Direcția Contraspionaj și situația României în decembrie 1989

Cu câteva zile înaintea Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist din România, din 20 noiembrie 1989, conducerea Direcției a III-a Contraspionaj din Departamentul Securității Statului i-a convocat la București pe șefii direcțiilor județene de contraspionaj, inclusiv pe cei ai compartimentelor din celebra UM 0110 (contraspionaj țări socialiste) pentru a discuta și analiza diverse aspecte ale situației operative din țară și zona limitrofă.

Cu acest prilej a fost întocmit și un raport, rămas în arhive nedatat și nesemnat, ce pare să conțină expunerea generalului-maior Aurelian Mortoiu, despre care știm că în perioada 8 mai 1985 - 18 ianuarie 1990 a ocupat funcția de şef al acestei direcții.  

 Documentul, recent pus la dispoziția cercetării științifice, aduce date noi, interesante și importante, de natură să completeze ansamblul cunoașterii evenimentelor interne și externe care au marcat istoria României în decembrie 1989. 

Astfel, observăm că organele române de Securitate erau la curent cu transformările structurale care aveau loc în acea perioadă în lagărul statelor socialiste și că acest proces urmărea și înlocuirea chiar forțată a „conducerii superioare de partid și de stat” din România. 

Rezultă că lovitura finală contra Bucureștiului se afla în pregătirea unei adevărate coaliții internaţionale, alcătuită atât din forțele statelor „burgheze” cât și a celor socialiste. 

„Legitimitatea” acțiunii contra României și a regimului ei politic intern avea să fie axată pe „problema iredentismului şi a autonomiei teritoriale”. 

Ungaria era statul desemnat să lovească letal conducerea regimului politic de la Bucureşti. 

Puterile externe interesate ar fi promis Ungariei trei scenarii: alipirea Transilvaniei, autonomia sau independența acestei provincii românești. 

În plan secund, URSS urmărea o așa-zisă „unificare” a Moldovei din dreapta Prutului cu RSS Moldovenească (Basarabia). 

Pentru punerea în practică a loviturii în România s-a acționat în exterior prin crearea unui sofisticat mecanism de constrângere (asediu) alcătuit din variate organizații de opoziție (cu caracter politic, etnic, religios etc.) și masarea la granițele țării a unui bloc de presiune format din aproximativ 30 000 de transfugi. Concomitent, în interiorul țării au fost provocate o serie de sabotaje, agitații și instigări. 

În fața acestui atac extern masiv asupra regimului politic din România, la nivelul Departamentului Securităţii Statului a fost constituit un COMANDAMENT UNIC, asta încă din noiembrie 1989!  

Însă în cadrul Securității române, pe anumite paliere, cunoașterea reală a situației din teren a creat o stare de nesiguranță, de neputință, chiar teamă, asemănătoare cu cea trăită de instituțiile statului român în anii 1944-1947, când sovieticii au instalat prin forță regimul comunist în România. 

Acum, acest regim trebuia să cadă. Ca și în trecut, era o decizie impusă din exterior. Orice împotrivire internă la acest proces istoric ar fi fost inutilă. Analiza documentului poate explica și gestul generalului Iulian Vlad, șeful Securității, care în momentul declanșării „acțiunii externe” din decembrie 1989 a ordonat ca armamentul subordonaților săi să rămână „sub sigiliu”. Sau poziția identică a lui Ștefan Gușă, șeful Marelui Stat Major al Armatei Române, care a refuzat să ceară ajutorul trupelor sovietice sau a altor țări din Tratatul de la Varșovia. Cei doi știau bine cu ce forțe aveau de-a face și care erau „scenariile” pregătite României¹. 

A urmat reacția masiv anticomunistă arătată de poporul român, care a surprins plăcut cancelariile occidentale, ceea ce a convins Vechea Europă că o Românie democrată și întreagă teritorial era mai de folos la granița sa cu Uniunea Sovietică.  

