Dezvoltarea accelerată a industriei constructoare de avioane în timpul Marii Crize Economice

Primul Război Mondial s-a încheiat la 11 noiembrie 1918 și omenirea a început treptat să treacă la economia de pace și să-și îmbunătățească nivelul de trai, cel grav afectat de lipsuri, distrugeri și de teribile epidemii. Gripa zisă spaniolă a făcut ravagii la nivel planetar deoarece a găsit corpurile slăbite din cauza lipsei de hrană. Fabricile au început să livreze mărfuri interesante pentru traiul oamenilor și au fost deschise noi capacități de producție. Se părea că o să fie din ce în ce mai bine, dar în toamna anului 1929 a izbucnit un fenomen denumit Marea Criză Economică.

Marea Recesiune a fost analizată și povestită de către savanți și jurnaliști încât nu mai are rost o repetare a ideilor principale. Trebuie amintit totuși că se spune în cel mai hotărât mod că a fost o slabă producție de mărfuri în toată perioada de după prăbușirea bursei americane în toamna anului 1929.

Problema este că înainte și după 1929 uzinele mecanice au asamblat și livrat tot felul de mașini, dar istoricii și economiștii nu sunt niciodată mulțumiți cu ceea ce se realizează și aplică mereu tactica psihologică a producției insuficiente. Uită să precizeze și vreun sistem de referință. Industria constructoare de mașini a primit din partea guvernelor comenzi de mașini cu calități superioare în raport cu ceea ce exista la sfârșitul Primului Război Mondial și domeniul aviației era în centrul atenției. Modelul Potez XXV a fost livrat în peste 4.000 de exemplare și era un biplan apreciat începând din 1925 deoarece accepta cam toate tipurile de motoare disponibile prin Europa, era ușor de întreținut și zbura de pe orice teren sumar amenajat. Era ideal pentru recunoaștere, dar dispunea de mitraliere și bombe pentru atac la sol. A fost asamblat în mai multe state, inclusiv Polonia și România, aliații tradiționali ai Franței.

Marea Britanie nu putea să rămână descoperită în aer și au fost cerute modele perfecționate de avioane de vânătoare. Au fost construite începând din 1927 443 de exemplare de Bristol Bulldog, dar era loc pentru perfecționări. A fost concurat de Hawker Fury și 275 de exemplare au fost livrate începând din 1931. Au fost cerute și bombardiere ce erau interesante prin forța de distrugere și firma a livrat modelul Hart începând din 1928 în 1.001 exemplare. Cererea a fost prea mare în raport cu capacitățile fabricii și au fost date comenzi altor companii pentru urgentarea livrărilor. Se subînțelege că era și o cerere de dispozitive explozive, un singur avion având nevoie de 236 kg de bombe.

Bombardierele ușoare erau utile și interesante, dar mărimea impresionează și au fost lansate comenzi de avioane grele. Mitsubishi Ki-20 avea o masă de aproape 15 tone și încărcat ajungea la 25 t. Șase exemplare au fost livrate începând din 1931, dar s-a considerat că este loc de perfecționări și asamblarea a fost oprită. Concurența deja avea idei nou și modelul cu origini germane era depășit. Junkers G. 38 a apărut în 1929 în numai două exemplare de aproape 15 tone fiecare. Era gigantismului era anunțată, dar mai existau probleme cu puterea motoarelor.

Avion Mitsubishi Ki-20 (© Wikimedia Commons)

Conducerea de la Tokyo avea pretenții geopolitice mari în Extremul Orient și trebuia să concureze cu celelalte puteri militare din punct de vedere numeric și tehnic. Firma Nakajima a livrat avionul de vânătoare Tip 91 în 450 de exemplare în perioada 1931 -1934. Era un aparat cu aripă parasol, o masă de o tonă și două mitraliere ușoare. Se zice că era Marea Criză Economică și că popoarele o duceau rău, dar muncitorii din fabrici lucrau din greu să aibă piloții cu ce să atace obiectivele. Combustibilul de aviație este scump și Japonia era obligată să cumpere din ce în ce mai mult petrol.

Vapoarele au fost definite în orice tratat de economie drept ideale pentru transport de mărfuri cu masă mare sau a unor mulțimi de pasageri, dar erau prea lente pentru secolul vitezei. Inginerii au trecut la combinarea cu avionul și a rezultat hidroavionul cu dimensiuni sporite. Firma Dornier a prezentat în anul 1929 modelul Do X ce putea să transporte 66 de călători în condiții de lux pe distanțe lungi sau o sută spre destinații apropiate.

Avea o masă de 28 de tone și cerea 16.000 l de carburant pentru un zbor de durată. Se adăugau cel puțin 3.600 l de ulei pentru funcționarea motoarelor în bune condiții. Au fost asamblate trei exemplare în total până-n 1932, dar n-a avut succesul scontat din cauza complexității cu 12 motoare și, în plus, nu toate orașele mari aveau suprafețe de apă potrivite pentru giganții zburători. Oamenii erau comozi și nu acceptau să se deplaseze prea mult până la un luciu de apă.

