image

VIDEO // Turnul medieval de la Hotărani va fi reabilitat şi înscris în ruta culelor

📁 Patrimoniu
🗓️ 31 martie 2024

Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, construcţie ridicată în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe şi de observaţie, a intrat în reabilitare printr-un proiect finanţat prin PNRR în valoare de un milion de euro, iar la finalul lucărilor va fi inclus în circuitul turistic, potrivit primarului localităţii, Viorel Vladu, transmite Agerpres.

"Au început lucrările de restaurare, consolidare şi reabilitare a turnului medieval de la Hotărani. Totodată, se va amenaja şi curtea interioară, iar în interior vom expune replici ale vestigiilor arheologice descoperite în zonă, unele datând din perioada neolitică. Turnul va fi inclus în circuitul turistic al culelor din Oltenia, vom avea un ghid care va oferi explicaţii. Noi eram preocupaţi mai demult de restaurarea turnului, am şi făcut parte din lucrări de la bugetul local în ultimii ani, l-am acoperit, am realizat gardul împrejmuitor pentru că am ţinut să stopăm degradarea şi ulterior să îl restaurăm pentru a fi muzeu, dar am reuşit să obţinem această finanţare de 5,2 milioane lei prin PNRR şi turnul medieval va fi restaurat şi amenajat în întregime", a explicat primarul Viorel Vladu.

Restaurarea turnului medieval şi deschiderea lui pentru public s-ar putea termina mai devreme faţă de perioada prevăzută în proiect, a mai precizat edilul, care a menţionat că lucrările se derulează într-un ritm susţinut, existând premisele să se încheie în acest an.

Mai multe pentru tine...