Blocada Leningradului (1941-1944)

Asediul Leningradului, în termeni de dramă, simbolism şi suferinţă umană, este considerat de a fi cel mai înfiorător asediu din istoria omenirii.  Acţiunea deliberată a Wehrmachtului de a extermina prin înfometare oraşul Leningrad, a lăsat în urmă aproximativ 1 milion de morţi din rândul populaţiei civile. Ruta de aprovizionare de pe lacul Ladoga, denumită şi Drumul Vieţii, a reprezentat şansa supravieţuiri pentru o parte din locuitorii Leningradului.

Căderea  sub asediu

 Aşa cum  menţiona directiva nr . 21 al lui Hitler din 18 decembrie 1940, cele 3 obiectivele militare ale Operaţiuni Barbarossa(de cucerire a URSS), erau ocuparea Kievului, Leningradului şi Moscovei.

Grupului de Armată Nord, comandat de mareşalul Ritter von Leeb, îi revenea misiunea de a distruge forţele sovietice din regiunea baltică şi de a captura Leningradul.  În componenţa Grupului de Armată Nord intrau armata a 18 a şi armata a 16 a. Deasemena se adăuga Grupul 4 Panzer(şase armate şi 2 corpuri de armată motorizate). Trei divizii de securitate erau păstrate în rezervă.

Forţele lui Leeb se confruntau cu forţele districtului militar special din regiunea baltică în fruntea căruia era generalul F.I Kuzneţov(armata a 8 a, armata a 11, corpurile mecanizate III şi XII.  Pe 30 iunie, Stavka(Comandamentul sovietic) îl înlocuieşte pe Kuzneţov cu generalul Sobenikov, comandantul armatei a 8 a.

Intenţia lui Hitler, exprimată pe 23 iulie,   era să captureze Leningradul înainte de a direcţiona armatele germane pentru un atac asupra Moscovei. Până pe  6 august, Grupul de Armată Nord a reuşit să ocupe aproape întreg teritoriul statelor baltice, trecând de linia de fortificaţii „Stalin” şi ocupând poziţii pe linia lacului Ilmen-Narva, pentru a ataca Leningradul. Pe 8 august, Hitler i-a ordonat mareşalului Ritter von Leeb să înceapă ofensiva împotriva Leningradului, pentru a încercui oraşul şi a face jocţiunea cu armata finlandeză.

Stavka i-a ordonat mareşalului Voroşilov şi generalului Vatutin să lanseze contraatacuri care să oprească înaintarea rapidă a forţelor germane. Chiar dacă aceste contraatacuri au eşuat, ele au reuşit să mai întârzie înaintarea forţelor germane. Rezistenţa sovietică a determinat OKH să suplimenteze trupele Grupului de Armata Nord, prin transferul de la Grupul de Armată Centru, a corpurilor de armată motorizate XXXXIX . Pentru a asigura  un control mai strict al Înaltului Comandament Sovietic(Stavka) în zonă, Comitetul de Apărare a Statului a creat Frontul Leningrad sub comanda generalului Markian Popov.Astfel Comitetul de Apărare a Statului şi-a asumat controlul direct asupra operaţiunilor militare din Karelia, Leningrad şi a frontului de nord-vest. Măsura a avut un caracter unic în istoria conducerii militare sovietice .  Cu toate măsurile de reorganizare a Frontului Leningrad, apărarea a rămas în continuare haotică.

Pe 30 august, divizia a 20 a motorizată germană  ocupă localitatea Tosno şi ajunge la râul Neva, întrerupând ultima linie de cale ferată care lega Leningradul. În luptele crâncene care s-au desfăşurat între 30 august şi 8 septembrie, trupele sovietice sunt împinse în direcţia  râurilor Neva şi Ijora. După ce ocupă Sinevino, divizia a 20 a motorizată ajunge pe malul lacului Ladoga, în localitatea Shlisselburg.Era 8 septembrie 1941, ziua în care începe lungul asediu de 872 de zile a Leningradului, care a curmat viaţa a aproximativ 1 milion de locuitori ai oraşului de pe Neva, întemeiat de  Petru cel Mare în 1703.

Viaţa cotidiană în Leningradîn timpul celei mai grele perioade a asediului

Stalin reorganizează apărarea Leningradului, numindu-l la 10 septembrie pe generalul Jukov, comandant al Frontului Leningrad. Rolul lui Jukov a fost acela de a stabiliza  linia frontului din Leningrad. Jukov a abordat tactica contaatacurilor cu obiectivul de a hărţui şi extenua trupele germane şi finlandeze. Atacul combinat germano-finladez a reuşit să penetreze liniile defensive din apropierea portului Leningrad, fiind la 3 kilometri de uzina Kirov, care producea tancurile grele KV.