Evident, cel puțin o parte din puterea politică rezultată în decembrie 1989 a „corespuns”, pentru moment, „scenariului” acelor timpuri.  

Iată, pe larg, prezentarea situației țării și a regimului ei politic în cuvântarea (analiza) susținută de către conducerea Direcției a III-a Contraspionaj (în speță, general-maior Aurelian Mortoiu?) la convocarea ședinței de lucru din noiembrie 1989 cu șefii direcțiilor județene de contraspionaj, inclusiv a șefilor compartimentelor UM 0110 (contraspionaj țări socialiste)²: 

„Stimaţi Tovarăşi! Suntem martorii unei evoluţii foarte rapide, de cele mai multe ori surprinzătoare, ale evenimentelor din viaţa politică care aduc, după cum aţi constatat, schimbări deosebite, uneori chiar radicale, în situaţia specifică muncii de securitate, care devine tot mai complexă. 

În ţări vecine nouă s-au produs şi continuă să se producă evenimente cu totul deosebite. Cele ce se întâmplă în jurul nostru vă sunt cunoscute şi înţelegeţi, pe fond, ce se petrece acolo: 

    • în URSS, Ungaria şi Polonia – are loc renegarea valorilor socialismului şi a socialismului însuşi şi trecerea în tabăra adversarilor politici; 
    • evenimentele din RDG sunt grăitoare prin ele însele; 
    • acţiunile de destabilizare din ultimele zile din Cehoslovacia; 
    • în Bulgaria, secretarul general al PCB [Partidul Comunist din Bulgaria, n. n.] a anunţat recent că ţara sa va trece la aplicarea pe scară largă a reformelor după modelul sovietic; 
    • la fel este cunoscută situaţia din Iugoslavia, unde federaţia este în pericol să se destrame.

Pe acest fond, ofensiva politico-diplomatică a SUA, secondată susţinut de ţările occidentale este mai puternică şi mai eficientă ca oricând [împotriva regimurilor comuniste, dar în special contra regimului politic din România, n.n]. Nu se dau în lături de la nimic:

    • de la promisiunile demagogice până la acţiunile de subversiune directă; 
    • un rol esenţial îl joacă acţiunea serviciilor de informaţii a căror capacitate de penetrare şi eficienţă nu trebuie subestimate; 
    • se constată o amplificare la scară planetară a propagandei în scop de denigrare, destabilizare şi mobilizare la acţiuni subversive a bazei pe care se sprijină.

În ce ne priveşte (pe noi, organele de securitate române, n.n.), trebuie să înţelegem că ne confruntăm cu cea mai grea situaţie operativă ce am avut-o de la crearea aparatului de Securitate. Relevatoare sunt următoarele argumente: 

    1) Acţiunile directe şi coordonate de SUA şi aliaţii săi, duşmanii noştri tradiţionali, declaraţi, vizând destabilizarea sistemului social-politic din ţara noastră;
    2) Influenţa exercitată de evenimentele şi schimbările din celelalte ţări socialiste europene asupra unor categorii de persoane din ţară; 
    3) Intensificarea acţiunilor duşmănoase iniţiate din ţările vecine [socialiste, n. n.] şi mai cu seamă din Ungaria ; 
    4) Pe acest fond, se înregistrează o activizare a elementelor duşmănoase din interior şi îndeosebi a celor naţionalist-iredentiste;
    5) În exterior, se remarcă acţiunile emigraţiei reacţionare al cărei număr şi grad de organizare au crescut ameninţător: - avem în vedere şi cei 25 000 - 30 000 de transfugi români concentraţi în Ungaria care sunt organizaţi (lagăre, Gruparea România Liberă ³ etc.);
    6) Sunt folosite, în continuare, ca masă de manevră elemente provenite din rămăşiţele fostelor clase exploatatoare, partidelor politice, foşti condamnaţi şi descendenţii acestora; 
    7) Celor cu antecedente politice şi penale li se adaugă nemulţumiţii din diverse medii şi categorii sociale uşor manevrabili. Îngrijorător este că între aceştia sunt mulţi tineri (studenţi de la Iaşi, cazul Braşov, autori de înscrisuri etc.). În legătură cu tinerii, trebuie trase concluzii şi din ceea ce s-a întâmplat în RDG şi RS Cehoslovacia, unde aceştia au constituit principala masă de manevră;
    8) Deservenţii şi membrii cultelor şi sectelor [religioase, n. n.] sunt frecvent implicaţi în acţiuni de dezordine, destabilizatoare.

