Declanșarea Blitzkrieg-ului în Vestul Europei

În timpul după-amiezii și serii de 9 mai 1940, OKH (Oberkommando der Heeres - Înaltul Comandament al Forțelor Terestre germane – n.r.) a transmis structurilor subordonate semnalul codificat „Danzig” - care însemna că A-Tag (de la Angriffs-Tag, data de declanșare a atacului) va în dimineața zilei următoare. După primirea semnalului, unitățile subordonate Heeresgruppe A și B au început dislocarea în raioanele de concentrare în vederea trecerii la ofensivă.

Asaltul forțelor aeropurtate

Înainte de răsăritul soarelui, sute de bombardiere ale Luftwaffe au început să decoleze de la bazele din Germania. Ca și în Polonia, Luftwaffe deschidea ofensiva printr-o încercare de a distruge aviația inamică la sol. Primul val de 500 de bombardiere din cadrul Flotelor 2 și 3 Aeriene a lovit 72 de aerodromuri din Belgia, Olanda și Franța.

Al doilea val, cuprinzând alte 500 de bombardiere, a urmat la 90 de minute după asaltul inițial. Loviturile aeriene au înregistrat un succes considerabil împotriva aviațiilor belgiene și olandeze, care au pierdut în doar câteva ore jumătate din aparatele de zbor din dotare. În schimb, atacurile împotriva aerodromurilor franceze și britanice au fost mai puțin eficiente datorită intervenției avioanelor de vânătoare aliate care a produs pierderi considerabile bombardierelor germane, neescortate de vânătoarea proprie.

În timpul desfășurării primelor raiduri aeriene, Sturmabteilung Koch, organizat pe patru grupuri de asalt aeropurtat de valoare companie, a executat un atac îndrăzneț împotriva obiectivelor belgiene dispuse de-a lungul Canalului Albert în cadrul unei operațiuni de desant debarcat din planoare.

Trei grupuri au primit misiunea să cucerească podurile care traversau canalul, iar unul a aterizat pe suprastructura Fortului Eben-Emael la ora 5:24. Garnizoana obiectivului, uluită și paralizată de temeritatea asaltului, s-a baricadat în interiorul fortului în timp ce parașutiștii germani au început distrugerea turelelor (unele retractabile sau false) care adăposteau tunuri cu calibre cuprinse între 60 și 120 mm, a cazematelor și a cupolelor de observare și dirijare a focului, utilizând încărcături cumulative. Bătaia de peste 17 km a tunurilor cal. 120 mm permitea trupelor belgiene să acopere cu foc trecerile peste Canalul Albert și căile de comunicații din regiune.

Și celelalte detașamente de asalt au atacat prin surprindere obiectivele încredințate, reușind să cucerească două poduri din cele trei desemnate, singura nereușită fiind podul de la Kanne, din apropiere de Eben-Emael, pe care belgienii au reușit să-l distrugă la timp. Până la ora 6:00, parașutiștii germani cuceriseră două poduri peste Canalul Albert și au neutralizat gurile de foc din Eben-Emael. Astfel, principala linie de apărare a belgienilor – Canalul Albert – s-a prăbușit după primele asalturi ale forțelor aeropurtate germane.

Surprinzător, forțele Diviziei 7 Infanterie belgiană, care răspundea de apărarea acestui sector vital, au rămas practic imobile toată ziua, în timp ce micile detașamente de asalt aeropurtat și-au consolidat apărarea obiectivelor cucerite. S-au înregistrat totuși câteva slabe contraatacuri belgiene, respinse cu pierderi grele pentru atacatori.

Parașutiștii germani nu numai că au reușit să provoace pierderi de 12 ori mai mari decât cele proprii, dar au capturat chiar și 700 de militari din cadrul garnizoanelor belgiene. Belgienii nu au organizat nicio acțiune pentru recucerirea fortului Eben-Emael, iar Luftwaffe a bombardat constant pozițiile belgiene pentru a descuraja orice încercare de contraatac. Nici Marele Cartier General al armatei belgiene nu a depus vreun efort pentru a dirija trupe din rezervă pentru astuparea breșelor majore înregistrate în apărarea Liniei Canalului Albert (129 km).

Mai spre nord, valuri de avioane de transport Junkers Ju-52 au declanșat invazia aeropurtată a Olandei prin desantarea unor batalioane de parașutiști pentru cucerirea a trei aerodroame de lângă Haga și a unui batalion pentru capturarea podurilor vitale de lângă Moerdijk din sudul Olandei. După cucerirea celor trei aerodromuri, următorul val de avioane de transport a debarcat două batalioane din cadrul Diviziei 22 Aeropurtate pentru întărirea dispozitivului parașutiștilor.

