Puțini dintre spioni s-au bucurat de atât de numeroase calificative, cele mai multe dintre ele deosebit de elogioase, apărute în medii, dar și în lucrări de specialitate: „Agentul dublu cu cel mai mare succes”, „Cel mai important agent dublu al Marii Britanii în al Doilea Război Mondial”, „ Agentul secret briliant și excentric care l-a înșelat pe Hitler și a salvat „Ziua D”, „Spionul cu 29 de nume Istoria celui mai îndrăzneț agent dublu din al Doilea Război Mondial”, „Cel mai mare erou al Zilei D”, „Cel mai uimitor agent dublu din lume”, „Spionul contrafăcut”, „Cea mai uimitoare minciună din istorie”, „Cel mai mare spion al tuturor timpurilor” („National Geographic” 2006), „Spionul care a salvat lumea” (Film documentar)

Cine a fost Pujol? 

Cel care s-a bucurat de asemenea calificative se numea, de fapt, Juan Pujol García (1912 –1988). Cetățean spaniol, în mod deliberat, a acționat ca agent dublu împotriva Germaniei în timpul celui de al Doilea Război Mondial ... Pentru englezi a căpătat numele de cod Garbo, iar pentru germani Alaric Arabel. Pujol a primit distincții militare din ambele părți: „Crucea de fier” de la germani și „Membru al ordinului Imperiului britanic”.

Pujol s-a născut în Catalonia la Barcelona. Așa cum îl descrie, autorul unui volum în care activitatea de agent dublu este descrisă detaliat, Ben Macintyre, („Spionii Zilei Z”) era „Scund şi îndesat, agil şi plin de viaţă, cu fruntea înaltă”. Avea „un licăr năstruşnic în ochii căprui şi calzi", semăna cu un cocoş de luptă”.

În ceea ce privește biografia lui, deosebit de contradictorie, același autor arată: „Juan Pujol Garcia a făcut multe lucruri în scurta lui viață: a fost proprietarul unui cinematograf, om de afaceri, ofițer de cavalerie (deși îi era frică de cai) şi soldat care ura ideea de a ucide. Cea mai mare parte a Războiului Civil din Spania şi-a petrecut-o fugind de trupele franchiste. Absolvent al Colegiului Regal de Avicultură de la Arenys de Mar, cea mai prestigioasă şcoală de avicultură din Spania, avea o fermă de păsări în afara Barcelonei, deşi ura găinile. Pujol nu se pricepea la cifre şi afacerea a dat faliment. Totuși s-a angajat în tot felul de ocupații și afaceri, inclusiv în cele legate de cinema.”

Pujol a avut de suferit unele măsuri represive din partea guvernului republican, ceea ce îl face să devină anticomunist. Pentru a scăpa de serviciul militar își confecționează acte false. În timpul Războiului Civil este arestat pentru simpatiile sale monarhiste și în cele din urmă reușește să evadeze.

„Pentru binele umanității”

Respingând ideologia comunistă și cea fascistă în timpul Războiului civil din Spania, Pujol s-a hotărât să spioineze „Pentru binele umanității„ împotriva regimului lui Franco, de partea Marii Britanii, singura forță care se putea împotrivi Germaniei fasciste”. Se pare că atitudinea antifascistă a lui Pujol a fost influențată de faptul că bunica sa era evreică.

„Trebuie să fac ceva", şi-a spus el. „Ceva practic; trebuie să-mi aduc contribuţia la binele umanităţii." Hitler era un „psihopat", a conchis Pujol, aşa că trebuia să-i susţină pe Aliaţi. „Voiam să lucrez pentru ei, să furnizez informaţii confidenţiale, care să ajute - pe plan politic sau militar - cauza aliată." Din memoriile sale, scrise mulţi ani mai târziu, reiese că hotărârea lui înverşunată şi donquijotescă de a lupta împotriva lui Hitler izvora dintr-o formă agresivă de pacifism şi din neîncrederea faţă de orice formă de extremism politic.

Avea o fire blândă şi caldă şi se mândrea cu faptul că n-a tras niciodată cu arma; plănuia să lupte împotriva nazismului cu alte mijloace.