La toate acestea se adaugă şi marile minusuri şi neajunsuri, unele de fond, din munca noastră, ineficienţa pe multe planuri şi din multe domenii ale activităţii de securitate. 

În acest context, foarte sumar schiţat al evoluţiei vieţii politice internaţionale şi al situaţiei operative generale şi ţinând cont de locul geografic în care ne situăm, nu trebuie să ne facem iluzia că am fi inexpugnabili. 

Însăşi stabilitatea politică şi climatul de siguranţă civică existente în ţara noastră, faptul că nu se produc schimbările dorite, determină cercurile ostile să acţioneze cu mai multă înverşunare şi ură împotriva noastră. 

În aceste condiţii este necesar să ne punem o serie de întrebări:

    • nu trebuie să ne aşteptăm la încercări de a pune la cale acţiuni de genul celor din alte state socialiste?
    • de unde se va încerca lovitura?
    • care sunt punctele cele mai nevralgice?
    • cum suntem pregătiţi să dăm o ripostă fermă oricărei încercări de a atenta la valorile fundamentale ale societăţii noastre?

Analizând elementele generale ale situaţiei operative este de remarcat: 

Principalul pericol pentru securitatea statului derivă din evoluţia situaţiei operative în problema naţionalişti-iredentişti maghiari, astfel: 

    • se constată pe toate planurile o ofensivă a activităţilor ostile antiromâneşti, cu caracter naţional-iredentist din partea Ungariei; 
    • există date şi informaţii din care rezultă intenţii şi preocupări susţinute ale principalilor conducători ai Ungariei de a escalada deteriorarea relaţiilor cu România (...);
    • intensificarea contactelor, a deplasărilor şi acţiunilor ambasadorului, a celorlalte cadre din ambasadă şi de la reprezentanţa [Ungariei în România, n. n.]; 
    • amplificarea atacurilor virulente la adresa conducerii partidului şi statului nostru. 

Întreţinerea atât în Ungaria cât şi pe plan internaţional a unei ofensive ostile de amploare: 

    • demonstraţiile de la Budapesta din 16 iunie, 23 şi 27 octombrie [1989 ?];
    • organizarea a numeroase manifestaţii şi expoziţii în diferite ţări occidentale; 
    • campania virulentă în mijloacele mass-media din Ungaria şi Occident. 
    • crearea de false cazuri problemă ca pretexte de imixtiune în treburile interne şi în scopul susţinerii campaniei propagandistice duşmănoase: 
        ◦ scriitorul Suto Andras din Târgu Mureş şi alţii.       
        ◦ fostul preot Tokes Laszlo din Timişoara; 

La data de 23 septembrie 1989, la Budapesta s-a realizat o înţelegere între mai multe organizaţii ostile: Uniunea Mondială Transilvăneană; Organizaţia din RFG a Uniunii Mondiale Transilvănene; Uniunea Transilvăneană din Ungaria, cu scopul de a acţiona pentru proclamarea autonomiei Transilvaniei şi realizarea Confederaţiei Popoarelor Transilvănene. 

În legătură cu ce se ascunde în spatele acestei înţelegeri nu există nici un dubiu (...). Conducătorii unguri exprimă punctele de vedere cunoscute: internaţionalizarea problemei Transilvaniei; obţinerea dreptului la autodeterminare; prezentarea problemei la CEE şi ONU. (...) 

