De ce a fost neînfricat Nicolae Ceaușescu la Târgoviște

Mulți publiciști și istorici, ba chiar și mulți politicieni, au observat că Procesul de la Târgoviște l-a reabilitat pe Nicolae Ceaușescu. De ce? Răspunsul e mai mult decît interesant în materie de imagine publică.

Anterior lui 22 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a fost pentru mai toți românii un portret. Un portret idealizat, dar un portret. Despre omul Nicolae Ceaușescu îndrăzneau să scrie – și îndrăzneau, pentru că li se permitea – doar scriitori precum Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor. Toți ceilalți semnatari de ode se încadrau strict în numărul redus de cuvinte și formulări: Un om între oameni, Geniul Carpaților, Înțeleptul Conducător.

Oricît ar părea de straniu, Cultul personalității a făcut mult rău lui Nicolae Ceaușescu prin zidul de neîncredere ridicat între el și români ca urmare a laudelor deșănțate. Lipsite de măsură nu doar prin frecvența halucinantă, dar și prin exagerările groaznice, laudele aduse lui Nicolae Ceaușescu au dus la neîncrederea și în calitățile reale ale lui Nicolae Ceaușescu.

Putem spune orice despre Nicolae Ceaușescu. Că a fost un comunist fanatic; că nu absolvise la vreme o facultate mai acătării; că era Dictator; că se implica în cele mai mărunte decizii, reluînd la nivel de șef de stat comportamentul chiaburilor din Scornicești. Nu putem spune că n-avea geniu politic, dar mai ales nu putem spune că era laș. Lumea se miră de bărbăția dovedită la Tîrgoviște, de neînfricarea ce a uimit pe occidentali. Dar tot ea, Lumea, uită că Nicolae Ceaușescu a fost arestat pe bune și condamnat chiar de tînăr. Cităm din Wikipedia:

„Procesul de la Brașov și detenția la Doftana

Cert este că în 1936 Ceaușescu era secretar regional al UTC și încerca, împreună cu agitatorul polonez Vladislav (sau Vladimir) Tarnovski, să coaguleze celulele comuniste. În ianuarie 1936 cei doi au vizitat celula comunistă constituită în comuna Ulmi de lîngă Târgoviște, încercînd să-i atragă pe membrii ei cu funcții mai înalte în ierarhia comunistă.

Întîlnirea a fost deconspirată de un informator al Siguranței, Ion Olteanu, iar Ceaușescu a fost din nou arestat împreună cu Tarnovski, Gheorghe Dumitrache (organizatorul celulei) și alți comuniști. În cursul anchetei și interogatoriilor separate, Ceaușescu a rămas singurul care a refuzat să recunoască, împotriva tuturor evidențelor, activitatea subversivă. La sfîrșitul lunii grupul a fost transferat la Palatul de Justiție din Brașov, unde a fost judecat. În perioada judecării procesului a fost încadrat în PCdR.

Ceaușescu a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare (doi ani pentru acțiunile propriu-zise și șase luni pentru ultraj în urma protestelor vehemente la adresa curții). El și Tarnovski au primit cele mai mari pedepse din lotul de 13 activiști comuniști condamnați.

Transferat ulterior la Închisoarea Doftana, Ceaușescu i-a întîlnit pe Vasile Luca, Alexandru Moghioroș și apoi pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica și Gheorghe Apostol. Propaganda comunistă avea să creeze multiple legende romanțate în jurul detenției la Doftana.

Eliberat la termen în 1938, Ceaușescu a rămas în libertate doar doi ani, întrucît în 1939 a fost condamnat în lipsă la 3 ani de închisoare pentru continuarea propagandei comuniste, fiind din nou arestat în 1940.

În această scurtă perioadă de libertate, a cunoscut-o pe Elena Petrescu, activistă comunistă din București. Încarcerat la închisoarea din Jilava, Ceaușescu a continuat întîlnirile cu Elena, profitînd de permisiunea primită din partea conducerii penitenciarului de a primi tratament stomatologic la Spitalul Militar.

Transferat în 1942 la Caransebeș și în 1943 la Văcărești, la terminarea detenției în 1943 nu a fost eliberat, în condițiile în care generalul Antonescu se ferea să elibereze activiști comuniști ce i-ar fi subminat regimul, ci a fost transferat în lagărul de la Târgu Jiu, unde erau aduși comuniștii. A fost eliberat la 4 august 1944.”