Agent pentru Germania: Rapoarte „magnifice”...false

Inițial Pujol și soția sa s-au adresat serviciile de informații britanice și americane, în ianuarie 1941, care însă au respins oferta lor. Îi contactează pe britanici de trei ori, propunându-le colaborarea ca spion, dar este respins de fiecare dată. Oficialul consular i-a spus că Marea Britanie nu este interesată de astfel de oferte.

Fără să se descurajeze Pujol și-a creat o identitate de funcționar guvernamental spaniol pronazist și a devenit agent pentru Germania. S-a dus la ambasada germană și sa oferit voluntar să călătorească la Lisabona ca informator, sau chiar în Anglia, dacă ar putea găsi un mijloc de a-l ajunge acolo. Îl conctează pe Friedrich Knappe-Ratey, din serviciul militar de spionaj al Germaniei care îi acceptă colaborarea. Primește un cod, cerneală invizibilă și o sumă de bani pentru a recruta agenți.

A fost instruit să călătorească în Marea Britanie pentru a recruta agenți. În loc de aceasta, s-a stabilit la Lisabona transmițând rapoarte false din surse publice, folosindu-se de ghiduri de călătorie și diferite publicații. Deși aceste informații nu ar fi rezistat la o examinare atentă, Pujol a devenit un agent de încredere. A inventat afenți fictivi care ar fi putut fi „demascați” pentru că, în comunicările sale, comite o serie de greșeli datorită faptului că nu era familiarizat cu obiceiurile și sistemul de măsurători englezesc care însă nu sunt observate de germani. Și totuși, germanii considerau că rapoartele lui Pujol erau magnifice. Comunicările sale sunt interceptate de programul Ultra al englezilor care i-au măsuri pentru a-l urmări pe „spionul german”.

Pujol călătorește la Lisabona și petrece nouă luni în Portugalia, trimițând informări către germani, pretinzând că era în Marea Britanie și spionează în mod activ. Deoarece scrisorile au fost trimise de către oficiul poștal britanic, Pujol a explicat cum a recrutat un pilot KLM, pe ruta Lisabona-Londra, pentru a fi curier. Pentru informații despre Marea Britanie - o țară pe care nu o vizitase niciodată - și-a cumpărat un "Ghid Albastru" în Anglia, graficul feroviar al lui Bradshaw și o hartă mare a țării.

Primul său mesaj a fost scris în octombrie 1941 și a arătat că a recrutat trei sub-agenți: unul în Glasgow, altul în Liverpool și unul din Țara de Vest. Mai târziu, lista de agenți fictivi se va mări considerabil.

Agent pentru Aliați: „Garbo” intră în acțiune

În cele din urmă Pujol a fost acceptat de Aliați. În februarie 1942, după ce Statele Unite intră în război, îl contactează pe atașatul militar american la Lisabona, Patrick Demorest, care este convins de potențialul de spion al lui Pujol și i-a făcut legătura în acest scop cu partenerii britanici. Pujol sosește în Anglia în aprilie 1942, împreună cu familia. Este verificat de MI6 și în continuare va activa în colaborare cu un ofițer al acestui serviciu, Tomas Harris, vorbitor fluent de spaniolă.

Împreună cu acesta, Pujol a petrecut restul războiului pentru a crea o rețea fictivă, comunicând prin scrisori și apoi prin radio cu serviciul de informații militare german. În cele din urmă germanii au ajuns să finanțeze o rețea de 27 de agenți fictivi.

Obiectivul iniţial al „reţelei Garbo" a fost, după spusele lui Harris, „de a-i bombarda pe nemţi cu informaţii reale, cu minciuni şi probleme".

Ofițerul său de caz arată că Pujol poseda „un talent remarcabil pentru duplicitate...era un maestru al plăsmuirilor”. Manifesta o ”loialitate absolută” pentru Aliați, activitatea sa nefiind niciodată pusă sub semnul întrebării.

Pujol va activa ca agent dublu sub egida ”Comitetului XX”.

Împreună cu Harris, Pujol trimite 315 comunicări de 2000 de cuvinte, adresate unei cutii poștale din Lisabona contrololată de germani. Aceștia erau atât de încântați de activitatea lui Pujol încât nu vor mai face eforturi pentru a recruta alți agenți în Marea Britanie, potrivit volumului „Official History of British Intelligence in World War II”.