Sub pretextul unei ameninţări de invazie din partea României, în Ungaria se încurajează populaţia să-şi procure armament uşor; de exemplu, a avut loc sustragerea de la o unitate militară de la Debreţin a unei cantităţi de 260 kg exploziv; de asemenea, are loc procurarea de armament de la militarii sovietici [ai Armatei Roșii staționată în Ungaria, n.n.].

Unele încercări de a se sintetiza anumite informaţii pun, de asemenea, în evidenţă faptul că Ungaria pregăteşte ceva (conform informațiilor obţinute de securităţile judeţelor Harghita, Bihor, Arad, Cluj, Satu Mare, Covasna, Sălaj); acţiunile cunoscute relevă că sunt pregătite şi susţinute amplu de serviciile de informaţii ungare. 

Ungaria pregăteşte cevaÎn acelaşi timp, Ungaria este sprijinită multilateral în acţiunile ei în România şi de toate ambasadele occidentale acreditate la Bucureşti. 

De asemenea, concursul diplomaţilor polonezi, sovietici, iugoslavi [aflați la post în România, n. n.] este şi el evident prin schimb de informaţii, susţinere şi - de presupus - chiar implicare. 

Într-un cuvânt, acţiunile ungare din ultima vreme sunt extrem de ample şi ofensive.

În puternic contrast cu cele menţionate, datele şi informaţiile noastre obţinute pe linie internă în problema naţionalist-iredentistă sunt aproape inexistente. 

Dacă Compartimentele UM 0110 [contraspionaj țări socialiste/ anti-KGB, n. n.] de la unele securităţi judeţene au reuşit să obţină informaţii cât de cât pe profil, ele se limitează strict la câteva cazuri şi acţiuni, iar concluziile desprinse din acestea nu ne permit să facem evaluările de care avem nevoie. (...) 

Prin organele vamale se confiscă zilnic cantităţi mari de materiale cu conţinut duşmănos, practic prin toate punctele de frontieră (...). 

Există date certe că mijloacele de transport internaţional (îndeosebi trenurile) sunt folosite pentru realizarea unor legături impersonale sau pentru introducerea [în România, n.n.] de materiale cu conţinut ostil (...).

Nu este semnificativă nici contribuţia cu informaţii a compartimentelor de contraspionaj: activitatea naţionalist-iredentistă, acţiunile Ungariei împotriva României în general sunt susţinute activ de serviciile de spionaj străine, de ambasadele din Bucureşti (...).

Toate aceste aspecte - care privesc activitatea UM 0110 - implică existenţa agenturii serviciilor de informaţii ungare, a cercurilor şi organizaţiilor iredentiste occidentale şi din Ungaria. 

În raport cu această ipoteză operativă nu avem datele şi informaţiile necesare (...). 

Există pericolul exercitării unor influenţe şi instigări de amploare, care presupun existenţa în acest scop a unei organizări, a unor sisteme de sprijin şi legături. 

Sarcina de bază este să se depisteze oportun asemenea planuri şi să se intervină pentru demascarea şi anihilarea lor. (...) 

Dacă în anul 1988 au existat unele preocupări pentru trimiterea de informatori cu sarcini în Ungaria, în cursul acestui an ele au fost sporadice, iar multe din informaţiile aduse nu au fost relevante în contextul situaţiei operative tot mai complexe de pe acest spaţiu. Unele acţiuni conturate iniţial s-au pierdut, iar masa fugarilor concentraţi în mai multe centre nu este temeinic controlată şi asigurată informativ. 

Este obligatoriu ca fiecare securitate judeţeană să valorifice integral posibilităţile potenţialului informativ propriu în vederea penetrării în serviciile de informaţii, în cercurile şi organizaţiile duşmănoase ale maghiarilor din exterior, precum şi în gruparea autointitulată „România liberă”, lagărele recent înfiinţate pentru refugiaţi etc. 

