Cine au fost agenții dubli din al Doilea Război Mondial?
Cea mai importantă parte a operațiunilor de influențare și inducere în eroare a inamicului, care au pregătit Debarcarea din Normandia, a reprezentat-o rolul jucat de agenți dubli. Ei au fost trimiși în Marea Britanie cu scopul de a spiona mișcările trupelor aliate însă, în realitate, aceștia lucrau de fapt pentru britanici și au transmis informații false germanilor.
Primul agent dublu recrutat a fost Dušan „Duško” Popov, un tânăr iugoslav, care lucra pentru Abwehr și care a contactat MI-6 la Belgrad. În decembrie 1940, s-a deplasat la Londra prin Lisabona, explicând germanilor că intenționează să culeagă informații de la un prieten din cadrul legației Iugoslaviei, însă intenția reală era de a stabili contactul cu Serviciul de securitate MI-5. Primește numele de cod „Trycicle” datorită înclinațiilor sale pentru sex în trei și stabilește o rețea considerabilă de agenți, mulți dintre aceștia imaginari, creați de contrainformațiile britanice.
Pentru meritele sale deosebite, după război, primește distincția de Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic – OBE (Most Excellent Order of the British Empire) și cetățenia britanică. Se pare că aventurile sale amoroase și acțiunile sale de pe frontul invizibil au constituit principala sursă de inspirație pentru scriitorul Ian Fleming în crearea celebrului personaj James Bond.
Agentul – a cărui contribuție a fost crucială la reușita Fortitude – a fost un om de afaceri catalan pe numele său adevărat Juan Pujol Garcia, dar cunoscut sub denumirea codificată „Garbo”. El și-a început cariera ca recrut al serviciului britanic de informații externe MI-6 (sau SIS) căruia și-a oferit serviciile în ianuarie 1941 la Madrid, dar a fost refuzat. Pujol și-a încercat apoi norocul la stația Abwehr (Serviciul de informații militare), spunând ofițerilor germani că urma să călătorească în Anglia și a fost recrutat ca agentul „Arabel”. Spaniolul s-a instalat la Lisabona, de unde, pretinzând că se află în Anglia, a transmis Abwehr dezinformări fabricate de britanici despre trupe britanice inexistente și dislocări de forțe navale. În martie 1942 a fost recrutat de SIS ca agent dublu.
În aprilie, „Garbo” sosește în Anglia, unde începe să fie controlat de o secție specială a contrainformațiilor britanice MI-5. Participă cu succes la acțiunile de inducere a germanilor înaintea operației „Torch” („Torța” – debarcarea Aliată din Africa de Nord executată pe 8 noiembrie 1942), trimițând numeroase rapoarte stației Abwehr provenite de la sub-agenți fictivi inventați de britanici.
În 1943, intră în schema de inducere în eroare a germanilor în vederea executării Operațiunii Overlord, devenind un vehicul major de dezinformare și înșelare militară în folosul Aliaților. Rețeaua sa fictivă includea 28 de subagenți, majoritatea activând în Marea Britanie, dar și în SUA sau Canada. Remarcabilul său talent pentru duplicitate a convins serviciul german să plătească pentru informațiile oferite de subagenții săi imaginari.
În primele șase luni ale anului 1944, „Garbo” a comunicat nu mai puțin de 500 de mesaje către stația Abwehr din Madrid, care au fost transmise la Berlin, multe în regim de urgență. Până la debarcarea în Normandia, britanicii s-au temut permanent că germanii o să-și dea seama că au fost induși în eroare.
Cea mai mare amenințare de a fi descoperit părea să vină de la Johann Jebsen, ofițerul de caz din cadrul Abwehr al agentului „Trycicle”. După ce și-a văzut ofițerul de caz la Lisabona în toamna anului 1943, „Trycicle” a fost „absolut sigur” că Jebsen știa că acesta lucrează pentru britanici. Cu toate acestea, el a raportat, de asemenea, că Jebsen avea simpatii antinaziste și a discutat cu el posibilitatea de a se refugia în Marea Britanie. La sfârșitul lunii septembrie, Jebsen a fost și el recrutat ca agent dublu și a primit numele de cod „Artist”.
În ianuarie 1944, „Artist” a dezvăluit numele unora dintre agenții care acționau împotriva Marii Britanii de către stația Abwehr din Lisabona. În capul listei era „Garbo” (cunoscut de Abwehr sub denumirea codificată „Arabel”). Dacă autoritățile britanice nu au luat nicio măsură împotriva „Garbo”, „Artist” ar fi putut să-și dea seama că era un agent dublu. Și chiar dacă „Artist” nu le-ar fi spus colegilor săi din Abwehr despre „Garbo”, ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost interogat de Gestapo, care îl suspecta de colaborare cu inamicul? Britanicii erau atât de preocupați de riscul reprezentat de „Artist” pentru întregul „Sistem de inducere în eroare/înșelare a adversarului” (cunoscut sub denumirea Double-Cross System) încât, la sfârșitul lunii februarie, s-a făcut recomandarea ca „Garbo” să nu mai fie folosit în operațiunile de înșelare și inducere în eroare a serviciilor germane.