De fapt, Pujol a fost singurul agent dublu care și-a asumat această calitate din proprie voință. Ceilalți au devenit agenți dubli fiind fost recrutați în sistemul ”Double Cross” prin care agenții germani trimiși în Marea Britanie, după ce erau capturați, sub amenințarea cu execuția, erau „întorși”, acceptând să transmită germanilor informații false, fabricate.

Între altele, Pujol s-a implicat în mistificarea germanilor și în „Operațiunea Torch”, legată de de debarcarea Aliaților în Africa.

După ce, la început, comunicările erau transmise prin un curier (un pilot al liniei KLM), dar soseau cu întârziere, ulterior, la solicitarea germanilor, Pujol și Harris crează un post de radio fictiv. Germanii îi pun la dispoziție lui Pujol sisteme de codare pentru comnucările radio pe care acesta le transmite grupului de decodare de la Bletchley Park.

Operation Fortitude: de la Pas de Calais în Normandia

Pujol a jucat un rol-cheie în „Operațiunea Fortitide” care avea drept scop de a-i înșela, deruta pe germani cu privire la locul debarcării trupelor Aliaților pe continent, făcându-i să creadă că ea se va desfășura la Pas de Calais în loc de Normandia unde ea era prevăzută în realitate. În felul acesta, germanii au masat cele mai importante trupe la Pas de Calais.

De asemenea, Statul major al Wehrmacht-ului, armata celui de al Treilea Reich (O.K.W.) , a fost mistificat și în ceea ce privește data la care urma să fie declanșată Operațiunea.

Germanii, care erau informați asupra iminenței acesteia și i-ai cerut lui Pujol să obțină și să transmită informații. Acesta s-a conformat și, începând cu ianuarie 1944, a transmis peste 500 de informări, uneori 20 pe zi, bineînțeles toate conținând informații false. Pujol a recurs la tot felul de trucuri, transmițând informațiile cu întârziere sau pretinzând că așteaptă un agent cu noi date. Atunci când germanii i-au atras atenția, i-a amenințat să își întrerupe colaborarea.

Chiar după declanșarea debarcării, Pujol le-a trimis germanilor informații false. Astfel într-o informare către OKW, care a ajuns și la Hitler, Pujol a arătat că Aliații au debarcat 70 de divizii, în realitate fiind 50. De asemenea, a transmis informații false despre participarea a 11 divizii americane comandate de generalul George Patton., la această Operațiune. În continuare, Pujol le-a transmis germanilor și informația falsă după care prima etapă a debarcării a fost de fapt o diversiune, cea mai mare parte a sa urmând să se desfășoare ulterior. Numeroase comunicări false au fost transmise chiar comandamentului suprem al armatei germane care a considerat că ele „aveau o valoare excepțională și s-au confirmat”

Urmare a informărilor false ale lui Pujol, germani au adus 19 divizii la Pas de Calais mult mai puține decât cele staționate în Normandia.

În tot cazul, se poate spune că germanii au fost dependenți de informațiile furnizate de rețeaua de agenți falși a lui Pujol, făcând prea puține eforturi de a afla altele.

O rețea fictivă: „dimensiunea extraordinară a imaginației lui Pujol”

Mai multe detalii despre „Rețea lui Garbo” apar mai tîrziu în lucrarea lui „The enemy within. A History of Espionage” (2006) de Terry Crowdt care consideră că „Rețeaua lui Garbo” a fost „cea mai importantă dintre toate”.

Ofițerul de caz al lui Pujol, Cyril Mills, subliniază „dimensiunea extraordinară a imaginației lui Pujol”. Autorul unei biografii a lui Pujol consideră chiar că modul în care a acționat acesta se înscrie oarecum în tradiția romanelor picarești spaniole. Pujol și colaboratorul său Harris au fost în situația ”să-și trăiască ficțiunile atât de intens încât, uneori, fantezia s-a revărsat în viață”

Germanii i-au plătit lui Garbo 340.000 de dolari pentru subvenționarea „rețelei” sale care ar fi cuprins 27 de persoane (probabil mai multe) , stabilite într-o serie de localități din Marea Britanie.