Am insistat pe problemele naţional-iredentismului maghiar dar trebuie să avem în vedere că cercurile reacţionare ungureşti au făcut tot ceea ce a fost posibil pentru incitarea celorlalte naţionalităţi, reuşind să atragă la acţiunile lor ostile antiromâneşti ori să determine acţiuni proprii ale altor grupuri etnice: sârbo-croaţi; macedo-românii; ţiganii şi în special cei maghari; evreii. (...)

De reţinut remarca că şi în cazul celorlalte naţionalităţi se constată o implicare directă a organizaţiilor reacţionare ale acestora de peste hotare, a serviciilor de informaţii şi chiar a guvernelor unor ţări: RFG, Austria, RSF Iugoslavia, Bulgaria etc. 

O situaţie aparte s-a creat pe fondul mişcărilor separatiste apărute în ultima perioadă în rândul elementelor naţionaliste [rusofone, n.n.] din RSS Moldovenească care cer crearea unei Republici Moldoveneşti Autonome în graniţele Moldovei din timpul lui Ştefan cel Mare. (...) 

Toate aceste aspecte vizând naţionalităţile conlocuitoare din ţara noastră sunt preluate şi exploatate intens de serviciile de spionaj, cercurile, organizaţiile şi oficinele de propagandă reacţionară din Occident (...). 

Vă informăm că pentru coordonarea activităţii în această problemă prioritară la nivelul Departamentului Securităţii Statului [din România, n. n.] a fost constituit un COMANDAMENT UNIC [!!!]

Trebuie să ne preocupăm mai mult de adaptarea conceptului de muncă şi a cadrului organizatoric în raport cu situaţia creată, ţinând cont de:

    • Ungaria ca stat, ca orânduire social-politică este complet diferită de ceea ce a fost;
    • apare foarte clar că ne putem aştepta la acţiuni din ce în ce mai periculoase, de aceea trebuie să asigurăm cuprinderea şi profunzimea muncii pe acest spaţiu (...).

Un alt pericol major îl prezintă escaladarea activităţilor ostile din exterior în scop de provocare şi instigare la acţiuni destabilizatoare.

Propaganda duşmănoasă la adresa statului nostru s-a amplificat şi a devenit tot mai virulentă, vizând efecte atât pe plan internaţional cât şi în ţară:

    • în străinătate, se încearcă crearea unei false imagini asupra realităţilor româneşti şi izolarea ţării pe plan extern: 

        ◦ s-a reuşit crearea unei imagini deformate inclusiv la nivelul unor cercuri guvernamentale şi chiar la unii conducători de state;
        ◦ acţiuni de boicotare a României pe toate planurile; 
        ◦ încercări de reactivare şi unificare a tuturor grupărilor emigraţiei româneşti reacţionare etc. 

    • în interior, această ofensivă generalizată găseşte ecou în cele mai diverse medii şi categorii de persoane:

        ◦ s-au înmulţit cazurile de difuzare a unor înscrisuri cu conţinut duşmănos, unele deosebit de periculoase, atât prin caracter cât şi aria şi formule de răspândire;
        ◦ au apărut manifestări duşmănoase deschise, în adunări şi locuri publice, care dovedesc că pe fondul propagandei din exterior unele elemente acţionează pe faţă şi cu insolenţă. Sunt semnalate tot mai des încercări ale unor persoane care urmăresc să creeze anturaje ori aşa-zise grupuri care emit idei de opoziţie ( Doina Cornea, Dan Petrescu, „Grupul de la Zărneşti” ⁴ , Mircea Dinescu, „Grupul celor 6” ⁵ etc.). 

În acest context, atât propaganda duşmănoasă externă, dar şi unele date şi informaţii ne pun în atenţie tot mai frecvent problema existenţei în ţară a unor aşa-zise organizaţii sau grupuri de opoziţie politică cum ar fi: 

(cel mai recent) 

Propaganda platformelor şi programelor de acţiune ale acestor aşa-pretinse organizaţii urmăresc crearea imaginii că şi în ţara noastră ar exista o rezistenţă organizată ca premisă a unor acţiuni de viitoare destabilizare. 

