Asasinate la Kremlin: se repetă istoria?
Istoria nu se repetă niciodată, dar ne oferă o perspectivă prin care putem înțelege mai bine lumea din jurul nostru. Când, pe 27 februarie, vechiul critic al lui Vladimir Putin, Boris Nemtsov, a fost asasinat pe stradă, la câteva sute de metri de zidurile Kremlinului, mulți observatori s-au întors către istoria Rusiei în căutare de analogii.
Mulți au invocat un caz anume, probabil cel mai cunoscut și misterios dintre toate asasinatele politice din Rusia ultimului secol, care și astăzi stârnește controverse și multe speculații. Ca o coincidență, cu doar câteva săptămâni înainte de moartea lui Nemtsov, o revistă istorică rusească a publicat o serie de articole dedicate asasinării – din 1 decembrie 1934 – a membrului Politburo și liderului bolșevic de la Leningrad, Serghei Kirov.
Pentru a înțelege mai bine morțile lui Kirov și Nemtsov, trebuie să înțelegem că asasinatele sunt, în Rusia, o formă de acțiune în planul politic:un instrument de eliminare a rivalilor, de demonstrare a puterii, de a întâri alianție și de a distruge reputațiile unor opozanți.
Kirov, un marxist dedicat și plin de carismă, a fost împușcat în sediul partidului din Leningrad de Leonid Nikolaev, un tânăr membru de partid. Nikolaev a fost prompt arestat și executat, iar în zilele și săptămânile ce au urmat morții lui Kirov, Kremlinul a lansat un val de teroare împotriva celor pe care-i percepea drept inamici. Ulterior, moartea lui Kirov a devenit subiectul unor zvonuri și speculații privind implicarea lui Stalin, care continuă până în ziua de azi.
Diferitele istorii asasinării lui Kirov pornesc de la perspective deosebite asupra istoriei politice a stalinismului. Prima variantă este istoria unui lider cu sânge rece care își elimină un rival, apoi se folosește de crima sa pentru a lansa represiunile împotriva inamicilor interni. Stalin, s-a spus de multe ori, vedea în Kirov un potențial rival la puterea în URSS, o stea în devenire în interiorul partidului care, în mijlocul haosului cauzat de colectivizare și industrializare, putea fi cel în jurul căruia s-ar ralia elementele nemulțumite din sânul PCUS. Gloanțele fatale trase de Nikolav au fost, așadar, primele acte dintr-o campanie de teroare foarte atent gândită împotriva disidenților și celor considerați „nesiguri” din interiorul elitei bolșevice, precum și o brutală reglare de conturi cu grupurile sociale și politice care nu-și aveau locul în noua ordine stalinistă. Asasinarea lui Kirov a devenit astfel piesa esențială în puzzle-ul care a expus teroarea stalinistă pentru ceea ce era de fapt:o campanie nemiloasă a unui dictator ce avea ca scop distrugerea oricărei forme de rezistență într-un imperiu pe care dorea să și-l supună. Nikolaev a apăsat pe trăgaci, spun acești istorici, dar Stalin controla sforile.
O a doua interpretare, mai recentă, a evenimentelor din 1934 spune că Stalin nu ar fi ordonat asasinarea lui Kirov. Nikolaev ar fi acționat singur, mânat de nemulțumiri personale și politice, iar Stalin – temător, dar receptiv – a acționat repede la ceea ce el considera a fi o adevărată amenințare la adresa persoanei și puterii sale. Astfel, temându-se de niște dușmani sprijiniți de puteri străine, asasinarea lui Kirov era percepută drept periculoasă în mintea conducătorilor ce se temeau constant de o încercuire capitalistă. Cuprins de frică, Kremlinul a răspuns la crima unui singur om cu un val de arestări ale opozanților. Astfel, spun istorici care susțin această variantă, Stalin s-ar fi folosit într-adevăr de moartea lui Kirov pentru a scăpa de inamici, dar crima ar fi fost doar un pretext sosit la momentul potrivit, nu parte dintr-un plan mai mare.
Pentru diferențele evidente dintre moartea lui Kirov și moartea lui Nemtsov, contemporanii s-au întors tot în anii întunecați ai terorii staliniste pentru a căuta paralele între misterioasa asasinare a unui rival politic și mijloacele politice la care aceasta a fost folosită. De ce sunt aceste analogii atât de atractive ?
În primul rând, trebuie să ne gândim la rolul asasinatelor politice în istoria Rusiei:momente în care tăinuite lupte pentru putere ies la iveală odată cu aceste crime ciudate. Acestea par a fi momentele în care una dintre taberele implicate în luptă își dezvăluie atuurile. Pe de altă parte, graba de a interpreta aceste asasinate politice drept elemente cheie în niște mari conspirații este deja veche în istoria Rusiei. Încurajate de statul sovietic pentru a-și justifica dominația și teroarea, teorii ale conspirației tot apar de la căderea comunismului. Mulți cred că vaste conspirații sunt adevăratele motoare ale schimbărilor politice și sociale din Rusia, în timp ce media proiectează – exact ca în vremea lui Stalin – imaginea unei Rusii asediate de forțe întunecate (de origine străină, evident).
În fine, asasinatele politice au avut loc mereu în momente de incertitudine politică și schimbări accelerate în societate. Asasinarea lui Alexandru II în 1881, a premierului Stolîpin în 1911, a lui Kirov în 1934, precum și a numeroși politicieni, jurnaliști și oameni de afaceri în anii haotici a colapsului sovietic – toate au avut loc pe fondul unor acerbe lupte politice.
Controversele din jurul asasinării lui Kirov și care hrănesc astăzi speculațiile privind moartea lui Nemtsov surprind o tensiune de durată din societatea rusă. Există și acum două variante ale aceleiași povești. Pe de o parte, liderul e văzut drept nemilos și implacabil, sacrificând aliați și eliminând rivali într-o serie de mișcări brutale pe tabla de șah a politicii ruse. Pe de altă parte, liderul este slab, fricos și mereu paranoic, gândindu-se la intrigile rivalilor. Acestea sunt cele două perspective în cadrul cărora modul în care înțelegem Rusia este blocat. Asasinarea lui Nemtsov, exact ca cea a lui Kirov de acum 80 de ani, doar a confirmat lentila prin care privim Rusia.
History Today, Killings and the Kremlin, Mai 2015