 Contraofensiva lui Jukov, care a beneficiat de suportul bateriilor de artilerie terestră şi navală, a reuşit să stopeze înaintarea trupelor germane şi finlandeze. Strategia lui Jukov a reuşit să păstreze neocupat oraşul, dar în acelaşi timp a dus şi la schimbarea strategiei armatei germane. Pe 22 septembrie, Hitler hotăreşte că reţeta distrugerii Leningradului va fi asediul prelungit, care să ducă la exterminarea populaţiei oraşului prin înfometare şi bombardamente. Chiar şi în cazul unei ocupaţii, Hitler considera că aprovizionarea unui oraş precum Leningradul ar fi fost o bătaie de cap prea mare, având în vedere că se intenţiona distrugerea sa completă.

Singura posibilitate de aprovizionare a Leningradului rămăsese pe lacul Ladoga sau pe calea aerului. Inelul de încercuire din jurul oraşului nu era unul complet, având în vedere faptul că armata sovietică a reuşit să păstreze controlul asupra fâşiei de teritoriu dintre Leningrad şi lacul Ladoga. “Drumul vieţii”, aşa cum era numită ruta de aprovizionare pe lacul Ladoga,   a ajutat la supravieţuirea oraşului în timpul asediului, mai ales în prima iarnă din 1941 .Tot pe această rută erau evacuaţi şi o parte din civilii din oraş. La fel ca şi Leningradul,   ruta de aprovizionare peste lacul Ladoga era ţinta bombardamentelor Luftwaffe.

Populaţia Leningradului  a suferit enorm în perioada asediului, şi în special în timpul  primei ierni. Întreruperea utilităţilor publice, foametea şi epidemiile au răvăşit tot oraşul . Impactul imediat al blocadei a fost reducerea stocului de alimente, muniţie şi combustibil. Distrugerea depozitului de alimente Badaevski, în urma bombardamentelor germane din 12 septembrie 1941, a agravat şi mai mult criza alimentară.  În scurt timp, hrana şi combustibilul au ajuns să fie raţionalizate. Sistemul de raţionalizare era bazat pe norme stricte bazate pe funcţia militară sau pe nivelul de muncă prestat de fiecare individ.

 Punctul critic al raţionalizării a fost atins la 20 noiembrie(în perioada septembrie-noiembrie, oraşul a fost complet izolat)atunci când un muncitor primea 375 de grame de pâine, iar un inginer sau lucrător tehnic, 250 de grame. Copii şi alţi aparţinători primeau doar 125 de grame de pâine pe zi(pâine care uneori conţinea un procent de până la 50% celuloză).Nu trebuie uitat faptul că la unele sarcini publice, precum dezăpezirea, copii erau deasemenea obligaţi să participe. Soldaţii primeau 500 grame de pâine. În ciuda acestor raţii atât de mici,  activitatea fabricilor şi uzinelor(reprofilate exclusiv pe producţia de război), a şcolilor, a universităţilor, a teatrelor şi a operelor precum şi altor insituţii publice nu a încetat.O mare parte a Simfoniei a VII a  Leningradde Dmitri Şoştakovici a fost scrisă în perioada blocadei. Ataşamentul leningrădenilor pentru cultură s-a manifestat chiar şi în aceste condiţii atât de precare.Sărbătorile tradiţionale erau în continuare serbate de locuitori oraşului, în ciuda faptului că existau atâtea lipsuri.Cetăţenii au preferat să moară de frig decât să ardă cărţi de o inestimabilă valoare sau piese de mobilier vechi de 200 de ani.  Din ianuarie 1942, în oraş nu mai era nici electricitate şi nici aprovizionare cu apă. Locuitorii erau nevoiţi ca în timpul iernii, să scoată apă din gheaţa râului Neva. Având în vedere că populaţia era obligată să folosească lemne de foc pentru a-şi încălzi locuinţa şi pentru a găti, în oraş au început să apără din ce în ce mai multe incendii, care erau cu greu stăpânite în lipsa unei reţele de apă funcţionale.

Pe străzile Leningradului, corpurile neînsufleţite a celor răpuşi de foamete.frig şi boli era un peisaj macabru care nu mai uimea niciun trecător. Atunci când pământul era îngheţat, autorităţile oraşului foloseau dinamită pentru a crea gropi comune în care îngropau miile de victime răpuse de foamete sau de bombardamente.  Moartea era la tot pasul, înregistrându-se chiar şi cazuri de canibalism. Un total de 260 de leningrădeni au fost condamnaţi pentru canibalism. Bandele de tâlhari erau şi ele întâlnite în special după bombardamente, atunci când profitau de haos pentru a fura diferite bunuri. În scopul de a combate tâlhăria, în oraş sunt înfiinţate gărzi de miliţii înarmate.

