Cele mai înspăimântătoare legende urbane ale românilor: copii răpiţi pentru organe sau lilieci vampiri

În toate oraşele din România circulă legende urbane de groază care au înfierbântat minţile oamenilor generaţii în şir. Săpunul făcut din grăsime umană, clădiri bântuite de spiritele copiilor orfani, lăcaşe vizitate de fantomele condamnaţilor la moarte, liliecii-vampiri care sug sângele turiştilor sunt doar câteva exemple

Fără ca românii să fie un popor de oameni superstiţioşi, în fiecare zonă a ţăriii s-au născut de-a lungul vremii tot felul de legende urbane care au băgat spaima în copiii cu imaginaţie, au stârnit curiozitatea turiştilor şi dorinţa istoricilor de a desluşi cât adevăr stă în spatele poveştilor de groază.

Am întocmit un top 10 al celor mai înfioarătoare legende

BACĂU Săpunul din grăsime umană îngropat în cimitirul evreiesc. Una din cele mai terifiante legendele urbane, care te face să ţi se strângă pielea, datează din cel de-Al Doilea Război Mondial. Băcăuanii au transmis din tată-n fiu povestea evreilor exterminaţi de nemţi, din grăsimea cărora a fost făcut săpun. Calupuri întregi ar fi fost îngropate în cimitirul evreiesc al comunei Sarata, judeţul Bacău, în locul evreilor exterminaţi. La intrarea în comuna amintită a fost ridicat în 1959 un monument din piatră, închinat victimelor Holocaustului.

Pe el scrie în mai multe limbi “Aici zac evrei prefăcuţi în săpun de bestiile fasciste – 1939-1944 / În amintirea lor, înfrăţiţi-vă popoare în lupta pentru o lume nouă”.

Se spune că sub acel monument se află un sicriu plin cu bucăţi de săpun făcut din grăsime umană. Ba mai mult, s-a perpetuat ideea că perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, evreii erau obligaţi de nemţi să se spele cu săpunul fabricat din corpul confraţilor lor. Pe fiecare clup de săpun era o inscripţie ”RIF”, iniţiale despre care se credea că vin de la ”Reichs Juden-Fett”, adică ”săpun curat evreiesc”.

CĂLĂRAŞI, oraşul unde copiii erau răpiţi pentru trafic de organe. Sfârşitul erei comuniste a fost marcată de panică în Bărăgan. Coincidenţă, zvonuri similare au fost transmise în alte zone ale ţării la mijlocul anilor 80, dar nu au căpătat aceeaşi amploare ca în Călăraşi, unde frica legată de răpirea copiilor ajunsese o adevărată fobie.

Potrivit legendei urbane, după ce asfinţea soarele, copiii care rămâneau la locurile de joacă şi nu se retrăgeau acasă erau răpiţi de  anumite persoane care se deplasau cu Dacii negre, înmatriculate în Bucureşti. Copiii furaţi erau folosiţi drept donatori de organe şi, spune legenda, sufletele lor rămâneau să bântuie locurile natale.

BISTRIŢA, locul unde a apărut o anaconda uriaşă. Poveştile localnicilor care ar fi văzut şarpele exotic uriaş erau atât de convingătoare încât au ţinut pe jar autorităţile din trei localităţi din judeţ (Chiraleş, Arcalia şi Sărăţel). Timp de o lună au căutat uriaşa reptilă scăpată de circari.Reptila ar fi fost văzută prima dată de un pescar, localnicii bănuind că aceasta ar fi scăpat din maşina unui circ care a trecut prin zonă. Şarpele a crescut pe zi ce trece în poveşti ajungând în doar câteva zile de la 7 metri la nu mai puţin de 15.

VASLUI 

Una dintre cele mai tenebroase legende din judeţul Vaslui este legată de locul unde a fost ridicată la începutul secolului XIX biserica “Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril”, locul cunoscut sub numele de “Dealul spânzuraţilor”. Potrivit legendei urbane, în urmă cu aproximativ 200 de ani a fost ctitorită biserica “Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril” Bârlad pentru a aduce astfel linişte sufletelor care au murit în chinuri groaznice şi au fost îngropate la comun chiar sub temelia lăcaşului sfânt. Povestea a fost uitată de cei mai mulţi orăşeni, însă, a fost preluată de istorici pentru a desluşi cât adevăr şi câtă imaginaţie stă în spatele legendei.

Legenda are mai multe versiuni. Unii bârlădeni spun că le-au povestit bunicii şi străbunicii că acolo ar fi fost îngropate oasele condamnaţilor la moarte, alţii spun că acolo erau beciurile de tortură. Osemintele acoperite cu pământ au fost atât de multe încât s-a format o mivilă în mijlocul unui platou. Alţi loclanici spun că locul de tortură publică a fost ales pe acel deal pentru a putea asista cât mai multă lume. Chiar şi preotul parh al bisericii “Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril” spune că de fiecare dată când face o lucrare în curtea bisericii găseşte oase umane.

ALBA  Scheletul “simpatic” de la Muzeul Ştiinţe Naturale Aiud . Potrivit legendei, scheletul expus într-o vitrină a muzeului ar fi vechi de peste 100 de ani. Acesta aparţine  lui “nea Costică”, un fost paznic al Colegiului “Gabriel Bethlem”, clădire în care funcţionează acum muzeul. Se spune că paznicul şi-ar fi donat colegiului rămăşiţele umane şi şi-a exprimat dorinţa ca oasele lui să rămână generaţiilor viitoare  drept material didactic.

Scheletul este expus şi acum la muzeu fără să fi fost evaluat şi fără a i se putea preciza  vechimea. De asemenea, se presupune că bărbatul era tânăr în momentul morţii, întrucât dentiţia era foarte bună. Personajul, devenit în timp simpatic prin propria-i legendă, priveşte dibaci la cei pe lângă care timpul se curge fără să lase o urmă folositoare.