Toate aceste acţiuni reflectă o intensificare şi concentrare a planurilor ostile în legătură cu apropiatul eveniment politic major al ţării - Congresul al XIV-lea al PCR [care a avut loc la 20 noiembrie 1989, n. n.]. 

Elemente duşmănoase autohtone sunt incitate să desfăşoare activităţi ostile similare ori împreună cu organizaţii de aceeaşi factură din Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi RD Germană.

Se atrage atenţia şefilor securităţilor judeţene că nu trebuie să plecăm de la premisa că aceste grupări şi organizaţii nu ar exista, că sunt false creaţii ale propagandei cercurilor reacţionare din exterior.

 Datele şi informaţiile existente indică faptul că în anumite medii, îndeosebi de intelectuali şi tineri se discută, se comentează şi se proliferează alegaţiile provocatoare referitoare la opoziţia organizată în ţara noastră.

    • acest fapt este de natură să încurajeze acţiuni anarhice; 
    • la Iaşi, Cluj, Timiş, Bucureşti, elemente ostile desfăşoară activităţi care indică preocupările de realizarea unei platforme comune de activitate subversivă.

Pe planul de necesităţii de prevenire şi contracarare este reţinut că securităţile judeţene nu au obţinut suficiente informaţii pe baza cărora să poată fi previzionate direcţiile şi obiectivele ofensivei ostile din exterior, deşi cerinţe în acest sens au fost formulate cu mult timp înainte de a se ajunge în această situaţie. 

Existenţa unor cazuri care au evoluat negativ, creând serioase probleme cu implicaţii pentru securitatea statului atestă situaţia cu care ne confruntăm, cazurile: Tokes Laszlo, Cornea Doina, Cseke Eva, Suto Andras, Kiraly Karoly, Dan Petrescu etc.

De asemenea, securităţile judeţene nu au acţionat suficient pentru a contribui prin posibilităţile de care dispun la contracararea şi anihilarea unor acţiuni ostile desfăşurate în exterior, cum sunt cele: 

    • U.M.R.L. [Uniunea Mondială a Românilor Liberi, cu sediul la Londra, condusă de Ion Rațiu n. n.];
    • Liga pentru apărarea drepturilor omului din România de la Paris; 
    • Congresul Mondial al Românilor;
    • Asociaţia internaţională pentru drepturile omului de la Frankfurt; 
    • Acţiunile fostului monarh [ Mihai I , n. n.]; 
    • Organizaţia [Grupul] România Liberă din Budapesta. 

(...) Faptele şi fenomenele cu care ne confruntăm pun în evidenţă un slab control informativ-operativ asupra străinilor care vizitează România (...). Cei mai virulenţi sunt turiştii individuali din Ungaria şi emigraţia maghiară. Informaţii de dată recentă atestă că polonezii ce vin în România ca turişti, vizitatori la rude, specialişti etc., sau care tranzitează ţara noastră, se dedau în mod frecvent la acţiuni ostile, erijându-se în purtători ai ideilor Solidarităţii⁶ (...). 

O categorie de străini scăpată de sub control o reprezintă TIR-iştii care tranzitează România. Din puţinele date ce se deţin rezultă cu claritate că aceştia au întreprins şi întreprind acţiuni ostile, se dedau la manifestări incitatoare, desfăşoară activităţi de curierat, introduc în ţară materiale ostile [inclusiv armament și explozibil, n. n.], scot ilegal materiale şi persoane, unii dintre ei făcând parte din filiere bine organizate (...). 

În legătură cu trecerile frauduloase ale frontierei de stat şi rămânerile ilegale în străinătate (...), în ultimii trei ani (1987, 1988 şi primele 10 luni ale anului 1989) au acţionat la frontiera de stat în total peste 34 000 persoane, din care. 

