7 moduri de a spune „Te iubesc” în Europa medievală
În Europa medievală, tinerii îndrăgostiți foloseau cele mai diverse mijloace pentru a-și declara pasiunea – de la rafinate manuscrise franceze de cântece până la modeste fragmente de os de vită. De Ziua Îndrăgostiților prezintăm șapte simboluri ale iubirii din Evul Mediu…
Admiratorul secret
„Sărută-mă” – îndemnul jucăuș gravat pe un fragment de os de vită din Scandinavia medievală
Acest fragment aparent nesemnificativ de os de vită poartă o inscripție runică, un tip de scriere folosit în Scandinavia în Evul Mediu. Descoperit în timpul unor săpături arheologice la Oslo, obiectul poartă mesajul „sărută-mă”. Bucățile mici de os sau lemn puteau fi ușor sculptate cu un cuțit și transmise pe ascuns, fiind astfel suportul ideal pentru mesaje de dragoste secrete sau pentru exprimarea celor mai profunde dorințe.
Nu putem ști cu certitudine în ce contexte erau oferite și primite asemenea obiecte, însă este foarte probabil ca acest mesaj să fi stârnit un răspuns din partea persoanei care se bucura de afecțiunea celui care a cioplit runele.
Glorie încununată
Doi îndrăgostiți în centrul atenției, pe un pieptene de fildeș
Acest pieptene parizian din fildeș, realizat în jurul anului 1320, este o celebrare perfect conservată a ritualului curtenesc al curtării aristocratice medievale. Suprafața netedă, albă și pură a fildeșului era apreciată pentru frumusețea sa și adesea comparată cu pielea idealizată a unei femei.
Pieptenele este decorat cu trei scene ale unor îndrăgostiți într-o grădină. Nașterea unei iubiri noi este sugerată prin gesturile și posturile personajelor, însă adevărata seducție era asociată cu folosirea obiectului în sine. Pieptănarea părului era un gest intim, rezervat spațiului privat, iar mișcarea pieptenelui prin părul lung al unei tinere era adesea descrisă, cu încărcătură erotică, în romanele arthuriene despre Gawain, Lancelot și Guinevere.
Având în vedere cât de răspândite erau, surprinde faptul că foarte puține piepteni de fildeș din secolul al XIV-lea au supraviețuit până astăzi. Cu atât mai remarcabil este acest exemplar, la care nu lipsește niciun dinte.
Pentru îndrăgostiți, nu pentru luptători
Această șa decorativă ar fi putut fi darul unei domnițe pentru cavalerul ei
Darurile de dragoste oferite de femei bărbaților erau, de obicei, obiecte mărunte din pânză, precum batistele, iar nu există dovezi documentare că obiecte atât de grandioase precum această șa ar fi fost oferite în astfel de contexte. Cu toate acestea, decorul și inscripția pot oferi indicii despre relația dintre proprietar și cel care a dăruit-o.
Șaua este împodobită cu imagini ale a două doamne – una cu un șoim, cealaltă ținând un sul, lângă un tânăr bărbos – însoțite de o inscripție în germană: „Sper la vara cea dragă; așteaptă – fii binevoitoare cu mine; zâmbește, iubito, zâmbește.”
Puține șei medievale au supraviețuit intacte, ceea ce face ca acest exemplar din Tratzberg, Austria, să fie de un interes deosebit. Realizată dintr-un cadru de lemn, acoperit cu piele crudă și plăci de os gravat, piesa era prea fragilă pentru luptă, fiind destinată mai degrabă ceremoniilor, poate defilărilor de victorie.
Când un bărbat iubește o femeie
Un instrument de lucru transformat într-o declarație de dragoste
Fusurile erau obiecte comune în Europa medievală. Mii de femei foloseau asemenea unelte din lemn – precum cel ilustrat aici, datat în secolul al XII-lea și descoperit la Oslo – pentru a toarce firul.
Totuși, acest exemplar se remarcă printr-un detaliu aparte: inscripția gravată pe el. „Nikulás o iubește cu adevărat pe femeia numită Gýrídr, fiica vitregă a lui Pitas-Ragna”, se poate citi.
Deși fusurile erau obiecte banale ale gospodăriei, pentru Nikulás și iubita sa Gýrídr, acesta trebuie să fi avut o valoare profund sentimentală.
Un strigăt de durere
Un băț lipsit de valoare, transformat într-un simbol tulburător al inimii frânte
Scos la lumină din cheiul portului Bergen, în Norvegia, acest băț de lemn poartă o inscripție runică poetică și emoționantă: „O iubesc atât de mult pe soția acelui bărbat încât focul mi se pare rece. Și sunt prietenul acelei femei.”
Plângând o iubire imposibilă, cuvintele evocă imaginea unui bărbat părăsit, stând lângă foc și cioplindu-și sentimentele în lemn. Această piesă modestă, dar lucrată cu grijă, arată cum gândurile despre iubire și dorință prindeau formă în Scandinavia medievală. Un obiect lipsit de valoare materială devine astfel încărcat emoțional, mărturie a suferinței unei iubiri neîmplinite.
Continuarea pe Turismistoric.ro