IAŞI Ultimul călău al Moldovei, namila care nu-şi căseşte liniştea nici după moarte. Gavril Buzatu, bărbatul care le lua viaţa celor care îndrăzneau să se ridice împotriva stăpânirii, încă mai este pomenit în discuţiile despre istoria Iaşiului. Acesta este descris ca având o înfăţişare înfiorătoare, la fel şi faptele.  „Colos la trup, păgân de slut la faţă, cu o privire fioroasă de te bagă în friguri la cea dintâi căutătură", scrie Eugen Şendrea în cartea „Povestea lui Gavril Buzatu (foto jos), ultimul călău din Moldova.

Acesta era „o namilă de om, al cărui cap trecea cu mult de pragul de sus al unei uşi. Faţa slută, părul lung, murdar şi vâlvoi şi privirea sălbatică ar fi îngheţat de frică orice fiinţă omenească. Purta un suman lung, ţărănesc, pe umeri îi atârna o traistă, iar în mâna dreaptă ţinea un drug de fier. Avea ochii mici ca două măsline", scrie Eugen Şendrea.

Imaginea acestuia, la ieşirea din carceră pentru a-şi începe noua viaţă este prezentată pe larg de Eugen Şendrea. „O arătare cum nu s-a mai văzut. Un hoit uriaş, mirosind îngrozitor, cu un chip slut şi o privire mai fioroasă decât a lupilor. Unghiile mari, netăiate, păreau ghearele unui urs", spune Şendrea.

Fost conac boieresc, impunătoarea clădire a adunat în jurul ei o pleiadă de poveşti despre fantome şi strigoi, despre care se spune că ar fi sufletele celor ucişi de nemilosul călău.

ALEXANDRIA şi conacul sataniştilor. Ruinele unui conac vechi aflat pe şoseaua de centură a Alexandriei dau fiori localnicilor. Potrivit legendei urbane,  ruinele au ajuns loc de întâlnire al unui gruCei mai superstiţioşi cred că zona respectivă este bântuită de fantome şi în interiorului conacului se întâmplă chestii înfiorătoare şi asta pentru că acesta ar avea sute de camere, ca într-un labirint.

Pereţii poartă tot felul de însemne şi înscrisuri satanice, iar imaginea pare desprinsă dintr-un film de groază. Pe toţi peeţii, de la un capăt la celălalt sunt scris cuvinte menite să alimenteze spaima oamenilor: ”moarte” şi „Satan rege”.

Legendele legate de acest loc sunt cunoscute alexăndrenilor şi privesc ruinele ca pe un loc al întâlnirilor ”necurate”. În anul 1999, un student la Facultatea de Regie Film a realizat un scurt-metraj în conacul cu pricina. Acesta nu a făcut decât să alimenteze zvonurile despre ”moarte” care se leagă de acel loc.

BUCUREŞTI Fantomele unor copii orfani, ţinuţi nemâncaţi până la epuizare într-o casă din Centrul Vechi, cărora şi în ziua de azi li se aud strigătele ascuţite după miezul nopţii. O astfel de legendă urbană macabră are punctul de pornire celebra stradă Franceză, presărată cu terase şi cluburi. Legenda spune că în acest imobil, aflat la numărul 13, este bântuit de nici mai mult, nici mai puţin de 203 spirite de copii.

În orfelinatul de pe strada Franceză erau aduşi copiii străzii, chiar de către proprietar, pe nume Stavrache Hagi-Orman despre care nici până în prezent nu se ştie mare lucru. Acesta  ţinea copiii în condiţii greu de imaginat, fără apă şi fără mâncare.

Cei mai vechi locuitori din Centrul Vechi susţin că nu de puţine ori au auzit glasul copiilor care strigă „Apăăă, vrem apăăă!”. Cei mai mulţi petrecăreţi care frecventează zona refuză să creadă asemenea poveşti şi îşi bat joc de legendă

HUNEDOARA Liliecii-vampir din Castelul Corvinilor. O colonie de câteva sute lilieci-vampir au contribuit la inflamarea imaginaţiei localnicilor, spre deliciul şi curiozitatea turiştilor. Liliecii, chiar dacă sunt inofensivi, după cum spun administratorii monumentului istoric, au dat naştere controverselor. Localnicii mai în vârstă din zonă spun că turiştii trebuie să se ferească să ajungă la castel noaptea, căci ar putea fi atacaţi de aceştia.

Potrivit legendelor urbane, liliecii-vampir nu atacă numai gâtul vizitatorilor rătăciţi la castel, dar se încleştează în părul acestora şi nu mai pot fi scoşi. Alte legende înfăţişează castelul ca un loc bântuit de spirite malefice şi nu sunt puţini hunedorenii care cred acest lucru şi se încumetă să ducă povestea mai departe.

BAIA MARE Legenda “Îngerilor negri” pe seama cărora au fost puse toate răpirile şi crimele anilor 80. În acea perioadă au fost mai multe cazuri neelucidate şi toate au fost puse pe seama unei organizaţii secrete, specializată în răpirea copiilor şi în crimă.

Potrivit legendelor urbane, „Îngerii Negri“ era o organizaţie secretă, care răpea copii pentru a-i transforma în adepţii grupului. Băimărenii spun că aceştia se ascundeau pe sub poduri sau în canalizările din Baia Mare, iar noaptea umblau în căutarea următoarelor victime.Povestea diferă puţin de la un cartier la altul. Unii spun că „Îngerii Negrii“ se antrenau seara pe acoperişul spitalului judeţean, iar noaptea umblau pe străzile municipiului. Cu toate acestea, nu există nicio dovadă palpabilă a existenţei acestui grup.