    • la frontiera cu Ungaria - aproape 18 000 persoane, dintre acestea 5 000 au reuşit să treacă fraudulos;
    • la frontiera cu Iugoslavia - aproape 16 000 persoane, dintre care peste 8 000 au trecut fraudulos; 
    • la frontiera de nord, cu URSS, numai în primele 8 luni ale anului curent au acţionat 220 persoane (de circa 8 ori mai multe decât în perioada anterioară).

Ponderea (75 %) o deţin persoanele provenind din judeţele Timiş (5 000 persoane), Bihor (4 500), Arad (3 600), Satu-Mare (3 200), Caraş-Severin (3 000), Sibiu (1 700), Cluj (1 000), Hunedoara (900) şi Braşov (800). Aproape zilnic acţionează la frontieră între 100 - 200 persoane, deoarece securităţile judeţene nu au reuşit să intervină preventiv. (...)

La fel de îngrijorător este şi fenomenul rămânerilor în străinătate. În anul 1989 au rămas ilegal în străinătate aproape 2 300 persoane, din care peste 220 au călătorit în interes de serviciu (...). Se impune verificarea cu cea mai mare atenţie a celor care primesc aviz pentru deplasări în străinătate şi în special a celor cu studii superioare (...). 

În ultima perioadă a crescut îngrijorător frecvenţa cu care se produc diferite evenimente [sabotaje, n. n.], unele foarte grave, mai ales în sectoarele feroviar, fluvial şi maritim, minerit etc. (...) 

În transporturile feroviare de la începutul anului şi până în prezent [noiembrie 1989, n.n.] s-au înregistrat 30 de ciocniri, deraieri şi răsturnări de material rulant în circulaţie (...). 

În transporturile fluviale şi maritime în anul 1988 şi în primele 3 luni ale anului 1989 s-au produs 8 evenimente deosebite, soldate cu pierderea vieţii a peste 200 persoane⁷ (...). 

Pe fondul accentuării acţiunilor duşmănoase din exterior, a crescut şi numărul cazurilor de difuzare a unor înscrisuri cu conţinut ostil, practic în toate judeţele. Avem cazuri încă nesoluţionate, unele datând de mai mulţi ani, cu difuzări repetate (ex. Petarda⁸) (...)”⁹. 

Foto: © „Fototeca online a comunismului românesc”

Note: 