O altă acțiune temerară a germanilor a constat în întrebuințarea a 12 hidroavioane care au aterizat pe râul Nieuwe Maas din centrul Rotterdamului și au debarcat 70 de militari, care au cucerit două poduri vitale. După ce și-au revenit din șocul asalturilor germane, Corpul I Olandez a organizat contraatacuri împotriva parașutiștilor germani, care nu dispuneau de armament greu. Deși formate din rezerviști, unitățile olandeze, având sprijin de artilerie, au reușit până la amiază să respingă trupele aeropurtate și să recucerească cele trei aerodromuri de lângă Haga.

Până la sfârșitul zilei, germanii au angajat 7.000 de parașutiști, din care olandezii au capturat 1.745, reușind să controleze doar podurile de la Moerdijk. Deși operațunea aeropurtată a fost costisitoare pentru germani, speranțele olandezilor de a menține o apărare organizată au fost risipite de pierderea podurilor de la Moerdijk.

Invazia Olandei

În scopul reducerii presiunii asupra parașutiștilor, Armata 18 germană a început invazia Olandei, introducând în luptă Divizia 9 Blindată și Divizia SS-VT (SS-Verfügungs). Olandezii au reușit să arunce în aer șapte din cele opt poduri de peste fluviul Maas (Meuse), înainte de sosirea tancurilor germane, însă un detașament din Batalionul de forțe speciale Brandenburg, a reușit să captureze intact podul de la Gennep.

Germanii au profitat imediat de acest succes și au trecut un regiment de infanterie peste podul capturat, forțându-i pe olandezi să abandoneze până la căderea serii Linia Peel și să se retragă în spatele Canalului Zuid-Willemsvaart.

Parașutiști germani lansaţi asupra Olandei (© Profimedia)

Divizia 9 Blindată a început traversarea fluviului Maas în dimineața zilei următoare. Spre deosebire de operațiunile rapide executate de germani în Belgia și Franța, înaintarea lentă a Armatei 18 pe teritoriul olandez nu avea nimic în comun cu Blitzkrieg-ul, fiind mai degrabă un atac metodic și precaut.

Inițial, Armata 6 germană (Reichenau) avea misiunea de a cuceri Maastricht și apoi de a face joncțiunea cu forțele Sturmabteilung Koch pe Canalul Albert. Corpul V Armată, având în eșalonul I Divizia 4 Blindată și sprijinită de două divizii de infanterie, a traversat frontiera și s-a îndreptat spre Maastricht. Încercarea unor forțe din Batalionul Brandenburg, îmbrăcați în uniforme ale jandarmeriei olandeze, de a captura podurile de peste Maas din Maastricht a eșuat, iar olandezii au aruncat în aer toate cele trei poduri. Divizia 4 Blindată a luat cu asalt Maastricht, iar garnizoana olandeză a capitulat la ora 11.

Germanii au început repararea podurilor avariate, trimițând forțe pentru a realiza joncțiunea cu parașutiștii care controlau cele două poduri peste Canalul Albert. Distrugerea podurilor peste Mass și a celui de la Kanne a imobilizat Divizia 4 Blindată în Maastricht, însă, în seara de 10 mai, unitatea a reușit să traverseze peste canal batalionul de motocicliști pentru a ataca din flanc trupele Diviziei 7 Infanterie belgiene. În ciuda faptului că germanii nu traversaseră tancuri peste canal, ci doar câteva batalioane de infanterie, moralul Corpului I Armată belgian a început rapid să se deterioreze.

În dimineața de 11 mai, chiar înainte de realizarea joncțiunii dintre trupele Armatei 6 cu parașutiștii de la Eben-Emael, corpul belgian a început retragerea de pe Canalul Albert spre aliniamentul râului Dyle. În acel moment cele două divizii ale Corpului III Armată belgian dețineau Liège – un oraș protejat de trei forturi moderne, construite în anii 1930 și similare celor din cadrul Liniei Maginot în privința protecției și a puterii de foc, precum și opt mai vechi, dar modernizate.

Cu toate acestea, în momentul în care Corpul I a început retragerea, Corpul III a decis evacuarea orașului Liège, chiar dacă nu erau în contact cu trupele germane, abandonându-i pe cei 6.000–8.000 de militari care încadrau forturile. Abandonarea Liège-ului pe 11 mai a reprezentat o gravă eroare operațională din partea comandamentelor belgiene și a spulberat orice șansă de a întârzia traversarea Canalului Albert de către unitățile germane.

Descoperă secretele Bătăliei pentru Franța din primăvara anului 1940, în numărul 54 al revistei „Historia Special” (revista:special/54), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 27 martie – 25 iunie 2026, și în format digital pe paydemic.com.