Comitetul XX (care superviza activitățile Sistemului Double Cross) a luat chiar în considerare posibilitatea de a solicita SIS să organizeze asasinarea agentului „Artist”, deși în final a respins această opțiune radicală. Un raport al MI-5 către Churchill din 7 martie 1944 concluziona totuși că problema putea fi gestionată fără riscuri operaționale: „[Artist] a început să ne ofere informații despre rețelele de agenți germani care acționau în această țară. Dintre acestea, se pare că era cea mai importantă rețeaua «Garbo», de care evident nu este cazul să ne informeze prea mult. Suntem angajați în acest moment într-o operațiune sensibilă pentru a distrage atenția acestui agent valoros în altă parte. Există șanse mari ca această operațiune să fie încununată de succes”.
Încercarea de a distrage atenția agentului „Artist” a eșuat, iar pe la jumătatea lunii aprilie 1944, acesta nu avea nicio îndoială că „Garbo” era un agent dublu, care lucra pentru britanici. „Garbo” și rețeaua sa de agenți fictivi erau însă extrem de apreciate de către britanici astfel că, în ciuda riscurilor de a fi expuși de către „Artist”, acestora li s-a permis să-și mențină rolul vital în FORTITUDE.
Un fost pilot, devenit agent dublu
Următorul agent dublu ca importanță în operațiunea Fortitude era un fost pilot de vânătoare polonez, Roman Garby-Czerniawski (cu numele de cod „Brutus”), care a fost capturat de germani în timp ce conducea o rețea de agenți „Re´seau Interallie'”, în Franța ocupată în 1941. Șeful structurii de contrainformații al Abwehr din Paris, colonelul Oscar Reile, l-a recrutat pe Garby-Czerniawski ca agent german (sau așa credea el), bazându-se pe ostilitatea sa față de comunism și Uniunea Sovietică, și promițându-i că, dacă va lucra ca agent Abwehr în Marea Britanie, niciun membru al rețelei sale nu va avea de suferit.
La scurt timp după ce a ajuns în Anglia, în octombrie 1942, s-a predat și s-a oferit să lucreze ca agent dublu pentru britanici. Deși anchetatorii din MI-5 l-au descris pe Garby-Czerniawski „ca fiind o persoană deosebit de dramatică și egoistă”, ei au recomandat în cele din urmă să fie recrutat, cu toate că riscurile erau prea mari. Loialitatea lui „Brutus” era în primul rând față de Polonia; germanii puteau să-și dea seama că el s-a decis să lucreze mai degrabă pentru britanici decât pentru Abwehr; iar rușii erau foarte suspicioși în legătură cu folosirea de către Marea Britanie a agenților polonezi.
Memoriile lui Oscar Reile, ofițerul Abwehr care l-a recrutat pe „Brutus”, sugerează cu tărie că temerile cu privire la riscurile pe care le implică utilizarea sa ca agent dublu au fost pe deplin justificate. Reile susține că și-a dat seama că era o „probabilitate aproape de certitudine” că „Brutus” (denumit „Armand” de Abwehr) era controlat de britanici: „Printre motivele mele care m-au condus la această concluzie a fost că în niciunul dintre mesajele radio transmise din Anglia nu se interesa de membrii «Re´seau Interallie», care erau încă în mâinile germanilor. „Brutus” a fost implicat, de asemenea, într-o dispută la Londra cu comandantul forțelor aeriene poloneze, episod care l-a adus în fața curții marțiale în vara anului 1943.
După cum menționa Reile, ofițerii germani din structurile de operațiuni nu aveau nicio îndoială că rapoartele transmise de „Brutus” conțineau informații importante și au respins propriile suspiciuni referitoare la faptul că ar putea fi vorba de o acțiune de inducere în eroare planificată de partea britanică. Perioada de serviciu militar a lui „Brutus” i-a determinat pe britanici să includă în mesajele sale mai multe detalii militare decât în rapoartele „Garbo”.
Mai târziu, ofițerul său de legătură scria: „Fără îndoială, «Garbo» a trimis un volum mult mai mare de mesaje radio, dar traficul trimis de «Brutus» a fost mult mai profesionist în stil și a fost evident din interceptările ULTRA că germanii au acordat importanță mesajelor sale. Cu siguranță am avut impresia că estimările lor asupra organizării noastre pentru luptă aveau la bază informațiile comunicate de «Brutus»”.
