Amănuntele înscăunării lui Carol I: piațeta în care se jucau porcii în noroi, palatul cu un singur etaj, conflictul mocnit austro-prusac și refuzul contelui Filip de Flandra
Cuza Voda a fost primul. El a transformat in realitate visul de veacuri al romanilor:unirea principatelor Moldova si Muntenia, la 24 ianuarie 1859. Deceniul in care Romania si-a dobandit independenta a inceput, insa, cu anul 1866, atunci, cand, o coalitie la care nimeni nu se gandea, formata din conservatori si liberali radicali, l-a fortat pe Cuza sa abdice.
Pe cine aducem in loc?
Situatia politica din Europa era extrem de complicata. Razboiul austro-prusac plutea in aer. Daca Principatele ar fi amanat decizia privind aducerea inlocuitorului la scaunul lui Cuza, atunci, in eventualitatea unui razboi, in mod sigur una dintre puterile combatante nu l-ar mai fi recunoscut.
La Conferinta de la Paris, din 1866, care a inceput in martie si s-a incheiat subit, pe 11 iunie, atunci cand a izbucnit razboiul austro-prusac, chestiunea romaneasca era ultima grija pentru Marile Puteri. Franta, care a sustinut unirea Principatelor, analiza acum posibilitatea ca Austria sa-i cedeze Italiei Venetia si sa primeasca, in schimb, Principatele. Marea Britanie urmarea mentinerea integritatii Imperiului Otoman, sustinea cauza romanilor dar voia sa preintampine o criza internationala. Rusia voia separarea Principatelor, dar nu voia sa se pozitioneze ca un adversar al idealurilor nationale promovate de Ortodoxia balcanica. Austria s-ar fi alaturat Turciei si Rusiei, dar voia sprijin francez in viitorul razboi pe care avea sa il poarte impotriva Prusiei. Astfel ca, Marile Puteri, indecise fiind, au lasat totul pe mainile romanilor.
Tentativa inscaunarii contelui Filip de Flandra
Liderii loviturii de stat au format imediat un guvern provizoriu iar puterea domneasca a ajuns in mainile unei Locotenente Domnesti, formata din Nicolae Golescu, Lascar Catargiu si Nicolae Haralambie. Majoritatea conservatorilor si a liberalilor tinea sa aduca pe tron un principe strain. Prima alegere a fost Contele Filip de Flandra, dar s-a dovedit a fi o alegere neinspirata.
Locotenenta Domneasca reusise sa starneasca furia nu numai a Turciei, ci sa nemultumeasca si Rusia si Austria, ba chiar si pe Napoleon al III-lea! Motivul nemultumirii lui Napoleon era foarte simplu. Filip de Flandra era nepotul Regelui Ludovic Filip iar Casa de Orleans era pretendenta la tronul Frantei. In plus, Filip era o persoana total apolitica si, tinand cont de presiunile din culise, acesta a renuntat.
La 23 martie 1866, Guvernul roman lua la cunostinta decizia adoptata in timpul Conferintei de la Constantinopol. Domnitorul Pamantean trebuia ales de Parlament iar daca separatistii Moldoveni vor vota impotriva Unirii, atunci cele doua Principate trebuiau sa se separe. Prusia, Anglia, Italia si Franta acceptasera, de forma, ultimatumul dat de Turcia, care era sustinuta de Rusia si de Austria.
Intre Locotenenta si Guvern situatia era exploziva. Mesajul lui Ion Balaceanu a ajuns la timp si situatia s-a dezamorsat:el este cel care a citit celebra telegrama in care s-a pronuntat, pentru prima data, numele lui Carol de Hohenzollern.
Carol era ruda cu Napoleon al III-lea si acesta a incercat sa il apropie de Curtea sa printr-o casatorie cu Ana de Murat. Napoleon avea o slabiciune pentru Carol si a tinut piept tuturor piedicilor venite de la familia Bibestilor, prin principele de Ney si maresalul Rondon.
Interventia lui Bratianu
La 30 martie, Ion Bratianu se afla la Dusseldorf si a cerut o audienta printului Carol Anton de Hohenzollern. Audienta i-a fost acordata pentru 31 martie si a tinut 3 ore, timp in care Bratianu a vorbit despre situatia politica de la Bucuresti. Principele Carol I i-a raspuns lui Bratianu ca se afla din intamplare la Dusseldorf si ca avea sa se intoarca la regimentul sau din Berlin. Carol I era un patriot convins si nu voia sa isi paraseasca tara, mai ales ca razboiul austro-prusac se apropia.
Bratianu nu s-a multumit cu acest refuz si i-a cerut colonelului von Rauch o intrevedere intre patru ochi cu Carol I. Seara, in jurul orei 18:00, Bratianu i-a inmanat lui Carol I coroana si l-a informat despre situatia din Principate timp de alte doua ceasuri. Carol I l-a refuzat pe Bratianu si de aceasta data, intrucat i-a marturisit ca nu se simtea in stare sa faca acest pas.
Carol, asadar, nu i-a facut nicio promisiune lui Bratianu. In dimineata zilei de 14 aprilie, atunci cand se afla la masa cu camarazii sai, Printul a aflat, citind ziarele, ca “Locotenenta si ministerul au propus, prin afise lipite pe strazi, candidatura la tronul Romaniei a principelui Carol de Hohenzollern sub numele de Carol I.”
Carol a ramas socat atunci cand a citit. Evident, in spatele acestor treburi era Bratianu. Colonelul von Rauch il instiinteaza pe Carol I ca trebuie sa se prezinte la Dusseldorf, pe 16 aprilie, la Carol Anton.