Intre agenții fictivi recrutați de Pujol portivit listei publicate Terry Crowdy în lucrarea amintită: un pilot al companiei aeriene olandeze KLM care ar fi transportat mesajele lui Pujol la Lisabona; un ofițer din Forțele aeriene britanice RAF; un oficial din Ministerul Informațiilor; o secretară din Ministerul de Război.

În afară de agenții principali, pe lista lui Pujol se aflau și „subagenți” de diferite naționalități: portughezi, elvețieni, venezuelieni, greci, chiar un german.

Pe această listă se afla și radiotelegrafistul care i-ar fi transmis mesajele, în realitate emise de MI5.

Pentru a da mai multă credibiliate listei sale, Pujol a inclus și persoane, bineînțeles fictive, din rândurile unor unor populații ostile Marii Britanii: irlandezi, sud-africani, ca și membrii unor pretinse asociații rasiste, cum ar fi „Frații lumii ariene”. Pe lista lui Pujol figura chiar și un...poet indian

Pujol informează și despre pretinsa „cădere” a unui agent fictiv sau chiar moartea altuia, astfel încât germanii îi vor plăti pensie văduvei sale.

La un moment dat, atunci când germanii i-au cerut să transmită informații despre efectele bombardamentelor, Pujol și-a înscenat arestarea. Ca o recunoaștere a valorii informaților sale, La 29 iulie 1944, germanii i-au acordat lui Pujol „Crucea de fier” care era atribuită doar celor care luptau în prima linie, cu acordul lui Hitler. I s-a transmis acest ordin prin un curier.

De la Garbo la „Tricicletă” și alții

Pujol nu a fost singurul agent dublu care, în cadrul Operațiunii Fortitude, a transmis germanilor informații false provenind de la agenți fictivi. Popov Dusan “Dusko”( (1912-1981) și-a asumat un asemenea rol, intrând în acțiune în 1944, când deja Pujol își desfășura activitatea.

Născut în Serbia (în acea perioadă parte a Austro-Ungariei), se mută împreună cu familia în Croaţia. Fratele său, Ivo, a acţionat de asemenea ca agent dublu. Vorbitor fluent de germană, Popov este recrutat de serviciul militar de informaţii al Germaniei, Abwehr. La scurtă vreme, îşi oferă colaborarea şi serviciului de informaţii al Marii Britanii, MI5, care acceptă ca Popov să acţioneze ca agent dublu. Se pare că experiența pe care o avuse cu Pujol i-a determinat pe șefii de la MI5 să accepte această colaborare. Se stabileşte la Londra, sub acoperirea de comerciant, ceea ce îi dă posibilitatea să facă dese vizite în Portugalia, ţară neutră importantă pentru activitatea serviciilor de spionaj în timpul celui de al Doilea Război Mondial, unde acționase și Pujol. De acord cu MI5, Popov furnizează informaţii “fabricate” de această agenţie, dar plauzibile, ceea ce îi menţine credibilitatea faţă de Abwehr, care îl plăteşte substanţial. În schimb, află de la germani informaţii strategice de mare importanţă pentru Anglia în război. Numele de cod “Tricycle” se datorează comportamentului său sexual („partide” cu trei parteneri).

În 1941, este trimis de Abwehr în SUA, pentru a crea o reţea de agenţi. De asemenea, i se cer informaţii despre baza militară americană de la Pearl Harbor. Popov contactează FBI, relatând despre interesul germanilor (şi foarte probabil al Japoniei) pentru aceste informaţii care puteau sugera un atac asupra bazei militare, dar şeful agenţiei, J. Edgar Hoover, nu-şi informează superiorii, din motive care au rămas necunoscute.

În 1944, Popov este integrat “operaţiunii Fortitude”, reușind și el să inducă în eroare Germania cu privire la locul debarcării forţelor Aliate în Franţa. După arestarea ofiţerului său de legătură german (care era şi el agent dublu), Popov îşi pierde, într-o oarecare măsură, credibilitatea faţă de englezi, situaţie care va fi corectată ulterior. În 1974, și Popov îşi publică memoriile, Spy, Counterspy.

Dar, după unele informații mai noi, Garbo și Popov nu au fost singurii care au apelat la metoda agenților fictivi și informațiilor falsificate.

