Bătălia de la Tsushima - scufundarea iluziilor țariste de dominație mondială
Istoria secolului al XIX-lea a fost dominată de concentrarea strategiei marilor puteri europene spre formarea de imperii coloniale de unde să fie aduse materii prime ieftine și să fie un debușeu pentru mărfurile industriale ale metropolei. În plus, era luată în calcul formarea de trupe dintre localnici pentru viitorul război european. Centrele de putere făceau mereu planuri de luptă și pacea nu era ceva dorit în mod sincer. Cursa înarmărilor era cea care dezvolta fabricile din industria constructoare de mașini.
S-a scris deosebit de mult despre faptul că Rusia avea o economie slab dezvoltată la sfârșitul secolului al XIX-lea și că practic nu era în rândul statelor dezvoltate din punct de vedere industrial. Prea multă populație vegeta în stilul de viață tradițional al satului rusesc și aristocrația prefera să toace banii în petreceri fastuoase, multe desfășurate în frumoasele construcții de pe Coasta de Azur sau din Paris.
Datele istorice vin să contrazică părerile istoricilor contemporani sau ale celor îndoctrinați din perioada comunistă. Industria imperială putea sa realizeze mărfuri impresionante prin calitate și complexitate, dar acestea aveau un cusur: nu generau o creștere a nivelului de trai. Erau nave militare cu cele mai mari dimensiuni din categoria cuirasate și care costau o avere din cauza tunurilor grele de la bord. Nici blindajele groase nu erau ușor de produs și implicau un consum ridicat de energie generată de cărbune de calitate superioară în uzine dotate cu utilaje grele.
Cuirasatul Borodino avea o lungime de 121 m, o lățime de 23,2 m și un deplasament de 14.317 t. Șantierele navale de la Sankt Petersburg și Nikolaev nu duceau lipsă de comenzi și fiecare proiect imperial era o provocare tehnică pentru constructorii ce căutau metal înalt aliat. Conducerea țaristă a reușit să strângă 23 de cuirasate ce sunt astăzi incluse în categoria pre-dreadnought și erau caracterizate prin artileria formată de obicei din patru tunuri principale, calibrul fiind de 10 sau 12 inch. Șantierele navale primeau permanent comenzi din partea strategilor țariști și astfel nu erau fonduri pentru serviciile necesare locuitorilor vastului imperiu.
Flota imperială era impresionantă pe hârtie și pe apă, dar n-a fost concepută pentru apărarea vreunei granițe, ci urmau să servească pentru expansiune în numele hegemoniei mondiale. Puterea continentală nu mai era suficientă pentru familia țarului, cel ce avea cel mai mare imperiu format dintr-un singur teritoriu. Se întindea de la Varșovia și Helsinki până la Oceanul Pacific, dar tot se mai dorea pământ în China pentru a se ajunge la o mare caldă și la bogățiile statului asiatic.
O lungă cale ferată se construia pentru a face legătura între partea europeană și cea din Extremul Orient, Transsiberianul fiind terminat rudimentar în 1904. Port Arthur trebuia să fie baza de unde să pornească vapoarele militare spre noi ținuturi bogate în resurse. Marea Galbenă putea să ajungă sub controlul Sankt Petersburgului. Condițiile geografice din zona Liaoning erau ideale pentru dezvoltarea unei baze navale în stil Sevastopol.
Războiul ruso-japonez
Expansiunea spre est nu era văzută cu ochi buni de către conducerea de la Tokyo, foștii samurai având propriile planuri de expansiune în căutarea de glorie militară și de resurse pentru fabricile supradimensionate. Tensiunile s-au acumulat și un război devastator a izbucnit în anul 1904, luptele ducându-se pe mare și pe uscat cu cele mai noi tipuri de arme livrate de industria constructoare de mașini.
Rusia a început războiul cu cele mai mari așteptări și japonezii erau considerați inferiori deoarece statura era scundă și nu se puteau compara cu militarii ruși. A fost o surpriză deosebit de neplăcută când pierderile au început să se adune din cauza mitralierelor și a tunurilor cu tir rapid și cele mai dureroase pentru țar au fost cele din domeniul flotei, cuirasatele fiind cele după care se plângea cel mai mult.
