Dezvoltarea industriei metalurgice în timpul Marii Crize Economice

Specialiștii din perioada comunistă au fost foarte încântați să constate că un fenomen de decădere a lumii capitaliste poate să fie fix delimitat între crahul bursier din SUA și venirea la putere a lui Hitler la 30 ianuarie 1933. Era evident că a fost o prăbușire gravă a sistemului capitalist de producție și economia socialistă a lui Iosif Vissarionovici Stalin era în plin avânt. A fost un dezastru în concepția gânditorilor epocii și apoi poveștile au fost reluate și rostogolite până au devenit adevăr istoric.

Datele statistice publicate în epocă indică însă un interes deosebit pentru obținerea de materii prime în vederea unei prelucrări ulterioare. Era o foame deosebită pentru fier și acesta era considerat esența dezvoltării industriei constructoare de mașini. Transporturile și sectorul imobiliar aveau nevoie din ce în ce mai mult de metal rezistent și firmele din domeniul metalurgic erau presate să vândă la un preț cât mai scăzut de către patronii ce realizau mașini din ce în ce mai performante. Lupta pentru profit era împinsă la limite extreme.

Livrările de oțel au atins în anul 1930 o masă planetară de 95 milioane de tone și un stat mic precum Belgia era capabil să trimită clienților 3,4 milioane de tone. Chiar dacă era recesiune după părerea experților, SUA a produs 41,4 milioane de tone. Minele de cărbune și de minereu de fier erau intens exploatate și geologii căutau noi resurse, preferabil în zone accesibile în vederea reducerii cheltuielilor.

Afacerile în domeniu erau cu adevărat grele și numai clienții din România au cumpărat în anul 1930 produse din fier cu o masă de 263.088 t. Se adăuga metalul inclus în cele 12.446 t de vehicule importate pentru motorizarea transporturilor și trecerea de la era calului. Fierul era inclus și în cele 34.949 t de aparate și motoare necesare industriei și transporturilor. Fierul și lucrările din acest produs rezistent au fost prețuite la puțin peste 3,7 miliarde de lei ai epocii și aparatele, utilajele și motoarele au fost prețuite la peste 2,85 miliarde de lei numai într-un singur an.

Oțelul era deosebit de solicitat după ce se dovedise în Primul Război Mondial fundamental pentru realizarea de arme rezistente și de muniții ucigătoare. O mitralieră de tip Maxim putea să tragă în mod neîntrerupt sute de mii de cartușe fără să fie uzată sau afectată de condițiile de mediu din tranșee. Avea nevoie de întreținere minimă și a continuat să fie asamblată în perioada de recesiune. Totuși, și alte metale deveneau interesante pentru producătorii de mașini și alte lucrări durabile. Numai România a importat, în anul 1930, 12.473 t de alte metale și metaloide.

Specia umană cunoștea în perioada 1929 – 1939, cea de marasm economic, o furie împotriva scoarței terestre în vederea obținerii de materii prime necesare realizării unui profit cât mai mare. Erau scrise cărți de geografie, dar acestea deveneau învechite chiar în timpul redactării din cauza schimbărilor din ce în ce mai rapide. Timpul parcă nu mai avea răbdare.

Economia mondială duduia și polua atmosfera prin norii de fum ai furnalelor, dar patronii tot nu erau mulțumiți cu beneficiile obținute și aveau grijă să reducă din numărul angajaților pe măsură ce mașinile erau introduse masiv în producție. Nu prea mai contau în multe sectoare angajații slab calificați sau cei indisciplinați și patronii nu erau interesați să facă pomeni salariale. Problema economiei din epocă era că o mare cantitate de materii prime de calitate era prelucrată în vederea obținerii de armament și așa se explică de ce nu se găseau produse pentru masele largi de locuitori.

_{Foto
sus: Muncitor într-o oțelărie din Pittsburgh, Pennsylvania, în
perioada interbelică (© Arthur Rothstein / Library
of Congress)}