Comoara care înfruntă timpul: Coiful de la Coțofenești

Coiful de la Coțofenești este cea mai faimoasă piesă de artă datată din secolul V î.Hr. de pe teritoriul României. El apare în toate manualele școlare, în tratatele de istorie, pe mărci poștale și reprezintă chiar emblema Muzeului Național de Istorie al României. Povestea lui este fascinantă și dramatică, iar în acest moment, evenimentele petrecute pe 25 ianuarie la Muzeul Drents din Assen nu fac decât să adauge un nou capitol la istoria acestui obiect excepțional de patrimoniu.

Povestea descoperirii coifului începe în anii 1926-1927, în satul Coțofenești (parte a comunei Vărbilău, județul Prahova). Un grup de copii supravegheau vitele ieșite la păscut pe dealurile din apropiere, când unul dintre ei, Traian Simion, a descoperit o „căciulă de aur”.

Epopeea coifului

Neînțelegând valoarea incredibilă a artefactului, copiii au transformat coiful în jucărie, iar ulterior acesta a fost folosit ca adăpătoare pentru găini.

„Pentru că forma curbată nu servea prea bine scopului ales, coiful a fost aruncat pe acoperișul unui coteț. Este greu de crezut că o comoară inestimabilă, modelată cu migală acum mai bine de 2.500 de ani, a trecut prin asemenea umilințe. Nu și-au dat seama că piesa este din aur pentru faptul că aurul antic conține în mod firesc o mare cantitate de argint. Şi acest argint îi dă o culoare gălbuie neobișnuită pentru noi”, a relatat în diverse ocazii, fostul director al Muzeului Național al României, Ernest Oberländer-Târnoveanu.

„Tot în gospodăria familiei Simon, coiful a fost distrus – partea superioară a calotei fiind ruptă, nu prin tăiere, ci pur și simplu a fost pus pe un par şi s-a tras de el sau a fost lovit în aşa fel încât o parte din calota coifului s-a desprins şi este în bună măsură pierdută”, a menționat Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Din fericire, soarta coifului avea să ia o turnură neașteptată. Tatăl lui Traian, Alexandru Simion, l-a vândut în cele din urmă lui Ion Marinescu-Moreanu, negustor din Ploiești și fost camarad de arme în timpul Primului Război Mondial, pentru suma considerabilă de 35.000 de lei, în contextul în care o familie de țărani din zonă avea venituri de 1.200-1.500 de lei pe an.

Marinescu, un pasionat de istorie și om cu un simț civic remarcabil, a salvat artefactul de la o soartă incertă și l-a predat Ministerului Artelor, fără a cere vreo recompensă. Prima expertiză a fost făcută de profesorul arheolog Ioan Andrieșescu, directorul general al Muzeului de Antichități, care i-a confirmat valoarea istorică și l-a inclus în patrimoniul muzeului.

„Deși gestul lui Ion Marinescu-Moreanu a fost lipsit de gândul profitului, în toamna aceluiași an a fost despăgubit de Muzeul de Antichități cu suma pe care o oferise inițial familiei descoperitorului. În plus, la insistențele sale, săteanului Alexandru Simion, «om foarte sărac», i s-a mai oferit de către minister suma de 15.000 lei, din bugetul total de 100.000 de lei alocat în acest scop. Restul de 50.000 de lei urma să fie folosit, la sugestia lui Ion Marinescu-Moreanu, pentru confecționarea unei casete speciale, în care artefactul să fie expus în Muzeul de Antichități”, relatează Arhivele Naționale ale României.