Fragmente din jurnalul Lenei Muchina, o supravieţuitoare a Blocadei Leningradului

Foametea, disperarea şi moartea au fost cel mai bine descrise de supravieţuitorii  înfiorătorului asediu . Lena Muchina, este una dintre supravieţuitorii asediului, care a scris în jurnalul său personal, clipele prin care a trecut în timpul blocadei. Lena a asistat la moartea, pe rând, a întregii sale familii . Într-unul din paragrafele jurnalului său, Lena descrie cum a ajuns să sacrificie animalul de companie, o pisică, pentru a nu muri de foame:

“Astăzi am avut o supă delicioasă de carne cu macaroane.Carnea de pisică va fi suficientă pentru încă două mese.Ar fi bine să mai facem rost de o  pisică de pe undeva. Nu m-am gândit niciodată că o carne de pisică poate fi atât de bună şi fragedă” .

Într-o altă secţiune a jurnalului, Lena descrie o zi din luna noiembrie 1941(cea mai critică perioadă din timpul asediului)

“Astăzi am împlinit 17 ani. Stau întinsă în pat cu temperatură şi scriu.... Aka(n.r . prieten de familie) mi-a adus în dimineaţa asta, cele 125 de grame de pâine ale mele şi 200 de grame de dulciuri. Am mâncat deja toată pâinea, iar dulciurile trebuie să-mi ajungă pentru 10 zile”.

Jurnalul său cu propriile ei temeri şi speranţe, reflecta de fapt viaţa tuturor celor care au reuşit să supravieţuiască iadului din Leningrad.

Efortul sovietic de a ridica blocada

Cele mai semnificative acţiuni militare ale Armatei Roşii care au avut ca scop ridicarea blocadei au fost operaţiunile Siniavino(27 august 1942) şi Iskra(12ianuarie 1943).

Operaţiunea Siniavino a eşuat datorită faptului că germanii pregăteau la rândul lor o ofensivă împotriva Leningradului. Însă operaţiunea Iskra condusă de frontul Leningrad şi Volkov au reuşit să facă un culoar de 12km care a permis aducerea de provizii în oraş.

Situaţia în Leningrad a început să se îmbunătăţească începând cu toamna anului 1942, când oraşul începe să primească electricitate prin fire subacvatice care traversau lacul Ladoga până la centrala electrică de la Volkov. Deasemenea alimentarea cu combustibil a început să se facăprin conducte subacvatice pe lacul Ladoga. Operaţiunea Iskra  a reuşit să uşureze blocadă, dar nu a înlăturat-o.

O dată cu înfrângerea de la Kursk, armata Wehrmachtului a pierdut complet iniţiativa strategică pe Frontul de Est, iar ce a urmat a fost o continuă retragere în faţa contraofensivei sovietice.

În ianuarie  1944, Armata Roşie lansează Ofensiva Leningrad-Novgorod, al  cărui rezultat final va fi sfârşitul celor 872 de zile de asediu a Leningradului care au lăsat în urmă aproximativ 1 milion de morţi . Sfârşitul asediului a fost plătit scump şi de Armata Roşie, care a avut pierderi umane însemnate. Chiar dacă Grupul de Armată Nord era depăşit numeric de efectivele Armatei Roşii din zonă, germanii au reuşit să se retragă organizat, punând la punct o apărare bine structurată. Dincolo de aspectele legate de operaţiuni militare, bătălia de la Leningrad, a fost şi lupta cotidiană pe care au dus-o civilii obişnuiţi pentru supravieţuire.

Faptul că Leningradul a rezistat unui asediu  de aproape 3 ani  i-a făcut pe mulţi leningrădeni să  se mândrească spunând:"Troia a căzut, Roma a căzut, Leningradul nu a căzut".

Bibliografie

Michael Jones , Leningrad:State of Siege, Ed. Basic Books, New York, 2008.

Harrison Salisbury, The 900 Days:The Siege Of Leningrad, Ed. Da Capo Press, Cambridge, 2009.

David M. Glantz, The Siege of Leningrad, 1941-1944:900 Days of Terror, Ed. Zenith Imprint, Minneapolis, 2001.

Raportul Comisiei Orăşeneşti cu privire la numărul deceselor înregistrate în timpul blocadei Leningradului(Сведения городской комиссии по установлению и расследованию злодеяний немецко-фашистских захватчиков и их сообщников о числе погибшего в Ленинграде населения) ЦГА СПб, Fond.8357. Оp.6. Document. 1108 p. 46–47