Toate informațiile derivate din spargerea cifrurilor și decriptarea mesajelor radio inamice au fost denumite de britanici din 1942 ULTRA, fie că ne referim la cele care foloseau mașina de codificare Enigma, care asigurau transmiterea mesajelor de la eșalonul armată în jos (corp de armată, divizie, regiment etc.), fie la cele mai importante, care utilizau mașina Lorenz (Geheimschreiber) – mult mai complexă decât Enigma – care asigurau legătura dintre OKW/OKH și armatele și grupurile de armate subordonate. Principalul centru aliat pentru spargerea cifrurilor și decriptarea mesajelor radio inamice se afla la Bletchley Park.
După ce a raportat despre pregătirile (inexistente) din Scoția pentru un atac asupra Norvegiei, „Brutus” a transmis Abwehrului pe 26 mai că a fost încadrat ca membru al unei misiuni aliate în Comandamentul Grupului 1 Armate al SUA – FUSAG (la fel de inexistent) de la Wentworth, lângă Ascot, și-a obținut organizarea pentru luptă a FUSAG. „Garbo” a completat și a coroborat informațiile cu privire la organizarea pentru luptă comunicate de „Brutus” prin furnizarea unui calendar al dislocării trupelor FUSAG, pe care a pretins că le-a obținut de la un angajat al căilor ferate din Ashford, Kent.
Nivelul forțelor (inexistente) FUSAG, a căror existență nu a fost pusă la îndoială niciodată de Înaltul Comandament german, era mai mare decât cel a tuturor forțelor SUA care au luat parte efectiv la debarcările din Normandia.
Agenta și câinele
Ultimul agent dublu care a jucat un rol important în cadrul Operațiunii Fortitude a fost Nathalie „Lily” Sergueiev, un agent francez al Abwehr de origine belarusă care și-a oferit serviciile după ce a fost trimisă în Anglia, în noiembrie 1943. Sergueiev, descrisă de ofițerii britanici ca fiind „inteligentă, dar temperamentală”, iar în final „s-a dovedit extrem de nesuferită”, a primit numele de cod „Treasure” (Comoara), o alegere cumva comică în mod intenționat. Pe lângă faptul că a fost una dintre puținele agente duble din cursul războiului, „Treasure” a fost singura care a beneficiat de un ofițer de caz femeie, care însă nu a avut grad de ofițer.
Deși cele două femei au colaborat uneori deosebit de eficient pe plan profesional, nu au reușit să lege o prietenie trainică. „Treasure” s-a plâns mai târziu că hotărârea ei de a submina efortul de război nazist a fost subminată de atitudinea autorităților britanice față de ea și de câinele ei, Babs.
Din momentul în care a ajuns la Londra, agenta a fost preocupată de situația câinelui său, pe care l-a părăsit în Gibraltar pentru a evita cele șase luni de carantină englezești. Agentei i s-a promis că va fi găsită o cale, în ciuda reglementărilor privind carantina, de a-I aduce pe Babs la Londra, de care era foarte atașată. În decembrie 1943, ea a refuzat să trimită mai multe scrisori Abwehrului până când câinele său nu sosea în Anglia. Ofițerul de caz, care nu părea preocupat de soarta câinelui, a raportat că „Treasure” era „neînțelegătoare”.
„Treasure” a fost suspendată în cele din urmă, ceea ce ofițerul de caz a numit „greva”, după ce s-a îmbolnăvit la sfârșitul anului și a petrecut o săptămână în spital. În martie 1944, ea s-a deplasat la Lisabona pentru a se întâlni cu ofițerul de caz Abwehr și a colectat un emițător radio – un fapt suficient de important pentru a fi raportat lui Churchill.
În timp ce se afla în Lisabona, i s-au furnizat bani și liste de coduri pentru misiunea ei în Anglia, i s-au prezentat fotografii ca suvenire cu ea și cu ofițerul ei de caz și a fost răsplătită cu o brățară cu diamante. După ce s-a întors la Londra, „Treasure” a raportat Abwehrului prin radio că, în timpul vizitelor regulate de weekend la Bristol, a observat foarte puține mișcări de trupe în sud-vestul Angliei, întărind astfel convingerea germană că principalele raioane de concentrare a trupelor aliate erau în sud-est, pregătindu-se pentru o invazie în zona Pas de Calais. (În realitate, cele mai multe forțe aliate erau în sud-vest.)
Abwehrul a acordat o importanță majoră rapoartelor comunicate de „Treasure”. Bletchley Park a raportat în luna mai că „mesajele furnizate de «Treasure» și «Brutus» sunt transmise în permanență prin rețeaua radio germană a serviciilor de informații”. Acest lucru, raporta MI-5 lui Churchill, era dovada că informațiile transmise prin agenții dubli „au avut, într-o perioadă critică, o valoare incalculabilă”.
Fragmentul face parte din articolul „Păcălindu-l pe Hitler: Operațiunea Fortitude și debarcarea din Normandia”, publicat în numărul 269 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iunie - 14 iulie, și în format digital pe platforma paydemic.
