Armele livrate de Uniunea Sovietică în Vietnam

Kremlinul a dus permanent o politică de extindere a lagărului inventat de către Lenin și dezvoltat de către Stalin. A fost dezvoltată o industrie cu destinație specială și erau căutate permanent punctele slabe ale lumii capitaliste și după 1945 Vietnamul a fost un astfel de teritoriu, forma țării permițând apoi ocuparea întregii peninsule ce permitea apropierea de o rupere a planetei în două prin tăierea rutelor comerciale și militare.

Partidul comunist din Asia de Sud-Est era lipsit de resurse pentru a duce un conflict cu forțele imperialiste, dar Moscova a promis armament și s-a ținut de cuvânt. Filmele prezintă o armată slab dotată, care folosea forțe de gherilă ce utilizau tot felul de capcane cu materiale ieftine din regiune. Adevărul este că Uniunea Sovietică a fost deosebit de generoasă cu aliatul îndepărtat și numai problemele logistice au limitat cantitățile de arme livrate. Numai în anul 1965 au fost expediate încărcături ce cuprindeau 82 de avioane, 127 de tunuri și 16.000 de unități de armament ușor.

Niciodată nu este suficientă tehnică pe câmpul de luptă și au fost livrate în anul următor 63 de avioane, 116 piese de artilerie și 17.000 de arme ușoare de infanterie, cele mai iubite de luptătorii vietnamezi fiind gurile de foc din seria Kalașnikov și lansatoarele de grenade antitanc RPG-2.

Forțele vietnameze și cele americane rezistau cu încăpățânare și au fost necesare noi livrări de tehnică militară în anul 1967. Au sosit 57 de avioane și 114 tunuri împreună cu 22.000 de arme ușoare de infanterie.

Moscova dorea să facă economie și inițial au fost expediate tancuri T-34 și aparate MiG-15, mașini mai vechi și din stocurile Armatei sovietice. Cum aceste echipamente militare n-au mai făcut față în războiul modern, s-a făcut trecerea la tancuri T-55 și avioane MiG-17 și apoi MiG-21. Erau necesare și stocuri de motorină și combustibil de aviație pentru funcționarea noilor mașini. Munca de aprovizionare a continuat până la încetarea luptelor în regiune, dar Vietnamul a continuat să fie dependent de industria puternicului aliat din nord.

Uniunea Sovietică practic ducea un război prin interpuși cu SUA și proiectarea forței la distanță costa deosebit de mult. Moscova era obligată să trimită armamentul prin China cu trenul sau cu avionul, aeronavele consumând combustibil prețios și era nevoie să se facă plinul la Beijing. Conflictele ideologice au dus la organizarea de zboruri peste Afganistan și India, ceea ce mărea consumul de carburant și erau necesare câte două escale. Un astfel de efort a dus până la urmă la epuizarea lagărului comunist și la prăbușirea economiei. Toate statele comuniste au trimis tehnică de luptă și mărfurile speciale erau deosebit de costisitoare. Vietnamul era un stat istovit de războiul îndelungat și nici nu avea resurse deosebite pentru întreținerea mașinii militare comuniste pentru operațiuni de amploare.

Bombardamentele americane au distrus poduri și alte obiective strategice, ceea ce impunea o muncă de refacere. Au pierit și mulți bărbați în putere, ceea ce a afectat organismul militar. Ofițerii au trecut în istorie și era necesar un timp pentru reconstituirea structurilor militare cu oameni instruiți în mod superior. Se poate face o armată de masă, dar trebuie să existe un corp ofițeresc de valoare. Vietnamul de Sud nu aducea resurse pentru mașina de război și doar teritoriul putea să conteze pentru instalarea de baze militare. Ofensiva spre sud nu se putea desfășura din cauza lipsei rețelei de căi ferate și de drumuri de calitate.

Populația muncea pentru a face noi sclavi ideologici și nenorocirea trebuia să fie în mod obligatoriu planetară. Lumea comunistă nu putea să coexiste vreme îndelungată cu lumea normală, orice idee de libertate în preajma lagărului fiind mortală.

_{Foto sus: Luptători vietnamezi instruiți pentru folosirea
rachetelor antiaeriene sovietice, în primăvara anului 1965 (©
Wikimedia Commons)}