Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
Pe 3 februarie, de exemplu, un avion de bombardament He-111H a zburat deasupra orașului, dar nu a descoperit indicii ale continuării rezistenței. Pilotul a aruncat încărcătura de alimente într-un loc în care se credea că se află trupe germane și s-a reîntors la bază. Sute de soldați germani au încercat în zadar să scape și să ajungă în liniile proprii prin încercuirea sovietică.
Se spune că doar un sergent dintr-o baterie de tunuri antiaeriene a scăpat și, la 48 de ore după ce a ajuns în pozițiile Diviziei 11 Tancuri, a fost ucis de o bombă de aruncător. Indiferent cât de adevărate sunt astfel de istorioare, Armata a 6-a a încetat să mai existe.
Puncte izolate de rezistență germană, lichidate de NKVD
După 2 februarie, generalul Batov, comandantul Armatei 65, a ordonat ca Diviziile 67 Pușcași de Gardă și 214 Pușcași să cerceteze amănunțit zona industrială și să lichideze toate rezistențele germane. Acestea au fost însoțite de trupe din Armata 62, precum și de unități NKVD, care aveau sarcini de asigurare a ordinii și siguranței în spatele frontului.
Brigada 21 NKVD Independentă a raportat că majoritatea trupelor germane au fost capturate în câteva zile, deși au existat cazuri de capturare a unor grupuri de trupe germane și în luna martie. În aceste două luni, brigada NKVD a raportat uciderea a 2.418 ofițeri și soldați germani și capturarea altor 8.646 de militari, care au fost predați pentru internare în lagărele de prizonieri.
Cu toată atenția acordată generării unor forțe pentru operații viitoare, STAVKA a lăsat un grup operațional în spatele frontului, pentru neutralizarea oricăror cuiburi de rezistență la Stalingrad.
Pe 5 februarie, Moscova l-a numit pe locțiitorul lui Rokosovski, generalul-locotenent K.P. Trufanov, să conducă acest grup operațional. Trufanov a preluat comanda diviziilor care executau operații de securitate, precum și alte unități, cum ar fi diviziile epuizate și cu efective reduse ale Armatei 62, care se refăceau în zona frontului.
După bătălie, comandamentele de armată experimentate au fost dislocate în afara orașului. Moscova le-a recunoscut meritele și contribuția la victoria de la Stalingrad. În aprilie 1943, Armata 24 (condusă de Galinin), Armata 21 (condusă de Cistiakov) și Armata 64 (condusă de Șumilov) au devenit Armatele 4, 6 și, respectiv, 7 Gardă, iar Armata 57 (condusă de Tolbuhin) a fost rebotezată în Armata 68 și a fost desemnată să participe la Operațiunea Steaua Polară, condusă de mareșalul Jukov, de la sfârșitul lunii februarie. Armatele 66 (condusă de Jadov), respectiv 62 (condusă de Ciuikov) au controlat inițial diviziile de securitate, rămânând în Stalingrad.
La sfârșitul lunii februarie, Armata 62 a fost dislocată în zona de responsabilitate a Frontului de Sud-Vest, unde și-a întrebuințat experiența de la Stalingrad pentru a consolida apărarea pe malul estic al râului Oskol. Armata 62 a devenit Armata 8 Gardă pe 16 aprilie 1943. În total, cinci armate, un corp de pușcași, unul de cavalerie și unul de tancuri, 19 divizii de pușcași și trei brigăzi de tancuri care au participat la luptele din cadrul Operațiunii Cercul au primit titlul de „Gardă” pe 16 aprilie 1943.
Seria de victorii sovietice din lunile noiembrie și decembrie 1942 au determinat STAVKA să ordone planificarea unei serii de ofensive pentru distrugerea Grupului de Armate „B”, a Grupului de Armate Don, precum și a Grupului de Armate „A”, înainte de a se retrage din Caucaz. Multiplele și ambițioasele ofensive sovietice lansate în contextul Operațiunii Cercul (prezentate în tabelul de mai jos), chiar dacă nu și-au atins obiectivele în totalitate, au exercitat o presiune imensă asupra forțelor și comandamentelor germane, împiedicându-le să organizeze o apărare stabilă și eșalonată în adâncime sau să transfere unități în diferite sectoare vulnerabile ale frontului.
Conform unor instrucțiuni venite de la Hitler, pe 31 ianuarie 1943, mareșalul von Manstein a comunicat un ordin privind reînființarea unor unități distruse la Stalingrad, întrebuințând orice formațiune scăpată din încercuire. În câteva cazuri, numai companiile de brutării au supraviețuit. Generalul Hube, fostul comandant al Corpului XIV Blindat, a supervizat acest proces de reconstituire a unităților. În final, Germania a reînființat comandamentul armatei și cele cinci corpuri de armată pierdute, precum și cele douăzeci de divizii pierdute la Stalingrad. Însă înlocuirea efectivelor experimentate sau a tehnicii de luptă pierdute a fost mult mai dificilă.
Indiscutabil, atât Hitler, cât și comandanții săi au comis o serie de greșeli care au facilitat sarcina lui Rokosovski. Manstein nu a reușit să se opună la timp lui Hitler în cazul acestor erori. După război, Manstein a manipulat, în folosul propriu, evident, diferite date ale unor decizii și acțiuni din timpul confruntării, susținând că el ar fi acționat prea repede, iar Paulus ar fi acționat (prea) târziu, față de derularea evenimentelor, sperând să paseze vina pe comandantul Armatei a 6-a.
Acest text este un fragment din articolul „Ultimele zile ale bătăliei de la Stalingrad. Operațiunea Cercul”, publicat în numărul 41 al revistei „Historia Special“, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 20 decembrie 2022 - 25 martie 2023, și în format digital pe paydemic.com.