După decembrie 1989, în cadrul vastei Operațiuni de nuanță bolșevică de rescriere a trecutului, aceste realități din biografia lui Nicolae Ceaușescu au fost puse la îndoială. Folosite în cadrul Cultului personalității ca lingușiri mizere și nu ca fapte adevărate, legendarizate pînă dincolo de orice limită a bunului simț, aceste realități n-au mai fost acceptate de români ca adevărate chiar înainte de 1989.

După 1989 aceeași ziariști și publiciști care contribuiseră la Cult au sărit în partea cealaltă, negînd cu mînie orice fapt eroic din trecutul lui Nicolae Ceaușescu. Pe fondul exagerărilor anterioare în privința arestărilor și anchetărilor la Siguranță, s-a ajuns să se susțină că tînărul Nicolae Ceaușescu n-a fost arestat și condamnat la închisoare, că totul e o născocire a istoricilor în cadrul Cultului.

Concomitent, după decembrie 1989, în cadrul campaniei de legendarizare propagandistică a interbelicului, Siguranța a fost prezentată ca o instituție de tip academic, alcătuită din intelectuali și nu din brute bătăușe, cum a fost în realitate. Prin urmare, bumbăcirea tînărului Nicolae Ceaușescu în subsolurile Poliției politice dintre cele două războaie a fost negată cu vehemență, ca rod al propagandei comuniste.

Nicolae Ceaușescu avea la Târgoviște un trecut de ins neîmblînzit, de neînfricat în fața statului ostil, de rebel în fața anchetatorilor și a judecătorilor considerați a fi ai statului burghez. La Tîrgoviște Nicolae Ceaușescu nu e deloc surprinzător în tot ceea ce face. Refuzul de a recunoaște Completul de judecată nu era pentru el o noutate. O mai făcuse în tinerețe la Procesul de la Brașov, cînd se luase în gură cu judecătorii.

Articolul scris de Eugen Jebeleanu pentru Cuvîntul liber din 16 iunie 1936 a fost exploatat pînă la greață în anii de Cult al personalității. Eugen Jebeleanu a fost bombănit retrospectiv pentru elogiul adus tînărului neînfricat. Punînd între paranteze propaganda pro și contra Ceaușescu se cuvine a reaminti că la vremea scrierii articolului respectiv Eugen Jebeleanu era un gazetar de Stînga și mai ales un poet.

Era practic imposibil la vremea respectivă (azi nu se întîmplă așa ceva) să fii intelectual și să nu te emoționeze lupta pentru ideal a comuniștilor. Publicistul Eugen Jebeleanu știa, spre deosebire de noi, postdecembriștii, ce însemna închisoarea arestul preventiv, bătăile la Siguranță. Articolul său aparține unui intelectual care tresărea la cutezanța unui adolescent de a înfrunta Justiția:

„Ceaușescu are 19 ani (neîmpliniți) și este cizmar. Ceaușescu e un copil. Dar un copil cu o inteligență de o maturitate surprinzătoare. E scund, slab, cu ochii mici și vioi, două boabe de piper. Vorbește limpede, puțin prea repede, parcă voind să spună deodată tot ce știe. Are nouăsprezece ani, dar a văzut și a pățit ca pentru nouăzeci.

Bătaie? Ho-ho, și încă cum!

Jandarmii nu se joacă.

O spune totuși simplu, ca pe un lucru devenit firesc, schițînd din cînd în cînd cîte un gest: trei degete unite, descriind cercuri, ca pentru rotunjimea frazelor.”

„Nu a împlinit 20 de ani (nici nouăsprezece) și a fost și el condamnat, în aceeași ședință de sîmbătă, la șase luni închisoare tot pentru ultraj.

Și anume pentru că – la auzul pedepsei date lui Tarnovski – s-a adresat Consiliului, spunînd că se solidarizează cu camaradul său. Inimă tînără și generoasă, să ne mirăm că i s-au mai dat șase luni de închisoare?

Va trece vara, va veni toamna și îl va prinde și lapovița. Ceaușescu cu cei 19 ani ai săi, nu le va putea simți și nu le va vedea, ca altădată, la el, la țară.”

Diferă Nicolae Ceaușescu de la Târgoviște de Nicolae Ceaușescu de la Brașov?