Bătălia de pe Ialomița: Victoria zdrobitoare a lui Iancu de Hunedoara

Anul 1442 a reprezentat pentru Transilvania un an de grea cumpănă. Nici nu se încheiaseră bine ecourile luptelor de la Sântimbru și Sibiu din primăvara aceluiași an, finalizate cu victoria creștinilor, când trebuia să facă față unui nou val stârnit de către Semilună.

Pentru a răzbuna înfrângerea și pierderile suferite, precum și respingerea ofertei de pace trimisă curții din Buda în iulie 1442, sultanul trimite spre Transilvania o puternică armată condusă de comandantul militar al Rumeliei, Șehabeddin, scrie Muzeul Castelul Corvinilor, pe pagina de Facebook a instituției.

După unele cronici ar fi fost vorba de 80.000 de oșteni. Fără îndoială se încerca în acest fel și încetarea carierei militare a lui Iancu de Hunedoara, care se dovedea un dușman tot mai de temut și un viitor lider al lupei anti-otomane în Balcani.

Oastea turcească intră întâi în țara Românească, fără să întâlnească opoziție, ocupă Târgoviștea, înaintând tot mai mult înspre nord, pe Valea Ialomiței, cu intenția de a trece munții în Transilvania.

Aici, „în locuri muntoase și strâmte”, îi aștepta Iancu de Hunedoara cu oastea sa. Acesta dezlănțuie atacul în zorii zilei de 2 septembrie 1442. Încleștarea celor două tabere a durat o zi întreagă, încetând doar la căderea întunericului. Victoria armatei lui Iancu de Hunedoara a fost totală iar prada deosebit de bogată. „În mâinile învingătorilor căzu o pradă uriașă, compusă din steaguri, corturi, vreo 5.000 de cămile, cai și catâri, haine scumpe și atâtea alte lucruri”, spune Camil Mureșan în lucrarea sa „Iancu de Hunedoara”.

Beilerbeiul Șehabeddin și-a salvat viața cu fuga însă nu și funcția, respectiv, onoarea, el fiind destituit de către sultan.

Victoria în Bătălia de pe Ialomița a sporit prestigiul voievodului transilvan, a întărit puterea regelui său Vladislav I și a însuflețit statele din vestul continentului în vederea unei cruciade contra otomanilor. Totodată, a reprezentat un punct de cotitură în modul de luptă al lui Iancu de Hunedoara, acesta renunțând la atitudinea defensivă, pentru lupta dusă pe teritoriul dușmanului, în încercarea obținerii unei victorii totale și definitive asupra acestuia.