Două lumi paralele: a politicienilor și a oamenilor simpli

Dintr-o carte cu note de broșură de propagandă anticomunistă, „Lichidatorii României în 1947”, tipărită în 2010 la Editura enciclopedică, de Dinu C. Giurescu, rețin doar amintirea unui tânăr din vara lui 1947.

„Revenind la vara 1947, pe litoral «sezonul» bătea în plin. Restaurantele erau pline, mai ales seara, când se dansa. La Mangalia, în iulie 1947, atmosfera era pe veselie și distracție, seară de seară. Când am citit la 16 iulie ziarele cu arestările de la Tămădău, întâi am crezut că e ceva fabricat de regim. Și în timp ce arestările se întindeau tot mai mult la București și în alte locuri, la Mangalia dorința de a te bucura de plajă, odihna și dans era evidentă. Era o dorință de bucurie manifestă peste măsură, prevestea a fi ultima, de-i nu ne dădeam seama. Viața are multe paliere ce se desfășoară în același timp”.

Autorul dă să filozofeze nițel, dar se oprește, brusc, din simplul motiv că nu l-a citit pe Camil Petrescu. Așa-zisele paliere, invocate de Dinu C. Giurescu, au fost sesizate de Camil Petrescu în „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. În infernul frontului, personajul principal al cărții, Ștefan Gheorghidiu, conștientizează că există în același timp, pe lumea asta, și locuri unde se trăiește normal.

Prilej de a lansa teza potrivit căreia nu există pentru noi decât locul și timpul în care ne aflăm, aplicare în viață a tezei lui Edmund Husserl despre „lumea pentru noi”. Aflat într-un orășel, după rănire, eroul notează:

„Nu există decât o singură lume, cea a reprezentărilor. Nu putem avea în simțuri, și deci în minte, decât ora și locul nostru. Restul îl înlocuim cu imagini false, convenționale, care nu corespund la nimic, sunt cel mult o simplă firmă provizorie. Nu poți fi în două locuri deodată. Eu știam, când suportam bombardamentul de la Săsăuș, că, teoretic, e posibil ca altă lume, undeva departe, să petreacă, să iubească, să aibe ore de birou și de masă. Dar nu puteam realiza nici un moment al ei. Acum, dimpotrivă, sunt aici, în această lume, iar aceea a frontului e un vag musafir abstract, nelocalizat în spațiu și mai ales în afară de noțiunea timpului. Îmi zic: poate că la ora asta Oprișan suportă un bombardament la fel ca cel de la Bărcut. Dar este o simplă ipoteză teoretică, vezi bine, goală de orice emoție, de durata oricărui sentiment, de culoarea oricărei reprezentări, de irevocabilul întâmplării reale”.

La existența altor lumi decât cea în care se află eroii, meditează și cei din grupul lui Danton aflați la Conciergerie în noaptea dinaintea ghilotinării.

„Hérault (care se întrerupe din lectură și gândește o clipă):Phillipeaux are dreptate … Nu poți fi în două locuri dintr-o dată … Într-un loc ești cu toate simțurile și cu tot corpul, cu toate posibilitățile de viitor, cu toate interesele, iar într-alt loc ești simplu excursionist cu imaginația.”

Amintirea convocată de Dinu C. Giurescu vrea să spună că în timp ce undeva, în România, Iuliu Maniu și alți fruntași PNȚ lua drumul fără întoarcere al închisorii, pe litoral, și nu numai, românii petreceau pe rupte. Petreceau nu numai cei scutiți teoretic de urgia dictaturii comuniste, dar și cei care, nu peste mult timp, aveau să fie înhățați de mașinăria terorii.

Se aplică aici nu numai teza lumilor paralele, dar și teza – de psihologie colectivă – potrivit căreia omul simplu își vede de viața lui netrebnică și în toiul Apocalipsei istorice. Sunt sigur că în zilele tragice ale asedierii Constantinopolului mulți de dincoace de ziduri petreceau, mâncau, beau, făceau sex sau negustorie, în timp ce dincolo de ziduri se pregăteau să jefuiască și să violeze hoarda lui Mohamed al II-lea.

Nu de asta m-am grăbit eu să desprind din cartea despre 1947 amintirea nepăsării cu care românii se distrau în timp ce la București se mai făcuse un pas către dictatura proletariatului.

Am făcut-o pentru că teza lumii pentru noi, lansată de Camil Petrescu și expusă, fără să-și dea seama, de Dinu C. Giurescu, trebuie să fie un instrument de lucru și pentru politicieni și jurnaliști. Prin cel puțin câteva semnificații:

1) Ceea ce politicienilor și jurnaliștilor interesați de politică li se pare evenimente zguduitoare (ivirea unei dizidențe într-un partid, o criză de guvern), pentru imensa majoritate a populației n-are nici o relevanță. O gospodină din Fălticeni vede un eveniment mult mai dramatic în cumpărarea unei verze plătite din piață, de la un negustor hoț, decât în demisia unui important membru al Guvernului. Explicația e dată că oamenii simpli trăiesc în alte locuri decât politicienii și jurnaliștii.

2) Solidaritatea cu cei încercați de tragedii în late locuri ale lumii e o chestiune rațională, nu emoțională. Câtă vreme aici, în România, e soare, e frumos, apare imposibil să suferi că-n Caraibe e taifun!

_{Foto sus:
Sentința procesului liderilor PNȚ, publicată în ziarul Scânteia
la 13 noiembrie 1947 (© Andrea Dobeş - Iuliu Maniu, un creator de
istorie / Wikimedia
Commons)}