„Dacii trăiesc nedezlipiți de munți“

Modurile în care mai marii dacilor își ridică fortificații în epoca clasică geto-dacică sunt diferite de cele din trecut. În secolul II î.Chr. apar, în zona subcarpatică, reşedinţele aristocratice fortificate. Unele dintre aceste cetăți au fost ridicate pe platouri înguste ale unor dealuri prăpăstioase. Un istoric roman din vremea lui Traian, Florus, spunea că „dacii trăiesc nedezlipiți de munți“.

În epoca clasică a geto‑dacilor s‑a răspândit obiceiul ca aristocrația războinică și regii să‑și ridice cetățui‑locuință pe vârful dealurilor și al stâncilor înalte și abrupte. Până la daci, geții din vechime şi celții evitau să se stabilească în apropierea zonelor montane. Vechii geți căutau spațiile largi, de‑a lungul râurilor.

Dacii, însă, au urcat pe munți; nu este vorba de grosul populației, ci doar de aristocrați. Aceștia își ridicau cetățile pe vârfuri abrupte de dealuri sau munți nu din nevoia de apărare, ci pentru a‑și afișa statutul. Cetățile ridicate de daci pe piscuri stâncoase nu erau făcute să reziste unui asediu mai serios. În aceste cetăți abia puteau locui permanent câțiva oameni și nu se puteau depozita cantități mari de apă sau de hrană.

Pe de altă parte, în zonele de câmpie, în special în sudul și în estul Carpaților, au fost descoperite mari așezări fortificate. Acestea arătau ca niște sate mari, construite pe terase naturale cu maluri abrupte, deseori în apropierea marilor râuri. Arheologii le-au numit „dave“, după sufixul din coada numelor unor așezări descoperite în izvoare.

Davele aveau o populație numeroasă și ateliere meșteșugărești; aici se țineau, foarte probabil, în mod regulat târguri și serbări religioase. În dave locuiau basileii care stăpâneau peste acel trib sau teritoriu. Tot în aceste așezări se aflau probabil temple sau alte locuri de cult. Perimetrul unei mari părți din suprafața davelor era întărit cu elemente defensive, însă existau și cartiere deschise, în afara acestui spațiu.

Arheologii au constatat că între vechile cetăți și centre fortificate de dinainte de epoca lui Dromihete, precum Zimnicea, și davele din epoca clasică geto-dacică nu a existat nicio continuitate. Vechile fortificații au fost toate abandonate în cursul celui de-al treilea veac, iar noile cetăți și dave au fost reconstruite în alte locuri. Uneori au fost refolosite de către geto-daci fortificații din Epoca Bronzului.

Cercetările arheologice au constatat că locuințele geților din epoca clasică erau de suprafață (adică nu bordeie) și erau construite din bârne înfipte vertical în pământ, între care se împleteau nuiele, tencuite apoi cu lut ori din bulumaci de lemn (uneori pe fundații de piatră) așezați orizontal, unii peste alții și îmbinați la colțuri. În general, casele aveau plan rectangular, dar în așezările din Munții Orăștiei, la Grădiștea Muncelului / Sarmizegetusa Regia și în unele zone înalte au fost descoperite construcții cu formă poligonală, aproape rotundă.

Acest text este un fragment din articolul „Geții în istorie”, publicat în numărul 239 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

Cumpără acum!

_{Foto sus: Cetatea dacică de la Costești-Blidaru. Reconstituire ideală, pe baza cercetărilor arheologice, din ultima fază a existenței acestei puternice fortificații. Se observă bine turnurile și construcțiile anexe. Și în teren, traseul zidurilor din piatră este foarte bine vizibil. Ilustrație realizată de Radu Oltean, publicată în albumul „Dacia. Războaiele cu romanii”, © Editura Humanitas, 2019}