În 2015, Nigel Wets publică volumul ”Double Cross in Cairo: The True Story of the Spy Who Turned the Tide of War in the Middle East„ consacrat agentului dublu italianul evreu Renato Levi care, acționând în Africa de nord, Orientul mijlociu, a reușit de asemenea să constitue o rețea de agenți (nume de cod Cheese) fictivi contribuind la „intoxicarea” conducătorilor Abwehr-ului care acționau în această regiune, reușind chiar să inflențeze desfășurarewa operațiunilor.

Levi (nume de cod ”Mr. Rose„, Lambert”, „Emile”, ”Roberto”) a reușit să instaleze un post de radio la Cairo, contribuind, prin transmiterea de informații false, la înfrângerea lui Rommel la Alamein și chiar la desfășurarea Operațiunii Fortitude, deși, la un moment dat, a fost capturat.

După război: anonimatul

La 25 noiembrie 1944, lui Pujol i se acordă ordinul MBE („Order of the British Empire), finnd probabil singura persoană care a fost decorată de ambele părți în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Și totuși, el este în situația de a plăti pentru curajul său, primind amenințări de naziștii care supraviețuiseră. De aceea, cu ajutorul lui MI5 s-a deplasat în Angola, înscenându-i-se moartea de malarie în 1949. De fapt, Pujol a trecut în Venezuela, la Caracas, unde s-a ocupat cu comerțul, într-un relativ anonimat.

După ce a divorțat de prima soție, care îl ajutase în activitatea sa de spion, dar nu mai putea suprta presiunea psihologică, Pujol s-a recăsătorit și a avut doi copii. Se pare că, la un moment dat, Pujol a devenit profesor de spaniolă.

„Anonimatul” său a funcționat, căci investigații desfășurate după război pentru identificarea lui „Garbo” nu a dat rezultat multă vreme. În cele din urmă, Pujol a venit la Londra unde a avut o lungă întrevedere cu prințul Philip la Palatul Buckingham. La cea de a 40-a aniversare debarcării din Normandia, Pujol a făcut o călătorie aici, aducându-și omagiul pentru cei morți în aceste lupte. Pujol a murit în 1988 la Caracas unde a fost înmormântat în Parcul național. Dar iată că, recent aceste informații despre ultima parte a vieții lui Pujol au fost completate de volumul „Spionii Zilei Z” de Ben Macintyre.

După război, MI5 cocheta cu ideea de a-i prelungi cariera de spion a lui Pujol, „vânzându-1" sovieticilor; dacă avea să fie recrutat de Moscova. În felul acesta ar putut să înşele KGB cu aceași abilitate cu care înşelase Abwehrul. Dar „Garbo" a știut când să iasă din scenă. Câştigase din activitatea sa de spion pentru nemţi în jur de 350 000 de dolari. Britanicii i-au oferit şi ei 15 000 de lire sterline

„Nimeni nu-mi știa trecutul. Nimeni nu ştia ce-am făcut.", a afirmat el mai tîrziu, „Mândria şi satisfacţia mea constau în faptul că mi-am adus contribuţia la reducerea pierderilor de vieţi omeneşti în rândul zecilor de mii de soldaţi care luptau”

Erou de literatură, film, istorie

Ar fi fost de mirare ca existența acestui personaj de excepție să nu fi atras atenția jurnaliștilor, chiar recent, și a altor autori. Astfel, despre Pujol s-au scris o serie de volume, biografii, romane: „The Counterfeit

Spy” (1973), „The Eldorado Network” (1979). Volumul „Operation Garbo: The Personal Story of the Most Successful Double Agent of World War II” (1985) a fost scris de Pujol în colaborare cu Nigel West.

De asemenea, au fost realizate o serie de filme documentare și seriale TV: „Garbo-Master of Deception (1992)” „Garbo: The Spy” (2009); „The Man Who Fooled the Nazis” (2011).

În ultima vreme, lui Pujol i-au fost consacrate o serie de lucrări istorice: Steven Guarnaccia, „ I Lie for a Living: Greatest Spies of All Time”. (National Geographic 2006) ; Tomas Harris, Mark Seaman, „Garbo: The Spy Who Saved D-Day” (2004); Stephan Talty, „Agent Garbo: The Brilliant, Eccentric Secret Agent Who Tricked Hitler and Saved D-Day (2012); Lucas Reilly, "The Most Amazing Lie in History" (2014):