Geții - o istorie tulbure şi războinică

În primul sfert al secolului al III-lea î.Chr., Balcanii și Grecia au fost invadate de mai multe valuri de celți, veniți din Europa Centrală și din Transilvania (unde se stabiliseră cu câteva generații în urmă). Cam în aceeași perioadă (cca 280 î.Chr.) a murit și Lisimah, ultimul rege macedonean care a controlat politic Tracia. Probabil în acea epocă s-a prăbușit și regatul getic al lui Dromihete, iar lumea geților de pe ambele maluri ale Dunării s-a fărâmițat în mici și numeroase triburi.

După o perioadă de jafuri rămase în istorie, o mare parte dintre celți s-au stabilit în Balcani și de-a lungul Dunării. Epoca de aur a culturii tracice (în special în zona dunăreană) s-a stins încet în următoarele decenii, după acest moment. În aceeași perioadă tulbure, grupuri mari de germanici, bastarnii, veniți din nordul Europei, s-au stabilit în mare parte în Moldova (între Nistru și Siret). Cultura geților din Moldova s-a stins, iar vechile fortificații ale acestora au fost părăsite. Singure, orașele pontice au rămas legăturile tracilor nordici cu lumea și cultura greacă. În schimb, a crescut foarte mult influența celților, stabiliți printre traci.

În preajma anului 200 î.Chr. își fac intrarea în istoria Balcanilor romanii. În 197 î.Chr., romanii îi zdrobesc într-o bătălie pe macedoneni, iar cinci decenii mai târziu cuceresc definitiv Grecia și Macedonia, transformându-le în provincii romane. Deja geții nu mai sunt cei de pe vremea lui Darius, nici cei de pe vremea lui Dromihete. Celții din Transilvania dispar din istorie, iar în locul lor se ridică un neam de traci nordici, înrudiți cu geții – dacii.

Este epoca în care numeroase triburi din Carpați și Balcani trăiau din jefuirea așezărilor bogate din sud. Tot la câțiva ani, poate și mai des, adevărate expediții militare de jaf, conduse de diverse neamuri barbare din Balcani, traci, celți, iliri, coborau spre Provincia Macedonia sau chiar mai la sud, în Tesalia sau Epir, jefuind și ucigând. Când mureau, toți acești războinici de profesie erau incinerați și îngropați cu propriile arme. Teritoriile unde au trăit, au luptat și au murit sunt marcate de mormintele lor, bogate în arme preluate atât din moștenirea celtică, cât și din cea tracică.

În majoritatea acestora, arheologii au descoperit câte o spadă lungă, una‑două lănci, zăbale și un pumnal curbat – o sica. În unele morminte s‑au găsit și umbo‑uri (întăritura de fier a scutului). În mormintele celor mai bogați războinici au fost descoperite – rar – coifuri și cămăși de zale, de asemenea de tradiție celtică sau elenistică.

Spadă celtică îndoită ritual, descoperită probabil în sudul Olteniei, în zona de contact cu scordiscii. Secolul II î.Chr.

Mormintele acestor călăreți sunt presărate pe un spațiu întins din Balcani până în Carpați.

Foto sus: În drum spre țara sciților, din stepele nord-pontice, regele achemenid Darius cel Mare a supus toate neamurile tracilor. Doar geții cei nesăbuiți s-au împotrivit și îndată au fost robiți, cu toate că ei erau cei mai viteji și mai drepți dintre traci. Reconstituirea ideală a momentului descris de Herodot (© Humanitas, 2021)