1. În opinie personală, în decembrie 1989 se poate vorbi de un eșec al serviciilor secrete ungare în urmărirea acestor obiective în România. Totuși, în martie 1990 acestea au reîncercat să rezolve pe cont propriu „problema” Transilvaniei. De această dată însă Occidentul nu s-a mai implicat în susținerea Ungariei, căci deja se obținuse ceea ce s-a dorit și anume căderea regimului politic condus de Nicolae Ceaușescu (n. n.). 
3. Arhiva Serviciului Român de Informații (ASRI), dosarul nr. (D) 11401, vol. 8, Sinteze, Rapoarte, Note, Planuri de Măsuri, anii 1982-1989, ff: 5-42; materialul este nedatat şi nesemnat. Din conținutul acestuia și din alte elemente conexe reiese că materialul a fost întocmit la mijlocul lunii noiembrie 1989 (înainte de Congresul al XIV-lea al PCR din 20 noiembrie 1989) cu ocazia unei convocări la București, de către conducerea Direcției a III-a Contraspionaj, a tuturor şefilor direcţiilor judeţene de contraspionaj (n. n.). 
3. Grupul „România liberă” a fost înființat „la ideea” soților Cornel și Rodica Roșca, din Timișoara, care în toamna anului 1987 s-au refugiat în Ungaria. Anunțul oficial al înființării Grupului a avut loc la 3 aprilie 1988 la Budapesta. Gruparea România Liberă se revendică a fi „prima organizație de Drepturile Omului și Anti-Comunistă refugiată dintr-o țară din Blocul de Est într-o altă țară din Blocul de Est”. Grupul „România Liberă” a lansat petiţii ambasadelor occidentale, celor din blocul sovietic şi presei occidentale, atrăgând atenţia asupra situaţiei grave în care au ajuns românii şi România ceauşistă; a se vedea alte detalii la: Roland Olah, Grupul „România Liberă” – Organizația anticeaușistă a refugiaților români la Budapesta, disponibil pe: http://studium.ugal.ro/ARTICOLE_STUDIUM/ARTICOLE_STUDIUM10/1006_OLAH.pdf, și pe: http://www.freeromaniagroup.com/index.php?id=1&step=1. 
4. La 11 decembrie 1987, Marin Brâncoveanu, Marian Lupou și Mihai Torjo, studenți ai Facultății de Mecanică, toți din Zărnești (Brașov), s-au solidarizat cu protestul muncitorilor brașoveni din 15 noiembrie 1987, scriind lozinci anticomuniste pe zidurile Universității din Brașov. În anul viitor, cei trei și alții s-au solidarizat cu Doina Cornea, devenind cosemnatari ai unor scrisori anticomuniste publicate de dânsa; conf.: https://www.yumpu.com/ro/document/read/6407500/grupul-din-zarnesti-securitatea-si-doina-cornea-adevarulro. 
5. „Scrisoarea celor șase” a fost redactată contra „conducerii superioare de partid și de stat” de elementele „nemulțumite și pro-sovietice” din cadrul PCR: Gheorghe Apostol, Alexandru Bîrlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pîrvulescu și Silviu Brucan și publicată la 11 martie 1989 la posturile de radio BBC și Europa Liberă. 
6. „Solidaritatea” (Solidarność) – federație sindicală fondată de muncitorii polonezi în septembrie 1980 la Gdańsk în Polonia, devenind o puternică mișcare anticomunistă și apoi exemplu de urmat în cadrul statelor lagărului socialist, ducând la prăbușirea comunismului în Polonia. 
7. La 10 septembrie 1989 a avut loc scufundarea navei de pasageri „Mogoșoaia” în zona „Cotu Pisicii”, în Tulcea, aproximativ 200 de persoane murind înecate. În condiții de ceață, nava românească a fost lovită de împingătorul bulgăresc „Petar Karamincev”; vezi pe larg: Mariana Iancu, Titanicul românesc. 25 de ani de la scufundarea navei Mogoșoaia. Mărturia unui supraviețuitor: „Vasul s-a scufundat în câteva minute”, 9 septembrie 2014, disponibil pe: https://adevarul.ro/locale/tulcea/titanicul-romanesc-25-ani-scufundarea-navei-mogosoaia-marturia-unui-supravietuitor-vasul-s-a-scufundat-cateva-minute-1_540f23a10d133766a8fe10eb/index.html. 
8. Din toamna anului 1987 timp de un an de zile au fost au fost răspândiţi mii de fluturaşi cu conţinut „anticomunist” în diverse puncte din București. Se proceda cu ajutorul unui tun artizanal, cu carbid şi apă, care la câteva minute după activare arunca prin explozie fluturașii respectivi la o înălțime de 50-70 m. După o anchetă extrem de laborioasă (cazul Petarda) s-au obținut date certe care îi acuzau pe unii membri ai reprezentanței diplomatice ungare la București, în speță Györfi Karol, consilier comercial, care avea legături cu caracter informativ și cu Grupul „România Liberă” de la Budapesta și care ar fi lucrat în acest sens cu organele sovietice de informații. În final, autoritățile române l-au declarat persona non grata pe Györfi Karol, caz unic între țările socialiste participante la Tratatul de la Varșovia (n. n.).  
9. ASRI, dosarul nr. (D) 11401, vol. 8, Sinteze, Rapoarte, Note, Planuri de Măsuri, anii 1982-1989, ff: 5-42.