Afganistanul, un tărâm măcinat din antichitate de lupte

Pământurile afgane au fost mai mereu de-a lungul istoriei o piatră de încercare pentru marile imperii ale vremii. De la perși, macedonenii şi kuşani până la britanici, sovietici şi americani toţi au întâmpinat rezistenţa afgană, care a măcinat precum un malaxor de piatră trupele străine ce au pus piciorul în această ţară. Poziţia geografică a ţării a atras ca un magnet marile puteri de-a lungul istoriei.

De la Darius la Ginghis Han

Datorită amplasării sale, teritoriul de azi a Afganistanului a fost râvnit şi ocupat de-a lungul istoriei de unele dintre cele mai mari imperii. Printre cei care au ocupat regiunea s-au numărat perșii, conduşi de Darius cel Mare (522-486 Î.Hr.). Apoi, Alexandru cel Mare a ocupat acest teritoru în anul 329 î.  Hr.). Mai târziu, provincia este ocupată de monarhia Kuşana (sec. I î. Hr.-V d.  Hr.). Nu după mult timp arabii au obţinut controlul asupra Afganistanului şi au impus islamul pe acest teritoriu. În secolele XII-XIII, ţara este distrusă de invazia mongolă (1222) condusă de Ginghis Han, apoi de Tamerlan iar teritoriul este împărţit între Iran şi Imperiul Mongol. Abia în 1747 şi-au constituit afganii paştuni un stat în fruntea căruia au pus formal un rege.

În secolul al XIX-lea, Imperiul Britanic încearcă să cucerească Afga­nistanul, pornind din India. Între 1839 şi 1842, britanicii nu reuşesc să supună triburile afgane. O a doua tentativă a Coroanei Britanice (1878-1880) de a supune Afganistanul este încununată de succes. În cele din urmă în 1919, Marii Britanie se retrage din Afganistan forţată de insurgenţa declanşata de triburile din provincie. În 1919, monarhiei afgane îi este recunoscută independenţa.

După încheierea războiului cu britanicii, singurele conflicte cunoscute de poporul afgan au fost cele interne. Un rege îl detrona pe altul, schimbarea conducătorului era o obişnuintă. Cu excepţia lui Zahir Shah (1933-1973), niciunul dintre regi nu a adus schimbări semnificative pentru afgani. Regele Zahir a reuşit sa pună capăt temporar conflictelor interetnice, a promulgat o Constitutie care oferea pentru prima dată drepturi politice femeilor afgane si stabilea un corp legislativ.

Intervenţia URSS-ului

Problemele actuale ale Afganistanului au început cu aproape 40 de ani în urmă. În 1973 vărul regelui,  Daoud, a organizat o lovitură de stat, proclamând Afganistanul republică iar pe el preşedinte. În scurta perioadă de conducere a ţării de către Daoud, Afganistanul s-a bucurat de venituri provenite din exporturi de petrol şi gaze. La 27 aprilie 1978, Daoud a fost răsturnat de la putere şi asasinat de către comunişti (revoluţia Sawr) grupaţi în jurul Partidului Democratic Popular Afgan (PDPA). Conflictele interne au dus însă la fractura partidului. Liderii unei facţiuni – Parcham – au fost excluşi, în timp ce cealaltă facţiune, Khalq (masele), condusă de Noor Mohammed Taraki, a preluat puterea. Taraki a început să laicizeze ţara lovind astfel în islam. Reformele radicale ale acestuia au generat revolte locale şi insurecţii armate, trupele guvernamentale înfrângând de câteva ori grupările de rezistentă.

În tot acest război civil s-au implicat şi cele două super puteri militare, URSS şi SUA, prima susţinând puterea iar cea de-a doua opoziţia, pe mujahedini. Când luptele interne afgane au luat amploare, Uniunea Sovietică s-a simţit obligată să ajute regimul comunist ameninţat şi a invadat ţara la 27 decembrie 1979. Liderul sovietic, Leonid Brejnev credea că trupele se vor putea retrage după aproximativ 6 luni. Sovieticii au înlăturat întreaga conducere afgană şi l-au instalat pe Babrak Kamal la conducere, şeful facţiunii Parcham, care a anulat măsurile nepopulare ale lui Taraki, declarandu-şi loialitatea faţă de Islam. Dar prezenţa trupelor străine pe teritoriul afgan deja declanşase o revoltă naţională. Armata sovietică a răspuns prin distrugerea culturilor agricole şi a şeptelului, pentru a tăia aprovizionarea mişcării de rezistenţă.

Reacţia SUA

SUA se temeau la fel ca şi în cazul Vietnamului, de răspândirea comunismului în lume. Primele măsuri adoptate de administraţia Jimmy Carter au fost paşnice, un boicot al Jocurilor Olimpice de la Moscova, anularea unor acorduri comerciale încheiate cu Brejnev. În 1980, SUA hotărăsc sa intervină in teatrul de operaţiuni. Americanii au participat la război prin intermediul rezistentei afgane. Zbigniev Brzezinski, consilierul pe probleme de securitate naţionala, a fost trimis să negocieze cu Pakistanul pentru a livra arme opozitiei afgane. Asa a început cooperarea dintre mujahedini ("Soldatii lui Dumnezeu") şi americani. CIA trimitea arme către serviciile secrete din Pakistan care ii aprovizionau pe mujahedini. Tabara celor care i-au susţinut pe mujahedini s-a lărgit şi a inclus Marea Britanie, Arabia Saudita, Egiptul. Pe parcursul anilor ‘80, gradul de implicare a celor doua superputeri a crescut. SUA au furnizat mii de tone de armament muhajedinilor. URSS a trimis în Afganistan peste 100.000 de soldaţi.

