Războiul ruso-japonez: jocul războiului naval
Două nave de război grav avariate apar în această poză. Ele aparțin flotei pacifice rusești, staționate la Port Arthur, iar poza a fost făcută cândva la mijlocul anului 1904. Cu câteva luni înainte, pe 8 februarie mai precis, amirarul japonez Togo lansase un atac surpriză împotriva flotei rusești, distrugând 3 nave, între care și crucișătorul Pallada, aflat în stânga imaginii.
La trei ore după acest atac, Japonia declara război Rusiei (aceeași tactică avea să fie folosită aproape patru decenii mai târziu, în atacul de la Pearl Harbour). Au urmat mai multe acțiuni navale care nu au decis însă soarta conflictului. Pe 12 aprilie, două nave rusești mai vechi au reușit să părăsească Port Arthur, dar au dat peste mine japoneze și s-au scufundat în câteva minute. Amiralul Makarov avea să moară atunci la bordul navei Petropavlovsk. Nava Pobeda a reușit să se întoarcă înapoi în port, însă a fost grav avariată. În următoarea lună, a fost rândul rușilor să scufunde 2 nave de luptă japoneze.
Conflictul dintre cele două imperii s-a născut din slăbiciunea unui al treilea:imperiul chinez. În 1894-1895, Japonia învinsese China, preluând controlul asupra Coreei, Taiwanului, Insulelor Penghu și Peninsula Liaodong din Manciuria. La doar câteva zile după semnarea tratatului sino-japonez, Rusia a reușit să obțină acordul guvernelor francez și german pentru formularea unei cereri comune privind renunțarea la peninsula Liaodong (de care rușii erau și ei interesați).
Portul rusesc din Extremul Orient, de la Vladivostok, punctul terminus al căii ferate trans-sibieriene, era blocat din cauza ghețurilor tot timpul anului, în afara lunilor de vară, astfel că în 1898, Rusia a semnat un tratat cu China prin care îi era permis să-și stabilească baza navală la Port Arthur, în capătul peninsulei Liaodong, la circa 400 km est de Beijing. De asemenea, rușii obțineau concesiuni pentru exploatări forestiere și miniere în Coreea. Ulterior, Răscoala Boxerilor din 1900 a servit drept pretext pentru ca Rusia să aducă 177.000 de soldați în Manciuria pentru „apărarea intereselor” sale, în timp ce soldații chinezi erau evacuați din provincie.
Japoniei i-a fost atunci clar în ce direcție se îndreptau lucrurile. Și englezii au fost alarmați de măsurile luate de Rusia, astfel încât au forțat guvernul chinez să-i închirieze portul din Weihaiwei, aflat la circa 250 km sud de Port Arthur, de unde puteau monitoriza evoluția situației. Negocierile din 1903-1904, care urmăreau ca Manciuria să revină Rusiei, iar Coreea Japoniei, au fost ruinate de aspirațiile Țarului Nicolae al II-lea, care dorea să obțină mai mult pentru a-și întâri poziția precară pe plan intern.
În aprilie 1904, Coreea era deja cucerită de forțele terestre japoneze, care se pregăteau să atace și Port Arthur. Flota rusească a încercat să iasă din încleștare în iunie, iar apoi în august, fără succes;până decembrie japonezii au cucerit și un punct strategic aflat la înălțime din care puteau bombarda navele rusești aflate în port fără ca acestea să poată riposta. Patru nave de luptă și două crucișătoare au fost astfel scufundate. Guvernul rus a decis în luna octombrie trimiterea în Pacific a flotei din Marea Baltică, dar în ianuarie 1905 japonezii au cucerit Port Arthur. Flota baltică nu a ajuns decât în luna mai, iar atunci a fost imediat distrusă de amiralul Togo în Bătălia de la Tsushima. Tratatul de pace care a urmat, pentru care americanii-prin Teddy Roosevelt – au jucat rolul de intermediari, îi forța pe ruși să părăsească Manciuria și Port Arthur. În 1910, japonezii au anexat și Coreea.
Rusia s-a văzut răzbunată abia în iulie 1939, când japonezii au invadat Mongolia, iar Mareșalul Jukov – cu 58.000 de soldați, 500 de tancuri și 250 de avioane – i-a învins pe japonezi (61.000 de victime) la Bătălia de la Khalkin Gol. Unii istorici consideră această bătălie începutul celui de-al doilea război mondial (pe frontul asiatic, ce-i drept, respingând deci viziunea europocentristă), așa cum unii au văzut în războiul din 1904-1905 un episod antemergător al Primului Război Mondial, fiind vorba de primul război modern prin prisma armelor folosite și a numărului mare de victime (130.000 în total).
Roger Hudson, A Game of Battleships, în „History Today”, vol. 62, nr. 11, 2012