Ziua de 27 mai 1905 a rămas drept data celui mai mare dezastru din istoria Rusiei moderne. Flota japoneză a reușit să zdrobească gruparea inamică și au fost pierdute prin scufundare șase cuirasate și alte două au fost capturate. Cele opt vapoare cuirasate reprezentau structura de bază a flotei ruse și această lovitură dură a dus la o prăbușire completă a moralului în tabăra țaristă. Era un dezastru complet al marinei ruse și rar s-a întâmplat în epoca modernă să se piardă aproape tot într-o singură zi, rămășițele fiind nimicite a doua zi.
Japonia a înregistrat numai 117 marinari morți în raport cu cei 5.045 de căzuți la datorie din rândurile luptătorilor ruși. Se adăugau cei 6.016 luați prizonieri. Flota trimisă din Marea Baltică a fost complet nimicită și moralul a fost sfărâmat atunci când s-a constatat că au fost pierdute cuirasatele Borodino, Împăratul Alexandru al III-lea și Cneazul Suvorov, cel din urmă fiind gata în septembrie 1904. N-a fost timp pentru obișnuirea echipajului cu noua mașină de luptă. În plus, a fost o mare eroare strategică să fie trimisă flota prin Strâmtoarea Tsushima, adică aproape de bazele marinei japoneze. Victoria amiralului Togo a fost legendară și prin faptul că albii trufași s-au predat în masă, dar deciziile conducătorilor ruși au fost esențiale în amploarea dezastrului.
Era evident că lipsea îndemânarea ofițerilor și a marinarilor în mânuirea vapoarelor cu rază lungă de acțiune, dar conducerea țaristă nu s-a lăsat copleșită și a continuat pregătirile din domeniul naval cu cuirasate ce dispuneau de turele triple cu tunuri de calibrul 305 mm. Dreadnought-urile rusești nici nu se mai puteau compara cu navele scufundate în 1905 în ceea ce privește puterea de foc și protecția prin blindaj. A venit Primul Război Mondial și toate planurile țarului au fost date peste cap.
Bătălia de la Tsushima din 27 – 28 mai 1905 a demonstrat că tunurile de calibru mare aveau efecte devastatoare dacă focul era concentrat pe țintele cuirasate și industria japoneză livra proiectile încărcate cu acid picric în cantitate superioară față de ceea ce utilizau occidentalii și Rusia. S-a dovedit și că torpilele sunt inamici periculoși din cauza lovirii părții submerse și mai puțin protejată prin armură, ceea ce impunea răspândirea navelor rapide de combatere a torpiloarelor.
Cursa înarmărilor a continuat prin perfecționarea cuirasatelor și a crucișătoarelor de bătălie, dar Rusia a pierdut-o din moment ce n-a mai avut suficiente nave pentru acoperirea unor sectoare secundare și oțel pentru cuirasate din noile generații. Au fost primite și tunuri grele de calibrul 356 mm din Anglia, dar construcțiile metalice avansau lent și timpul nu mai avea răbdare.
Chiar dacă au fost făcute eforturi economice deosebite, nu s-a mai ajuns în postura de stăpân al mărilor și al lumii prin asamblarea de cuirasate de tip dreadnought. Costurile înarmării navale au depășit posibilitățile economiei ruse, cea obligată să livreze și tehnică de luptă pentru armata terestră din ce în ce mai numeroasă. Lipsurile generate de această cursă a înarmărilor au favorizat acțiunile mișcării bolșevice și marinarii lipsiți de caracter și gândire au jucat un rol decisiv în schimbarea regimului politic în 1917.
Gustave Le Bon a scris că morții își impun voința asupra celor vii si mereu ideile trecutului distrug fericirea generațiilor. Iluzia a rămas în capul conducătorilor din vastul imperiu întins pe două continente. Acesta este motorul care pune-n mișcare energia maselor și nu contează numărul victimelor și prețul fanteziei dezvoltate de cei ajunși întâmplător la putere și care mai trăiesc cu credința că vor rămâne în istorie și vor fi dominanți și asupra generațiilor următoare.
Foto sus: Flota japoneză în dimineața zilei de 27 mai 1905 (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
