Care a fost prima mascotă olimpică?
„The Olympic Studies Centre“, parte a Fundaţiei Olimpice pentru Cultură și Patrimoniu, deci centrul oficial de referinţă pentru cunoștinţele olimpice, ne informează că la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble din 1968 a fost creat un personaj care a simbolizat evenimentul. Era un omuleţ pe schiuri, pe nume Shuss. Apoi, prima mascotă oficială a Jocurilor Olimpice de iarnă a fost un om de zăpadă numit chiar Schneemann. Purta o pălărie roșie, tiroleză, simbolul ales pentru identificarea gazdei competiţiei din 1976, Innsbruck. Însă prima mascotă olimpică oficială a apărut în 1972, la Jocurile Olimpice de vară de la München.
A fost Waldi, un teckel (Dachshund, germ.), câine foarte popular în Bavaria, renumit pentru rezistenţă, tenacitate și agilitate. Cu autoironie, nemţii au considerat că șoricarul era reprezentativ pentru ei. Mottoul creatorului, Otl Aicher, a fost: „Man ist so, wie man sich zeigt, und man zeigt sich so, wie man ist“ („Ești așa cum te arăţi și te arăţi așa cum ești“).
Se pare că Waldi s-a „născut“ pe 15 decembrie 1969 la o petrecere de Crăciun a Comitetului de Organizare München 1972, la care participanţii au primit creioane colorate, foi de hârtie și lut de modelat și au fost invitaţi să lucreze pentru mascotă.
S-a scris și că, iniţial, modelul personajului olimpic a fost o figură de desene animate a unui bavarez, pe nume Seppl. Waldi a avut și un alter ego din viaţa reală, Cherie von Birkenhof, un teckel primit cadou, în 1970, de președintele Asociaţiei Internaţionale a Presei Sportive (AIPS), Félix Lévitan, de la Willi Daume, președintele Comitetului de Organizare pentru Jocurile Olimpice din 1972.
Cert este că designul mascotei a fost opera lui Otl Aicher (1922-1991), unul dintre cei mai importanţi designeri grafici ai secolului XX. El a lucrat pentru acest proiect cu Elena Winschermann, care, din 1968, la vârsta de 20 de ani, în timp ce studia design grafic la Universitatea de Artă din Braunschweig, începuse un stagiu la biroul condus de Aicher, care din anul 1967 primise responsabilitatea identităţii vizuale a Jocurilor Olimpice din 1972.
Otl Aicher și echipa din jurul lui au creat, pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice, un branding vizual cuprinzător, care continuă să stabilească standarde și astăzi. Acum au apărut semne ușor recognoscibile: figuri din beţe care simbolizează diverse sporturi, dar și pictogramele receptor de telefon sau ceașca de cafea, un sistem grafic de orientare cu valoare de model pe care americanii l-au aplicat în 1974 pentru semnalizarea publică standard.
CURIOZITĂŢILE INTEGRĂRII LUI WALDI
În contextul designului general al Jocurilor celei de-a XX-a Olimpiade, a apărut și ideea de standardizare a mascotei, de încorporare a designului acesteia în identitatea vizuală și spectrul de culori al Jocurilor Olimpice. De la început, proiectarea a ceva banal a intrat în zona designului corporatist și nu a devenit treaba unui producător de jucării.
Elena Winschermann (Schwaiger, după căsătorie) crede că tocmai sarcina de a „strânge“ o creatură atât de amuzantă în liniile directoare de design l-a atras, de fapt, pe Aicher. „Obișnuia să aibă idei ciudate uneori – ideea de a face asta l-a intrigat“. Mascota a avut mai multe culori: capul și coada albastru deschis, corpul în dungi care prezintă cel puţin trei dintre cele șase culori olimpice și pentru care nu există o ordine specifică. Dungile colorate ale căţelului au fost o strategie de a genera atenţie pentru o formă familiară.
Dintre curiozităţile integrării lui Waldi în competiţie remarcăm că traseul maratonului olimpic din 1972 corespundea formei mascotei: cu capul spre vest, traseul începea de la gât, iar sportivii alergau în sens invers acelor de ceasornic.
După experienţa germană, organizatorii Jocurilor Olimpice au înţeles că mascotele sunt un instrument de comunicare simplu și eficient, la fel ca un slogan. Fie că sunt sub formă de animăluţe sau inventate, mascotele oferă un element de umor și bucurie experienţei olimpice. „Creaţie originală, mascota are sarcina de a da formă concretă spiritului olimpic, de a răspândi valorile evidenţiate la fiecare ediţie a Jocurilor și de a le oferi o atmosferă de sărbătoare, promovând în același timp istoria și cultura orașului-gazdă“, apreciază „The Olympic Studies Centre“.
Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 270 al revistei „Historia” (revista:270), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iulie - 14 august, și în format digital pe platforma paydemic.
