Atitudinea României față de invadarea Cehoslovaciei
„Primăvara de la Praga”, numele unui festival muzical dedicat compozitorului Bedřich Smetana, a intrat în istoria politică drept punctul culminant al unei distanțări a regimului comunist din Cehoslovacia față de Uniunea Sovietică și față politica partidului unic.
Alexander Dubček, prim secretar al partidului și președinte a Republicii Cehoslovace, comunist moderat, a lansat în aprilie 1968 un program de reforme care cuprindeau posibilitatea unei guvernări pluripartite, planuri pentru o federalizare a Cehoslovaciei în două națiuni cu drepturi egale, un grad de libertate a presei care căpătase accente antisovietice, anumite inițiative ale cultelor religioase. Aceste idei circulau în spațiul public, unele urmând a fi adoptate cu ocazia congresului anunțat pentru toamna acelui an, 1968. URSS a interpretat aceste reforme drept o abandonare a doctrinei marxist-leniniste și o întoarcere la ideologia „burghezo-moșierească”, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.
La sfârșitul lui iunie avuseseră loc în Cehoslovacia manevre militare de exercițiu ale membrilor Pactului de la Varșovia, iar trupele, majoritar sovietice, nu mai părăseau teritoriul. Conducerea sovietică a încercat să oprească sau să limiteze schimbările din Cehoslovacia printr-o serie de negocieri la granița slovaco-sovietică, apoi la 3 august, reprezentanții URSS, RDG, Poloniei, Ungariei, Bulgariei, Cehoslovaciei au semnat Declarația de la Bratislava, care reînnoia atașamentul față de doctrina marxist-leninistă și declara război împotriva ideologiei „burghezo-moșierești” și a tuturor forțelor „antisocialiste”. Uniunea Sovietică și-a declarat intenția de a interveni în orice țară a Pactului de la Varșovia care ar fi dorit stabilirea unui sistem politic multipartid, aranjament ce ilustra perfect Doctrina Brejnev.
În noaptea de 20-21 august 1968, forțe militare din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria au invadat Cehoslovacia. Între 5.000 și 7.000 de tancuri sovietice au ocupat străzile, ele fiind însoțite de un număr mare de trupe. În timpul ocupației, 72 de cehi și slovaci au fost uciși și sute au fost răniți. Alexander Dubček a cerut populației să nu opună rezistență armată. El a fost arestat și dus la Moscova (împreună cu alți membri de partid susținători) într-un avion militar sovietic, dar la Moscova s-a stabilit că Dubček își va putea păstra funcțiile în cadrul Partidului Comunist și că se va continua un program de reforme moderate.
Regimul din România nu se mai bucura de încrederea sovieticilor încă de la „Declarația din aprilie” 1964 și încerca să capete un profil internațional de opozant al puterii discreționare sovietice în cadrul lagărului comunist (ilustrată prin celebra expresie „ascultarea de bagheta Moscovei”), purtând discuții cu liderii chinezi, opunându-se unor proiecte în cadrul CAER, recunoscând R.F.G., păstrând relații diplomatice cu Israelul în timpul războiului de șase zile și semnând un tratat de prietenie cu Cehoslovacia lui Dubček.
Reacția conducerii din România a fost fără echivoc de condamnare a invaziei. A avut loc o ședință comună a CC al PCR, a Guvernului și a Consiliului de Stat, în care s-au făcut declarații: intervenția militară în Cehoslovacia s-a făcut cu „metode țariste” (Ilie Verdeț) și „reprezintă o încălcare flagrantă a suveranității naționale a unui stat socialist frățesc, liber și independent, a principiilor pe care se bazează relațiile între țările socialiste, a normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional și că amestecul în treburile interne ale partidului comunist și poporului cehoslovac, intervenția armată în Cehoslovacia reprezintă o grea lovitură dată unității sistemului mondial socialist, mișcării comuniste și muncitorești internaționale, prestigiului socialismului în lume” (art. 2 din Protocolul ședinței CPEx din 21 august 1968).
În aceeași zi a avut loc și un miting în Piața Palatului din București, cu largă participare populară. Nicolae Ceaușescu a condamnat intervenția militară, calificând-o drept „un act rușinos”. La 22 august, Marea Adunare Națională, întrunită în ședință extraordinară, adoptă „Declarația cu privire la principiile de bază ale politicii externe a României”, mai moderată, promovând o politică de depășire a „greutăților și neînțelegerilor create în relațiile dintre unele țări socialiste” și pentru așezarea relațiilor dintre ele „pe baza principiilor marxism-leninismului, ale internaționalismului proletar”, cu respectarea „independenței și suveranității fiecărui stat, a egalității în drepturi și neamestecului în trebuirile interne, a avantajului reciproc”. Declarația reamintește că Organizația Tratatului de la Varșovia a fost constituită ca un instrument de apărare a țărilor socialiste „împotriva unui atac din afară” și că „nu poate fi folosită sau invocată pentru acțiuni militare împotriva unei țări socialiste”.
Moscova a fost vizibil iritată de reacția și atitudinea conducerii PCR.
Din documente reiese îngrijorarea decidenților politici români față de mișcările de trupe pe teritoriul Uniunii Sovietice, Ungariei și Bulgariei, în apropierea graniței cu România. Acest moment a consolidat imaginea României în Occident și a generat o solidaritate internă fără precedent, numeroși voluntari înscriindu-se în Gărzile patriotice.
Nicolae Ceaușescu și I. Gh. Maurer au căutat sprijinul diplomatic al Chinei, al Iugoslaviei și al ONU, unde Corneliu Mănescu deținea funcția de președinte în exercițiu al Adunării Generale, fiind primul dintr-o țară socialistă în această funcție. Obiectivul politicii externe era „calmarea și normalizarea situației”, diplomații români având interdicția de a se referi, în discuțiile oficiale publice, la criza cehoslovacă sau de a comenta poziția României.
Scopul principal era evitarea unei intervenții a URSS față de România. Chemat de Dean Rusk, secretarul de stat al SUA, pentru explicații, ambasadorul sovietic la ONU Anatoli Dobrînin a declarat că „URSS nu are intenția să atace România” (Mircea Malița, „Zid de pace”, p. 94-99) momentul de criză a fost depășit când Președintele Lyndon Johnson declara, la 30 august, „SUA nu vor permite nimănui să dea drumul «câinilor războiului»”. (Dinu C. Giurescu, „Praga, august 1968”, în volumul „Zid de pace”, p. 209)
Foto sus: 21 august 1968. Adunarea populară din Piața Palatului Republicii fotografiată din balconul clădirii CC al PCR (© Arhivele Naționale ale României, fond ISISP, fototeca N. Ceausescu, foto 174)
Mai multe pentru tine...
