Vera Jourova (captură video Digi24)

Vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova, amintiri din România comunistă / VIDEO

📁 Comunism
🗓️ 7 iulie 2022

La finalul lunii iunie, vicepreședintele Comisiei Europene pentru valori şi transparență, Vera Jourova, a efectuat o vizită în România.

În cele două zile cât a stat la București, oficialul european a oferit un interviu acordat Digi24, în care a povestit cum s-a desfășurat prima sa vizită în România comunistă, în vara anului 1971.

”Ați vizitat România și înainte de căderea comunismului?

O dată, când aveam 7 ani.

La mare?

Da, la mare. Sărbătoream ziua de naștere, împlineam 7 ani, undeva pe o câmpie, la cort. Nu știam că este islazul pe care animalele se mișcau în fiecare noapte.

Ați dat peste oi?

Nu, vaci. Și mi-au mâncat tortul aniversar.

V-am întrebat deoarece știu că am trăit în același lagăr comunist, dar legăturile dintre țările estice nu erau foarte puternice.

A existat o legătură specială între cehi și români. Faptul că armata română nu a invadat în 1968. Avem acest lucru în suflet, credeți-mă. Este o legătură importantă. Chiar am iertat vacile că mi-au mâncat tortul când mi-au explicat părinții asta”.

Vicepreședintele Comisiei Europene pentru valori şi transparență, Vera Jourova, este om de afaceri şi avocat din Cehia. Anterior, Vera Jourova a fost membru al Camerei Deputaților din Cehia, în perioada 2013-2014, și ministru pentru Dezvoltare Regională (2014).

Invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia

În zorii zilei de 21 august, o jumătate de milion de soldaţi sovietici, bulgari, polonezi, est-germani şi maghiari trecuseră graniţele aeriene şi terestre ale ţării. 29 divizii, 7 500 tancuri şi 1000 avioane-o forţă echivalentă celei americane din Vietnam. Surpriza a fost deplină pentru liderii şi populaţia Cehoslovaciei.

Nicolae Ceaușescu a fost informat, official, puţin după miezul nopţii dintre 20 şi 21 august 1968. Un „lucrător” de la Ambasada sovietică venise cu scrisoarea de înştiinţare la sediul CC al PCR. Scrisoarea i-a fost adusă la reşedinţă de Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii Statului. Aproape simultan a venit vestea şi prin canalele speciale pregătite de români. Unul dintre ziariştii trimişi la Praga a transmis prin telex ştirea ce-a fost predată imediat lui Paul Niculescu-Mizil. Odată cu Ceauşescu, prin înştiinţări sovietice, au fost informate şi centrele de putere din Londra, Paris şi Washington.

Ceauşescu a convocat urgent membrii Comitetului Executiv al CC al PCR. Apoi întreg Comitetul Central. Poziţia de condamnare a invaziei a fost unanim aprobată. Comunicatul transmis la radio prin care România condamnă agresiunea împotriva Cehoslovaciei i-a umplut pe români de mândria demnităţii conducerii lor.

După aceste formalităţi statutare, în numele conducerii partidului, Ceauşescu s-a adresat mulţimii, la mitingul popular din amiaza lui 21 august, condamnând invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia.

În 21 august 1968, poziţia lui Ceauşescu era o ştire de senzaţie în presa mondială. Pentru prima dată în istoria lagărului comunist, un fapt dictat de Moscova crea opoziţie deschisă din partea altui stat membru al Tratatului de la Varşovia. Ceauşescu e un erou în presa occidentală şi în mediile politice din celălalt front al „războiului rece”. În 22 august, convocată în sesiunea extraodinară, Marea Adunare Naţională a adoptat «Declaraţia cu privire la principiile de bază ale politicii externe a României». Documentul a fost transmis la ONU, tuturor parlamentelor şi guvernelor din toate ţările cu care România avea relaţii diplomatice.

Foto sus: Vera Jourova (captură video Digi24)