Cutremurul care a distrus un oraș, dar și un imperiu
La mijlocul secolului al XVIII-lea, Lisabona era al cincilea oraș al Europei. Avea un port aglomerat, o populație bogată și colonii pe trei continente. Însă istoria Lisabonei s-a schimbat de pe o zi pe alta: pe 1 noiembrie 1755, de Sărbătoarea Tuturor Sfinților, un cutremur puternic a zguduit capitala Portugaliei – cu efecte devastatoare nu doar pentru oraș, ci și pentru întregul imperiu.
1 noiembrie 1755, Sărbătoarea Tuturor Sfinților – zi importantă pentru romano-catolici. Lisabona se pregătește pentru festivități. Cu puțin timp înainte de ora 10 dimineața, un cutremur puternic – cu epicentrul la circa 300 km de coastă – zguduie orașul. A avut o magnitudine de 8.5 – 9 și o forță echivalentă cu 32.000 de bombe atomice. Cutremurul a durat mult – potrivit mărturiilor, ar fi avut între trei și șase minute.
Orașul a fost distrus. Zece mii de oameni au pierit sub dărâmături, în condițiile în care 85% din clădiri au căzut. Apoi, la câteva zeci de minute după cutremur, un tsunami – o raritate pentru Lisabona, motiv pentru care oamenii au fost complet luați prin surprindere – a lovit orașul și a mai ucis alte câteva sute de persoane. Și după tsunami, un val de incendii – din cauza tuturor lumânărilor aprinse prin oraș pentru Sărbătoarea Tuturor Sfinților, în casele rămase în picioare, dar și printre ruine au izbucnit mai multe incendii. Incendiul – care a căpătat o amploare terifiantă – a fost stins abia după o săptămână, timp în care a făcut mii de victime.
Epicentrul cutremurului din 1 noiembrie 1755 și viteza de deplasare a tsunamiului (în ore). Harta nu oferă informații asupra înălțimii valului
În total, circa 40.000 de persoane (dintr-o populație de 200.000) au fost ucise în urma catastrofei care a transformat Lisabona, în decurs de doar câteva ore, într-o ruină. Orașul a fost distrus aproape în totalitate. Au dispărut monumente de arhitectură manuelină, noua clădire a Operei, Palatul Ribeira – care găzduia o bibliotecă de 70.000 de volume și manuscrise, inclusiv opere de artă de Titian, Rubens sau Correggio. Au fost pierdute și arhivele regale, unde se găseau informații detaliate despre explorările lui Vasco da Gama și a marilor exploratori portughezi.
Familia regală a scăpat nevătămată, la fel și prim-ministrul Marchizul de Pombal, cel care va conduce operațiunile de asistență și reconstrucție. Cu o mână de fier, Pombal a făcut ce era de făcut:a trimis echipe de pompieri pentru stingerea incendiilor;a cerut adunarea, într-un timp cât mai scurt, a cadavrelor de pe străzi, pentru a preveni epidemiile;a ordonat luarea de măsuri stricte împotriva criminalității.
La o lună după dezastru, Regelui Joseph I și Marchizului de Pombal le-au fost prezentat planurile pentru reconstrucția orașului. Manuel da Maia, inginerul-șef al regatului, a prezentat patru opțiuni: reconstrucția orașului vechi cu materiale reciclate (varianta cea mai ieftină), lărgirea anumitor străzi și reconstrucția selectivă a zonelor distruse și, în fine, varianta cea mai îndrăzneață – care presupunea distrugerea completă a ceea ce mai rămăsese din cartierul Baixa și construcția de la zero, fără opreliști, a unui cartier nou. A fost aleasă această variantă, iar noile clădiri aveau să fie printre primele edificii protajate seismic din Europa.
Marchizul de Pombal, despre care unii spun că s-a comportat ca un tiran în acea vreme, a luat măsuri pentru a asigura continuitatea Imperiului, grav afectat de prăbușirea economică a Lisabonei. Cu toate acestea, Portugalia n-a mai revenit niciodată la gloria de odinioară.