Dezvoltarea industriei textile în România interbelică

Primul Război Mondial s-a încheiat cu victoria Antantei, ceea ce a favorizat dezvoltarea aliatului ce vărsase mult sânge în urma implicării în conflict în anul 1916. România a obținut în 1918 teritoriile locuite de români din fostul imperiu austro-ungar și astfel a fost formată o adevărată industrie la nivel național, mereu cu loc de mai mult și mai bine. Fabricile de prelucrare a materialelor textile implicau mai puțin capital și puteau să asigure acumularea de fonduri pentru investiții în alte domenii de activitate.

Marea Criză Economică a lovit întregul sistem de afaceri de la nivel mondial și România nu putea să fie ocolită de valul devastator. Se știe că au fost greve, reduceri de salarii și chiar incidente în care s-a folosit armamentul forțelor de ordine. Datele statistice colectate de statul român conține însă niște informații deosebit de interesante. Dacă în 1932 erau 470 de unități de producție, s-a ajuns la 552 în anul 1935. O astfel de creștere nu se putea face fără investiții în capitalul uman și aici trecerea a fost de la 38.074 la 54.288 de angajați.

A fost sporită valoarea producției mărfurilor finite până la 8.972.947.000 lei, un salt deosebit de la 6.137.702.000 lei în 1932. Se lucra cu orice fel de fibre și existau țesături fine din mătase și in, dar nu erau uitate nici cele din lână pentru a face față iernilor aspre. Cânepa era folosită pentru frânghii și saci. Bumbacul era materia primă cea mai cerută pentru țesături și pentru vată și pansamente. Este interesant de observat că administratorii stabilimentelor industriale au avut grijă să reducă salariile în 1935 în raport cu cele din 1934, dar fondul de bani pentru muncitori era mult mai mare decât cel din zisa criză. S-a trecut de la 909.304.000 lei în 1932 la 1.239.516.000 lei în 1935.

O industrie modernă nu se poate face fără existența multor mașini și importantă era puterea acestora. Și aici erau progrese vizibile. A fost sporită de la 42.941 CP la 51.491 CP, ceea ce a implicat și o creștere a consumului de combustibil lichid.

Fabricile de textile erau concentrate îndeosebi în Vechiul Regat (256) și în Transilvania (155). Exista o tradiție a producerii de mărfuri pentru populație și s-a folosit forța de muncă din regiunile unde se realizase o activitate creatoare înainte de marele conflict. Basarabia era provincia cea mai lovită de măsurile administrative, autoritățile țariste neglijând o zonă de frontieră ce putea să fie afectată în caz de invazie. Erau abia 19 fabrici cu 417 angajați dincolo de Prut.

România făcea progrese industriale, dar a venit o nouă conflagrație mondială și utilajele au fost jefuite de forțele invadatoare sau au fost distruse în timpul bombardamentelor. Propaganda comunistă a venit apoi cu ideea că nu s-a realizat ceva deosebit în timpul odiosului regim burghezo – moșieresc.

Marea Criză Economică a fost însoțită de o dezvoltare a afacerilor în spațiul românesc și mai era loc din belșug pentru construirea de noi capacități de producție după anul 1935 pentru a satisface o piață în plină extindere.

_{Foto sus: © The Library of Congress}