Asediul Leningradului: atrocități la foc automat

Al Doilea Război Mondial a izbucnit în august 1939 prin semnarea Pactului Molotov – Ribbentrop, dar oficial se consideră că numai Germania nazistă a fost de vină și 1 septembrie 1939 a rămas în istorie drept începutul conflictului care a fost cu adevărat mondial.

Ostilitățile au fost inițial la o scară mică și părea să fie un război germano – polon, dar din 3 și 4 septembrie 1939 s-au implicat în lupte Franța și Anglia. Uniunea Sovietică a atacat Polonia la 17 septembrie și deja erau forțe de pe mai multe continente. Forțele militare ale Varșoviei au fost copleșite de diviziile trimise la asalt de către cei doi dictatori totalitari, dar deja războiul nu mai era o problemă a poporului asediat. Marile puteri încercau să obțină cât mai multă putere la nivel planetar.

Evenimentele militare sunt precum focul și nu se știe în ce direcție se răspândesc flăcările unui conflict militar. Iosif Stalin a avut anumite calcule strategice și se spunea că Uniunea Sovietică era un stat iubitor de pace și nu dorea să se implice în sângeroasele lupte. În realitate, Armata Roșie înaintase cam mult spre Germania și la 22 iunie 1941 tancurile germane au început marșul spre est. A fost un nou Blitzkrieg până la porțile Moscovei, armate întregi fiind nimicite sau capturate prin manevre spectaculoase cu ajutorul tancurilor.

Situația s-a complicat în preajma orașului Leningrad, terenul favorizând apărarea. Civilii și militarii au fost trimiși să se sacrifice pentru regimul politic și politrucii nu țineau cont de pierderi. Iosif Vissarionovici Stalin a permis să fie folosite toate armele și să nu mai fie respectată vreo lege a războiului mondial. Au fost trimise în primele linii mitraliere de tip Maxim M1910 în variante îmbunătățite și acestea puteau să tragă neîntrerupt datorită manșonului cu apă. Țeava nu se încingea și tirul era posibil ore întregi. Nu se făcea economie de muniție de calibrul 7,62 mm.

Iosif Stalin a ordonat utilizarea gloanțelor dum – dum, o muniție interzisă și care producea efecte cumplite și la o rănire ușoară. Militarul William Lubbeck povestea că militarii sovietici profitau de caracteristicile mitralierelor de tip Maxim, cele ce sunt definite drept grele și dificil de manevrat, pentru a executa foc de la peste un kilometru. Gloanțele soseau cu mare viteză și nu se auzea șuieratul specific. Dacă era identificat, înseamnă că soldatul era în viață. Dacă nu, omul era rănit sau mort.

Militarii germani din prima linie se considerau îndreptățiți să comită bestialități chiar dacă n-ar fi sosit ordine de la Berlin și astfel conflictul a devenit deosebit de sângeros și de crud. Cei doi dictatori totalitari chiar încurajau comportamentele odioase și poate omenirea ar trebui să înțeleagă care este finalitatea unor regimuri totalitare de extrema stângă sau dreaptă.

Industria sovietică de armament livrase astfel de muniție specială trupelor de grăniceri pentru ca nu cumva să scape cineva nevătămat din lagărul comunist. Militarii germani au fost alte victime ale politicii de tip stalinist ce se dezvoltase după 1924.

_{Foto
sus: Două adolescente asamblează mitraliere PPD-40 în
timpul asediului Leningradului (© Sergey Strunnikov / Wikimedia
Commons)}

Bibliografie minimală

_{Berejkov, Valentin, În
umbra lui Stalin,
Editura Lider, București, f.a.}

_{Busch, R., În
infernul de la Stalingrad,
Corint istorie, București, 2021.}

_{Bușe, Constantin, Alexandru
Vianu (coordonatori), Istorie
universală, Epoca contemporană,
vol. II, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979.}

_{Lubbeck, William, La
porțile Leningradului,
Corint, București, 2021.}

_{Sarin, Oleg, Lev Dvoretsky,
Război contra
speciei umane,
Editura Antet, 1997.}