Până la mijlocul anilor '80, peste cinci milioane de bărbaţi, femei şi copii-o treime din populaţia Afganistanului – a emigrat în Pakistan, Iran şi în alte ţări, într-unul din cele mai mari exoduri din lume de după al doilea război mondial. Bombardamentele ruseşti asupra satelor afgane au curmat aproape un milion de vieţi. Războiul din Afganistan s-a dovedit a fi unul dintre cele mai costisitoare şi a durat mai mult decât spera Brejnev.

Ca urmare a întâlnirilor dintre Reagan şi Gorbaciov, în care s-a discutat mult problema dezarmării şi semnării a mai multor tratate, s-a decis şi retragerea trupelor din Afganistan până în 1989.

Remarcaţii războiului împotriva URSS ... talibanii

În timpul războiului contra URSS, în Afganistan se remarcă şi talibanii, studenţii în Coran, prin fanatismul religios, cu care se avântă în luptă şi prin rigorismul islamic, fiind adepţii Şaria (legea islamică). Al Quaida şi Osama Bin Laden găsesc în munţii Afganistanului o casă bună în pregătirea pentru activităţile teroriste, sprijinite de CIA, cât timp au fost îndreptate împotriva sovieticilor.

În anul 1992 se pune definitiv capăt regimului comunist, când demisionează preşedintele Naji­bulah. Dar nici de data aceasta câştigătorii nu se înţeleg şi începe un lung război civil, câştigat în cele din urmă (în 1996) de talibani care insti­tuie un regim şi mai draconic, fiind interzise orice influenţe occidentale. Este suprimată televiziunea, se închid şcolile pentru fe­mei, portul vălului este obligatoriu, se extind şcolile coranice. Te­roa­rea este la ordinea zilei. Nu este permisă nici o deviere de la islamul sunit, ai cărui adepţi sunt.

După retragerea trupelor sovietice din Afganistan (1989) şi victoria talibanilor asupra autorităţilor centrale de la Kabul în 1996, această ţară a devenit centrul de unde teroriştii musulmani îşi coordonau atacurile teroriste împotriva Occidentului. Atentatele comise împotriva SUA, de reţeaua teroristă Al-Qaeda, la 11 septembrie 2001, au dus la intervenţia NATO pe tărâm afgan. Deşi înlăturarea talibanilor de la putere şi instaurarea unui regim democratic păreau o misiune facilă, forţele NATO s-au confruntat cu un război de gherilă, greu de controlat ce a măcinat puternic trupele implicate.

Importanţa strategică a Afganistanului

Afganistanul se situează sub influenţa marilor puteri:la nord Rusia, la est China, spre sud-sud-est India, spre sud-sud-vest Iran iar la vest  Europa, la acestea se adauga SUA. Aflându-se pe aceste poziţii, fiecare din acestea pot influenţa în mod foarte puternic pe celelalte.  De asemenea, Afganistanul este situat la confluenţa marilor religii din lume:Budismul, Creştinismul şi Islamul (ultima fiind cea mai tânără şi cea mai dinamică religie în prezent). 

Afganistanul se învecinează cu Pakistanul, Iranul, Turkmenistanul, Kazahstanul si Tadjikistanul. Cu Pakistanul, aflat pana la 1947 sub dominaţie britanica, a avut neînţelegeri înca de la sfârşitul secolului XIX, pentru linia Durand, care separa etnia pastunilor, aflaţi de o parte si de alta a graniţei afgano-pakistaneze. A avut relaţii tensionate si cu ceilalţi vecini, din cauza valurilor de refugiaţi care au trecut granita de teama conflictelor mereu prezente în Afganistan sau a exportului de terorism practicat de Al-Qaeda. Are o populatie multietnica formata din paştuni, tadjici, uzbeci si hazari, între care au existat întotdeauna tensiuni. Cele 31 de milioane de locuitori sunt în majoritate musulmani. Grupul pastunilor a dominat pe întregul parcurs al istoriei celelalte etnii.  

Afganistanul are rezerve minerale de trilioane de dolari

Potrivit New York Times, o echipă mixtă formată din militari şi geologi americani au descoperit în Afganistan resurse minerale în valoare de un trilion de dolari. Acestea ar fi suficiente pentru a produce schimbări radicale în economia afgană şi probabil în desfăşurarea războiului în sine. Rezervele sunt de fier, cupru, cobalt, aur şi metale folosite în industrie, precum litiul, despre a căror existenţă nu se ştia, sunt foarte mari şi includ numeroase minerale cruciale pentru dezvoltarea unei industrii moderne, Afganistanul putând fi astfel transformat într-unul din cele mai importante centre miniere din lume, apreciază oficiali din cadrul administraţiei americane.

New York Times relatează că într-o notă internă a Pentagonului se arată că Afganistanul ar putea deveni “Arabia Saudită a litiului”, o materie primă importantă pentru fabricarea bateriilor. “Există un potenţial enorm aici”, a afirmat într-un interviu generalul David H. Petraeus, comandantul forţelor americane din Afganistan. “Sunt multe condiţii bineînţeles, dar cred că potenţialul este foarte mare”, a adăugat el.

Depozitele de minerale sunt răspândite pe teritoriul ţării, inclusiv în regiunile sudice şi estice de la graniţa cu Pakistanul unde forţele americane au dus lupte intense împotriva insurgenţei talibanilor.