Cum aduceau marinarii blugi, whisky, țigări și carpete în România socialistă
Cât de greu găseai pe vremea lui Ceaușescu o pereche de blugi? Câți ați băut o cafea adevărată și nu nechezol? Un Kent fuma doar medicul. Omul simplu se mulțumea doar cu un Carpați. Pe pereții românilor de rând se găseau mileuri și nu carpete cu „Fuga din Serai“. Doar castele privilegiate aveau acces la marfa de contrabandă a navigatorilor. Trebuia să fii prieten cu cineva din familia unui marinar sau vecin de încredere.
Și acum, după 20-30 de ani, foștii marinari se feresc să recunoască faptul că aduceau mărfuri interzise și câți bani scoteau din contrabandă.
Câțiva dintre foștii navigatori au povestit, în exclusivitate, pentru „Adevărul“, cum se introduceau în țară articolele interzise pentru românul de rând. Evident, sub protecția anonimatului.
Partea oficială
Fiecare membru al echipajului primea o sumă de bani, la fiecare voiaj. Un marinar era plătit, pe zi, cu 80 de cenți, un ofițer cu 1, 55 cenți, iar comandantul primea 2 dolari, pe zi.
În funcție de zona în care se ajungeau, sutele românești se schimbau în moneda țării respective:fie la casele de schimb valutar, la bancă, sau pe stradă, în țările arabe.
Un membru al echipajului avea voie să aducă în țară o sticlă de băutură, un carton de țigări, 10 săpunuri și maximum două perechi de blugi, adică doar produse pentru uzul personal și al familiei sale.
La întoarcerea în țară, pe navă urcau oficialitățile:reprezentanții Căpităniei, grăniceri, Vama. Fiecare marinar era vizitat în cabina sa. Bunurile aduse erau catalogate și trecute într-un borderou, alături de numărul voiajului, numărul zilelor de voiaj, mărfurile achiziționate . Suma primită la îmbarcare trebuia să coincidă cu suma cheltuită pe produsele cumpărate, în străinătate. În cazul în care rămâneau câțiva dolari, i se dădea un bon și, cu el, marinarul mergea la free shop, de unde-și cumpăra țigări, de regulă.
Asta e partea oficială a unui voiaj.
Partea neoficială-sarabanda contrabandei
La plecarea în voiaj, fiecare marinar avea asupra lui câteva mii de lei. Când nava ajungea într-un port străin, banii românești se schimbau în moneda țării respective:fie la casele de schimb valutar, la bancă, sau pe stradă, în țările arabe.
Un agent străin venea la navă cu o listă de prețuri. De el se ocupa, de regulă, ofițerul 3. Lista trecea pe la fiecare membru al echipajului și fiecare nota ce dorea:100 perechi de blugi, 10 baxuri de țigări, 10 sticle de whisky, cremă de ras, săpun…etc.
A doua zi, agentul străin aducea marfa la bordul navei. De multe ori, se aduceau și produse necesare navei, în cazul în care se făcea comandă:spre exemplu, alimente necesare în bucătărie. Marfa era plătită cu banii țării respective, după care era dusă în cabina de vamă, care se sigila.
La plecarea din port, echipajul deschidea sigiliul și fiecare își lua produsele. În următorul port, țigările și băutura luate din primul port erau vândute. „Tot se vindea. Avantajul era că marfa cumpărată în primul port era foarte ieftină, pentru că nu se plătea vama. Iar țigările și băutura erau căutate în toată lumea. Și tot așa, se proceda din port în port“, dezvăluie un fost ofițer.
Produsele ascunse în pereți sau în sala motoare
La drumul de întoarcere în țară, mărfurile provenite din contrabandă se ascundeau. „Nu întrebai unde, pentru că era periculos, dar, de regulă, ele se ascundeau în pereți, în sala motoare sau în tancuri. În timpul unei reparații în șantier, tancurile erau modificate, astfel încât să poată fi ascunsă marfa de contrabandă“, spun foștii marinari.
Marinarii făceau, astfel, bani cu nemiluita. „Cel mai prost marinar putea să facă bani de-o mașină!“, dezvăluie navigatorii.
Cele mai râvnite voiaje erau cele din țările nordice, de unde puteai cumpăra produse. Din Africa de Sud, nu aveai ce să cumperi și nici ce să vinzi.
Marfa scoasă din port cu mașina care uda spațiul verde
Odată ajunși la Constanța, se punea problema scoaterii produselor din port. De regulă, mărfurile ieșeau în camioanele ce lucrau la construcția portului sau în cisternele de apă, care udau spațiile verzi din port. Ele erau duse la o adresă din Constanța, de regulă o casă, întrucât la un apartament, exista riscul să vadă mulți oameni mișcarea;după care, fiecare venea și-și recupera marfa. Apoi, era distribuită.
El spune că toți marinarii practicau contrabanda. „Dacă nu făceai așa ceva erai luat la ochi, toți te considerau turnător. Aud că mulți nu recunosc faptul că vindeau țigări și blugi, dar nu este adevărat! Singurul care nu intra în joc era comandantul, întrucât el reprezenta statul. Dar făceau alții pentru el!“, dezvăluie navigatorul.
O frântură de civilizație
Marinarii erau așteptați de familii, de prieteni sau de constănțeni cu sufletul la gură. Oamenii mării le aduceau o frântură de civilizație:fie că era vorba de un săpun bun, un detergent, un pachet de țigări sau de carpete și, mai apoi, un aparat video.
Oferta a variat. Inițial, s-au cerut țigări și băutură. Lumea cumpăra Kent, ca să aibă cu ce să se ducă la medic și Malboro, pentru consumul propriu. Cea mai râvnită marcă de blugi era Levi Strauss. În privința băuturii, se cerea Johnnie Walker. Cel mai bun detergent era OMO.
Perioada carpetelor a trecut repede, fiind mult mai râvnit aurul, din moment ce în România nu se găsea la liber. Tinerii care se căsătoreau cumpărau penițe de aur de la Tomis și le duceau apoi la topit pentru a-și face verighete.
O perioadă, gospodinele au cerut marinarilor să le aducă mohair, să-și facă și ele pulovere așa cum vedeau prin revistele străine. Din păcate, acest produs nu era avantajos, fiind voluminos. „Mai bine aduceai câteva baxuri de țigări decât mohair“, spun marinarii.
Securitatea nu permitea aducerea de armament și droguri
Securitatea nu se băga în afacerile navigatorilor. Un control pe navă era foarte rar, și asta în cazuri speciale, când se exagera. „De regulă, Securitatea nu permitea aducerea de armament și droguri. În rest, nu se băga!“
După Revoluție, s-a petrecut un adevărat dezmăț. Vama era alungată de pe nave, iar marinarii și-au făcut de cap o perioadă. Apoi, sistemul a fost reintrodus. Asta până când, și în România, s-au găsit la liber produsele aduse de navigatori.