Aviația a început să aibă pretenții mari de la economie. Erau cerute tipuri de oțel pentru structura de rezistență, dar aluminiul era metalul cel mai folosit pentru realizarea fuzelajului și a aripilor, lemnul și pânza începând să fie alungate din aeronavele de viteză sau grele. Nici nu opuneau rezistență la gloanțele mitralierelor și gurile de foc se înmulțeau în fiecare zi.

Nu exista recesiune în domeniul armamentului de bord. Aluminiul este un metal ușor, dar care se obține deosebit de greu și s-a trecut la realizarea de uzine electrice cu putere sporită . Rafinăriile au început să livreze combustibil de calitate superioară și performanțele motoarelor erau îmbunătățite cu ajutorul tetraetilului de plumb. Aeroporturile civile și militare au început să aibă piste din beton astfel încât să permită decolarea în orice condiții meteo.

Lumea definită drept capitalistă evolua rapid în domeniul aeronautic și competiția între firmele unei țări era acerbă pentru contracte din partea guvernelor. Era o spirală a cursei înarmărilor de neînchipuit, noul de astăzi putând să fie vechi a doua zi. Monoplanul american de bombardament Martin B-10 a apărut în anul 1932 și reprezentat o revoluție în domeniu. Bimotor, cu forme aerodinamice perfecte și complet metalic, B-10 a trimis la casare sau transport bombardierele vremii. Mai mult. Putea să depășească aparatele de vânătoare existente și astfel s-a declanșat o cursă a înarmărilor și la capitolul viteză.

Armamentul de la bord a fost perfecționat, gloanțele de calibru mic fiind insuficient de distrugătoare. Mitralierele au fost înmulțite de la două la patru și a crescut cantitatea de muniție transportată. Istoricii au avut dreptate să scrie că era supraproducție, dar n-au precizat că era vorba de cartușe și de bombe. Martin B-10 a fost livrat în 348 de exemplare și a fost repede depășit de alte modele.

Progresele în domeniul motoarelor au generat o sporire a masei avioanelor și aliajele noi permiteau creșterea dimensiunilor fuzelajului și a aripilor. Rezervoarele de combustibil au permis creșterea razei de acțiune și astfel epoca de recesiune a fost una de sfârșit a dirijabilelor, chiar dacă au mai existat câteva tentative de înviere a giganților ce permiteau zboruri intercontinentale sau supravegherea oceanelor în caz de război. USS Akron parcă a fost în simbol al perioadei de avânt economic numit științific recesiune. A fost asamblat începând cu 31 octombrie 1929, a fost finisat în 1931 și s-a prăbușit în 1933. Avea 182 de tone și era propulsat de opt motoare ce aveau o rezervă de 78.000 l de combustibil pentru un zbor pe mare distanță.

O revoluție tehnologică

Sunt numai câteva exemple din ceea ce s-a construit din 1925 și prăbușirea bursei de pe Wall Street a fost ceva periferic în domeniul competiției aeriene pentru dominație regională sau mondială până-n 1935. Se va produce atunci o altă revoluție tehnologică și se poate demonstra că industria constructoare de mașini a fost absolut înfloritoare și abia făcea față comenzilor în perioada 1925 -1939. Nu s-a pus problema vreunei recesiuni, dar avioanele erau adevărate găuri negre pentru bugetele statelor deoarece un avion militar nu produce ceva util maselor.

Competiția aeronautică din lumea capitalistă a contribuit din plin la extinderea unor probleme economice, dar trebuie spus că nu s-a dus vreo lipsă de tehnică aeronautică. Problema era că mereu erau cerute mai multe și mai performante aparate de zbor și criza nu se simțea în domeniul industriei constructoare de avioane. Cerul era plin de aparate de zbor, dar istoricii și economiștii văd o lipsă de activitate în economie și tot repetă minciuna cu criza din 1929 și cu lipsa de producție din fabrici.

Apariția avioanelor a mai avut o consecință interesantă: înmulțirea armelor antiaeriene. Mitraliera Hotchkiss calibrul 13,2 mm model 1929 a fost livrată la o masă de 37,5 kg și era utilă în luptele apropiate. A fost folosită inițial în Franța, Italia și Japonia. Au fost oferite și-n variante cu două și patru țevi pentru utilizare în cadrul marinei militare. Era cu o putere de foc limitată și mult mai interesante puteau să fie tunurile prin proiectilele explozive.

Marinele de război au început să dezvolte piese cu destinație duală. Lovirea bombardierelor aflate în zbor orizontal la înălțime putea să fie misiunea tunurilor americane de calibrul 127 mm și acestea au devenit artileria secundară montată pe navele principale de luptă. Explozia unui proiectil de 24 kg putea să genereze avarii grave unui aparat de zbor, dar putea să afecteze și un distrugător sau crucișător ușor. Nu exista lipsă de comenzi la acest tip de gură de foc ce avea o masă de două tone. Tirul antiaerian necesita aparatură optică specială și predictoare, sisteme militare deosebit de scumpe.

Industria aeronautică a construit mult în perioada 1926 – 1933, dar costurile uriașe din domeniul militar au afectat bugetele statelor și au fost uitate investițiile utile pentru popoare.

_{Foto sus: Avion Martin B-10 (© Wikimedia Commons)}