapelului, o panglică de galon galben cu o tresă de mătase roșie și una albastră longitudinale după modelul eșarfei ofițerești, terminată la capete cu doi ciucuri groși de fir galben. La partea inferioară a prinderii pânzei se afla un inel de alamă pe care era repetat numele unității.
Drapelul era purtat în manevre de Batalionul I al regimentelor de infanterie. Pentru Batalionul al II-lea, se folosea un însemn similar în dimensiuni dar fără acvilă, stemă sau cifră domnească denumit fanion.
Pentru unitățile de cavalerie se acordau stindarde. Acestea aveau hampa de aceeași lungime dar pânza era de 0,465 m iar toate elementele erau brodate cu broderie groasă. În plus, pe margini se afla un galon de fir și franjuri. Toate aceste măsuri erau luate pentru ca stindardul să nu se deșire în galop. Pe hampă erau practicate 6 caneluri longitudinale pentru prindere mai bună, cât și un manșon de prindere. În plus, exista un inel culisant pe o bară laterală care se prindea de port-stindardul cu carabină purtat pe pieptul purtătorului.
Pentru identificarea unităților pedestre în câmpul tactic existau jaloane formate din două triunghiuri de mătase de culori distinctive. Pentru regimentele de dorobanți mai exista o bandă de culoare la îmbinarea celor două triunghiuri. Aceste jaloane erau purtate de jalonieri, care aveau rolul de a dirija formația în manevră, cât și pentru identificarea unităților de către comandanți sau stat-majoriști.
Decorațiile
În ceea ce privește decorațiile, la începutul campaniei, existau câteva medalii deja în uz. Prima la care vom face referire este o medalie militară denumită Virtute Militară, înființată la 1872, cu două clase, clasa I de aur pentru ofițeri și clasa a II-a de argint pentru trupă. Aceasta se acorda pentru merite deosebite, cât și pentru 12 ani „serviciu fără pată”, în cazul clasei a II-a pentru subofițeri. Din acest motiv, pentru a fi diferențiată medalia de vechime de cea de bravură, a fost adăugat un inel alb cu cifra XII.
Tot în 1872 a fost înființat Semnul Onorific pentru ofițeri de 18 și 25 de ani de serviciu militar. Acesta, cum îi spune și numele, avea tot două categorii, de aur și de argint și se acorda la vechime.
1) Drapel md. 1872. 2) Stindard md. 1872. 3) Jalon al Regimentului 8 infanterie de linie. 4) Jalon al Regimentului 10 dorobanți. 5) Ordinul „Steaua României”, md. 1877, cl. a V-a (cavaler). 6) Crucea „Trecerea Dunării”, md. 1878. 7) Medalia „Virtute Militară”, md. 1872, cl. I (de aur). 8) Medalia „Apărătorii Independenței”, md. 1878 (Reconstituire grafică de Horia Șerbănescu)
În anul 1876 a fost înființată și o medalie civilă cu două clase după modelul medaliei Virtute Militară denumită Bene Merenti. Această medalie a fost conferită în numere destul de mari medicilor militari pentru combaterea diverselor epidemii apărute în perioada de dinainte sau de după campanie.
Prima lege votată de parlament după proclamarea independenței, a fost legea pentru înființarea primului ordin românesc Steaua României. Acesta era un ordin împărțit în cinci clase, cavaler, ofițer, comandor, mare ofițer și mare cruce, cu tipul de purtare după normele epocii. Ordinul păstra aliura variantei 1864, supranumită Ordinul Unirii.
După încheierea ostilităților, în 1878, au fost înființate trei decorații comemorative. Prima a fost Crucea Trecerea Dunării, acordată tuturor celor care au participat la campania de la sud de Dunăre. A doua decorație a fost Medalia Apărătorilor Independenței care a fost distribuită tuturor militarilor și civililor care au fost mobilizați pentru uzul campaniei. Ultima decorație înființată în acel an s-a numit Crucea Comemorativă Elisabeta. Această decorație a fost creată special pentru toate doamnele care au participat activ sau prin ofrande la efortul sanitar al campaniei. Respectiva cruce nu se putea acorda decât cu autorizația Principesei Elisabeta.
Acest text este un fragment din articolul „Cu ce erau echipați ostașii români pe frontul din Bulgaria”, publicat în numărul 38 al revistei „Historia Special”, disponibil în format digital pe paydemic.com.