O capodoperă a artei getice

Coiful de la Coțofenești este unic în lume, nu doar datorită faptului că este realizat din aur masiv (aprox. 750 de grame), ci și prin complexitatea decorului său. Acesta este datat în jurul anilor 450-400 î.Hr., la începutul celei de-a doua epoci a fierului, La Tène. Conform specialiștilor, coiful a fost purtat în cadrul unor ritualuri sau ceremonii, și nu în lupte, fiind mai degrabă un simbol al rangului sau al puterii. Diametrul său mic sugerează că aparținea unui tânăr lider, posibil un prinț sau o căpetenie tribală. Coiful are o calotă de aur împodobită cu șapte rânduri paralele de nasturi conici radiați, are pe marginea inferioară un chenar de linii spirale punctate, care încadrează patru plăci acoperite cu reliefuri. Ele înfățișează scene mitologice, figuri de animale, precum berbeci și grifoni. În partea din față are doi ochi mari, holbați, care simbolizează protecția împotriva răului, dar și inspiră groază dușmanilor.

Același motiv apotropaic se regăsește și pe alte coifuri antice descoperite pe teritoriul României. Partea din spate e împărțită în două registre și înfățișează figuri de oameni fantastici, cu picioarele în formă de șerpi, iar în plan inferior animalele fantastice urmărindu-se unele pe altele. Cele două plăci laterale reprezintă scene de sacrificiu, cu preoți purtând pe cap tiare.

Coiful a fost lucrat din două bucăți de tablă de aur, produse prin batere la rece, dintr-un lingou de aur natural, nerafinat, cu compoziția: Au = 760‰, Ag = 225‰ și Cu = 10‰. Tabla de aur utilizată pentru producerea coifului de paradă de la Coțofenești are grosimi variabile. Acestea merg de la 2,82 mm, în partea de la bază, până la numai 0,76 mm, în zona superioară calotei păstrate.

Corpul principal al coifului de paradă de la Coțofenești are înălțimea totală de 24,32 cm, având diametrul interior, în zona mediană (în zona ochilor), de 18,42 cm, de 17,6 cm (în dreptul urechilor) și de numai 13,5 cm, în zona rupturii calotei. Analizele recente au confirmat tehnica sofisticată cu care a fost realizat: piesa a fost creată prin îmbinarea mai multor componente, folosind o tehnică avansată de sudură și decorare. Aurul folosit provine din diverse surse, majoritatea locale, dar este posibil ca unele cantități să fi fost reciclate din alte regiuni.

Imaginea coifului de la Coțofenești, în Fototeca Institutului de Studii Social-Politice

Incursiunea dacilor în povestea Coifului de la Coțofenești

Dincolo de valoarea materială, coiful este o fereastră către lumea de acum 2.500 de ani. Se discută despre el ca despre un simbol al identității naționale. Cu siguranță este una dintre cele mai valoroase piese găsite în România și care datează din perioada respectivă, însă de aici și până la noi e... cale de două milenii și jumătate. Doar între civilizația dacică clasică (sec. I î.Hr.-I d.Hr.) și datarea coifului sunt cam 300 de ani minimum, cam de la domnia lui Constantin Brâncoveanu până azi.

Specialiștii sunt de acord că acest artefact prezintă elemente getice și scitice și că, probabil, aparținea unei căpetenii locale. În plus, geții au fost menționați pentru prima dată în 468 î.Hr. de către Sofocle. Apoi istoricul Tucidide spune că geții aveau aceleași arme și mergeau călare, ca și sciții. În timpul expediției lui Darius I (522-486 î.Hr.) împotriva sciților (513 î.Hr.), geții i s-au opus, însă în cele din urmă au fost înfrânți, împreună cu celelalte neamuri tracice din dreapta Dunării.

Cert este însă că în protocronism și în național comunism aceste simboluri ale Antichității au fost intens exploatate – în filmele lui Sergiu Nicolaescu, Dacii și Columna, pe capul lui Amza Pellea, aflat în rolul lui Decebal, apare o replică a acestui coif. Astăzi, Coiful de la Coțofenești este mult mai mult decât un simplu artefact arheologic. Este un simbol al istoriei antice de pe teritoriul României naționale și o dovadă a bogăției culturale a geților.

Textul a fost publicat în numărul 277 al revistei „Historia” (revista:277), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 13 februarie - 14 martie, și în format digital pe platforma paydemic.